ORDIN nr. 1156 din 9 noiembrie 2012 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr.
1.723
/
950/2011
pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare în anul 2012 a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012
, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
1.389/2010
Având în vedere Referatul de aprobare nr. RA 44 din 2012 al Ministerului Sănătăţii şi nr. DG 2.617 din 8 noiembrie 2012 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
în temeiul prevederilor:
- art. 217 alin. (5) din titlul VIII "Asigurările sociale de sănătate" din Legea nr.
95/2006
privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr.
1.389/2010
pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr.
144/2010
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr.
972/2006
pentru aprobarea Statutului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate
emit următorul ordin:
Art. I
Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr.
1.723
/
950/2011
pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare în anul 2012 a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012
, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
1.389/2010
, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 şi nr. 922 bis din 27 decembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.
În anexa nr. 10, literele B şi F de la finalul anexei se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"B. Pentru fiecare criteriu/subcriteriu se stabileşte numărul total de puncte obţinut prin însumarea numărului de puncte obţinut de fiecare furnizor, cu excepţia numărului total de puncte obţinut de laboratoarele de analize medicale/punctele de lucru ale acestora organizate ca urmare a procedurii de externalizare şi a numărului total de puncte obţinut de furnizorii de servicii medicale spitaliceşti care efectuează investigaţii medicale paraclinice - analize medicale de laborator în regim ambulatoriu, inclusiv pentru laboratoarele din centrele de sănătate multifuncţionale fără personalitate juridică din structura acestora pentru care numărul total de puncte se calculează distinct.
........................................................
F. Criteriile şi modalitatea de calcul se aplică în acelaşi mod şi pentru furnizorii de servicii medicale paraclinice pentru laboratoarele/punctele de lucru ale acestora organizate ca urmare a procedurii de externalizare şi care efectuează investigaţii medicale paraclinice - analize medicale de laborator în regim ambulatoriu, precum şi pentru furnizorii de servicii medicale spitaliceşti care efectuează investigaţii medicale paraclinice - analize medicale de laborator în regim ambulatoriu, inclusiv pentru laboratoarele din centrele de sănătate multifuncţionale fără personalitate juridică din structura acestora pentru care numărul total de puncte se calculează distinct.
Valoarea unui punct obţinută pentru fiecare dintre criteriile/subcriteriile prevăzute la lit. A se înmulţeşte cu numărul de puncte obţinut de un furnizor corespunzător fiecărui criteriu/subcriteriu, rezultând sumele aferente fiecărui criteriu/subcriteriu pentru fiecare furnizor.
Sumele care rezultă pentru aceşti furnizori se contractează şi se decontează din fondul alocat pentru asistenţa medicală spitalicească."
2.
În anexa nr. 11, literele B şi F de la finalul anexei se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"B. Pentru fiecare criteriu se stabileşte numărul total de puncte obţinut prin însumarea numărului de puncte obţinut de fiecare furnizor la cele 3 criterii, cu excepţia numărului total de puncte obţinut de laboratoarele de radiologie şi imagistică medicală/punctele de lucru ale acestora organizate ca urmare a procedurii de externalizare şi de furnizorii de servicii medicale spitaliceşti care efectuează investigaţii de radiologie şi imagistică medicală în regim ambulatoriu, inclusiv pentru laboratoarele din centrele de sănătate multifuncţionale fără personalitate juridică din structura acestora pentru care numărul total de puncte se calculează distinct.
........................................................
F. Criteriile şi modalitatea de calcul se aplică în acelaşi mod şi pentru furnizorii de servicii paraclinice de radiologie-imagistică pentru laboratoarele/punctele de lucru ale acestora organizate ca urmare a procedurii de externalizare şi care efectuează investigaţii paraclinice de radiologie-imagistică în regim ambulatoriu, precum şi pentru furnizorii de servicii medicale spitaliceşti care efectuează investigaţii paraclinice de radiologie-imagistică în regim ambulatoriu, inclusiv pentru laboratoarele din centrele de sănătate multifuncţionale fără personalitate juridică din structura acestora pentru care numărul total de puncte se calculează distinct.
Valoarea unui punct obţinută pentru fiecare dintre criteriile/subcriteriile prevăzute la lit. A se înmulţeşte cu numărul de puncte obţinut de un furnizor corespunzător fiecărui criteriu, rezultând sumele aferente fiecărui criteriu pentru fiecare furnizor.
