NORME METODOLOGICE din 15 iulie 2015 privind decontarea cheltuielilor pentru naveta la şi de la locul de muncă a cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat
Art. 1
(1)Prezentele norme metodologice au ca obiect stabilirea procedurilor şi a documentelor justificative ce trebuie prezentate la decont de persoanele implicate, precum şi a rolului autorităţilor administraţiei publice locale şi unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, în vederea decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar.
(2)În înţelesul prezentelor norme metodologice, termenii şi expresiile folosite au următoarea semnificaţie:
a)beneficiari - cadrele didactice şi personalul didactic auxiliar, îndreptăţit la decontarea cheltuielilor de navetă, care nu deţin locuinţă în localitatea unde au postul, indiferent de titlu;
b)localitate - în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, secţiunea a IV-a - Reţeaua de localităţi, cu modificările şi completările ulterioare, prin localitate se înţelege: capitala României, municipii, oraşe, sate reşedinţă de comună, sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi oraşelor;
c)localitate de domiciliu/reşedinţă - localitatea din mediul urban sau din mediul rural în care cadrul didactic/didactic auxiliar are domiciliul/reşedinţa, potrivit documentelor de evidenţă a populaţiei;
d)navetă - deplasarea dus-întors a beneficiarilor din localitatea de domiciliu/reşedinţă într-o altă localitate unde este situată unitatea de învăţământ/unitatea de învăţământ special/centrul de resurse şi asistenţă educaţională, la care aceştia îşi au locul de muncă;
e)postul - denumire generică pentru locul de muncă din cadrul unităţii de învăţământ unde beneficiarii îşi desfăşoară efectiv activitatea;
f)unitate/unitate de învăţământ - unitatea de învăţământ preuniversitar de stat, unitatea de învăţământ special, centrul judeţean de resurse şi asistenţă educaţională, unde beneficiarul are locul de muncă.
Art. 2
(1)Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a cuprinde în bugetul local sume destinate decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei beneficiarilor din învăţământul preuniversitar de stat, din unităţile de învăţământ special şi din centrele de resurse şi asistenţă educaţională, care nu dispun de locuinţă în localitatea unde este situată unitatea de învăţământ la care au postul.
(2)Sumele destinate navetei beneficiarilor prevăzuţi la alin. (1) se asigură din veniturile proprii ale bugetelor locale şi din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.
Art. 3
(1)Beneficiază de decontarea cheltuielilor de navetă cadrele didactice şi personalul didactic auxiliar, care nu deţin locuinţă în localitatea unde aceştia îşi au postul.
(2)Cheltuielile cu efectuarea navetei se decontează doar atunci când distanţa ce trebuie parcursă zilnic depăşeşte limita teritorială a localităţii în care se găseşte unitatea de învăţământ preuniversitar de stat.
Art. 4
(1)Naveta beneficiarilor poate fi efectuată cu:
a)autovehiculele destinate transportului de persoane deţinute/asigurate de către unităţile de învăţământ în măsura în care nu este afectat transportul elevilor:
b)autovehiculele/ambarcaţiunile destinate transportului de persoane deţinute/asigurate de către autorităţile administraţiei publice locale, în măsura în care nu este afectat transportul elevilor;
c)mijloace de transport ale operatorilor de transport autorizaţi (transport în comun: microbuze, autobuze, tren, ambarcaţiune);
d)autoturismul/ambarcaţiune proprietate personală sau deţinut/ă legal cu orice titlu.
(2)Transportul beneficiarilor cu mijloacele de transport ce aparţin unităţii de învăţământ sau autorităţii administraţiei publice locale se efectuează gratuit, conform programului şi pe rutele stabilite prin hotărâre a autorităţii deliberative, precum şi cu respectarea orarului/programului unităţii de învăţământ.
Art. 5
(1)În vederea decontării lunare a cheltuielilor cu efectuarea navetei, consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ analizează cererile pentru asigurarea decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei, având în vedere următoarele elemente:
a)existenţa cererii prin care se solicită decontarea cheltuielilor cu efectuarea navetei, potrivit modelului prevăzut în anexa la prezentele norme metodologice, care face parte integrantă din acestea;
b)domiciliul/reşedinţa solicitantului dovedite cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate, potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;
c)dacă solicitantul deţine sau nu deţine o locuinţă în localitatea unde are postul, pe baza declaraţiei pe propria răspundere;
d)dacă transportul poate fi sau nu asigurat cu autovehicule/ambarcaţiuni de tipul celor enumerate la art. 4 alin. (1) lit. a) şi/sau b);
e)distanţa, în kilometri, între localitatea de domiciliu/reşedinţă şi localitatea în care se află situată unitatea de învăţământ;
f)mijloacele de transport în comun cu care se deplasează solicitantul între localitatea de domiciliu şi localitatea în care se află situată unitatea de învăţământ;
g)valoarea unui abonament lunar pe fiecare tip de mijloc de transport în comun;
h)valoarea biletelor pe fiecare mijloc de transport, numai în următoarele situaţii: pe ruta respectivă nu se emit abonamente; beneficiarul utilizează mai multe mijloace de transport în comun; beneficiarul are postul în mai multe unităţi de învăţământ din localităţi diferite;
i)numărul de persoane care solicită decontarea navetei;
j)respectarea regulilor pentru decontarea cheltuielilor cu naveta, prevăzute la art. 7.
