HOTĂRÂRE nr. 2H din 20 septembrie 2012 privind modalitatea de contestare a candidaturilor unice la nivel naţional pentru Camera Deputaţilor propuse de organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale
Având în vedere prevederile art. 9 alin. (11) şi art. 29 alin. (4) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare,
luând în considerare faptul că dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare, nu stabilesc instanţa competentă să soluţioneze contestaţiile privind admiterea sau respingerea de către Biroul Electoral Central a candidaturilor unice la nivel naţional pentru Camera Deputaţilor propuse de organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale,
întrucât dispoziţiile art. 32 alin. (5) din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc că instanţa competentă să soluţioneze contestaţiile privind admiterea sau respingerea candidaturilor este tribunalul în a cărui rază teritorială se află circumscripţia electorală,
văzând că prin sintagma "circumscripţie electorală" se înţelege, în cazul candidaturilor unice la nivel naţional pentru Camera Deputaţilor propuse de organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, teritoriul întregii ţări,
ţinând cont de faptul că, prin admiterea sau respingerea candidaturilor unice la nivel naţional pentru Camera Deputaţilor propuse de organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, Biroul Electoral Central îndeplineşte o atribuţie rezervată birourilor electorale de circumscripţie,
dată fiind necesitatea de a asigura caracterul efectiv al principiului liberului acces la justiţie,
În temeiul art. 15 alin. (4) din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare,
Biroul Electoral Central hotărăşte.
Art. 1
(1)În cazul candidaturilor unice la nivel naţional pentru Camera Deputaţilor propuse de organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, două exemplare ale propunerii de candidatură se păstrează la Biroul Electoral Central, iar celelalte două, certificate de Biroul Electoral Central prin semnătura preşedintelui acestuia, cu menţionarea datei şi orei, a numărului de înregistrare şi prin aplicarea ştampilei, se restituie depunătorului; unul dintre exemplarele restituite depunătorului se înregistrează de către acesta, în termen de 48 de ore de la restituire, la Tribunalul Bucureşti.
(2)Dispoziţiile art. 32 alin. (1)-(21), (3) şi (4) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător în cazul candidaturilor unice la nivel naţional pentru Camera Deputaţilor propuse de organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale.
Art. 2
(1)Contestaţiile privind admiterea sau respingerea candidaturilor se soluţionează în termen de 48 de ore de la înregistrare, de către Tribunalul Bucureşti.
(2)Împotriva hotărârii date în contestaţie se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, la Curtea de Apel Bucureşti. Recursul se soluţionează în termen de 24 de ore de la înregistrare.
(3)Hotărârea pronunţată în recurs este definitivă şi irevocabilă.
Art. 3
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Preşedintele Biroului Electoral Central,

jud. dr. Paula Pantea

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 670 din data de 25 septembrie 2012