HOTĂRÂRE nr. 9 din 9 ianuarie 2013 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Turism
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 4 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative şi al art. 5 alin. (3) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
SECŢIUNEA 1: Dispoziţii generale şi atribuţii
Art. 1
(1)Autoritatea Naţională pentru Turism, denumită în continuare Autoritate, se înfiinţează, se organizează şi funcţionează ca instituţie publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Economiei, prin preluarea activităţilor şi structurilor specializate din domeniul turismului de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, şi în coordonarea ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism.
(2)Autoritatea are sediul în municipiul Bucureşti, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1.
Art. 2
(1)Autoritatea exercită următoarele atribuţii principale, în conformitate cu reglementările în vigoare:
a)implementează strategia naţională de dezvoltare turistică, strategia de dezvoltare a produselor şi destinaţiilor turistice, strategia de privatizare şi postprivatizare în domeniul turismului, elaborată la nivelul ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism;
b)propune, în vederea aprobării de către ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism, şi aplică planurile de dezvoltare a infrastructurii turistice;
c)realizează politica de promovare şi dezvoltare a turismului pe baza planurilor şi programelor de marketing al turismului aprobate de ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism;
d)organizează şi realizează activitatea de promovare turistică a României atât pe piaţa internă, cât şi pe pieţele internaţionale, prin activităţi specifice reprezentanţelor de promovare turistică;
e)autorizează operatorii economici şi personalul de specialitate din turism, respectiv licenţiază agenţiile de turism, clasifică structurile de primire turistice, omologhează pârtiile, traseele de schi şi traseele turistice montane, brevetează şi atestă personalul de specialitate, avizează capacitatea instituţională şi eficacitatea educaţională în domeniul formării profesionale, autorizează plajele turistice şi activităţile din industria de agrement, acreditează centrele naţionale de informare şi promovare turistică;
f)atestă ca staţiuni turistice de interes local sau naţional localităţi sau părţi de localităţi, la solicitarea autorităţilor publice locale;
g)organizează evidenţa, atestarea şi monitorizarea valorificării şi protejării patrimoniului turistic, conform legii;
h)eliberează certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru societăţile comerciale din domeniul turismului;
i)asigură, cu aprobarea ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism, reprezentarea pe plan intern şi internaţional în domeniile sale de activitate;
j)îndeplineşte rolul de autoritate naţională responsabilă cu elaborarea, coordonarea şi implementarea programului pentru definirea şi promovarea brandului turistic naţional, în scopul creării unei imagini pozitive a României;
k)organizează evenimente/întâlniri cu reprezentanţi ai instituţiilor publice, private, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, naţionale şi internaţionale, precum şi congrese, colocvii şi alte acţiuni similare, în ţară şi străinătate, în domeniul turismului;
l)participă la manifestări expoziţionale de turism în ţară şi în străinătate, organizează vizite educaţionale de informare, precum şi evenimente şi misiuni cu rol în creşterea circulaţiei turistice în România sau cu impact în creşterea notorietăţii României ca destinaţie turistică, în ţară şi în străinătate, sau participă în calitate de co-organizator împreună cu asociaţiile profesionale, patronale şi organizaţiile neguvernamentale cu activitate în domeniul turismului, autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, cu alte entităţi ce desfăşoară activitate în domeniul turismului, în cadrul cărora se pot organiza deplasări pentru reprezentanţii mass-mediei;
m)organizează activităţi de promovare prin producţie sau coproducţie de emisiuni TV şi radio;
n)stabileşte, împreună cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale care au atribuţii în domeniu, măsuri pentru protejarea zonelor cu valoare istorică, arhitecturală sau peisagistică, măsuri pentru valorificarea turistică, precum şi măsuri pentru integrarea acestora în acţiunile de modernizare a localităţilor şi a zonelor aferente;
o)asigură urmărirea aplicării şi controlul respectării reglementărilor în domeniile sale de activitate;
p)efectuează controlul activităţilor din turism şi din industria de agrement, conform legislaţiei în vigoare;
q)efectuează controlul calităţii serviciilor din turism;
r)monitorizează derularea investiţiilor pentru proiectele din domeniile sale de activitate pe care ministerul le finanţează;
s)coordonează programele de asistenţă acordată de Organizaţia Mondială a Turismului şi de alte organisme internaţionale;
ş)coordonează, împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale, procesul de instruire din instituţii de învăţământ în domeniul turismului;
t)coordonează, împreună cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, programe naţionale şi judeţene de reconversie profesională în meseriile specifice activităţii turistice.
(2)Autoritatea îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative pentru domeniul său de activitate.
Art. 3
(1)Cheltuielile necesare pentru realizarea activităţilor desfăşurate de către Autoritate se suportă integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, cu aprobarea, în condiţiile legii, a ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism.
