Document embed

DECIZIE nr. 43 din 9 februarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Daniela Ramona Mariţiu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată din oficiu de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 18.128/3/2015. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.786D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, prin care aceasta solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.787D/2015, nr. 1.797D/2015, nr. 1.798D/2015 şi nr. 2D/2016, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată din oficiu de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în dosarele nr. 24.219/3/2015, nr. 5.208/3/2015, nr. 17.586/3/2015 şi nr. 17.745/3/2015. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor prin care aceasta solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei, precum şi asupra cererii formulate de partea Gheorghiţa Nicola prin care aceasta solicită judecarea în lipsă.

4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (a) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.787D/2015, nr. 1.797D/2015, nr. 1.798D/2015 şi nr. 2D/2016 la Dosarul nr. 1.786D/2015, care a fost primul înregistrat.

5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale reflectată în Decizia nr. 833/2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

6. Prin încheierile din data de 25 noiembrie 2015, pronunţate în dosarele nr. 18.128/3/2015 şi nr. 24.219/3/2015, încheierile din data de 24 noiembrie 2015, pronunţate în dosarele nr. 5.208/3/2015 şi nr. 17.586/3/2015, şi încheierea din data de 27 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 17.745/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată din oficiu de instanţă cu ocazia soluţionării unor cauze civile având ca obiect anularea unor acte emise în temeiul Legii nr. 165/2013.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă susţine că textul criticat instituie, în principiu, o cale de atac împotriva deciziilor emise de entităţile implicate în procedura restituirii, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi, implicit, împotriva deciziilor emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, atât cu privire la invalidarea măsurilor, cât şi cu privire la acordarea de puncte în compensare. Ca urmare a modalităţii în care a fost stabilită instanţa competentă din punct de vedere teritorial, prin raportare la sediul entităţii emitente, s-a creat situaţia în care toate deciziile de invalidare şi de compensare prin puncte pentru toate legile reparatorii în materia proprietăţii şi pentru toată ţara vor fi contestate numai la Tribunalul Municipiului Bucureşti, deoarece Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor are sediul în municipiul Bucureşti. Autorul excepţiei arată că, pe de o parte, dosarele în această materie necesită, pentru soluţionare, un probatoriu relativ complex, eventualele expertize trebuind să se realizeze prin comisie rogatorie, imobilele în cauză aflându-se pe tot teritoriul ţării, iar, pe de altă parte, părţile vor fi nevoite să se deplaseze în Bucureşti sau să angajeze apărători, ceea ce va presupune costuri suplimentare faţă de situaţia alternativă şi firească în care competenţa ar fi fost atribuită tribunalelor în raza cărora se află imobilele în cauză.

8. În continuare, apreciază că scopul vizat de normele constituţionale ale art. 124 alin. (2) şi art. 126 alin. (1) şi (2) este acela de a asigura un sistem judiciar omogen şi elaborat ca o structură articulată, atât pe verticală (prin prisma exercitării căilor de atac), cât şi pe orizontală (printr-o acoperire uniformă a teritoriului ţării). De asemenea, prevederile constituţionale ale art. 124 şi 126 trebuie citite în lumina garanţiilor generale asigurate prin art. 16 şi 21 din Constituţie şi prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

