RAPORT nr. 14393 din 16 decembrie 2013 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Ecologist Român - Sediul Central
AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu completările ulterioare, şi cu Planul de control pe anul 2013, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 30 octombrie-13 noiembrie 2013 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Ecologist Român - Sediul Central pentru anul 2012.
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Ecologist Român - Sediul Central au totalizat 299.917,45 lei şi au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 51.153,00 lei şi din donaţii în sumă de 248.764,45 lei.
De asemenea, s-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (2) şi (3), art. 4 alin. (4), art. 9 şi ale art. 12 alin. (3) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu completările ulterioare. Pentru aceste fapte, Partidul Ecologist Român - Sediul Central a fost sancţionat conform art. 41 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu completările ulterioare.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 68 din data de 28 ianuarie 2014