Document embed

DECIZIE nr. 547 din 17 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, raportate la art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 15 din 12 noiembrie 2012

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Cătălina Turcu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Elisabeth Becker în Dosarul nr. 20.525/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 444D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca inadmisibilă, deoarece se critică o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată într-un recurs în interesul legii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 20.525/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Excepţia a fost ridicată de Elisabeth Becker, prin reprezentant Adam Becker, într-o cauză având ca obiect acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că prin Decizia nr. 15 din 12 noiembrie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 214/1999, deportarea şi prizonieratul în fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009. În plus, prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 fixează ca reper temporal al acordării despăgubirilor prevăzute de aceasta data de 6 martie 1945, aducând astfel atingere art. 16 din Constituţie prin aceea că se creează un regim discriminatoriu pentru etnicii germani deportaţi înaintea acestei date şi care nu beneficiază nici de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, care condiţionează obţinerea despăgubirilor de păstrarea cetăţeniei române. Încălcarea dreptului la viaţă, la integritate fizică şi psihică este evidentă prin tratamentul inuman şi degradant la care au fost supuşi etnicii germani în acea perioadă.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, deoarece autorul doreşte modificarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2009, astfel încât să beneficieze de acest act normativ şi persoanele care au suferit măsuri administrative cu caracter politic înainte de 6 martie 1945.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, făcând referire la jurisprudenţa Curţii în materie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare.

În realitate, Curtea observă că obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, raportate la art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 30 decembrie 1999, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 15 din 12 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 12 decembrie 2012, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii.

Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 are următorul cuprins: "Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

Art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 prevede: "Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare."

Art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 califică infracţiunile care au avut anumite scopuri ca fiind infracţiuni săvârşite din motive politice.

Autorul excepţiei susţine că textele de lege criticate încalcă prevederile art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică din Constituţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

1. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, raportate la art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 15 din 12 noiembrie 2012, Curtea constată că aceasta este admisibilă, deoarece priveşte textul de lege aplicabil în interpretarea consacrată prin respectiva decizie.

Aceasta deoarece, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, spre exemplu prin deciziile nr. 202 din 18 aprilie 2013 şi nr. 212 din 29 aprilie 2013, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013 şi, respectiv, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 21 iunie 2013, în funcţie de obiectul criticii de neconstituţionalitate există două cazuri. Primul caz este acela în care autorul excepţiei critică însăşi decizia pronunţată într-un recurs în interesul legii, excepţia având caracter inadmisibil. Cel de-al doilea caz este acela în care excepţia de neconstituţionalitate se referă la textele de lege interpretate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu prilejul soluţionării unui recurs în interesul legii, când excepţia este admisibilă, Curtea având competenţa de a se pronunţa pe fondul acesteia.

În cauză, Curtea constată că autorul excepţiei critică un text de lege îh interpretarea dată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceea ce înseamnă că are competenţa de a se pronunţa asupra fondului excepţiei.

2. Prin deciziile nr. 376 din 22 martie 2011 şi nr. 402 din 24 martie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 27 iulie 2011 şi, respectiv, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 12 august 2011, Curtea a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate având o motivare similară celor din prezenta cauză. Cu acele prilejuri s-a reţinut, în esenţă, că actul normativ criticat face parte din categoria acelora prin care s-a legiferat în domeniul măsurilor reparatorii ce se acordă persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora. Legiuitorul este liber să opteze atât în privinţa măsurilor reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a persoanelor îndreptăţite de a beneficia de aceste despăgubiri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetăţeni aflate în situaţii identice. Criteriul temporal avut în vedere prin această lege reparatorie pentru a se constata caracterul politic al condamnării sau al măsurii administrative asimilate acesteia este departe de a fi unul aleatoriu sau arbitrar, deoarece momentul 6 martie 1945 marchează instaurarea dictaturii comuniste, iar 22 decembrie 1989 vizează sfârşitul acesteia în România. Prin urmare, perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este circumscrisă în totalitate perioadei dictaturii comuniste, astfel încât opţiunea legiuitorului de a edicta o lege reparatorie numai în privinţa persoanelor aflate în ipoteza art. 1 din Legea nr. 221/2009 este una justificată în mod obiectiv şi raţional.

Curtea a constatat că legiuitorul este îndreptăţit ca pentru situaţii deosebite să aplice un tratament juridic diferit. De altfel, în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, Curtea Constituţională a statuat că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, astfel încât, pentru situaţii diferite, justificate obiectiv şi raţional, trebuie să corespundă un tratament juridic diferit.

În consecinţă, cu acest prilej, Curtea reţine că textul de lege criticat în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 15 din 12 noiembrie 2012, în care se face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu aduce atingere prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate, pentru aceleaşi argumente anterior reţinute.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elisabeth Becker în Dosarul nr. 20.525/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, raportate la art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 15 din 12 noiembrie 2012, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2013.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 158 din data de 5 martie 2014