HOTĂRÂRE nr. 270 din 13 aprilie 2016 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Pod km 47 + 128, linia C.F. 418A Beclean - Sărăţel, între staţiile Măgheruş şi Sărăţel"
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Pod km 47 + 128, linia C.F. 418A Beclean - Sărăţel, între staţiile Măgheruş şi Sărăţel", prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Art. 3
Ministerul Transporturilor răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prezentei hotărâri.
-****-

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

p. Ministrul transporturilor,

Alexandru Răzvan Cuc,

secretar de stat

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale

şi administraţiei publice,

Vasile Dîncu

p. Ministrul finanţelor publice,

Daniela Pescaru,

secretar de stat

p. Ministrul fondurilor europene,

Emanoil Radu Dascălu,

secretar de stat

ANEXĂ: CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO - ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Pod km 47+128, linia CF 418A, Beclean-Sărăţel, între staţiile Măgheruş şi Sărăţel"
Titular: Ministerul Transporturilor
Beneficiar: Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.
Amplasament: pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud
Indicatorii tehnico-economici

- Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA)

(În preţuri la data 30 ianuarie 2014, 1 euro = 4,5188 lei),

mii lei

39.039*)

din care:

   

- construcţii-montaj

 

mii lei

32.985

Eşalonarea investiţiei:

INV/C + M

mii lei

 

- Anul I

INV/C + M

mii lei/mii lei

12.590/10.636

- Anul II

INV/C + M

mii lei/mii lei

17.829/15.062

- Anul III

INV/C + M

mii lei/mii lei

8.620/7.287

- Capacităţi:

   

- lungime pod

 

ml

107,8

- nr. linii pe pod

 

buc.

1

Durata de realizare a investiţiei

 

luni

34

____
*)Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru debite au fost luate în calcul datele furnizate de INHGA, cu o asigurare de 1 %.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 300 din data de 20 aprilie 2016