Document embed

DECIZIE nr. 560 din 16 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Valentina Bărbăţeanu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Alteţa Sa Regală prinţul Paul Philippe al României în Dosarul nr. 22.071/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 300D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantul Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la art. 34 din Legea nr. 165/2013, apreciind că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, şi de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 33 şi art. 35 din aceeaşi lege, precizând, în susţinerea acestei opinii, că îşi menţin valabilitatea cele statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 6 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 22.071/3/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Alteţa Sa Regală prinţul Paul Philippe al României într-o cauză civilă în care acesta a solicitat instanţei să dispună, în principal, restituirea în natură a unui imobil-teren, având în vedere refuzul pârâtului Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie Cantacuzino, în calitate de unitate deţinătoare a acestuia, de a soluţiona notificarea formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi, în subsidiar, în ipoteza în care restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, să oblige pârâtul la emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu alt imobil sau alte măsuri compensatorii.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile art. 4 şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 au caracter retroactiv, întrucât îşi extind aplicabilitatea şi asupra notificărilor nesoluţionate la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. În acest sens arată că dispoziţiile de lege criticate sancţionează atitudinea persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată în considerarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XX din 19 martie 2007, în vigoare la momentul sesizării instanţelor, obligându-i să se supună ordinii de drept intervenite ulterior şi anulându-le orice drept câştigat şi născut sub imperiul legii vechi. Textele de lege criticate contravin şi principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii în ce priveşte persoanele care au depus cereri la entităţile învestite de lege aflate în diverse localităţi ale ţării, întrucât beneficiarii termenelor mai scurte au un regim preferenţial faţă de cei care sunt obligaţi să aştepte termene mai lungi. Ca atare, destinatarii Legii nr. 10/2001 sunt discriminaţi în funcţie de gradul de încărcare şi de numărul cererilor rămase nesoluţionate de către autorităţile publice învestite. Se mai susţine că textele de lege criticate îngrădesc accesul liber la justiţie al persoanelor care, deşi au un interes legitim de a apela la instanţele judecătoreşti pentru recunoaşterea dreptului lor, nu-l pot exercita decât după scurgerea acestor termene şi, în mod distinct, în funcţie de situaţia în care se află. Mai arată că textele de lege criticate contravin şi prevederilor constituţionale care garantează dreptul de proprietate privată, întrucât, de vreme ce reclamantul este titularul unui "bun" în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, măsura îi lezează grav interesele economice, fiind afectată chiar existenţa dreptului de proprietate privată.

6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 4 teza întâi raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul conţinut:

- Art. 4 teza întâi: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...).";

- Art. 33: "(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).";

- Art. 34: "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.";

- Art. 35: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

11. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi, referitor la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a proprietăţii private, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 136 alin. (5) referitor la inviolabilitatea proprietăţii private. De asemenea sunt invocate dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 14 - Interzicerea discriminării din aceeaşi Convenţie şi art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la aceeaşi Convenţie.

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 685 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, s-a mai pronunţat asupra aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate, invocate de acelaşi autor, cu o motivare identică celei formulate în prezenta cauză, prilej cu care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 şi ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 din aceeaşi lege.

13. Curtea constată, totodată, că, în cauza de faţă, situaţia de fapt dedusă soluţionării judecătorului a quo este similară celei reţinute în decizia menţionată. Astfel, litigiul în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a fost generat de lipsa unui răspuns din partea entităţii învestite cu soluţionarea notificării formulate, în temeiul Legii nr. 10/2001, de acelaşi autor al excepţiei. Din dosarul cauzei rezultă că instanţa de judecată a fost învestită la data de 18 iunie 2013, aşadar după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, astfel că şi în cauza de faţă sunt incidente dispoziţiile art. 4 teza întâi din acest act normativ, cererea fiind circumscrisă domeniului propriu de aplicare al Legii nr. 165/2013.

14. Curtea observă că, în cauza de faţă, în considerarea etapei administrative vizată de acţiunea introductivă de instanţă, prevederile art. 4 teza întâi raportate la art. 34 din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente în soluţionarea litigiului aflat pe rolul instanţei de judecată care a învestit Curtea Constituţională cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, acestea fiind aplicabile dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv al Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, aşadar ulterior emiterii de către entităţile învestite a unor decizii conţinând propuneri de acordare de măsuri compensatorii pentru bunurile imobile ce nu mai pot fi restituite în natură, care să fie apoi verificate şi validate sau invalidate de Comisia Naţională. În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă, fiind lipsită de legătură cu cauza, ca urmare a faptului că o astfel de decizie nu a fost emisă, dosarul de despăgubire aflându-se încă, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, la entitatea învestită cu soluţionarea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001.

15. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 685 din 26 noiembrie 2014, mai sus menţionată, că este neîntemeiată. Astfel, referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a observat că prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu au efecte pentru trecut, ci sunt aplicabile doar din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Instanţa de contencios constituţional a subliniat că diferenţa faţă de cele reţinute prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, prin care Curtea a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii, este dată, în circumstanţele cauzei de faţă, de momentul sesizării instanţei de judecată cu soluţionarea plângerii împotriva refuzului nejustificat al entităţii învestite de lege de a răspunde la notificarea formulată de autorul excepţiei în baza Legii nr. 10/2001. Astfel, la momentul introducerii acţiunii în justiţie era deja în vigoare Legea nr. 165/2013, astfel că autorul-reclamant avea cunoştinţă - în virtutea prezumţiei cunoaşterii legii, rezultantă a principiului nemo censetur ingnorare legem -, de faptul că aceasta este cea care guvernează raporturile juridice puse în discuţie. Ca atare, instanţa de judecată urma să soluţioneze procesul în baza unor norme a căror existenţă era cunoscută încă de la începutul procesului, neintervenind pe parcursul desfăşurării acestuia şi nefiind, aşadar, de natură să rupă echilibrul procesual între părţile adverse prin crearea unei situaţii mai avantajoase doar pentru una dintre acestea.

16. Prin urmare, Curtea a considerat că nu poate reţine critica referitoare la pretinsa retroactivitate a textului menţionat, întrucât legea nouă este, de principiu, aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi. Aşadar, dispoziţiile de lege criticate nu se aplică retroactiv, ci reglementează modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare.

17. Prin decizia menţionată, Curtea a mai observat că instituirea, prin art. 33 din Legea nr. 165/2013, a unor noi termene în care entităţile învestite trebuie să soluţioneze notificările depuse la acestea, se înscrie în raţiunea pentru care legea însăşi a fost concepută, aceea de a crea un mecanism care să confere eficienţă procesului reparatoriu al măsurilor abuzive de preluare a unor imobile în timpul regimului comunist, asigurându-se, în acelaşi timp, şi certitudinea finalizării acestuia.

18. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la art. 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea a constatat că textul de lege criticat conferă persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanţei de judecată pentru ca aceasta să se pronunţe asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi să soluţioneze, în fapt, notificarea lăsată în nelucrare de entitatea învestită de lege. Acest drept poate fi exercitat într-un interval de 6 luni, care începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute la art. 33, termene pe care Legea nr. 165/2013 le acordă entităţilor învestite pentru soluţionarea notificărilor. Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, persoanele interesate se puteau adresa justiţiei pentru atacarea refuzului nejustificat doar în temeiul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007, pronunţate într-un recurs în interesul legii prin care recunoscuse, în lipsa unei reglementări legale exprese, această posibilitate. Or, art. 35 alin. (2) din Legea nr 165/2013 nu face altceva decât să creeze cadrul normativ pentru această posibilitate, consacrată doar pe cale jurisprudenţială, stabilind un cadru procesual în care acest drept să fie exercitat, în contextul economico-financiar al statului român descris în expunerea de motive a Legii nr. 165/2013 şi având în vedere şi cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu împotriva României.

19. Analizând critica referitoare la pretinsa nesocotire a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, prin aceeaşi decizie mai sus citată, Curtea a observat că, în jurisprudenţa sa, a statuat, cu valoare de principiu, că regula constituţională a liberului acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiţie nu poate fi supus niciunei condiţionări. În acest caz, condiţionarea o reprezintă necesitatea împlinirii termenelor prevăzute la art. 33 din Legea nr. 165/2013, termene în legătură cu care instanţa de contencios constituţional a apreciat că se conformează exigenţelor constituţionale şi convenţionale.

20. Curtea observă că, similar situaţiei examinate prin Decizia nr. 685 din 26 noiembrie 2014, nici pretinsa retroactivitate nu poate fi susţinută, în condiţiile în care este vorba despre o cerere formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013. Deşi prin art. 35 din lege se temporizează introducerea plângerii împotriva nesoluţionării notificării, nu se poate vorbi despre aplicarea retroactivă a prevederilor de lege criticate. În acest caz, eventuala respingere a plângerii ca prematur introdusă nu este consecinţa intrării în vigoare, pe parcursul derulării procesului, a unor noi dispoziţii legale, ci este rezultatul nerespectării unui cadru legal preexistent la momentul învestirii instanţei de judecată cu soluţionarea plângerii.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Alteţa Sa Regală prinţul Paul Philippe al României în Dosarul nr. 22.071/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 iulie 2015.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 628 din data de 18 august 2015