ORDIN nr. 1090 din 26 august 2014 privind împuternicirea persoanelor din cadrul aparatului de inspecţie economico-financiară de a constata contravenţiile şi a aplica sancţiunile prevăzute de Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr.
69/2010
În temeiul dispoziţiilor ari. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr.
34/2009
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 56 alin. (3) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr.
69/2010
, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul finanţelor publice
emite următorul ordin:
Art. 1
Se împuternicesc persoanele din cadrul aparatului de inspecţie economico-financiară, aşa cum este definit la art. 3 alin. (1) din Normele metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico - financiare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.
101/2012
, să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile conform prevederilor art. 56 alin. (3) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr.
69/2010
, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 2
Direcţia generală de inspecţie economico-financiară din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, precum şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală vor lua măsuri pentru aplicarea şi ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Art. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Ministrul finanţelor publice,
Ioana-Maria Petrescu
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 658 din data de 8 septembrie 2014