HOTĂRÂRE nr. 821 din 22 septembrie 2014 pentru aprobarea obiectivelor principale şi a unor măsuri pentru derularea Programului Naţional "Cantus Mundi", gestionat de Corul Naţional de Cameră "Madrigal"
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. X alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare şi pentru modificarea unor acte normative,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Obiectivele principale ale Programului Naţional "Cantus Mundi", gestionat de Corul Naţional de Cameră "Madrigal", sunt:
a)creşterea rolului activităţii muzicale corale în realizarea incluziunii sociale a copiilor şi tinerilor;
b)dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi creşterea interactivităţii culturale în rândul copiilor şi tinerilor;
c)realizarea unei evidenţe centralizate a corurilor active de pe teritoriul României;
d)promovarea mişcărilor corale şi stimularea înfiinţării de coruri de copii şi tineri în mediul urban şi rural;
e)organizarea de cursuri de pregătire în domeniul activităţilor muzicale, corale.
Art. 2
(1)Acţiunile ce vor fi incluse în Programul Naţional "Cantus Mundi" se aprobă de către un comitet interministerial, compus din câte un reprezentant desemnat, prin ordin, de către ministrul culturii, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, ministrul educaţiei naţionale şi ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice.
(2)Comitetul se întruneşte de două ori pe an sau ori de câte ori este nevoie, la propunerea managerului Corului Naţional de Cameră "Madrigal".
(3)Componenţa comitetului interministerial, stabilită potrivit alin. (1), precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare a acestuia se aprobă prin ordin al ministrului culturii.
Art. 3
La punctul II din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 22 februarie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, nota din final se modifică şi va avea următorul cuprins:
"NOTĂ:
Unităţile menţionate la nr. crt. 1-46 pot utiliza un număr maxim de 5.684 posturi."
Art. 4
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se modifică şi se completează în mod corespunzător Regulamentul de organizare şi funcţionare internă, precum şi organigrama Corului Naţional de Cameră "Madrigal", prin ordin al ministrului culturii.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Shhaideh Sevil,

secretar de stat

Viceprim-ministru, ministrul culturii,

Kelemen Hunor

Ministrul finanţelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget,

Darius-Bogdan Vâlcov

Ministrul muncii, familiei,

protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Rovana Plumb

Ministrul educaţiei naţionale,

Remus Pricopie

Ministrul delegat pentru învăţământ superior,

cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică,

Mihnea Cosmin Costoiu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 711 din data de 29 septembrie 2014