LEGE nr. 13 din 28 februarie 2014 pentru ratificarea Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptată la Strasbourg la 25 ianuarie 1988, şi a Protocolului de modificare a Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptat la Paris la 27 mai 2010, semnate de partea română la 15 octombrie 2012
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1
Se ratifică Convenţia privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptată la Strasbourg la 25 ianuarie 1988 şi semnată de partea română la 15 octombrie 2012.
Art. 2
Se ratifică Protocolul de modificare a Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptat la Paris la 27 mai 2010 şi semnat de partea română la 15 octombrie 2012.
Art. 3
Contribuţia României pentru finanţarea autorităţii de coordonare a Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal se plăteşte anual din bugetul Ministerului Finanţelor Publice începând cu anul semnării convenţiei.
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

ANEXĂ:
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 155 din data de 4 martie 2014