NORMĂ nr. 6 din 14 august 2013 privind Poolul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale
Potrivit Hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din data de 7 august 2013 prin care s-a adoptat Norma privind Poolul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale,
în temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) şi ale art. 3 lit. b), coroborate cu prevederile art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
93/2012
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
113/2013
, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară
emite următoarea normă:
CAPITOLUL I:
Organizarea şi funcţionarea Poolului de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale
Art. 1
(1)
Poolul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale, denumit în continuare PAID, este o societate de asigurare-reasigurare constituită prin asocierea societăţilor de asigurare autorizate să încheie asigurări obligatorii pentru locuinţe, în conformitate cu prevederile Legii nr.
260/2008
privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)
PAID îşi desfăşoară activitatea în baza propriului act constitutiv, a Legii nr.
260/2008
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii societăţilor nr.
31/1990
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr.
32/2000
privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, a normelor emise în aplicarea acesteia şi a prezentei norme.
Art. 2
PAID are următoarele atribuţii:
a)
să emită, cu avizul Autorităţii de Supraveghere Financiară, organigrama şi regulamentul privind organizarea şi funcţionarea societăţii;
b)
să încheie, cu avizul Autorităţii de Supraveghere Financiară, protocoale de colaborare cu societăţile de asigurare autorizate să practice riscuri de catastrofă, în care să se precizeze fluxurile financiare şi de informaţii, referitoare la modurile de decontare a primelor de asigurare încasate, a comisionului reţinut, a despăgubirilor plătite, a cheltuielilor efectuate cu activitatea de constatare a prejudiciilor rezultate în urma producerii riscurilor asigurate obligatoriu, precum şi orice alte aspecte considerate a fi necesare pentru funcţionarea societăţii, în condiţiile Legii nr.
260/2008
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c)
să tipărească sau să emită în sistem electronic poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale şi certificatul de asigurare, cu respectarea normelor privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
d)
să urmărească îndeplinirea obligaţiilor de încheiere a asigurării obligatorii de locuinţe în condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) şi la art. 10 din Legea nr.
260/2008
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e)
să creeze şi să administreze baza de date privind evidenţa construcţiilor cu destinaţia de locuinţă, inclusiv locuinţă socială, pe baza listei furnizate de primari, prin compartimentele de specialitate, conform art. 17 alin. (1) din Legea nr.
260/2008
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
f)
să transmită lunar primarilor, direct sau prin asigurătorii autorizaţi, lista proprietarilor care nu au încheiat contracte de asigurare obligatorie a locuinţelor şi valoarea primei obligatorii datorate de fiecare;
g)
să avertizeze proprietarii de construcţii cu destinaţia de locuinţă despre expirarea sau neîncheierea asigurării obligatorii pentru locuinţe, în condiţiile prevăzute de Legea nr.
260/2008
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
h)
să pună la dispoziţia asigurătorilor autorizaţi să practice riscuri de catastrofă, cu care are încheiate protocoale de colaborare, lista proprietarilor care nu au contractat asigurarea şi a persoanelor care beneficiază de subvenţionarea parţială sau totală a primei obligatorii;
i)
să negocieze şi să contracteze reasigurarea;
j)
să îndeplinească funcţia de centru de coordonare a activităţii de constatare a prejudiciilor rezultate în urma producerii unui dezastru natural acoperit prin PAD, desfăşurată de societăţile de asigurări autorizate să practice riscuri de catastrofă;
k)
să facă propuneri privind modificarea legislaţiei care guvernează activitatea de asigurare obligatorie a locuinţelor;
l)
să îndeplinească alte atribuţii prevăzute de dispoziţiile legale;
m)
să constituie rezerve tehnice de prime şi de daune în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
n)
să deconteze asigurătorilor autorizaţi cheltuielile efectuate cu activitatea de constatare a prejudiciilor rezultate în urma producerii riscurilor asigurate obligatoriu;
o)
să efectueze plata despăgubirilor în baza centralizatorului transmis de asigurătorul care a efectuat constatarea şi evaluarea prejudiciilor.
CAPITOLUL II:
Condiţiile şi documentele în baza cărora Autoritatea de Supraveghere Financiară acordă PAID autorizaţia de desfăşurare a activităţii de asigurare obligatorie a locuinţelor şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească acţionarii şi persoanele semnificative ale PAID
Art. 3
(1)
Capitalul social vărsat trebuie să fie depus în contul unei bănci autorizate din România şi nu poate fi mai mic decât echivalentul în euro a 12 milioane lei, la cursul valutar comunicat de Banca Naţională a României la data efectuării subscrierii sau a vărsării acestuia.
(2)
Actul constitutiv al PAID se completează cu dispoziţiile Legii nr.