9. Plecând de la aceste premise, instanţa susţine că trebuie verificat dacă normele procedurale edictate de către legiuitor sunt disproporţionate cu obiectivul urmărit, transformând dreptul într-unui iluzoriu/teoretic. În acest sens, prin deciziile nr. 266 din 7 mai 2014 şi nr. 462 din 17 septembrie 2014, instanţa de contencios constituţional a dezvoltat un test de proporţionalitate, potrivit căruia orice măsură luată trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului şi proporţională - justul echilibru între interesele concrete pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. Aplicând cele reţinute la cauza de faţă, instanţa apreciază că, deşi in abstracto măsura legislativă este adecvată scopului urmărit, prin efectele pe care le creează aceasta nu reprezintă o măsură adecvată şi necesară. În acest sens, tribunalul reţine că, potrivit art. 111 din Codul de procedură civilă (dreptul comun în materia competenţei teritoriale a instanţei care soluţionează cereri privind persoane juridice de drept public, acestea din urmă aflate în postura de pârât), se stabileşte drept instanţă competentă, alternativ, fie cea de la domiciliul/sediul reclamantului, fie cea de la sediul pârâtului. De aceea, tribunalul apreciază că opţiunea legiuitorului pentru această măsură, prin prisma finalităţii sale, nu era necesară pentru atingerea scopului urmărit. Având în vedere cele expuse, instanţa apreciază că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în măsura în care stabilesc o competenţă teritorială exclusivă în sarcina Tribunalului Bucureşti, nu satisfac cerinţele de constituţionalitate şi convenţionalitate cu privire la egalitatea în drepturi şi liberul acces la instanţă, soluţia legislativă aleasă nerespectând condiţia necesităţii şi proporţionalităţii.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Guvernul apreciază că, în realitate, se solicită modificarea şi completarea dispoziţiilor de lege criticate. Or, instanţa de contencios constituţional a statuat constant în jurisprudenţa sa că nu poate analiza critici de neconstituţionalitate ce urmăresc, în realitate, modificări legislative ale textelor de lege, deoarece controlul de constituţionalitate semnifică verificarea conformităţii dispoziţiilor legale criticate cu normele şi principiile fundamentale invocate, în limita unor critici ce vizează evidenţierea unui raport de contrarietate dintre acestea. De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a instanţei de contencios constituţional, interpretarea şi aplicarea normelor legale sunt apanajul exclusiv al instanţelor de judecată, precum şi al instituţiilor chemate să aplice legea, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

12. Avocatul Poporului apreciază că, analizate dintr-o perspectivă mai largă, problemele expuse de Tribunalul Bucureşti în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate relevă, mai degrabă, aspecte ce ţin de aplicarea normelor criticate raportate la o eventuală situaţie de fapt, dar şi de administrarea justiţiei, şi anume încărcarea excesivă a completurilor de judecată în urma activităţii desfăşurate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin emiterea unor decizii. Un astfel de context nu poate constitui temei pentru ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate şi excedează competenţei Curţii Constituţionale, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".

13. Prevederile de lege criticate sunt menite să contureze cu claritate cadrul legal al exercitării accesului liber la justiţie al beneficiarilor Legii nr. 165/2013. În plus, dispoziţiile legale criticate stabilesc un criteriu obiectiv în stabilirea competenţei instanţei de judecată care soluţionează contestaţiile împotriva acestor decizii, şi anume sediul entităţii emitente a deciziei, în acord cu prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. De asemenea, apreciază că nu este nesocotit nici principiul egalităţii în faţa legii, întrucât normele criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei, fără a institui discriminări.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu următorul conţinut: "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării."

17. Instanţa de judecată susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici identice. Astfel, prin Decizia nr. 833 din 3 decembrie 2015*), nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, reţinând că acestea reprezintă norme de procedură prin care este reglementată competenţa secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii de a soluţiona contestaţia împotriva deciziilor emise de entităţile învestite de lege. În continuare, Curtea reţine că, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165(2013, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor este entitatea învestită de lege cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii, iar potrivit art. 17 din lege are, în principal, următoarele competenţe: validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor; asigură coordonarea procesului de licitare/atribuire a imobilelor din Fondul naţional al terenurilor agricole şi al altor imobile; ia alte măsuri legale necesare aplicării prezentei legi. În exercitarea atribuţiilor sale, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, potrivit art. 21 alin. (9) şi art. 25 din lege, emite decizie de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv sau decizie de invalidare.

*) Decizia nr. 833 din 3 decembrie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 15 martie 2016.