Sumele care rezultă pentru aceşti furnizori se contractează şi se decontează din fondul alocat pentru asistenţa medicală spitalicească."
3.
În anexa nr. 12, la punctul I "Părţile contractante", după ultima teză se introduc două noi teze, cu următorul cuprins:
"- Centrul de sănătate multifuncţional - unitate cu personalitate juridică ............., având sediul în municipiul/oraşul ............., str. ............ nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ...., judeţul/sectorul ............., telefon fix/mobil ............., adresa de e-mail ............., fax ............., reprezentat prin .............;
- Centrul de sănătate multifuncţional - unitate fără personalitate juridică din structura Spitalului ............., având sediul în municipiul/oraşul ............., str. ............ nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ...., judeţul/sectorul ............., telefon fix/mobil ............., adresa de e-mail ............., fax ............., reprezentat prin ............., în calitate de reprezentant legal al spitalului din care face parte."
4.
În anexa nr. 12, la articolul 9, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Clauze speciale - se completează pentru fiecare cabinet medical*) şi fiecare medic de specialitate din componenţa cabinetului medical cu care s-a încheiat contractul:
*)În cazul cabinetelor din ambulatoriul integrat al spitalului şi al cabinetelor de specialitate din centrele de sănătate multifuncţionale organizate în structura spitalului, se va completa cu programul de lucru stabilit pentru cabinetele respective, precum şi cu datele aferente tuturor medicilor de specialitate care îşi desfăşoară activitatea în sistem integrat şi în centrul de sănătate multifuncţional fără personalitate juridică din structura spitalului.
a) Medic
Numele: ............. Prenumele: .............
Gradul profesional: .............
Specialitatea/Atestat de studii complementare/Competenţă: .............
Cod numeric personal: .............
Codul de parafă al medicului: .............
Program zilnic de activitate ............. ore/zi
b) Medic
Numele: ............. Prenumele: .............
Gradul profesional: .............
Specialitatea/Atestat de studii complementare/Competenţă: .............
Cod numeric personal: .............
Codul de parafă al medicului: .............
Program zilnic de activitate ............. ore/zi
c) ....................................
....................................... ."
5.
În anexa nr. 13, la punctul I "Părţile contractante", după ultima teză se introduc două noi teze, cu următorul cuprins:
"- Centrul de sănătate multifuncţional - unitate cu personalitate juridică ............., având sediul în municipiul/oraşul ............., str. ............ nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ...., judeţul/sectorul ............., telefon fix/mobil ............., adresa de e-mail ............., fax ............., reprezentat prin .............;
- Centrul de sănătate multifuncţional - unitate fără personalitate juridică din structura Spitalului ............., având sediul în municipiul/oraşul ............., str. ............ nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ...., judeţul/sectorul ............., telefon fix/mobil ............., adresa de e-mail ............. fax ............., reprezentat prin ............., în calitate de reprezentant legal al unităţii sanitare din care face parte."
6.
În anexa nr. 14, la punctul I "Părţile contractante", după ultima teză se introduce o nouă teză, cu următorul cuprins:
"- Centrul de sănătate multifuncţional ............., având sediul în municipiul/oraşul ............., str. ............ nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ...., judeţul/sectorul ............., telefon fix/mobil ............., adresa de e-mail ............., fax ............., reprezentat prin ............. ."
7.
În anexa nr. 15, la punctul I "Părţile contractante", după ultima teză se introduc două noi teze, cu următorul cuprins:
"- Centrul de sănătate multifuncţional - unitate cu personalitate juridică ............., având sediul în municipiul/oraşul ............., str. ............ nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ...., judeţul/sectorul ............., telefon fix/mobil ............., adresa de e-mail ............., fax ............., reprezentat prin .............;
- Centrul de sănătate multifuncţional - unitate fără personalitate juridică din structura Spitalului ............., având sediul în municipiul/oraşul ............., str. ............ nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ...., judeţul/sectorul ............., telefon fix/mobil ............., adresa de e-mail ............., fax ............., reprezentat prin ............., în calitate de reprezentant legal al unităţii sanitare din care face parte."
8.