31/1990
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplicabile societăţilor pe acţiuni.
(3)
Un acţionar/grup care deţine participaţii la societăţi de asigurare care urmează să devină acţionari ai PAID poate deţine cel mult 15% din capitalul social al societăţii.
(4)
Pentru asigurătorii acţionari direcţi ai PAID, marja de solvabilitate disponibilă nu va fi diminuată cu valoarea participaţiilor pe care aceştia le deţin la PAID.
Art. 4
Pentru a putea obţine calitatea de acţionar direct al PAID, fondatorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)
să fie societăţi de asigurare autorizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, să încheie asigurări obligatorii pentru locuinţe, în condiţiile prevăzute de Legea nr.
32/2000
, cu modificările şi completările ulterioare, şi de normele prudenţiale privind acoperirea riscurilor de catastrofe naturale, emise în aplicarea legii;
b)
sumele destinate participării la capitalul social al PAID să nu provină din împrumuturi, indiferent cu ce titlu, de la alte persoane fizice, persoane fizice autorizate, persoane juridice sau entităţi fără personalitate juridică, asociaţii, fundaţii, uniuni ori ligi sindicale, cu excepţia sumelor puse la dispoziţia unei filiale de către societatea-mamă, din sursele proprii ale acesteia.
Art. 5
(1)
Organele statutare şi cele de conducere executivă ale PAID sunt desemnate în condiţiile prevăzute de Legea nr.
31/1990
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr.
32/2000
, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)
Atribuţiile organelor statutare, precum şi cele ale conducerii executive a PAID sunt cele stabilite prin actul constitutiv şi prin contractele de mandat, respectiv de administrare, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de Legea nr.
31/1990
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de Legea nr.
32/2000
, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)
Conducerea executivă a PAID se exercită de un director general şi un director general adjunct, în condiţiile Legii nr.
31/1990
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)
Membrii consiliului de administraţie şi persoanele din conducerea executivă ale PAID trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în Normele privind autorizarea şi funcţionarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.
16/2012
, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 6
În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare PAID, persoanele desemnate prin actul constitutiv vor depune la registratura Autorităţii de Supraveghere Financiară următoarele documente:
1.
cererea-standard, în forma prevăzută în anexa nr. 1 la Normele privind autorizarea şi funcţionarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.
16/2012
, cu modificările şi completările ulterioare;
2.
proiectul actului constitutiv;
3.
copiile documentelor care atestă vărsarea integrală, în numerar, a aportului la capitalul social de către fiecare acţionar, conform prevederilor legale în vigoare; documentele vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către persoanele care semnează cererea-standard sau de către bancă;
4.
extrasul de cont privind vărsarea integrală a capitalului social; sumele reprezentând aport la capitalul social şi depuse în valută se calculează la cursul comunicat de Banca Naţională a României din data vărsării acestora, la cursul valutar comunicat de Banca Naţională a României la data efectuării subscrierii sau a vărsării acestuia;
5.
în vederea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 4, societăţile de asigurare acţionare ale PAID trebuie să depună documentele prevăzute în anexă;
6.
documentele prevăzute de Normele privind autorizarea şi funcţionarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.
16/2012
, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea aprobării persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (4);
7.
programul de reasigurare întocmit în conformitate cu prevederile Normelor privind autorizarea şi funcţionarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.
16/2012
, cu modificările şi completările ulterioare. În vederea acoperirii dezastrelor naturale, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. b) din Legea nr.
260/2008
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, PAID va prezenta Autorităţii de Supraveghere Financiară calculul expunerii (sau acumulării) maxime pe clasa de asigurare practicată, modul de estimare a daunei maxime posibile, precum şi programul de reasigurare privind astfel de riscuri, din care să rezulte capacitatea PAID de a le subscrie, respectiv reţinerea netă;
8.
bilanţul se va transmite anual în conformitate cu prevederile legale în vigoare, însoţit de bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul următor.
Art. 7
Autoritatea de Supraveghere Financiară va decide, după prezentarea documentaţiei complete, asupra acordării autorizaţiei de funcţionare, în vederea înregistrării PAID ca asigurător la oficiul registrului comerţului.
Art. 8
Pe baza autorizaţiei de funcţionare acordate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, PAID se înregistrează la oficiul registrului comerţului. Orice modificare a documentelor sau a condiţiilor în baza cărora s-a acordat autorizaţia de funcţionare se face numai cu avizul prealabil al Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Art. 9
După obţinerea autorizaţiei de funcţionare, în baza căreia PAID va putea desfăşura activitate de asigurare obligatorie a locuinţelor, acesta va depune la registratura Autorităţii de Supraveghere Financiară copiile documentelor care atestă înregistrarea societăţii ca persoană juridică: actul constitutiv atestat de un consilier juridic/avocat sau autentificat de un notar public, hotărârea judecătorească de înfiinţare, certificatul de înregistrare emis de oficiul registrului comerţului şi certificatul constatator cuprinzând toate datele de identificare ale societăţii.
