HOTĂRÂRE nr. 1172 din 29 decembrie 2014 privind aprobarea componenţei, atribuţiilor şi modului de funcţionare ale Comitetului de privatizare, concesionare şi arendare al Agenţiei Domeniilor Statului
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 51 alin. (2) din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se constituie Comitetul de privatizare, concesionare şi arendare din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului, în componenţa prevăzută în anexa nr. 1.
Art. 2
Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comitetului de privatizare, concesionare şi arendare din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului, prevăzut în anexa nr. 2.
Art. 3
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Daniel Constantin

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Preşedintele Agenţiei Domeniilor Statului,

Ilie Dumitru Haralambie Mitea

p. Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Shhaideh Sevil,

secretar de stat

Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Graţiela Leocadia Gavrilescu

ANEXA nr. 1: COMPONENŢA Comitetului de privatizare, concesionare şi arendare al Agenţiei Domeniilor Statului

Nr. crt.

Instituţia publică

Reprezentant

1.

Secretariatul General al Guvernului

Constantin Petrescu

2.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Virgil Laurenţiu Găman

3.

Agenţia Domeniilor Statului

Ilie Dumitru Haralambie Mitea

4.

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară

Vasile Marcel Grigore

5.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor

Nicoleta Hancia

6.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor

Adriana Cociu

7.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

Mihai Busuioc

ANEXA nr. 2: REGULAMENT de organizare şi funcţionare al Comitetului de privatizare, concesionare şi arendare al Agenţiei Domeniilor Statului
Art. 1: Dispoziţii generale
(1)Privatizarea societăţilor comerciale agricole care deţin în exploatare terenuri cu destinaţie agricolă, constituite în conformitate cu Legea nr. 15/1990, cu modificările ulterioare, administrarea acestora până la privatizare şi concesionarea sau arendarea terenurilor proprietate publică şi privată a statului, aflate în exploatarea acestora, se coordonează de către Comitetul de privatizare, concesionare şi arendare, denumit în continuare Comitet, în condiţiile art. 51 din Legea nr. 268/2001, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Lege.
(2)Comitetul este un organism fără personalitate juridică, constituit în cadrul Agenţiei Domeniilor Statului.
(3)Comitetul este constituit în conformitate cu prevederile art. 51 din Lege.
(4)Membrii Comitetului îşi desemnează, din rândul lor, un preşedinte, precum şi persoana care va ţine locul preşedintelui, în situaţia lipsei justificate a acestuia.
(5)Durata mandatului membrilor este de cel mult 4 ani şi acesta poate fi reînnoit o singură dată.
(6)Revocarea din funcţie a oricărui membru al Comitetului se face prin hotărâre a Guvernului, situaţie în care conducătorul instituţiei al cărei membru a fost revocat va face o nouă propunere în termen de cel mult 10 zile de la revocare.
(7)Membrii Comitetului îşi păstrează funcţiile deţinute la instituţiile pe care le reprezintă, precum şi toate drepturile şi obligaţiile ce le revin în această calitate.
(8)Membrii Comitetului au obligaţia de a păstra confidenţialitatea tuturor informaţiilor privind activitatea Agenţiei Domeniilor Statului.
(9)Membrii Comitetului au obligaţia de a completa declaraţii de avere şi interese, întocmite potrivit modelului anexă la Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data numirii, în plic sigilat; acestea se depun la Serviciul resurse umane din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului, denumită în continuare ADS. La încetarea mandatului, membrii Comitetului vor depune noi declaraţii de avere şi interese.
Art. 2: Atribuţii
(1)Comitetul de privatizare, concesionare şi arendare îndeplineşte următoarele atribuţii, potrivit:
a)art. 4 alin. (1) lit. h), art. 51, art. 18 alin. (3), art. 213, 216, art. 22 alin. (2) şi (3) din Lege;
b)art. 3 alin. (3), art. 9 alin. (1) şi (2), art. 25, 35, 45, 46, 49, 51, 55, 59, art. 62 alin. (2), (3) şi (6), art. 66, art. 69 alin. (4), art. 72, art. 74 alin. (2), art. 75 alin. (1) şi (4), art. 78 alin. (2), art. 79 alin. (2), art. 84 alin. (2), art. 85 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 626/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)În exercitarea atribuţiilor sale, Comitetul emite hotărâri şi decizii cu caracter consultativ.
Art. 3: Numirea şi atribuţiile secretarului Comitetului de concesionare, privatizare şi arendare
(1)Secretarul Comitetului de privatizare, concesionare şi arendare va fi o persoană dintre angajaţii ADS.
(2)Atribuţiile secretarului Comitetului de privatizare, concesionare şi arendare sunt următoarele:
a)convocarea membrilor Comitetului pentru şedinţe;
b)redactarea ordinii de zi şi supunerea acesteia spre semnare preşedintelui Comitetului;
c)primirea de la structurile de specialitate din cadrul ADS a materialelor care urmează să fie dezbătute în şedinţa Comitetului, scanarea, multiplicarea şi întocmirea mapelor pentru fiecare membru, cuprinzând materialele care vor face obiectul şedinţei;
