ORDIN nr. 8966 din 25 august 2016 pentru aprobarea Regulamentului privind constituirea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de expertiză medico-militară
Pentru aplicarea prevederilor art. 37 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Criteriilor şi normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se stabileşte aptitudinea şi încadrarea în grade de invaliditate pentru cadrele militare, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 56/2012,
luând în considerare dispoziţiile art. 26 alin. (2), art. 27 alin. (1) şi art. 30 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 42 lit. b), art. 85 alin. 1 lit. b) şi c) şi ale art. 85 alin. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 45 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 69 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 61 lit. d) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările ulterioare, ale art. 5 alin. (4) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 270/2015 privind statutul rezerviştilor voluntari, ale art. 3 şi art. 5 alin. 2 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 6 alin. (41) din Hotărârea Guvernului nr. 270/1999 privind stabilirea condiţiilor de acordare a asistenţei medicale, medicamentelor, concediilor medicale şi scutirilor medicale cadrelor militare în activitate, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 677/2003 privind condiţiile de acordare în mod gratuit a asistenţei medicale şi psihologice, a medicamentelor şi protezelor pentru poliţişti, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.996/2004 privind condiţiile de acordare în mod gratuita asistenţei medicale şi psihologice, medicamentelor, protezelor dentare şi dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale pentru funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 584/2005 privind stabilirea activităţilor specifice şi a finanţării unităţilor sanitare din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi a unităţilor sanitare din reţeaua Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 23 alin. 3 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul apărării naţionale, ministrul afacerilor interne, ministrul justiţiei şi directorul Serviciului Român de Informaţii emit prezentul ordin.
Art. 1
Se aprobă Regulamentul privind constituirea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de expertiză medico-militară, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:
a)Ordinul ministrului apărării naţionale, ministrului administraţiei şi internelor şi al directorului Serviciului Român de Informaţii nr. M.124/267/6.478/2012 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de expertiză medico-militare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013, cu modificările ulterioare;
b)art. 85 alin. (2), art. 90-100, art. 106, 107 şi art. 108 alin. (2) lit. b) din Instrucţiunile privind asistenţa medicală şi farmaceutică în Ministerul Apărării Naţionale pe timp de pace, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.110/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 29 octombrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare;
c)orice alte dispoziţii contrare prezentului ordin.
Art. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Ministrul apărării naţionale,