În anexa nr. 15, la articolul 11, nota corespunzătoare asteriscului de la alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"*)În cazul cabinetelor din ambulatoriul integrat al spitalului şi al cabinetelor de specialitate din centrul de sănătate multifuncţional fără personalitate juridică organizat în structura spitalului, se va completa cu programul de lucru stabilit pentru cabinetele respective, precum şi cu datele aferente tuturor medicilor de specialitate care îşi desfăşoară activitatea în sistem integrat şi în centrul de sănătate multifuncţional fără personalitate juridică din structura spitalului."
9.
În anexa nr. 16, la capitolul I litera B, partea introductivă de la punctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"2. Serviciile medicale de tip spitalicesc - spitalizare de zi ce se pot acorda în unităţi sanitare autorizate de Ministerul Sănătăţii să efectueze aceste servicii, inclusiv în centrele de sănătate multifuncţionale cu personalitate juridică, sunt cele prevăzute la pct. 1.2, precum şi serviciile medicale de mai jos cu tarifele maximale decontate de casele de asigurări de sănătate, aferente:"
10.
În anexa nr. 17, la articolul 3, prima teză se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 3
Serviciile medicale spitaliceşti ce se pot acorda în regim de spitalizare de zi în unităţile sanitare care nu încheie contract de furnizare de servicii medicale spitaliceşti în spitalizare continuă, autorizate de Ministerul Sănătăţii, inclusiv în centrele de sănătate multifuncţionale cu personalitate juridică, fac obiectul unui contract pentru furnizare de servicii medicale spitaliceşti acordate în regim de spitalizare de zi."
11.
În anexa nr. 17, la articolul 4, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Spitalele vor prezenta, în vederea contractării, defalcarea cazurilor de spitalizare estimate pe fiecare secţie şi pe tip de bolnavi: urgenţă, acut, cronic. În vederea contractării serviciilor spitaliceşti efectuate prin spitalizare de zi, spitalele prezintă distinct numărul serviciilor medicale (cazurilor) estimate a se efectua în camera de gardă şi în structurile de urgenţă din cadrul spitalelor, altele decât spitalele de urgenţă, pentru cazurile neinternate, precum şi numărul serviciilor medicale (cazurilor) estimate a se efectua prin spitalizare de zi în cadrul centrelor multifuncţionale fără personalitate juridică din structura proprie."
12.
În anexa nr. 17, la articolul 5 alineatul (1), literele e) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"e) suma pentru serviciile medicale efectuate în cabinete medicale de specialitate în: oncologie medicală, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, în cabinete de planificare familială în care îşi desfăşoară activitatea medici cu specialitatea obstetrică-ginecologie şi în cabinete de boli infecţioase care se află în structura spitalului ca unităţi fără personalitate juridică, precum şi în cabinete medicale de specialitate din ambulatoriul integrat al spitalului şi cabinete de specialitate din centrele de sănătate multifuncţionale fără personalitate juridică organizate în structura spitalului, finanţate din fondul alocat asistenţei medicale ambulatorii de specialitate, pentru specialităţile clinice, conform anexei nr. 8 la ordin, respectiv din fondul alocat asistenţei medicale spitaliceşti, pentru cabinetele prevăzute la art. 48 alin. (4) lit. b) din Contractul-cadru;
f) suma pentru investigaţii paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, inclusiv cele efectuate în laboratoarele din centrele multifuncţionale fără personalitate juridică organizate în structura spitalelor, finanţată din fondul alocat asistenţei medicale spitaliceşti, stabilită conform prevederilor din anexa nr. 8 la ordin;"
13.
În anexa nr. 17, la articolul 5 alineatul (1) litera g), prima teză se modifică şi va avea următorul cuprins:
"g) suma pentru serviciile medicale spitaliceşti efectuate în regim de spitalizare de zi, inclusiv cele efectuate în centrele multifuncţionale fără personalitate juridică organizate în structura spitalelor, pentru care plata se face prin tarif pe serviciu medical/caz rezolvat, şi care se determină prin înmulţirea numărului negociat şi contractat de servicii medicale spitaliceşti pe tipuri/cazuri rezolvate cu tariful aferent acestora."
14.
