HOTĂRÂRE nr. 37 din 13 aprilie 2016 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Strategia de extindere a UE COM (2015) 611
În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat.
Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Luând în considerare Opinia nr. 4c - 19/360, adoptată de Comisia pentru afaceri europene, în şedinţa din 31 martie 2016, Camera Deputaţilor:
1.Observă că, în pofida succesului extinderilor anterioare şi a accepţiunii că "politica de extindere se numără printre cele mai de succes politici ale Uniunii Europene", politica de extindere suferă de câţiva ani o criză de credibilitate.
2.Constată că declaraţia preşedintelui Comisiei Europene, încă de la preluarea mandatului, potrivit căreia nu este previzibilă o nouă extindere în actualul mandat, nu mai pare atât de gravă, în prezent, când o succesiune de crize se manifestă în tonuri acute: criza migranţilor, considerată pe bună dreptate ca o ameninţare existenţială a înseşi fundamentelor UE, criza ascensiunii terorismului şi radicalizării, care a provocat confuzie şi insecuritate în state membre cu un nivel ridicat de dezvoltare economică şi socială, criza emergenţei partidelor populiste, naţionaliste, anti-europene pe scena politică a unor state membre cu democraţii consolidate, criza "repatrierii de competenţe", care determină blocarea promotorilor extinderii şi integrării politice a Uniunii, criza zonei euro, care de asemenea fusese cotată, pentru o lungă perioadă, drept un succes notoriu al cooperării consolidate.
3.Reaminteşte că în opiniile şi prezenţele sale pe scena europeană din anii anteriori a susţinut că aşa-numita "oboseală a extinderii" este o sintagmă rezultată din raţiuni de politică internă, neconforme cu angajamentele asumate la nivel european de către statele respective.
4.Observă că până la rezolvarea celei mai grave ameninţări, reprezentate de creşterea alarmantă a fluxului de migranţi, evoluţiile pozitive aşteptate în materie de extindere ar putea suferi amânări pe termen scurt şi mediu; subliniază că acest fapt nu trebuie să determine abandonarea demersurilor, ci dimpotrivă revitalizarea întregului proces.
5.Semnalează că s-a creat percepţia că politica de extindere funcţionează pe "pilot automat" şi că, în absenţa schimbărilor substanţiale necesare, pare că UE pretinde că reformează, în timp ce statele care aspiră la aderare ar pretinde că sunt reformate, pentru a bifa progrese în procesul de aderare.
6.Apreciază că strategia prezentată de Comisia Europeană nu răspunde în totalitate nevoilor de adaptare la situaţia actuală, iar procesul de reforme durabil, orientat spre rezultate, consolidarea forţelor democratice din regiune şi efectul de transformare al integrării în UE sunt încă la un nivel nesatisfăcător.
7.Susţine în continuare extinderea Uniunii Europene, luându-se în considerare situaţia actuală, dar şi realitatea că din cauza reducerii credibilităţii perspectivei de extindere, posibilităţile de succes ale reformelor pe care le presupune extinderea pot avea de suferit.
Consideră că metoda actuală de extindere nu mai poate servi la realizarea obiectivelor; subliniază că adaptarea metodei la realităţi se poate face fără suplimentarea/modificarea criteriilor de la Copenhaga, deci fără revizuirea tratatelor, dar cu modificarea condiţionalităţilor subsecvente.
Apreciază că, pentru o funcţionare normală a mecanismelor de integrare europeană, condiţionalităţile impuse de UE ar trebui să includă, de exemplu, şi reducerea numărului de opozanţi ai asocierii cu UE, eliminarea obstacolelor instituţionale provocate de relaţiile clientelare între elitele politice şi economice interne, performanţa în gestionarea afluxului de migranţi, iar instituţiile predispuse la corupţie şi obstacole administrative să fie aşezate ferm pe baze democratice.
8.Semnalează că lipsa unei perspective clare de aderare deschide o serie de riscuri de securitate în regiune, inclusiv prin acţiuni de creştere a influenţei unor state terţe.
9.Semnalează că nemulţumirea statelor faţă de incapacitatea de a progresa în aderarea la UE ar putea traduce cu uşurinţă euroscepticismul, deja în creştere, în sentimente antioccidentale flagrante care ar putea fi urmate de o nouă creştere a populismului, naţionalismului şi fundamentalismului religios. De aceea, consideră că statele candidate şi potenţialii candidaţi au nevoie în această perioadă de un mesaj politic de sprijin din partea Uniunii Europene, în direcţia avansării procesului de extindere.
