ORDIN nr. 3389 din 5 mai 2014 privind acordarea acreditării pentru nivelul de învăţământ "postliceal" (şcoală de maiştri), domeniul "energetic", calificarea profesională "maistru electrician centrale, staţii şi reţele electrice" din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic "Ferdinand I" din municipiul Timişoara
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 12 din 29 octombrie 2013 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular evaluate în perioada 10 decembrie 2012-18 octombrie 2013,
În temeiul Hotărârii Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.
Art. 1
Se acordă acreditarea pentru nivelul de învăţământ "postliceal" (şcoală de maiştri), domeniul "energetic", calificarea profesională "maistru electrician centrale, staţii şi reţele electrice", limba de predare "română", forma de învăţământ "cu frecvenţă (zi)" din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic "Ferdinand I", cu sediul în municipiul Timişoara, Str. Renaşterii nr. 24A, judeţul Timiş, începând cu anul şcolar 2014-2015.
Art. 2
Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic "Ferdinand I" din municipiul Timişoara este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei Naţionale, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
Art. 3
Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii, Direcţia generală management, resurse umane şi reţea şcolară naţională din Ministerul Educaţiei Naţionale, unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic "Ferdinand I" din municipiul Timişoara, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Ministrul educaţiei naţionale,

Gigel Paraschiv,

secretar de stat

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 347 din data de 12 mai 2014