DECRET nr. 589 din 30 iunie 2015 privind conferirea Ordinului Meritul Cultural în grad de Ofiţer
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 7 lit. A şi ale art. 10 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată,
cu prilejul aniversării a 20 de ani de la constituirea Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori din România, în semn de înaltă apreciere pentru implicarea directă şi constantă în afirmarea şi dezvoltarea artelor plastice şi vizuale prin organizarea de expoziţii, saloane şi galerii de artă, festivaluri şi evenimente cu caracter naţional şi internaţional, contribuind astfel la afirmarea pe plan mondial a artiştilor plastici din România,
Preşedintele României decretează:
Articol unic
Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, categoria C "Artele plastice", Uniunii Artiştilor Plastici din România.
-****-

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU INTERIMAR

GABRIEL OPREA

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 481 din data de 1 iulie 2015