LEGE nr. 95 din 1 iulie 2014 pentru modificarea art. 86 din Legea audiovizualului nr.
504/2002
Parlamentul României
adoptă prezenta lege.
Articol unic
1.
Articolul 86 din Legea audiovizualului nr.
504/2002
, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 22 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 86
(1) Oricare radiodifuzor aflat sub jurisdicţia României sau a unui alt stat membru al Uniunii Europene are acces, în condiţii corecte, rezonabile şi nediscriminatorii, la evenimente de mare interes pentru public, transmise în exclusivitate de către un radiodifuzor aflat sub jurisdicţia României, în scopul realizării de reportaje scurte de ştiri, cu respectarea prevederilor art. 85.
(2) În cazul radiodifuzorilor aflaţi sub jurisdicţia aceluiaşi stat membru al Uniunii Europene cu radiodifuzorul care a obţinut drepturi de exclusivitate asupra evenimentului, accesul în scopul realizării de reportaje scurte de ştiri se solicită radiodifuzorului respectiv."
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din
Constituţia României
, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
IOAN CHELARU
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 500 din data de 4 iulie 2014