DECIZIE nr. 1004 din 27 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Augustin Zegrean

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Claudia-Margareta Krupenschi

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în Dosarul nr. 20.073/300/2011 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 855D/2012 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 888D/2012 şi nr. 1.287D/2012, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identică, ridicată de acelaşi autor - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - în Dosarul nr. 23.641/3/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, respectiv în Dosarul nr. 26.307/300/2011 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie problema conexării lor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare a dosarelor menţionate.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.287D/2012 şi nr. 888D/2012 la Dosarul nr. 855D/2012, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta arată că asupra dispoziţiilor de lege criticate s-a conturat o jurisprudenţă constantă a Curţii Constituţionale, de pildă deciziile nr. 452 din 8 mai 2012 şi nr. 1.083 din 14 iulie 2011, solicitând, în consecinţă, menţinerea soluţiei de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, pentru considerentele reţinute în deciziile menţionate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin Încheierea din 5 aprilie 2012, Decizia civilă nr. 1.589 din 6 aprilie 2012 şi Sentinţa civilă nr. 3.036 din 2 martie 2012, pronunţate în dosarele nr. 20.073/300/2011, nr. 23.641/3/2011 şi, respectiv, nr. 26.307/300/2011, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de amendare a conducătorului acestei instituţii pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti, cauze aflate în diferite stadii procedurale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că necomunicarea hotărârilor pronunţate de instanţe în soluţionarea recursurilor creează o situaţie defavorabilă pentru părţile care nu s-au putut prezenta la proces, în comparaţie cu părţile aflate în procedura de judecată a fondului sau a apelului. Ca urmare a faptului că hotărârile instanţei de recurs nu se comunică şi nu se publică, se poate pierde termenul de introducere a cererii de contestaţie în anulare sau de revizuire. În aceste condiţii, susţine că se încalcă dispoziţiile art. 31 alin. (2) şi ale art. 124 din Constituţie, precum şi ale art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevăd interzicerea oricărei forme de discriminare, enumerând exemplificative, şi nu limitative, cele mai frecvente forme de discriminare.
Autorul excepţiei semnalează o contradicţie între prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi cele ale art. 21 alin. (2) din aceeaşi lege, care prevăd că revizuirea unei hotărâri rămase definitivă şi irevocabilă se introduce în termen de 15 zile de la comunicare; or, aceste hotărâri nu se comunică, potrivit textului de lege supus examinării. Ca atare, invocând art. 148 din Constituţie, apreciază că dispoziţiile art. 24 alin. (1) trebuie corijate în acord cu exigenţele europene - astfel cum a fost corijat şi art. 25 alin. (3) din aceeaşi lege, ce prevedea exercitarea căii de recurs împotriva hotărârii instanţei de executare în termen de 5 zile de la pronunţare, şi nu de la comunicare.