În anexa nr. 17, la articolul 6, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 6
(1) La contractarea serviciilor medicale spitaliceşti casele de asigurări de sănătate vor avea în vedere 94% din fondurile aprobate cu această destinaţie la nivelul casei de asigurări de sănătate după ce s-a dedus suma aferentă serviciilor medicale paraclinice ce se pot efectua în ambulatoriu de către unităţile sanitare cu paturi, inclusiv în centrele de sănătate multifuncţionale fără personalitate juridică din structura acestora, şi de către furnizorii de servicii medicale - investigaţii paraclinice în laboratoarele/punctele de lucru din structura acestora organizate ca urmare a procedurii de externalizare."
15.
În anexa nr. 17, articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 8
Sumele pentru serviciile medicale spitaliceşti acordate în regim de spitalizare de zi de unităţile sanitare autorizate de Ministerul Sănătăţii să efectueze aceste servicii, inclusiv centrele de sănătate multifuncţionale cu personalitate juridică, şi care nu încheie contract de furnizare de servicii medicale spitaliceşti în spitalizare continuă se determină prin înmulţirea numărului de servicii medicale spitaliceşti/cazuri rezolvate cu tarifele negociate aferente acestora. Tarifele sunt stabilite conform prevederilor art. 3."
16.
În anexa nr. 17, la articolul 9 alineatul (1), literele f) şi g) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"f) suma pentru serviciile medicale efectuate în cabinete medicale de specialitate în: oncologie medicală, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, cabinete de boli infecţioase şi în cabinete de planificare familială în care îşi desfăşoară activitatea medici cu specialitatea obstetrică-ginecologie, care se află în structura spitalului ca unităţi fără personalitate juridică, precum şi în cabinete medicale de specialitate din ambulatoriul integrat al spitalului şi cabinete de specialitate din centrele de sănătate multifuncţionale fără personalitate juridică organizate în structura spitalului, decontată din fondul alocat asistenţei medicale ambulatorii de specialitate, pentru specialităţile clinice, în condiţiile prevăzute în anexa nr. 8 la ordin, respectiv din fondul alocat asistenţei medicale spitaliceşti, pentru cabinetele prevăzute la art. 48 alin. (4) lit. b) din Contractul-cadru;
g) suma pentru investigaţii paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, inclusiv cele efectuate în centrele multifuncţionale fără personalitate juridică organizate în structura spitalelor, decontată din fondul alocat asistenţei medicale spitaliceşti, stabilită conform prevederilor din anexa nr. 8 la ordin, în limita sumei contractate;"
17.
În anexa nr. 17, la articolul 9 alineatul (1) litera h), prima teză se modifică şi va avea următorul cuprins:
"h) suma pentru serviciile medicale spitaliceşti efectuate în regim de spitalizare de zi, inclusiv cele efectuate în centrele multifuncţionale fără personalitate juridică organizate în structura spitalelor, pentru care plata se face prin tarif pe serviciu medical/caz rezolvat, în limita sumei contractate, şi care se determină prin înmulţirea numărului negociat şi contractat de servicii medicale spitaliceşti pe tipuri/cazuri rezolvate cu tariful aferent acestora. Tariful pe serviciu medical se negociază între spitale şi casele de asigurări de sănătate şi nu poate fi mai mare decât tarifele maximale decontate de casele de asigurări de sănătate, prevăzute în anexa nr. 16 la ordin."
18.
În anexa nr. 17, după articolul 12 se introduce un nou articol, articolul 12
1
, cu următorul cuprins:
"Art. 12
1
(1) Unităţile sanitare care acordă servicii medicale spitaliceşti în regim de spitalizare de zi autorizate de Ministerul Sănătăţii sunt obligate să suporte pentru asiguraţii internaţi în regim de spitalizare de zi toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor respective, inclusiv pentru medicamente, materiale sanitare şi investigaţii paraclinice.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi centrelor de sănătate multifuncţionale cu personalitate juridică pentru asiguraţii internaţi în regim de spitalizare de zi."
19.
În anexa nr. 20, la articolul 7 alineatul (1) litera e), ultima teză se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Suma contractată pentru cazurile contractate în regim de spitalizare de zi acordate în camera de gardă şi în structurile de urgenţă din cadrul spitalului, în cazul în care acesta nu este spital de urgenţă, şi neinternate prin spitalizare continuă, precum şi pentru cazurile contractate în regim de spitalizare de zi acordate în centrul de sănătate multifuncţional fără personalitate juridică din cadrul spitalului se stabileşte prin înmulţirea numărului de cazuri cu tariful negociat conform prevederilor de mai sus. Aceste sume se evidenţiază distinct în prezentul contract."