19. De asemenea, Curtea a observat, pe de o parte, că dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 165/2013 prevăd anumite termene de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor înaintea intrării în vigoare a legii - 20 mai 2013 - şi a celor transmise Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor ulterior datei intrării în vigoare a legii, iar, pe de altă parte, că decizia emisă cu respectarea prevederilor art. 34, precum şi refuzul autorităţii de a soluţiona cererea pot fi atacate, potrivit art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii.

20. Curtea a reţinut că din coroborarea dispoziţiilor din Legea nr. 165/2013 mai sus menţionate rezultă că toate deciziile de invalidare sau de compensare prin puncte emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, precum şi refuzul acesteia de a soluţiona cererile adresate în temeiul legilor reparatorii în materia proprietăţii vor putea fi contestate numai la secţia civilă a Tribunalului Municipiului Bucureşti. Curtea constată că astfel se reglementează competenţa exclusivă a unei singure instanţe cu privire la soluţionarea acestor cauze.

21. Cu privire la modul de stabilire a competenţei instanţelor de judecată, Curtea a observat că aceasta nu este singura situaţie în care legiuitorul a reglementat o competenţă exclusivă a unei instanţe. Astfel, spre exemplu, potrivit art. 4 alin. (4), art. 10 alin. (2) şi art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia ori contestaţia împotriva adeverinţei prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă se introduce la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. De asemenea, potrivit art. 283 alin. (1¹) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor privind procedurile de atribuire de servicii şi/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes naţional, aşa cum este definită de legislaţia în vigoare, este Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

22. O atare soluţie legislativă vizând competenţa exclusivă a unei singure instanţe de soluţionare a anumitor cauze a făcut obiectul criticilor de neconstituţionalitate, Curtea constatând, de exemplu prin Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009, şi Decizia nr. 1.420 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 6 decembrie 2011, că o astfel de reglementare este în consonanţă cu Legea fundamentală, deoarece art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie statuează că justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, a căror competenţă este stabilită numai prin lege. În înţelesul acestei norme constituţionale, legiuitorul este singurul abilitat să reglementeze, prin lege, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, fără alte restricţii decât cele rezultate din celelalte prevederi ale Constituţiei sau din actele normative internaţionale prevăzute în art. 20 din Legea fundamentală.

23. Totodată, Curtea a stabilit, de exemplu prin Decizia nr. 731 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 22 decembrie 2015, că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege, nicio lege neputând exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie sau vreun grup social.

24. În continuare, Curtea a reţinut că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la data de 12 octombrie 2010, a Hotărârii în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. Cu acel prilej, instanţa europeană a constatat că prevederile legislative complexe şi modificările ce le-au fost aduse de-a lungul timpului s-au tradus printr-o practică judiciară neconstantă şi au generat o incertitudine juridică generală în ceea ce priveşte interpretarea noţiunilor esenţiale referitoare la drepturile foştilor proprietari, ale statului şi ale terţilor dobânditori ai bunurilor imobile naţionalizate (paragraful 221). De asemenea, instanţa europeană a apreciat că obiectivele impuse prin hotărârea pe care a pronunţat-o ar putea fi atinse, de exemplu, prin modificarea mecanismului de restituire existent, cu privire la care s-au constatat anumite lipsuri, şi prin implementarea urgentă a unor proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, care să poată menţine un just echilibru între diferitele interese în cauză (paragraful 232).

25. Astfel, Curtea Constituţională a apreciat că, pe lângă dezideratul unei mai bune administrări a justiţiei, prin reglementarea criticată legiuitorul român a avut ca scop şi realizarea obiectivului de asigurare a interpretării şi aplicării unitare a legii în materia restituirii, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, creând premisele unor practici judiciare constante prin reglementarea unui cadru normativ corespunzător.

26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, Curtea apreciază că soluţiile şi considerentele mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în dosarele nr. 18.126/3/2015, nr. 24.219/3/2015, nr. 5.208/3/2015, nr. 17.586/3/2015 şi nr. 17.745/3/2015 şi constată că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 februarie 2016.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 336 din data de 3 mai 2016