Luând în considerare Referatul Administraţiei Fondului pentru Mediu nr. 264.922 din 10 octombrie 2012 privind modificarea şi completarea Ghidului de finanţare a Programului vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare, aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 1.450/2010,
în baza prevederilor art. 13 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 16 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 544/2012 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Pădurilor,
ministrul mediului şi pădurilor emite prezentul ordin.
Art. I
Ghidul de finanţare a Programului vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare, aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 1.450/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 1 octombrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.La articolul 13, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
"(4) Solicitantul are obligaţia, sub sancţiunea pierderii finanţării, de a se prezenta la Autoritate în termen de 30 de zile de la primirea invitaţiei în vederea semnării contractului de finanţare."
Art. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Ministrul mediului şi pădurilor,

Rovana Plumb

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 759 din data de 12 noiembrie 2012