DECIZIE nr. 932 din 21 octombrie 2013 privind aprobarea, la cerere, a suspendării activităţii Societăţii ROMINS Broker de Asigurare - S.R.L.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, cod de înregistrare fiscală 31588130, reprezentată legal prin preşedinte, în temeiul art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
în urma analizării rezultatelor controlului efectuat în perioada 19 august 2013-23 august 2013 la Societatea ROMINS Broker de Asigurare - S.R.L., cu sediul social în municipiul Galaţi, Str. Plantelor nr. 7, judeţul Galaţi, înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. J17/2161/20.11.2008, codul unic de înregistrare 24770619/20.11.2008 şi înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare sub nr. RBK-550/02.02.2009, reprezentată legal de doamna Aneta Munteanu - conducător executiv,
a constatat următoarele:
1.Prin Adresa înregistrată la Autoritatea de Supraveghere Financiară cu nr. 17.017 din 6 martie 2013, Societatea ROMINS Broker de Asigurare - S.R.L. a solicitat suspendarea, la cerere, a activităţii societăţii, în baza Hotărârii adunării generale a asociaţilor Societăţii ROMINS Broker de Asigurare - S.R.L. din data de 25 februarie 2013.
2.Societatea nu a mai desfăşurat activitate de intermediere începând cu data de 2 februarie 2013, gestionând doar poliţele în derulare.
3.La data controlului, societatea nu mai are înregistraţi în evidenţele electronice ale Autorităţii de Supraveghere Financiară, respectiv în Registrul personalului propriu şi Jurnalul asistenţilor în brokeraj persoane fizice sau juridice, nici personal propriu şi nici asistenţi în brokeraj.
4.Societatea a notificat toate societăţile de asigurare cu care deţine contracte de intermediere în asigurări cu privire la decizia de suspendare, solicitând suspendarea acestor contracte.
5.Societatea nu are prime încasate şi nedecontate societăţilor de asigurare şi nici documente cu regim special nepredate.
6.Societatea a notificat asiguraţii cu privire la decizia de suspendare a activităţii, solicitând acestora să se îndrepte direct către asigurători în ceea ce priveşte plata primelor, gestionarea şi derularea poliţelor în vigoare.
7.Societatea nu are înregistrate pe rolul instanţelor de judecată litigii cu societăţile de asigurare, asiguraţi, salariaţi, foşti salariaţi şi, totodată, nu are înregistrate sesizări şi reclamaţii cu privire la activitatea de intermediere.
Faţă de motivele de fapt şi de drept arătate, în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România,
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară decide:
Art. 1
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 lit. g) şi ale art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă, la cerere, suspendarea pe o perioadă de 2 (doi) ani a activităţii de broker de asigurare desfăşurată de Societatea ROMINS Broker de Asigurare - S.R.L., cu sediul social în municipiul Galaţi, Str. Plantelor nr. 7, judeţul Galaţi, înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. J17/2161/20.11.2008, codul unic de înregistrare 24770619/20.11.2008 şi înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare sub nr. RBK-550/02.02.2009, reprezentată legal de doamna Aneta Munteanu, conducător executiv.
Art. 2
Pe toată perioada de suspendare a activităţii de broker de asigurare prevăzută la art. 1, societăţii i se interzic atât desfăşurarea activităţii de intermediere în asigurări, respectiv negocierea, încheierea contractelor de asigurare sau de reasigurare ori acordarea de asistenţă înainte şi pe durata derulării contractelor sau în legătură cu regularizarea daunelor, după caz, cât şi desfăşurarea oricăror altor operaţiuni specifice brokerilor de asigurare, astfel cum sunt definite în Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 3
(1)Cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea duratei de suspendare, Societatea ROMINS Broker de Asigurare - S.R.L. este obligată să comunice reluarea activităţii de asigurare, menţinerea suspendării sau încetarea activităţii de broker de asigurare.
(2)Reluarea activităţii se va dispune prin decizie motivată a Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Art. 4
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
-****-

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,

Dan Radu Ruşanu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 680 din data de 5 noiembrie 2013