Document embed

DECIZIE nr. 55 din 16 februarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 şi art. 9 alin. (1) şi (2) din capitolul VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Ioana Marilena Chiorean	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 şi art. 9 alin. (1) şi (2) din capitolul VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, excepţie ridicată de Maria Gabriela Moţ şi Iarina Prelipceanu în Dosarul nr. 6.940/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.304D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că normele de lege criticate nu sunt discriminatorii, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 475 din 16 iunie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 11 mai 2015, al cărei dispozitiv a fost îndreptat prin încheierea din 22 iulie 2015, pronunţate în Dosarul nr. 6.940/2/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 şi art. 9 alin. (1) şi (2) din capitolul VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantele Maria Gabriela Moţ şi Iarina Prelipceanu într-o cauză având ca obiect anularea emiterii unor acte administrative individuale prin care au fost stabilite drepturi salariale ale reclamantelor, având funcţia de judecător.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia susţin, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece creează discriminări pe criteriul vârstei, faţă de persoane care aparţin aceleiaşi categorii profesionale şi care se află în situaţii identice. Astfel, judecători cu aceeaşi vechime în funcţie şi în muncă, cu acelaşi grad şi clasă de salarizare, prestând aceeaşi muncă, sunt salarizaţi diferit, ceea ce constituie o discriminare pe criteriul vârstei prin încadrarea unora în clasa de salarizare corespunzătoare vechimii în funcţie de 10-15 ani, anterior datei de 1 ianuarie 2011, iar a altora ulterior acestei date. Arată că prin adoptarea şi aplicarea ordinelor ministrului justiţiei prin care li s-au stabilit drepturi salariale se realizează o discriminare pe criteriul vârstei, încălcându-se astfel şi art. 2, art. 3 şi art. 6 din Directiva 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, prin acordarea unei remuneraţii inferioare faţă de persoanele care au fost încadrate anterior în aceeaşi tranşă de vechime în funcţie, acestea având beneficiul vârstei mai înaintate, care însă constituie un criteriu discriminatoriu. Simpla împrejurare că, din cauza vârstei, reclamantele au împlinit vechimea în funcţie specifică tranşei de vechime, care atrage o anumită remuneraţie mai târziu, nu poate conduce la acordarea unei remuneraţii inferioare, aceasta fiind o măsură care încalcă în mod evident prevederile directivei mai sus-menţionate. În final, invocă jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la obligaţia instanţelor naţionale de a înlătura aplicarea dispoziţiilor din dreptul intern care discriminează în funcţie de vârstă (Cauza C-555/07). De asemenea, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la interzicerea discriminării.

6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, niciunul dintre actele comunitare invocate nu este de natură a garanta un drept câştigat cu privire la încasarea de la stat a unei indemnizaţii într-un anumit cuantum. În cazul reclamantelor nu se poate vorbi despre un drept câştigat anterior Legii-cadru nr. 284/2010 cu privire la coeficientul aferent vechimii în funcţie de 10-15 ani, căci acesta s-a născut abia la nivelul lunii iulie 2014, când erau deja în vigoare, producând efecte juridice dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013. Astfel, nu se poate aprecia că reclamantele şi colegii judecători la care s-au raportat prin comparaţie s-ar afla într-o situaţie identică, deoarece drepturile fiecărei categorii s-au născut sub imperiul unor norme juridice distincte, cei din urmă beneficiind deja la intrarea în vigoare a actelor menţionate de drepturile născute potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei sau Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, sub aspectul tranşei de la 10 ani la 15 ani vechime în muncă, ceea ce nu era cazul reclamantelor. În privinţa nerespectării prevederilor Directivei 2000/78/CE, instanţa reţine că în cauză nu se poate vorbi despre o asemenea încălcare, câtă vreme însuşi conţinutul art. 6 alin. 1 din Directivă prevede ca situaţie justificativă pentru diferenţa de tratament cauzele obiective privite prin prisma contextului legislativ intern.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece prevăd aspecte legate de salarizarea judecătorilor, procurorilor, personalului de specialitate juridică asimilat acestora şi a magistraţilor-asistenţi, fără a fi menţionate criterii discriminatorii în funcţie de care persoanele aflate în aceeaşi situaţie ar putea fi salarizate distinct. Faptul că textele de lege criticate se aplică în mod diferit unor cazuri concrete în urma interpretării legislaţiei în materie nu prezintă aspecte care pot face obiectul unei sesizări de neconstituţionalitate. Respectarea egalităţii în drepturi şi a obligaţiei de nediscriminare, stabilite de art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementări legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 şi art. 9 alin. (1) şi (2) din capitolul VIII al anexei nr. VI - FAMILIA OCUPAŢIONALĂ DE FUNCŢII BUGETARE "JUSTIŢIE" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, şi ale art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile criticate din Legea-cadru nr. 284/2010 au următorul cuprins:

