DECIZIE nr. 146 din 17 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Ioniţa Cochinţu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de S.C. Lulache Group - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 65/310/2015 al Judecătoriei Sinaia şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.043D/2015.
2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, avocat Flavia Teodosiu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, iar pentru partea Oraşul Azuga, prin primar, răspunde avocat Iuliana Steriu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul, mai întâi, apărătorului ales al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care depune concluzii scrise şi solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum este formulată în notele scrise. Totodată, menţionează că, deşi prevederile art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au fost abrogate, aceste dispoziţii legale pot face obiectul controlului de constituţionalitate deoarece continuă să producă efecte în cauza de faţă, astfel fiind aplicabilă Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011. Referitor la neconstituţionalitatea prevederilor criticate arată că a invocat excepţia de neconstituţionalitate atât a prevederile art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 în integralitate, cât şi în mod special cu privire la o sintagmă, fiind încălcat în mod flagrant art. 1 alin. (5) şi art. 56 din Constituţie. Astfel arată că, atât timp cât un text de lege nu dispune în mod clar, just şi fără urmă de echivoc modalitatea în care un organ de control poate stabili un anumit aspect care să aibă o influenţă "dramatică asupra unui subiect de drept", acel text de lege contravine dispoziţiilor constituţionale cu privire la previzibilitate. În continuare prezintă conţinutul prevederilor art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, cu referire specială la sintagma "iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite", context în care arată că orice material poate fi asimilat de către organele de control sau de cele care dispun impunerea unei clădiri "unui acoperiş", astfel că prevederile criticate dau libertatea unor persoane care nefiind de specialitate în construcţii să stabilească ce înseamnă "acoperitoare". Astfel, din planşele depuse la dosarul cauzei se poate observa că, în ceea ce priveşte clădirea în discuţie, aceasta nu are acoperiş, context în care face referire la legea specială în construcţii şi la condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru intabularea unui imobil.
Consideră că prevederile legale sunt neconstituţionale şi ar trebui să fie clare şi previzibile pentru a se putea avea reprezentarea conduitei ce trebuie avută cu privire la un bun.
4. Totodată, face precizarea că, în ceea ce priveşte punctul de vedere al Guvernului exprimat în cauză, nu este vorba de interpretarea textelor de lege de către instanţele de judecată, întrucât s-a contestat legalitatea unui titlului executoriu şi a unei somaţii, aşadar fiind o procedură specială în care nu s-a pus în discuţie fondul cauzei.
5. În continuare, apărătorul ales al celeilalte părţi arată că achiesează la punctul de vedere exprimat de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece şi unitatea administrativ-teritorială - Primăria Azuga - a considerat că acea clădire în discuţie nu poate fi supusă impozitării, deoarece nu are toate elementele unei clădiri, respectiv pereţii şi acoperişul, apreciind că textul criticat este lacunar şi lasă posibilitatea organelor de control la interpretări la organele fiscale şi de control Astfel, determinarea pe care a făcut-o în speţa de faţă Curtea de Conturi, cu privire la impozitarea clădirii în discuţie, nu are la bază niciun document care să ateste stadiul fizic al lucrării, niciun raport de specialitate întocmit de un expert în construcţii sau proces-verbal de recepţie parţială sau la terminarea lucrărilor. În final, apreciază că trebuie lămurit ce înseamnă clădire impozabilă şi condiţiile în care poate fi supusă impozitării şi solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
6. Reprezentantul Ministerului Public arată că, în raport cu criticile formulate, şi planşeul susţinut de pereţi poate fi asimilat noţiunii de construcţie în sensul legii, astfel încât impozitarea acesteia pare ca fiind justă, nefiind încălcat niciun text constituţional. Pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
7. Prin Încheierea din 3 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 65/310/2015, Judecătoria Sinaia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de S.C. Lulache Group - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.
