RAPORT nr. 9636 din 20 mai 2015 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Democrat Liberal - Organizaţia Judeţeană Satu Mare
AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr.
334/2006
privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2015, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 16-20 februarie 2015 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Democrat Liberal - Organizaţia Judeţeană Satu Mare pentru anul 2014.
Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Democrat Liberal - Organizaţia Judeţeană Satu Mare au totalizat 100.161,51 lei şi au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 32.451,50 lei, din donaţii în sumă de 67.710,00 lei şi din alte surse de venit în sumă de 0,01 lei.
Nu au fost constatate încălcări ale legislaţiei în vigoare cu privire la finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 457 din data de 25 iunie 2015