(2)Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ analizează şi verifică legalitatea solicitărilor, aprobă lunar cererile solicitanţilor şi fundamentează necesarul lunar de finanţare, individual şi pe total unitate de învăţământ. Necesarul de finanţat se transmite de către directorul unităţii de învăţământ sub formă de solicitare primarului, respectiv preşedintelui consiliului judeţean, după caz, în termen de 5 zile lucrătoare de la încheierea lunii pentru care se face fundamentarea, în vederea deschiderii de credite pentru efectuarea plăţilor.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pentru municipiul Bucureşti solicitările se transmit primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti şi vor avea în vedere doar naveta beneficiarilor cu domiciliul/reşedinţa în afara municipiului Bucureşti.
(4)În cazul în care există indicii că solicitantul deţine locuinţă în localitatea în care îşi are postul, primarul dispune efectuarea unei verificări în cazul solicitantului respectiv şi, pe baza raportului întocmit de către persoanele cu atribuţii în acest sens, emite o dispoziţie prin care aprobă sau respinge propunerea sumei înaintată de către directorul unităţii de învăţământ.
(5)Dispoziţia autorităţii executive poate fi atacată de către solicitantul nemulţumit, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 6
(1)În vederea asigurării fondurilor necesare decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei cadrelor didactice în bugetele de venituri şi cheltuieli ale autorităţilor administraţiei publice locale, ordonatorii de credite ai unităţilor de învăţământ prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. f) vor transmite ordonatorului principal de credite al bugetului local, până la data de 1 noiembrie a fiecărui an, pentru anul bugetar următor, o solicitare fundamentată a sumelor necesare.
(2)În vederea stabilirii sumelor necesare prevăzute la alin. (1), în perioada 1-30 septembrie a fiecărui an, beneficiarii înştiinţează în scris conducătorul unităţii de învăţământ că pe parcursul anului şcolar vor solicita decontarea cheltuielilor cu efectuarea navetei la şi de la locul de muncă, cu specificarea nivelului estimat al valorii totale.
(3)La nivelul ordonatorului principal de credite se verifică, se analizează şi se centralizează solicitările tuturor unităţilor de învăţământ de pe raza unităţii administrativ-teritoriale, în vederea stabilirii nivelului creditelor bugetare ce vor fi aprobate în buget, necesare finanţării cheltuielilor cu efectuarea navetei cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat.
(4)În cursul anului, până la data de 1 noiembrie, ordonatorii de credite ai unităţilor de învăţământ actualizează cererea transmisă potrivit alin. (1), în funcţie de modificările intervenite ca urmare a începerii unui nou an şcolar şi în funcţie de necesităţi, procedează la rectificare bugetară în condiţiile legii în vederea majorării sau diminuării, după caz, a creditelor bugetare destinate finanţării acestor cheltuieli.
Art. 7
(1)Decontarea abonamentelor/biletelor de transport emise de operatorii de transport auto şi naval pentru cadrele didactice şi pentru personalul didactic auxiliar se asigură la valoarea acestora.
(2)Decontarea abonamentelor emise de operatorii de transport feroviar public de călători se asigură la valoarea acestora, tren clasa a 2-a. Decontarea abonamentelor emise de operatorii de transport feroviar alternativ CFR se asigură la valoarea acestora, dar nu mai mult decât tarifele de deservire generală din transportul feroviar public de călători, tren clasa a 2-a.
(3)Sunt acceptate la decont biletele emise zilnic de operatorii de transport numai în situaţiile în care pe ruta respectivă nu se emit abonamente, atunci când beneficiarul utilizează mai multe mijloace de transport în comun sau când acesta are norma/postul în mai multe unităţi de învăţământ din localităţi diferite.
(4)Distanţa pentru care se decontează abonamentul/biletul şi care este înscrisă pe documentul justificativ este distanţa dintre localitatea de domiciliu/reşedinţă a beneficiarului şi localitatea în care se află unitatea de învăţământ.
(5)Sunt interzise încheierea de contracte între unitatea de învăţământ şi operatorul de transport şi, implicit, efectuarea de plăţi direct de către unitatea de învăţământ către operatorul de transport în comun.
(6)Decontarea cheltuielilor cu efectuarea navetei se poate face pentru autoturismul/ambarcaţiunea proprietate personală sau deţinut/ă legal cu orice titlu atunci când:
a)pe ruta dintre localitatea de domiciliu/reşedinţă şi localitatea în care se află situată unitatea de învăţământ nu există servicii de transport efectuate de operatorii de transport în comun sau programul acestora diferă semnificativ de orarul/programul unităţii de învăţământ;
b)pe ruta dintre localitatea de domiciliu/reşedinţă şi localitatea în care se află situată unitatea de învăţământ există servicii de transport efectuate de operatorii de transport în comun, însă cadrul didactic, respectiv personalul didactic auxiliar optează pentru transportul cu autoturismul/ambarcaţiunea proprietate personală sau deţinut/ă legal cu orice titlu.
