PROCEDURĂ SPECIFICĂ din 25 martie 2014 de evaluare externă periodică a domeniilor de studii universitare de master acreditate
Art. 1
Se constituie, în anul universitar 2013-2014, domeniile de studii universitare de master acreditate, din programele de studii universitare de master acreditate în urma evaluării făcute de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior până la data de 30 iunie 2013, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.
369/2013
pentru aprobarea Metodologiei privind acreditarea domeniilor de studii universitare de master pe baza programelor de studii de master acreditate.
Art. 2
Programele de studii universitare de master acreditate, care au depăşit termenul de evaluare periodică de 5 ani şi care au fost incluse în domeniile de studii universitare de master acreditate, se evaluează odată cu evaluarea externă periodică a domeniilor de studii universitare de master din care acestea fac parte.
Art. 3
Pentru aplicarea prezentei proceduri specifice de evaluare, în vederea evaluării programelor de studii universitare de master acreditate care au depăşit termenul de evaluare periodică de 5 ani şi care au fost incluse în domeniile de studii universitare de master acreditate, se procedează la etapizarea evaluării externe periodice a domeniilor de studii universitare de master, în funcţie de numărul programelor universitare de master din fiecare domeniu de studii universitare de master care au depăşit termenul legal de evaluare periodică, astfel:
a)
pentru stabilirea anului calendaristic în care un domeniu de studii universitare de master acreditat urmează să parcurgă procedura de evaluare externă periodică, se determină un an calendaristic de referinţă, în funcţie de anii calendaristici în care au fost acreditate de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior programele de studii universitare de master din domeniul respectiv;
b)
anul calendaristic de referinţă se determină la nivelul fiecărei instituţii de învăţământ superior, pentru fiecare domeniu de studii universitare de master, ca medie aritmetică ponderată a anilor în care programele de studii universitare de master din domeniul respectiv au obţinut acreditarea, în raport cu numărul programelor de studii universitare de master acreditate în fiecare an. Valoarea obţinută se rotunjeşte la întreg, în plus, şi reprezintă anul calendaristic de referinţă în care domeniul de studii universitare de master a fost acreditat. La acesta se adaugă perioada ciclică de evaluare periodică de 5 ani, rezultând anul calendaristic la care domeniul de studii universitare de master urmează să treacă prin procedura de evaluare periodică;
c)
anul calendaristic calculat la lit. b) reprezintă ultimul an în care domeniul respectiv de studii universitare de master este acreditat.
Art. 4
Anul în care se realizează evaluarea externă a domeniului de studii universitare de master este şi anul de evaluare al fiecărui program de studii universitare de master din domeniul respectiv.
Art. 5
Evaluarea externă a domeniilor de studii universitare de master care trebuie să parcurgă procedura de evaluare externă periodică în anul 2014 se poate derula şi în anul 2015, ţinând cont de numărul mare al domeniilor de studii universitare de master ce urmează a fi evaluate extern în 2014. Până la finalizarea evaluării externe a acestor domenii, universităţile pot şcolariza la programele de studii universitare de master acreditate din aceste domenii.
Art. 6
Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior va comunica fiecărei instituţii de învăţământ superior lista domeniilor de studii universitare de master cuprinse în Hotărârea Guvernului nr.
581/2013
privind acreditarea domeniilor de studii universitare de master, a programelor de studii şi a numărului maxim de studenţi ce pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2013-2014, centralizată pe instituţii de învăţământ superior, cu datele la care acestea urmează să parcurgă procedura de evaluare externă periodică.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 236 din data de 2 aprilie 2014