ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 39 din 30 aprilie 2013 privind preluarea de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a creanţelor bugetare restante asupra Companiei Naţionale a Metalelor Preţioase şi Neferoase "REMIN" - S.A. Baia Mare, administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin organul fiscal competent
Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi Neferoase "REMIN" - S.A. Baia Mare face parte din categoria societăţilor de importanţă naţională, având ca obiect de activitate extragerea şi procesarea minereurilor neferoase.
Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi Neferoase "REMIN" - S.A. Baia Mare face obiectul procedurii de insolvenţă prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, în dosarul nr. 32/100/2009, aflat pe rolul Tribunalului Timişoara, cauză strămutată de pe rolul Tribunalului Maramureş la cererea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS).
Din analiza Planului de reorganizare rezultă faptul că reluarea activităţii debitoarei nu constituie un obiectiv al măsurilor propuse, prin acesta conducând, de fapt, la lichidarea tuturor bunurilor din averea companiei.
Aprobarea în adunarea creditorilor a Planului de reorganizare a companiei, în forma actuală, înainte ca AAAS să devină creditor principal prin preluarea creanţei administrate de ANAF, ar conduce la lichidarea companiei şi la pierderea locurilor de muncă.
AAAS a constatat că au fost identificate probleme de mediu, în mod special la iazurile de decantare şi la carierele de suprafaţă şi din cauza conţinutului ridicat de arsen al stocului de pirită auriferă deţinut de Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi Neferoase "REMIN" - S.A. Baia Mare, care pot genera extinderea poluării mediului.
Având în vedere faptul că AAAS deţine doar un procent minoritar în adunarea creditorilor, chiar dacă a constatat nereguli majore în măsurile din planul de reorganizare, nu va putea obţine o decizie favorabilă modificării acestuia.
Preluarea de către AAAS a creanţei deţinute de ANAF prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş, în vederea concentrării deciziei în Adunarea/Comitetul creditorilor, astfel încât să se creeze cadrul necesar pentru:
- configurarea pachetului de măsuri ce pot fi implementate pentru soluţionarea problemelor existente la Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi Neferoase "REMIN" - S.A. Baia Mare, în baza unor criterii obiective şi cuantificabile;
- administrarea, la nivel unitar şi în interesul statului român, a măsurilor pentru menţinerea societăţii sau reinserţia activităţilor viabile din cadrul acesteia, în circuitul economic, concomitent cu maximizarea nivelului de recuperare a creanţelor statului în condiţii de eficienţă şi transparenţă a procesului de valorificare.
Astfel, statul intenţionează să monitorizeze printr-o singură instituţie maximizarea recuperării creanţelor sale şi, în acelaşi timp, să creeze premise pentru rămânerea companiei în circuitul economic.
Procedura nu va afecta interesele celorlalţi creditori, întrucât AAAS se va subroga în locul ANAF pe lista creditorilor acceptaţi în Tabelul definitiv al creanţelor, rămânând totodată şi pe poziţia conferită de calitatea sa proprie de creditor.
Caracterul de urgenţă este susţinut atât de importanţa pe care compania o are în circuitul economic, cât şi de necesitatea păstrării locurilor de muncă.
În plus, măsura are caracter de urgenţă, întrucât perioada de observaţie din cadrul procedurii insolvenţei nu poate fi prelungită, având în vedere necesitatea adoptării unei decizii cu privire la planul de reorganizare. Dacă acest plan modificat de reorganizare nu va fi susţinut în Adunarea creditorilor în mod unitar de către reprezentanţii statului, intrarea societăţii în faliment este iminentă.
Preluarea creanţei de către AAAS ar permite coagularea interesului statului şi votul favorabil asupra planului de reorganizare în Adunarea creditorilor, care ar permite repornirea activităţii în societate.
Faţă de cele prezentate mai sus,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 1
Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează preluarea de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, denumită în continuare AAAS, a creanţelor bugetare restante asupra Companiei Naţionale a Metalelor Preţioase şi Neferoase "REMIN" - S.A. Baia Mare, administrate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, prin organul fiscal competent.
Art. 2
(1)Fac obiectul preluării de către AAAS creanţele bugetare, respectiv impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri ale bugetului general consolidat, inclusiv accesorii, administrate de ANAF, prin organul fiscal competent, asupra Companiei Naţionale a Metalelor Preţioase şi Neferoase "REMIN" - S.A. Baia Mare şi înscrise în Tabelul definitiv consolidat al creanţelor din procedura de insolvenţă a debitoarei, precum şi creanţele născute după data deschiderii procedurii insolvenţei şi până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2)Data preluării creanţei este data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 3
(1)După predarea creanţei prevăzute la art. 1, ANAF, prin organul fiscal competent, va proceda la scăderea acesteia din evidenţa fiscală şi, implicit, la scăderea ei din contabilitatea bugetară.
(2)Organul fiscal al ANAF competent în administrarea creanţelor asupra Companiei Naţionale a Metalelor Preţioase şi Neferoase "REMIN" - S.A. Baia Mare, prevăzute la art. 2 alin. (1), predă AAAS titlurile de creanţă, precum şi actele procedurale întocmite de acesta în vederea recuperării obligaţiilor bugetare.
Art. 4
(1)Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, raportat la creanţa ce face obiectul acesteia, AAAS se subrogă în drepturile şi obligaţiile ANAF.
(2)Termenele de prescripţie prevăzute de lege la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă pentru creanţa ce face obiectul acesteia rămân aplicabile.
Art. 5
Predarea creanţei de la ANAF către AAAS se va face prin protocol de predare-primire.
Art. 6
Ca urmare a preluării creanţei administrate de către ANAF, AAAS, în calitate de creditor bugetar, are obligaţia de a lua toate măsurile în vederea recuperării creanţei datorate de către Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi Neferoase "REMIN" - S.A. şi de a vira sumele distribuite conform prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei către bugetul general consolidat.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Ministrul economiei,

Adrian Ciocănea,

secretar de stat

Preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului,

Adrian Constantin Volintiru

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,

Gheorghe Duţu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 267 din data de 13 mai 2013