(7)Decontarea cheltuielilor cu efectuarea navetei pentru personalul care se deplasează cu autoturismul/ambarcaţiunea proprietate personală sau deţinut/ă legal cu orice titlu, în cazurile prevăzute la alin. (6), se face la valoarea unui abonament pentru ruta respectivă sau pentru distanţe similare.
(8)Se interzice decontarea cheltuielilor cu efectuarea navetei cu autoturismul proprietate personală, pentru cadrele didactice şi personalul didactic auxiliar, atunci când acestea au asigurate servicii de transport gratuit cu autovehiculele destinate transportului de persoane deţinute/asigurate de către autorităţile administraţiei publice locale sau de către unitatea de învăţământ, iar orarul mijloacelor de transport nu diferă cu mai mult de 2 ore de orarul/programul beneficiarului.
(9)Documentele justificative prezentate de beneficiar lunar la decont, pentru luna precedentă, unităţii de învăţământ sunt următoarele:
a)abonamentele, emise de operatorii de transport auto/feroviar/naval în conformitate cu reglementările legale în vigoare, utilizate în luna precedentă;
b)biletele emise de operatorii de transport auto/feroviar/naval în conformitate cu reglementările legale în vigoare, utilizate în luna precedentă, acceptate numai în cazurile prevăzute la art. 7 alin. (3);
c)bonurile de achiziţie a carburantului, pentru transportul efectuat cu autoturismul/ambarcaţiunea proprietate personală sau deţinut/ă legal cu orice titlu, iar suma decontată se calculează potrivit prevederilor alin. (7). Valoarea bonurilor prezentate la decont trebuie să fie cel puţin egală cu valoarea sumei decontate.
(10)Unităţile de învăţământ preuniversitar de stat au obligaţia efectuării plăţii abonamentelor/biletelor şi contravalorii transportului efectuat cu autoturismul/ambarcaţiunea proprietate personală sau deţinută legal cu orice titlu, în luna următoare celei pentru care au fost prezentate documentele justificative.
(11)Unităţile de învăţământ răspund de arhivarea şi păstrarea documentelor justificative prezentate la decont.
(12)Decontarea cheltuielilor cu efectuarea navetei:
a)se realizează proporţional cu perioada de activitate din cadrul unei luni calendaristice, pe baza pontajului lunar;
b)nu se realizează pe perioada concediilor de odihnă sau a suspendării contractelor individuale de muncă ale beneficiarilor.
Art. 8
Prezentele norme metodologice se aplică, în mod corespunzător, şi personalului didactic şi didactic auxiliar angajat în unităţile de învăţământ pentru activităţi extraşcolare şi unităţile conexe din învăţământul preuniversitar de stat, finanţarea pentru sumele necesare decontării navetei asigurându-se, în acest caz, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
Art. 9
Pentru anul bugetar 2015 ordonatorii de credite ai unităţilor de învăţământ vor comunica ordonatorilor principali de credite sumele necesare decontării navetei la şi de la locul de muncă în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme, în baza solicitărilor beneficiarilor, aprobate de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ.
-****-
ANEXĂ: CERERE pentru decontarea lunară a navetei
- model -
Către
Unitatea de învăţământ …………
Domnului/Doamnei Director
Subsemnatul/Subsemnata, …………………, posesor/posesoare al/a B.I./C.I. seria ……… nr. …………., CNP …………………., angajat/ă al/a unităţii dumneavoastră de învăţământ pe funcţia de ……………, solicit decontarea cheltuielilor cu efectuarea navetei pe luna ………… anul ……………, în cuantum de ………… lei, reprezentând contravaloarea:
|_| abonamentului;
|_| biletelor de călătorie;
|_| facturilor emise de firma transportatoare;
|_| bonurilor de carburant.
Ataşez următoarele documente doveditoare:
- dacă naveta se efectuează cu mijloc de transport în comun:
|_| copie a B.I./C.I.;
|_| abonament;
|_| bilete de călătorie;
- dacă naveta se efectuează cu autoturismul/ambarcaţiunea personal/ă:
|_| copie a B.I./C.I.;
|_| adeverinţă emisă de firma transportatoare cu valoarea abonamentului;
|_| copie a certificatului de înmatriculare al autoturismului (dacă este înmatriculat pe numele persoanei solicitante sau al soţului);
|_| împuternicire notarială (dacă autoturismul/ambarcaţiunea este înmatriculat/ă pe numele altei persoane);
|_| contract de comodat (dacă autoturismul/ambarcaţiunea este înmatriculat/ă pe numele altei persoane);
|_| bonuri de carburant.
Data …………….
Semnătura ……………
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 536 din data de 17 iulie 2015