ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 12 septembrie 2012 privind reglementarea reîncadrării personalului de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar, redistribuit din unităţile sanitare propuse pentru reorganizare în cămine de bătrâni, la unităţile sanitare care îşi reiau activitatea
Având în vedere impactul, uneori major, asupra stării de sănătate a populaţiei, determinat de închiderea celor 67 de spitale propuse pentru reorganizare în cămine de bătrâni în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes naţional "Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice", cu modificările ulterioare, întrucât prevederile Hotărârii Guvernului nr. 345/2011 privind aprobarea pentru anul 2011 a Raportului comisiei de selecţie a unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, precum şi a listei acestor unităţi sanitare, prin care cele 67 de spitale, ca urmare a Raportului comisiei de selecţie a unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, şi-au încetat valabilitatea la data de 31 decembrie 2011 şi la arest moment unităţile sanitare nominalizate în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 345/2011 pot intra în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate judeţene,
ţinând cont de urgenţa stabilirii unor măsuri de reorganizare a sistemului de îngrijiri de sănătate şi pentru asigurarea respectării angajamentelor asumate de Guvernul României cu ocazia negocierilor acordurilor de împrumut cu organismele financiare, astfel încât să nu fie afectată calitatea serviciilor medicale, fapt ce ar pune în pericol viaţa bolnavilor, impunându-se flexibilizarea procesului de reformare şi reorganizare, în regim de urgenţă, prin asigurarea unor servicii medicale de specialitate populaţiei din diferite zone, în timp util, astfel încât sănătatea pacienţilor să nu aibă de suferit,
în vederea eficientizării activităţii instituţiilor din domeniul sanitar în acord cu priorităţile Guvernului de reformă în administraţia publică,
având în vedere rezultatele evaluării realizate în această perioadă de Ministerul Sănătăţii la nivelul unităţilor sanitare cu paturi, propuse pentru reorganizare în cămine pentru bătrâni, rezultate conform cărora, în funcţie de situaţia concretă a fiecăreia, respectiv, locaţie, dotare cu aparatură medicală, zona geografică şi populaţia arondată, distanţa până la cea mai apropiată unitate sanitară, multe dintre aceste spitale îndeplinesc condiţiile pentru a-şi relua activitatea, opţiune care este susţinută şi de autorităţile administraţiei publice locale care au preluat managementul spitalelor,
ţinând seama de faptul că neadoptarea unor măsuri imediate ar conduce la imposibilitatea organizării corespunzătoare a activităţilor din domeniul sanitar şi la imposibilitatea îmbunătăţirii condiţiilor de desfăşurare a acestora,
deoarece, pentru ca unităţile respective să devină funcţionale, una dintre condiţiile obligatorii este existenţa personalului de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar, lucru greu de realizat întrucât posturile vacante sunt blocate prin efectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată prin Legea nr. 227/2009, cu modificările şi completările ulterioare,
întrucât personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar care nu a fost preluat de căminele de bătrâni a fost redistribuit în alte unităţi sanitare, potrivit dispoziţiilor art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 212/2011, cu modificările ulterioare, şi ale Ordinului ministrului sănătăţii nr. 232/2011 pentru aprobarea condiţiilor privind redistribuirea personalului de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul unităţilor sanitare propuse a fi reorganizate în cămine pentru persoane vârstnice, care nu a fost preluat de acestea, în alte unităţi sanitare, cu modificările şi completările ulterioare,
întrucât una dintre modalităţile de asigurare a personalului de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar este revenirea acestuia la unităţile sanitare de unde a fost redistribuit,
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 1
Personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare propuse pentru reorganizare în cămine de bătrâni care a fost redistribuit în alte unităţi sanitare în baza prevederilor art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes naţional "Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice", cu modificările ulterioare, este încadrat la cerere în unităţile sanitare de unde a fost redistribuit, care îşi reiau activitatea.
Art. 2
Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică unităţilor sanitare prevăzute la art. 1 care îşi reiau activitatea ca spitale sau centre de sănătate multifuncţionale.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Ministrul sănătăţii,

Alexandru Rafila,

secretar de stat

Ministrul administraţiei şi internelor,

Mircea Duşa

Ministrul delegat pentru administraţie,

Radu Stroe

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Mariana Câmpeanu

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 661 din data de 19 septembrie 2012