(2)Autoritatea fundamentează şi propune în proiectul de buget resursele financiare necesare funcţionării, precum şi realizării atribuţiilor specifice.
(3)Autoritatea gestionează resursele financiare alocate prin bugetul propriu, urmărind atât realizarea obiectivelor din programele anuale/multianuale, cât şi justificarea sumelor primite de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei.
Art. 4
(1)Autoritatea poate închiria/concesiona, în condiţiile legii, bunurile imobile proprietate a statului pe care le are în administrare. Sumele obţinute din chirii/redevenţe constituie venituri la bugetul de stat, în condiţiile legii.
(2)Autoritatea poate închiria, concesiona sau primi în administrare, în condiţiile legii, în vederea desfăşurării activităţii proprii, bunuri mobile şi imobile proprietate publică sau privată.
SECŢIUNEA 2: Organizarea şi conducerea Autorităţii Naţionale pentru Turism
Art. 5
(1)Structura organizatorică a Autorităţii este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2)Numărul maxim de posturi pentru Autoritate este de 151, exclusiv demnitarii.
(3)Din numărul maxim de posturi 12 posturi se utilizează pentru reprezentanţele de promovare turistică din străinătate.
(4)Încadrarea în numărul maxim de posturi şi în structura organizatorică a Autorităţii se realizează cu respectarea termenelor şi a condiţiilor specifice aplicabile fiecărei categorii de personal.
Art. 6
(1)Autoritatea preia personalul şi structurile din domeniul turismului de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative.
(2)Personalul Autorităţii îşi păstrează drepturile salariale avute la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă prevăzute la alin. (1).
(3)În cadrul structurii organizatorice, prin ordin al ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism, se pot organiza servicii şi alte compartimente şi se stabileşte numărul posturilor aferente acestora, cu încadrarea în numărul de posturi aprobat.
(4)Statul de funcţii şi structura posturilor pe compartimente se aprobă prin ordin al ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism.
(5)Atribuţiile direcţiilor, serviciilor, birourilor şi ale altor compartimente din cadrul Autorităţii se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare, care se aprobă prin ordin al ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism.
Art. 7
(1)În cadrul Autorităţii şi cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat conform art. 5 alin. (2) funcţionează reprezentanţe de promovare turistică cu sediul în străinătate şi reprezentanţe şi unităţi teritoriale cu sediul în ţară, structuri fără personalitate juridică, a căror înfiinţare şi ale căror atribuţii se stabilesc prin ordin al ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism.
(2)Activitatea reprezentanţelor de promovare turistică se poate desfăşura în spaţii închiriate în condiţiile legii, cu suportarea cheltuielilor de către Autoritate.
Art. 8
În structura Autorităţii şi în cadrul numărului de posturi aprobat îşi desfăşoară activitatea Organismul intermediar pentru turism - Direcţia gestionare fonduri comunitare pentru turism, care îndeplineşte funcţiile şi atribuţiile prevăzute de actele normative în vigoare.
Art. 9
(1)Conducerea Autorităţii se asigură de către un preşedinte cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat, numiţi prin decizie a prim-ministrului.
(2)Preşedintele Autorităţii este ordonator terţiar de credite.
(3)În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii.
(4)În situaţiile în care preşedintele nu îşi poate îndeplini atribuţiile, vicepreşedintele îi va exercita prerogativele.
Art. 10
(1)Preşedintele Autorităţii are, în principal, următoarele atribuţii şi competenţe:
a)asigură conducerea operativă a Autorităţii;
b)reprezintă Autoritatea în justiţie şi în raporturile cu terţii;
c)aprobă prin ordin încadrarea personalului, modificarea, suspendarea sau încetarea raporturilor de serviciu;
d)exercită atribuţii care îi revin conform prevederilor legale şi regulamentului de organizare şi funcţionare pe care îl aprobă.
(2)Orice alte atribuţii ale preşedintelui şi vicepreşedintelui se stabilesc prin ordin al ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism.
SECŢIUNEA 3: Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 11
(1)Aplicarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la măsurile de organizare şi funcţionare a Autorităţii se realizează în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(2)Patrimoniul Autorităţii se constituie prin preluarea de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a unor bunuri mobile şi imobile, în condiţiile legii, pe baza protocolului de predare-preluare ce se va încheia în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(3)Pentru activităţile specifice desfăşurate de reprezentanţele de promovare şi informare turistică din străinătate, pentru reprezentanţele de autorizare turistică din ţară, pentru transportul demnitarilor, precum şi pentru parcul comun, Autoritatea are în dotare 25 de autoturisme, cu un consum lunar de carburant de 150 de litri pentru fiecare autoturism.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism,

Maria Grapini

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Mariana Câmpeanu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

ANEXĂ: STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Autorităţii Naţionale pentru Turism
Numărul maxim de posturi = 151, exclusiv demnitarii
*) Exercită atribuţiile Organismului intermediar pentru turism.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 40 din data de 18 ianuarie 2013