20.
În anexa nr. 20, la articolul 7, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Spitalele vor prezenta, în vederea contractării, defalcarea cazurilor de spitalizare estimate pe fiecare secţie şi pe tip de bolnavi: urgenţă, acut, cronic. În vederea contractării serviciilor spitaliceşti efectuate prin spitalizare de zi, spitalele prezintă distinct numărul serviciilor medicale (cazurilor) estimate a se efectua în camera de gardă şi în structurile de urgenţă din cadrul spitalelor, altele decât spitalele de urgenţă, pentru cazurile neinternate, precum şi numărul serviciilor medicale (cazurilor) estimate a se efectua prin spitalizare de zi în cadrul centrelor multifuncţionale fără personalitate juridică din structura proprie."
21.
În anexa nr. 1 la Contractul de furnizare de servicii medicale spitaliceşti, prevăzut în anexa nr. 20, la punctul I "Acte adiţionale", prima teză de la punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Pentru serviciile medicale efectuate în cabinete medicale de specialitate în: oncologie medicală, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, în cabinete de planificare familială în care îşi desfăşoară activitatea medici cu specialitatea obstetrică-ginecologie şi cabinete de boli infecţioase care se află în structura spitalului ca unităţi fără personalitate juridică, precum şi în cabinete de specialitate integrate ale spitalului şi cabinete de specialitate din centrele de sănătate multifuncţionale fără personalitate juridică organizate în structura spitalului, finanţate din fondul alocat asistenţei medicale ambulatorii de specialitate, pentru specialităţile clinice, respectiv din fondul alocat asistenţei medicale spitaliceşti, pentru cabinetele prevăzute la art. 48 alin. (4) lit. b) din Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
1.389/2010
, cu modificările şi completările ulterioare."
22.
În anexa nr. 1 la Contractul de furnizare de servicii medicale spitaliceşti, prevăzut în anexa nr. 20, la punctul I "Acte adiţionale", prima teză de la punctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Pentru investigaţii paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, inclusiv în laboratorul/laboratoarele din centrul de sănătate multifuncţional fără personalitate juridică din structura spitalului, finanţate din fondul alocat asistenţei medicale spitaliceşti."
23.
În anexa nr. 1 la Contractul de furnizare de servicii medicale spitaliceşti, prevăzut în anexa nr. 20, punctul II se modifică şi va avea următorul cuprins:
"II. Pentru serviciile medicale spitaliceşti ce se pot acorda în regim de spitalizare de zi în unităţile sanitare care nu încheie contract de furnizare de servicii medicale spitaliceşti în spitalizare continuă, autorizate de Ministerul Sănătăţii, inclusiv în centrele de sănătate multifuncţionale cu personalitate juridică, se încheie contract pentru furnizare de servicii medicale spitaliceşti acordate în regim de spitalizare de zi.
Contractul se adaptează după modelul de contract de furnizare de servicii medicale spitaliceşti."
24.
În anexa nr. 33, articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 7
(1) Pe toată perioada de închiriere a dispozitivului medical, furnizorul, care rămâne proprietarul dispozitivului medical, va monitoriza utilizarea acestuia, având obligaţia ca în cazul recuperării dispozitivului după încetarea perioadei de închiriere la termen/înainte de termen să anunţe în termen de 15 zile lucrătoare casa de asigurări de sănătate cu care a încheiat contract.
(2) Casele de asigurări de sănătate decontează parţial suma de închiriere a dispozitivului medical proporţional cu numărul de zile calendaristice de utilizare a dispozitivului medical din luna respectivă, în cazul decesului asiguratului în cursul unei luni."
25.
În anexa nr. 34, la articolul 8, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) Casele de asigurări de sănătate decontează parţial suma de închiriere a dispozitivului medical proporţional cu numărul de zile calendaristice de utilizare a dispozitivului medical din luna respectivă, în cazul decesului asiguratului în cursul unei luni."
Art. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Ministrul sănătăţii,
Raed Arafat
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
Doru Bădescu
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 764 din data de 13 noiembrie 2012