Consideră că şi statele din Parteneriatul estic, supuse unor presiuni diversificate şi intense din partea Federaţiei Ruse, ar trebui susţinute prin semnale politice puternice pentru a evita abandonarea speranţelor generate de către Uniune într-o fază anterioară.
10.Observă că unul dintre elemente problematice ale strategiei îl reprezintă abordarea Comisiei Europene privind soluţionarea litigiilor bilaterale restante.
11.Observă că recomandările din partea Grupului consultativ pentru politici "Balcanii în Europa", prezentate la summitul Balcanilor de la Viena, nu au fost integral preluate de către Comisie.
12.Consideră că prin strategia de extindere Comisia Europeană ar trebui să transmită mesaje mai explicite în dispute precum cele dintre Macedonia şi Grecia sau Turcia şi Cipru.
13.Apreciază că cea mai importantă limită a abordării actuale a strategiei UE de extindere poate fi considerată lipsa instrumentelor de convingere pentru statele rămase în urmă, în procesul de aderare.
14.În ceea ce priveşte disputele bilaterale între statele membre şi statele candidate, sau potenţial candidate, respinge ideea unor analişti cu privire la eliminarea din condiţionalităţi a cerinţei de rezolvare a acestor dispute şi deplasarea problemei, fie către arbitrajul internaţional, fie către alte mecanisme de mediere constituite din reprezentanţi ai principalelor instituţii UE, întrucât aceasta ar aliena statele membre în cauză, care nu îşi vor mai putea impune voinţa, creându-se astfel tensiuni considerabile în interiorul Uniunii, într-o perioadă marcată deja de neîncredere.
15.În acelaşi timp consideră că implicarea statelor membre în negocierile de aderare la UE şi impunerea unor condiţii în plan bilateral creează o dificultate în plus, care ameninţă credibilitatea fragilă a condiţionalităţilor UE.
16.Observă că sistemul de raportare a progreselor statelor candidate nu este încă unitar, indicatorii utilizaţi şi elementele analizate fiind diferite de la ţară la ţară, ceea ce reduce posibilitatea de a compara statele candidate; crede că acest sistem ar trebui să favorizeze aspectele calitative ale progreselor, întrucât numărul de legi destinate armonizării nu pot suplini, de exemplu, deficienţele din sistemul judiciar.
17.Consideră că UE ar trebui să îşi facă mai explicite criteriile de evaluare a progresului, stabilite pentru diferite domenii de reformă, să le aplice în mod unitar tuturor ţărilor, să evalueze în mod riguros progresele acestor ţări şi să comunice în mod neechivoc rezultatele pentru fiecare ţară şi să elimine orice îndoială că recompensa va veni odată ce condiţiile sunt îndeplinite.
18.Agreează intenţia declarată a Comisiei Europene ca accentul în cadrul politicii de extindere să fie plasat în continuare, ca şi în anii precedenţi, pe "chestiunile fundamentale", cum sunt statul de drept, drepturile fundamentale, reforma administraţiei publice, dezvoltarea economică şi competitivitatea, domenii considerate complementare şi indivizibile.
Salută faptul că respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii este considerată, în egală măsură, un obiectiv major.
19.Susţine ideea că extinderea ar trebui să fie un proces strict, dar echitabil, bazat pe criterii consacrate şi pe învăţămintele desprinse din experienţele anterioare, şi că viitoarele state membre ar trebui să fie bine pregătite pentru a se consolida credibilitatea politicii de extindere şi a se obţine sprijinul opiniei publice din actualele şi din viitoarele state membre.
20.Admite că mesajul care transpare din comunicarea Comisiei, anume că procesul extinderii este o investiţie în securitatea şi prosperitatea Europei, continuă să rămână valabil în pofida dificultăţilor semnalate.
21.Consideră benefic faptul că statelor candidate/potenţial candidate li se solicită prezentarea anuală a unor programe economice de reformă, similare celor pe care trebuie să le elaboreze statele membre UE, pentru a se familiariza cu standardele şi cerinţele pe care le reclamă apartenenţa la Uniunea Europeană şi pentru a-şi uşura sarcinile ulterioare.
22.Consideră că România trebuie să rămână în dialog permanent cu statele candidate şi cu cele asociate şi să intensifice schimbul de bune practici, pe baza experienţei şi expertizei dobândite pe parcursul său, spre aderare, în reformarea unor domenii de interes pentru noua strategie de extindere: drepturile omului, consolidarea statului de drept, reformele în domeniul justiţiei, economic, administrativ, energetic, apărare şi securitate.
-****-
Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 13 aprilie 2016, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 291 din data de 18 aprilie 2016