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, exprimându-şi opinia în dosarele nr. 855D/2012 şi nr. 1.287D/2012, respectiv nr. 888D/2012, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
În acest sens, precizează că părţile unui proces au obligaţia legală, conform art. 129 alin. (1) din Codul de procedură civilă, de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, precum şi să îşi exercite drepturile procedurale cu bună-credinţă. Acestea au obligaţia de a se interesa de proces, chiar şi atunci când solicită judecata în lipsă. Faptul că hotărârile irevocabile nu se comunică nu este de natură a îngreuna părţilor accesul la soluţia pronunţată sau la propriul dosar, acestea având la dispoziţie atât mijloace informatice pentru a o afla (portalul instanţelor de judecată de pe site-ul oficial al Ministerului Justiţiei), cât şi posibilitatea de a se adresa serviciului arhivă din cadrul instanţelor. În plus, se arată că nu se procedează la comunicarea hotărârilor instanţei de recurs, dat fiind caracterul irevocabil al acestora, comunicarea fiind necesară doar pentru exercitarea în termen a apelului sau recursului. Având în vedere că autorităţile publice pot fi întotdeauna reprezentate de un consilier juridic sau de un avocat, nimic nu le împiedică să facă demersurile necesare pentru a lua cunoştinţă de soluţia pronunţată în recurs şi de a duce la îndeplinire dispozitivul hotărârii, astfel că autorul excepţiei nu poate invoca propria culpă pentru a obţine protecţia drepturilor prevăzute de art. 31 alin. (2) şi de art. 124 alin. (2) din Constituţie.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere exprimat anterior şi consemnat prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.239 din 18 noiembrie 2008, nr. 914 din 23 iunie 2009, nr. 920 din 23 iunie 2009 sau nr. 739 din 1 iunie 2010, potrivit căruia dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În plus, se arată că autoarea excepţiei nu formulează o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate, ci critică lipsa unui text de lege care să prevadă în mod expres obligaţia comunicării hotărârii pronunţate în recurs, aspect ce nu are însă legătură nici cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nici cu competenţa Curţii Constituţionale, care nu poate să remedieze omisiunea legislativă invocată fără a încălca prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Textul de lege criticat are următorul cuprins:
- Art. 24 alin. (1): "(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii."
În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine normelor constituţionale ale art. 31 alin. (2) care prevăd obligaţia autorităţilor publice de a asigura informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal şi ale art. 124 alin. (2), potrivit cărora "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi". De asemenea, sunt invocate prevederile art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - "Nediscriminarea", coroborate cu cele ale art. 148 din Constituţie - "Integrarea în Uniunea Europeană".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că, în jurisprudenţa sa, s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin prisma unor critici similare celor formulate în prezenta cauză.
Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 1.083 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 29 august 2011, Curtea a statuat că procedura contenciosului administrativ are un caracter special, fiind derogatorie de la regulile procedurii civile, şi dă expresie prevederilor art. 52 din Legea fundamentală, oferind cadrul constituţional al protejării cetăţenilor în faţa eventualelor abuzuri ale autorităţilor publice. În acest context, legiuitorul a stabilit că executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au instituit în sarcina autorităţilor publice anumite obligaţii de "a face" trebuie să fie realizată într-un anumit termen, fie cel precizat în cuprinsul hotărârii, potrivit art. 18 alin. (6) din lege, fie, în lipsa acestuia, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabilă a acesteia.
Curtea a mai constatat, cu acelaşi prilej, că textul de lege ce formează obiect al excepţiei nu aduce atingere nici principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, nici dreptului la apărare, garantat la nivel constituţional. În acest sens, Curtea a reţinut că autorităţile publice pot fi întotdeauna reprezentate, în procesele în care sunt parte, fie de către un consilier juridic, care are obligaţia de serviciu de a depune toate diligenţele posibile pentru apărarea intereselor instituţiei, fie de un avocat angajat în baza unui contract de asistenţă juridică şi reprezentare, fie chiar de un salariat al acestora, anume desemnat în baza unei procuri speciale de reprezentare în justiţie. Aşadar, prin intermediul unui astfel de reprezentant, autoritatea publică are posibilitatea plenară de a-şi exercita toate prerogativele dreptului la apărare. În plus, nimic nu îl împiedică pe acesta să facă demersurile necesare pentru a afla soluţia pronunţată de instanţă în recurs, astfel încât autoritatea publică să poată duce la îndeplinire dispozitivul hotărârii, în respectul principiilor statului de drept, cărora li se subsumează şi conformarea la imperativele cuprinse în hotărârile judecătoreşti.
Întrucât, faţă de aspectele analizate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie, în cauza de faţă nu au fost relevate elemente noi, de natură să determine schimbarea soluţiei adoptate în precedent, rezultă că argumentele la care s-a făcut referire îşi menţin valabilitatea şi în acest dosar.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în dosarele nr. 20.073/300/2011 şi nr. 26.307/300/2011 ale Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, respectiv în Dosarul nr. 23.641/3/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2012.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 20 din data de 10 ianuarie 2013