- Art. 8: "(1) Judecătorii, procurorii, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi au dreptul pentru activitatea desfăşurată la o indemnizaţie de încadrare stabilită în raport cu nivelul instanţelor sau parchetelor, cu funcţia deţinută şi, după caz, cu vechimea în muncă şi în funcţie, potrivit prevederilor prezentei legi.

(2) Indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor se stabilesc, după caz, de ministrul justiţiei, de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia cazurilor în care prin lege specială sau prin prezenta lege se prevede altfel.";

- Art. 9 alin. (1) şi (2): "(1) Indemnizaţiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de judecătorie şi ale judecătorilor militari cu grad de tribunal militar, precum şi ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanţe se stabilesc pe baza coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi în cap. I nr. crt. 1 din prezenta anexă.

(2) Indemnizaţiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de tribunal/tribunal specializat şi ale judecătorilor militari cu grad de tribunal militar teritorial, precum şi ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanţe se stabilesc pe baza unor coeficienţi de ierarhizare cu două clase de salarizare mai mari decât cei prevăzuţi la alin. (1)."

Dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 au următorul conţinut:

- Art. 1 alin. (1) şi (2): "(1) În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

(2) În anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.";

- Art. 6 alin. (1) şi (2): "(1) În anul 2014, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, fără acordarea salariului aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, după caz.

(2) În anul 2014, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie»."

12. Autoarele excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, precum şi prevederile art. 2, art. 3 şi art. 6 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă şi ale art. 23 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, privind dreptul la salariu egal pentru muncă egală, Carta socială europeană revizuită, Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la această Convenţie, privind dreptul de proprietate.

13. Examinând sesizarea formulată, Curtea reţine, cu privire la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 9 alin. (1) şi (2) din capitolul VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010, că, potrivit acestor dispoziţii, indemnizaţiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de judecătorie şi ale judecătorilor militari cu grad de tribunal militar, precum şi ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanţe "se stabilesc pe baza coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi în cap. I nr. crt. 1" din anexa nr. VI, iar indemnizaţiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de tribunal/tribunal specializat şi ale judecătorilor militari cu grad de tribunal militar teritorial, precum şi ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanţe "se stabilesc pe baza unor coeficienţi de ierarhizare cu două clase de salarizare mai mari". Or, legiuitorul a stabilit ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, anual, că în anii 2011-2016 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, potrivit următoarelor reglementări: art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010; art. II art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 887 din 14 decembrie 2011; art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 845 din 13 decembrie 2012, aprobată prin Legea nr. 36/2014; art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013; art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 925 din 18 decembrie 2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015; art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 923 din 11 decembrie 2015.

14. Având în vedere acestea şi ţinând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", Curtea constată că dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2) din capitolul VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 nu au aplicabilitate în cauza în cadrul căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate şi, în consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect este inadmisibilă.