Art. 10
(1)
Cerinţele privind condiţiile şi documentele solicitate acţionarilor PAID se aplică şi în cazul asigurătorilor care devin acţionari direcţi după obţinerea autorizaţiei de funcţionare.
(2)
Cerinţele privind condiţiile şi documentele solicitate persoanelor semnificative ale PAID se aplică şi în cazul persoanelor fizice, care devin persoane semnificative ulterior obţinerii autorizaţiei de funcţionare, cu respectarea prevederilor Normelor privind autorizarea şi funcţionarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.
16/2012
, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 11
În termen de 3 luni de la data obţinerii autorizaţiei de funcţionare, PAID are obligaţia:
1.
să transmită studiul de fezabilitate pentru următorii 3 ani, care va cuprinde următoarele:
a)
estimarea marjei de solvabilitate minime;
b)
elementele fondului minim de siguranţă, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (6) din Legea nr.
32/2000
, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor emise în aplicarea acesteia;
c)
estimarea cheltuielilor generale de administraţie şi a cheltuielilor cu comisioanele, precum şi sursele de finanţare ale acestora;
d)
estimarea cheltuielilor aferente membrilor consiliului de administraţie, persoanelor din conducerea executivă şi persoanelor care ocupă funcţiile de conducere menţionate la art. 23 din Normele privind autorizarea şi funcţionarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.
16/2012
, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia conducătorului activităţii de asigurări de viaţă şi a medicului. Estimarea se va defalca pe fiecare categorie în parte;
e)
proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli, proiectul contului de profit şi pierdere, proiectul contului tehnic al asigurării generale, proiectul contului netehnic;
f)
estimarea primelor subscrise şi a daunelor ce vor fi plătite;
g)
resursele financiare pentru acoperirea cheltuielilor;
2.
să transmită copia contractului/contractelor de reasigurare, lista cuprinzând reasigurătorii, cu menţionarea cotei de participare a fiecăruia, dovada plăţii ratelor primelor de reasigurare, precum şi alte documente sau informaţii solicitate de Autoritatea de Supraveghere Financiară;
3.
să încadreze persoane care îndeplinesc condiţiile de pregătire şi de competenţă profesională şi să prezinte documentaţia în vederea aprobării, pentru funcţiile menţionate la art. 23 din Normele privind autorizarea şi funcţionarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.
16/2012
, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia conducătorului activităţii de asigurări de viaţă şi a medicului, cu respectarea şi în conformitate cu prevederile normelor mai sus menţionate;
4.
să permită accesul societăţilor de asigurare cu care încheie protocoale la platforma informatică de emitere a poliţelor de asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale - PAD şi a certificatelor de asigurare.
CAPITOLUL III:
Dispoziţii finale
Art. 12
Dispoziţiile prezentei norme se completează în mod corespunzător cu prevederile legale în vigoare.
Art. 13
- Anexa face parte integrantă din prezentele norme.
Art. 14
Nerespectarea prevederilor prezentelor norme se sancţionează în condiţiile şi potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr.
32/2000
, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 79 şi 80 din Legea nr.
503/2004
privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare, republicată.
Art. 15
(1)
Prezenta normă intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2)
La data intrării în vigoare a prezentei norme se abrogă Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.
17/2009
pentru punerea în aplicare a
Normelor privind Poolul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale
, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 7 septembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare.
-****-
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,
Dan Radu Ruşanu
ANEXĂ:
DOCUMENTELE pe care acţionarii PAID au obligaţia de a le depune la sediul Autorităţii de Supraveghere Financiară
1.
documentele oficiale din care să reiasă denumirea, numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului, codul unic de înregistrare;
2.
cazierul fiscal valabil la data depunerii documentaţiei;
3.
documentele care să ateste provenienţa fondurilor de participare la capitalul social al PAID;
4.
extrasul din hotărârea adunării generale a acţionarilor sau, după caz, a consiliului de administraţie privind participarea la constituirea capitalului PAID şi cota de participare;
5.
documente care să ateste autorizarea pentru încheierea asigurărilor obligatorii pentru locuinţe;
6.
declaraţia, atestată de un consilier juridic/avocat sau autentificată de un notar public, a reprezentantului legal al persoanei juridice, din care să rezulte că sunt îndeplinite prevederile art. 4 lit. a) şi b) din norme.
...........................
(data, semnătura reprezentantului şi ştampila societăţii, după caz)
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 521 din data de 20 august 2013