ORDIN nr. 3564 din 20 noiembrie 2014 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.582/2013 privind organizarea activităţii de administrare a contribuabililor mijlocii
Pentru creşterea eficienţei administrării contribuabililor mijlocii şi în scopul îmbunătăţirii colectării veniturilor bugetare, având în vedere prevederile art. 33 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
Art. I
1.Alineatul (1) al articolului 5 din Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.582/2013 privind organizarea activităţii de administrare a contribuabililor mijlocii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 26 noiembrie 2013, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 5
(1) Contribuabilii mijlocii care nu mai îndeplinesc criteriile de selecţie prevăzute la art. 1 vor fi scoşi din administrarea administraţiilor judeţene ale finanţelor publice sau a Administraţiei fiscale pentru contribuabilii mijlocii din cadrul Direcţiei generale regionale a finanţelor publice Bucureşti, după caz, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor."
Art. II
Pentru selecţia contribuabililor mijlocii administraţi, începând cu data de 1 ianuarie 2015, de către administraţiile judeţene ale finanţelor publice şi Direcţia generală regională a finanţelor publice Bucureşti, după caz, prin Administraţia fiscală pentru contribuabilii mijlocii, se suspendă aplicarea criteriului de selecţie prevăzut la art. 1 alin, (4) lit. A din Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.582/2013 privind organizarea activităţii de administrare a contribuabililor mijlocii, cu modificările ulterioare, în ceea ce priveşte volumul obligaţiilor fiscale datorate, declarate de către contribuabili şi cifra de afaceri raportată în situaţiile financiare încheiate la data de 31 decembrie a anului anterior celui în care se efectuează actualizarea, precum şi aplicarea criteriului de selecţie prevăzut la lit. B.
Art. III
Contribuabilii care, începând cu data de 1 ianuarie 2015, nu mai au calitatea de mari contribuabili, conform prevederilor Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.581/2013 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili, aflaţi sub incidenţa prevederilor legale privind insolvenţa, care au creanţe fiscale totale, respectiv creanţe fiscale înscrise la masa credală, cât şi acumulate ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, mai mari de 3 milioane de lei, vor fi preluaţi spre administrare, începând cu aceeaşi dată, de către administraţiile judeţene ale finanţelor publice şi Direcţia generală regională a finanţelor publice Bucureşti, prin Administraţia fiscală pentru contribuabilii mijlocii, după caz.
Art. IV
Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de planificare, monitorizare şi sinteză, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, administraţiile finanţelor publice pentru contribuabilii mijlocii din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, după caz, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. V
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2015.
-****-

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Gelu-Ştefan Diaconu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 863 din data de 27 noiembrie 2014