d)transmiterea către membrii Comitetului a ordinii de zi şi a mapelor cu lucrările puse în discuţie, cu minim 4 zile lucrătoare înaintea datei şedinţei;
e)redactarea proceselor verbale şi a hotărârilor Comitetului, supunerea spre semnare preşedintelui şi membrilor Comitetului a proceselor verbale, precum şi comunicarea hotărârilor Comitetului structurilor de specialitate din cadrul ADS şi reprezentanţelor teritoriale ale ADS;
f)înregistrarea, păstrarea şi arhivarea unui exemplar din materialele propuse spre dezbatere, a hotărârii Comitetului şi menţiunilor cu privire la comunicare;
g)orice activitate legată de buna desfăşurare a lucrărilor Comitetului de concesionare, privatizare şi arendare dispusă de preşedinte, cu respectarea prevederilor legale.
(3)Secretarul Comitetului este obligat să respecte confidenţialitatea lucrărilor şi dezbaterilor din şedinţele acestuia.
(4)Atribuţiile şi responsabilităţile secretarului Comitetului constituie atribuţii de serviciu, vor fi incluse în fişa postului, iar neîndeplinirea acestora în mod corespunzător atrage sancţionarea disciplinară, inclusiv revocarea din funcţia de secretar, cu respectarea prevederilor legale.
Art. 4: Modul de desfăşurare a şedinţelor Comitetului de privatizare, concesionare şi arendare
(1)Comitetul se întruneşte în şedinţă ordinară o dată pe lună, în prima zi de joi a fiecărei luni.
(2)Comitetul se poate convoca în şedinţă extraordinară de către preşedintele Comitetului, sau de către Preşedintele ADS sau la cererea a cel puţin 3 membri ai Comitetului, situaţie în care termenele de prezentare a documentelor vor putea fi scurtate, dar nu mai puţin de două zile lucrătoare, comunicarea acestora efectuându-se în cel mai scurt timp posibil.
(3)Comitetul se întruneşte la sediul central al ADS şi ia decizii valabile în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi. Hotărârile se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenţi.
(4)Toate documentele întocmite în vederea analizării şi aprobării de către Comitet vor fi susţinute verbal de către conducătorii compartimentelor de specialitate care le-au elaborat, iar, la solicitarea membrilor Comitetului, aceştia vor prezenta toate explicaţiile şi informaţiile necesare.
(5)Nu pot fi prezentate spre dezbatere materiale care nu poartă semnătura salariatului care le-a întocmit, a şefilor ierarhici superiori ai acestuia, a compartimentului cu atribuţii în domeniu privind acordarea avizului de legalitate pentru notele de informare şi decizie, a compartimentului de specialitate, dacă au impact economic, precum şi a compartimentului de specialitate dacă au implicaţii contractuale, precum şi avizul consultativ al vicepreşedintelui ADS, dacă acesta nu este membru în Comitet. Pe materialele însuşite de preşedintele ADS se face menţiunea "pentru Comitetul de privatizare, concesionare şi arendare". Materialele care urmează a fi supuse spre dezbatere Comitetului sunt prezentate secretarului Comitetului cu cel puţin 6 zile anterior datei şedinţei Comitetului.
(6)Nicio lucrare nu poate fi inclusă pe ordinea de zi a şedinţei şi nici nu poate fi supusă spre dezbatere dacă nu este prezentată în prealabil preşedintelui ADS, care dispune expres asupra includerii pe ordinea de zi.
(7)Dezbaterile fiecărei şedinţe sunt consemnate de către secretarul Comitetului într-un proces verbal, care se consemnează într-un registru special, numerotat, sigilat şi parafat de preşedintele Comitetului. Registrul se păstrează de către secretarul Comitetului, care răspunde de integritatea acestuia.
(8)Procesul-verbal cuprinde menţiuni privind locul şi data desfăşurării şedinţei, prezenţa membrilor, ordinea de zi, ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite şi opiniile separate.
(9)La încheierea dezbaterilor fiecărei şedinţe, membrii Comitetului au obligaţia să semneze procesul-verbal de şedinţă, după examinarea exactităţii celor consemnate. Procesul-verbal de şedinţă se semnează şi de secretarul Comitetului. În situaţia identificării unor inadvertenţe, membrul în cauză va formula menţiuni la finalul procesului-verbal de şedinţă şi va semna pentru acestea.
(10)Secretarul Comitetului ţine un registru special, în care se înregistrează hotărârile Comitetului, termenele şi modul de implementare ale fiecărei hotărâri, precum şi actele administrative şi juridice ce decurg din hotărârile Comitetului.
(11)Fiecare şedinţă este prezidată de preşedintele Comitetului, iar în lipsa justificată a acestuia, de către persoana desemnată spre a-l înlocui.
(12)Ordinea de zi se supune aprobării Comitetului; în mod excepţional, se poate modifica ordinea de zi, la cererea preşedintelui Comitetului, a preşedintelui ADS sau a cel puţin 3 membri prezenţi, iar motivarea cererii de modificare se susţine de către cel/cei care a/au formulat-o. În situaţia unor opinii contrare, acestea vor fi supuse aprobării membrilor prezenţi, care vor hotărî asupra acestor opinii.
(13)Toate materialele incluse pe ordinea de zi a şedinţei sunt supuse dezbaterii, fiecare membru având dreptul să îşi susţină punctul de vedere.
(14)Toate lucrările care sunt incluse pe ordinea da zi a şedinţei se supun aprobării prin vot deschis.
(15)Preşedintele Comitetului sau persoana desemnată să îl înlocuiască veghează la respectarea prevederilor prezentului regulament, la ordinea şi solemnitatea şedinţei.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 964 din data de 30 decembrie 2014