8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt contrare art. 1 alin. (5) şi art. 56 din Constituţie, fiind lipsite de previzibilitate, care este determinată de modul neclar, imprecis şi injust în care sunt redactate. Astfel, art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 stabileşte în mod abstract care sunt elementele structurale de bază ale unei clădiri, rezumându-se la a le enumera - pereţii şi acoperişul -, precizând că nu are importanţă din ce materiale sunt construite, aşadar neavând importanţă dacă materialele din care sunt construite pot satisface sau nu cerinţa de habitaţie sau depozitare. Astfel, interpretând de o manieră personală textul legii şi, implicit, adăugarea prin normele metodologice a sintagmei "planşeul este asimilat acoperişului", organul fiscal a apreciat că simpla "protecţie" a clădirii împotriva intemperiilor este asimilată acoperişului şi a impus achitarea unui impozit pentru clădirea în cauză, deşi nu sunt întrunite cumulativ cele două elemente structurale, respectiv pereţii şi acoperişul, fiind permisă impozitarea unei clădiri, indiferent de materialul din care este confecţionat acoperişul, chiar dacă acesta nu există în realitate. Totodată, arată că Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal prezintă o definiţie a acoperişului, care, însă, este una sumară şi incompletă, fiară a fi însoţită de aplicaţiile tehnice ale unei construcţii. În acest context, cu privire la principiul previzibilităţii legii, menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
9. De asemenea, prezintă aspecte particulare ale cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată şi menţionează că existenţa unui acoperiş reprezintă o condiţie necesară pentru impozitare, care nu este îndeplinită în prezenta speţă, întrucât se asimilează în mod eronat acoperitoarea de protecţie edificată pe lateralul construcţiei cu termenul de "acoperiş", tocmai ca urmare a neclarităţii art. 249 alin. (5) din Codul fiscal, care nu stabileşte cu exactitate înţelesul cuvântului "acoperiş" aşa cum este acesta definit de Elementele de legiferare tehnică a activităţilor în construcţii. Astfel, în speţa de faţă, termenul de "acoperiş" se asimilează în mod fals cu termenul de "acoperitoare", cu atât mai mult cu cât, în cazul construcţiei în discuţie, prin documentaţia tehnică de autorizare construcţii şi prin autorizaţia de construire este prevăzută şi mansardă, care încă nu a fost construită, respectiv imobilul nu a fost finalizat. Or, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aplicabilă în materie, dispune imperativ că toate construcţiile care nu au efectuată recepţia la terminarea lucrărilor sau au fost efectuate cu nerespectarea autorizaţiei nu se consideră construcţii finalizate şi nu pot fi intabulate în cartea funciară. Faţă de acestea, consideră că nu se poate admite utilizarea doar a dispoziţiei Codului fiscal pentru a realiza, independent de dispoziţiile speciale, impozitarea unei construcţii care nici măcar din perspectiva Codului fiscal nu intră în parametrii legali de impunere.
10. Judecătoria Sinaia arată că prin prevederile criticate este permisă impozitarea unei clădiri chiar dacă cele două elemente esenţiale - acoperiş şi pereţi - nu există în adevăratul sens al cuvântului şi, astfel, sunt încălcate dispoziţiile art. 56 din Constituţie, deoarece stabilirea sarcinilor fiscale nu este justă.
11. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens arată că, în motivarea excepţiei, se are în vedere modul de interpretare şi aplicare a prevederilor criticate, or, în ceea ce priveşte acest aspect, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, acesta este atributul instanţelor de judecată şi nu intră în sfera contenciosului constituţional.
13 Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: "(5) În înţelesul prezentului titlu, clădire este orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri". Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015, însă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate.
16. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit căruia, "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie" şi art. 56 referitor la contribuţii financiare.
17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta este inadmisibilă pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
18. Prevederile art. 249 sunt cuprinse în titlul IX: Impozite şi taxe locale, capitolul II - Impozitul şi taxa pe clădiri - şi statuează cu privire la reguli generale aplicabile impozitului şi taxei pe clădiri. Astfel, potrivit prevederilor art. 249 alin. (5) Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, criticate în cauza de faţă, "în înţelesul prezentului titlu, clădire este orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servila adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite, încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri".
19. Din economia acestor dispoziţii legale, rezultă că este clădire orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii: are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite (încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri).
20. Este de netăgăduit că acoperişul unei clădiri poate fi confecţionat dintr-o multitudine de materiale, astfel încât nu este necesar ca legea să prevadă în mod exhaustiv toate aceste materiale (spre exemplu stuf, şindrilă etc.), însă condiţia impusă de textul de lege este aceea ca respectiva clădire, să aibă un "acoperiş" prezumat, să satisfacă cerinţele de adăpostire. De altfel şi normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal asimilează planşeul unui acoperiş, însă precizează că întruneşte condiţiile de a fi acoperiş "în cazul în care deasupra acestuia nu sunt alte încăperi/incinte" (normele metodologice au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004).
21. Totodată, din examinarea dosarului cauzei reiese că problemele pe care le prezintă autoarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate sunt chestiuni care ţin de interpretarea şi aplicarea concretă a dispoziţiilor legale cu privire la impozitarea atât a clădirilor în general, cât şi a clădirilor ale căror lucrări de construcţie nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizaţia de construcţie şi pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilităţii autorizaţiei în condiţiile legii. În aceste condiţii, instanţa de judecată este cea care este chemată să se pronunţe faţă de materialul probator administrat în cauză, dacă şi în ce măsură acoperitoarea de protecţie despre care vorbeşte autoarea excepţiei de neconstituţionalitate satisface în realitate condiţiile impuse de lege şi poate fi asimilată acoperişului faţă de sintagma folosită de legiuitor "indiferent de materialele din care sunt construite".
22. Prin urmare, numai instanţa de judecată poate stabili în concret, administrând orice mijloc de probă, inclusiv expertiză tehnică, dacă respectiva clădire supusă impozitării întruneşte cerinţele cumulative prevăzute de textul legii şi al normelor metodologice.
23. Faţă de cele prezentate, Curtea reţine că aprecierea asupra modului de interpretare şi aplicare a legii la speţa dedusă judecăţii de către autorităţile publice incidente în cauză aparţine instanţelor de drept comun, în cadrul controlului judiciar realizat de acestea, iar nu Curţii Constituţionale. Asemenea critici nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată", iar nu cu privire la modul de aplicare a legii, astfel încât excepţia va fi respinsă ca inadmisibilă.
24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de S.C. Lulache Group - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 65/310/2015 al Judecătoriei Sinaia.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sinaia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 17 martie 2016.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 366 din data de 12 mai 2016