DECIZIE nr. 82 din 12 martie 2014 privind autorizarea funcţionării ca broker de asigurare a Societăţii REMY BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE - S.R.L.
În conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) coroborate cu art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 3 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în baza prevederilor Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor emise în aplicarea acesteia,
în baza Notei Direcţiei autorizare avizare cu nr. SA-DAI 815 din 20 februarie 2014, aprobată de prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, privind aprobarea cererii societăţii REMY BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE - S.R.L. de obţinere a autorizaţiei de funcţionare ca broker de asigurare,
Autoritatea de Supraveghere Financiară decide:
Art. 1
Societatea REMY BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, Piaţa Montreal nr. 10, Centrul Comercial Regus International - S.R.L., Clădirea WTC, intrarea F, et. 1, biroul 1.38, campusul 28, sectorul 1, număr de ordine în registrul comerţului J40/14235/18.11.2013, cod unic de înregistrare 32484480/19.11.2013, este autorizată să funcţioneze ca broker de asigurare având ca obiect de activitate activitatea de broker de asigurare conform prevederilor Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 2
Societatea prevăzută la art. 1 are dreptul de a practica activitatea de broker de asigurare începând cu data înregistrării în Registrul brokerilor de asigurare.
Art. 3
Societatea are obligaţia de a raporta Direcţiei autorizare avizare pe adresa de e-mail: autorizari@csa-isc.ro, copia scanată a contractului de asigurare/a poliţei de asigurare de răspundere civilă profesională şi a condiţiilor de asigurare, în termen de 15 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a acestuia/acesteia, precum şi trimestrial copia scanată a documentelor care atestă plata ratelor primei de asigurare aferente contractului de asigurare de răspundere civilă profesională, să deschidă Jurnalul asistenţilor în brokeraj şi să înscrie în Registrul intermediarilor în asigurări şi/sau reasigurări personalul propriu conform Ordinului preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 10/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Registrul intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, cu modificările şi completările ulterioare.
-****-

Prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,

Daniel Dăianu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 207 din data de 24 martie 2014