15. Cu privire la discriminarea referitoare la salarizare sub aspectul trecerii într-o altă tranşă de vechime ulterior sau anterior anului 2011, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014. Curtea a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. II art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 se regăseşte şi în cuprinsul art. 6 din Legea nr. 285/2010, iar aceste din urmă dispoziţii au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate. În acest sens, prin Decizia nr. 166 din 19 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 18 iunie 2013, Curtea, analizând o excepţie de neconstituţionalitate cu o motivare similară raportată la încălcarea aceloraşi dispoziţii constituţionale, a reţinut că aspectele ce ţin de aplicarea legii de către organismele abilitate, precum şi cele referitoare la pretinsa încălcare de către prevederile de lege criticate a unor alte acte normative decât Legea fundamentală nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora "Sunt neconstituţionale prevederile actelor prevăzute la alin. (1), care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei". De asemenea, Curtea a constatat că, în realitate, autorul excepţiei solicită modificarea dispoziţiilor de lege criticate, fapt ce excedează controlului Curţii Constituţionale.

16. Prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, Curtea a reţinut că avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate. De altfel, Curtea a subliniat faptul că legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă. În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea şi prin Decizia nr. 343 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 30 iulie 2014, Decizia nr. 311 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 462 din 26 iunie 2015, şi Decizia nr. 475 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 11 august 2015.

17. Prin Decizia nr. 579 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 30 octombrie 2015, paragrafele 20 şi 21, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010 stabilesc, în mod diferenţiat pe gradaţii, modul de calcul al procentelor cu care se majorează salariul de bază, spre deosebire de vechea reglementare aplicabilă salarizării magistraţilor, care prevedea o majorare de 5%, indiferent de treapta de vechime în muncă în care se trecea. Astfel, diferenţele de salarizare invocate de autoarea excepţiei, referitoare la personalul care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" şi care avansează în gradaţiile 4 şi 5, provin din întreaga succesiune a actelor normative intervenite după anul 2011, raportată la prevederile aplicabile anterior anului 2011, iar nu din dispoziţiile de lege criticate. Aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007).

18. Referitor la dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, care stabilesc modalitatea de calcul al salariului pentru personalul avansat în gradaţii corespunzătoare vechimii în muncă, dispoziţii criticate din aceeaşi perspectivă ca în cauza de faţă, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 475 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 11 august 2015, prin care a invocat jurisprudenţa sa şi a constatat constituţionalitatea acestora. La paragraful 19 al acestei decizii, Curtea a reţinut că "diferenţele de salarizare apărute sunt rezultatul schimbărilor legislative care au intervenit de-a lungul timpului în această materie, în special între legislaţia anterioară anului 2010 şi cea ulterioară acestui an, iar nu ca urmare a neacordării în anii 2012, 2013 şi 2014 a salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent clasei de salarizare prevăzut de Legea-cadru nr. 284/2010".

19. Pentru aceleaşi considerente, Curtea constată că nici dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) şi nici cele ale art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 nu instituie discriminări de natură a contraveni art. 16 din Constituţie.

20. Cât priveşte critica referitoare la încălcarea art. 2, art. 3 şi art. 6 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, Curtea reţine că, în realitate, această critică vizează aspecte care ţin de interpretarea şi aplicarea legii, ceea ce intră în competenţa instanţelor judecătoreşti. Dispoziţiile de lege criticate care stabilesc, în mod diferenţiat pe gradaţii, modul de calcul al salariul de bază al personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" şi care avansează în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în funcţii nu vizează vârsta, ci vechimea în funcţie, iar diferenţele de salarizare provin din aplicarea actelor normative intervenite după anul 2011, raportată la prevederile aplicabile anterior anului 2011.

21. Pentru aceleaşi argumente, Curtea reţine că nici celelalte dispoziţii din actele internaţionale invocate nu sunt încălcate prin prevederile de lege criticate.

22. În final, Curtea observă că, aşa cum a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 32 din 19 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 9 februarie 2016, "plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010" şi, prin urmare, diferenţele de salarizare invocate de autoarele excepţiei au fost eliminate.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2) din capitolul VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 8 din capitolul VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (2) din capitolul VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Maria Gabriela Moţ şi Iarina Prelipceanu în Dosarul nr. 6.940/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi autoare în acelaşi dosar şi constată că dispoziţiile art. 8 din capitolul VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 februarie 2016.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 340 din data de 4 mai 2016