Mihnea Ioan Motoc

Ministrul afacerilor interne,

Petre Tobă

p. Ministrul justiţiei,

Gabriela Scutea,

secretar de stat

p. Directorul Serviciului Român de Informaţii,

Romeo Cristian Bizadea

ANEXA nr. 1: REGULAMENT privind constituirea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de expertiză medico-militară
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
Evaluarea capacităţii de muncă în vederea stabilirii aptitudinii faţă de îndeplinirea serviciului militar/în poliţie/în sistemul administraţiei penitenciare/pentru a urma instituţiile de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau, după caz, a gradului de invaliditate se efectuează de către:
a)comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul regulament, denumite în continuare comisii de expertiză medico-militară;
b)comisiile centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii.
Art. 2
(1)Sunt supuse evaluării capacităţii de muncă, în vederea stabilirii aptitudinii faţă de îndeplinirea serviciului militar/în poliţie/în sistemul administraţiei penitenciare/pentru a urma instituţii de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau, după caz, a gradului de invaliditate de către comisiile de expertiză medico-militară de la art. 1 următoarele categorii de persoane:
a)cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii profesionişti, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, preoţii militari, clerul din sistemul administraţiei penitenciare asimilat gradelor profesionale de ofiţer;
b)cadrele militare trecute în rezervă/retragere, soldaţii şi gradaţii profesionişti trecuţi în rezervă ca urmare a încetării raporturilor de muncă după intrarea în vigoare a Legii nr. 51/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, preoţii militari cărora le-au încetat raporturile de serviciu, beneficiari ai pensiei de invaliditate, clerul din sistemul administraţiei penitenciare asimilat gradelor profesionale de ofiţer, beneficiari ai pensiei de invaliditate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, ale căror raporturi de serviciu au încetat sau care beneficiază de pensie de invaliditate de la casele de pensii sectoriale;
c)candidaţii pentru admiterea în unităţile/instituţiile de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, după caz, elevii liceelor militare şi ai şcolilor militare/şcolilor de agenţi de poliţie/de penitenciare sau studenţii unei instituţii de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională pentru formarea cadrelor militare, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare;
d)rezerviştii voluntari;
e)soţul supravieţuitor, în rezervă sau în retragere, încadrat în grad de invaliditate, beneficiar ai pensiei de urmaş.
(2)Atribuţiile comisiilor de specialitate prevăzute de dispoziţiile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 677/2003 privind condiţiile de acordare în mod gratuit a asistenţei medicale şi psihologice, a medicamentelor şi protezelor pentru poliţişti, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.996/2004 privind condiţiile de acordare în mod gratuit a asistenţei medicale şi psihologice, medicamentelor, protezelor dentare şi dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale pentru funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 270/1999 privind stabilirea condiţiilor de acordare a asistenţei medicale, medicamentelor, concediilor medicale şi scutirilor medicale ale cadrelor militare în activitate, cu modificările şi completările ulterioare, sunt îndeplinite, după caz, de comisiile prevăzute la art. 1.
(3)Comisiile de expertiză medico-militară/Comisiile centrale de expertiză medico-militară prevăzute la art. 1 pot desfăşura activităţi de expertiză şi în alte situaţii neprevăzute dacă competenţa nu aparţine altui organism.
(4)Atribuţiile prevăzute la art. 3 şi art. 5 alin. 2 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele prevăzute la art. 26 alin. (2), art. 27 alin. (1) şi art. 30 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare, sunt îndeplinite, după caz, de comisiile prevăzute la art. 1.
Art. 3
(1)Comisiile de expertiză medico-militară/Comisiile centrale de expertiză medico-militară prevăzute la art. 1 emit documente specifice de expertiză medico-militară, după cum urmează:
a)decizie medicală emisă de către comisia de expertiză medico-militară, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul regulament;
b)decizie medicală emisă de către comisia centrală de expertiză medico-militară, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la prezentul regulament;
c)certificat medical pentru situaţiile în care este necesară prelungirea concediului medical până la termenul de 180 de zile, în continuarea celor 90 de zile de absenţe pe motive medicale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4 la prezentul regulament;
d)certificat medical de recuperare pentru situaţiile în care este necesară prelungirea concediului medical cu până la 120 de zile, în continuarea celor 180 de zile, când sunt posibilităţi de recuperare sau, în cazul unor boli speciale, prevăzute la art. 6 alin. (41) din Hotărârea Guvernului nr. 270/1999, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 677/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 6 alin. (51) din Hotărârea Guvernului nr. 1.996/2004, cu modificările şi completările ulterioare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5 la prezentul regulament;
e)aviz medical, în situaţiile prevăzute la art. 9, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6 la prezentul regulament.
(2)Comisiile de expertiză medico-militară/Comisiile centrale de expertiză medico-militară prevăzute la art. 1 pot propune pentru categoriile de personal menţionate la art. 2 alin. (1) următoarele tipuri de aptitudine faţă de îndeplinirea serviciului militar/în poliţie/în sistemul administraţiei penitenciare sau pentru a urma instituţiile de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională:
a)APT - apt pentru serviciul militar combatant în timp de pace şi război/apt pentru îndeplinirea serviciului în poliţie/apt pentru îndeplinirea serviciului în sistemul administraţiei penitenciare;
b)APT LIMITAT (AL) - apt limitat în timp de pace şi război/apt limitat pentru îndeplinirea serviciului în poliţie/apt limitat pentru îndeplinirea serviciului în sistemul administraţiei penitenciare;
c)INAPT PACE, APT LIMITAT LA RĂZBOI (IPALR) - inapt pentru serviciul militar în timp de pace, apt limitat la război/inapt pentru îndeplinirea serviciului în poliţie în timp de pace, apt limitat la război/inapt pentru îndeplinirea serviciului în sistemul administraţiei penitenciare;
d)INAPT CU SCOATERE DIN EVIDENŢĂ (ISE) - inapt pentru serviciul militar cu scoatere din evidenţă/inapt pentru îndeplinirea serviciului în poliţie cu scoatere din evidenţă/inapt pentru îndeplinirea serviciului în sistemul administraţiei penitenciare, cu scoatere din evidenţă;
e)APT/INAPT pentru a urma instituţii de învăţământ militar/similare;
f)APT/INAPT misiune externă.
CAPITOLUL II: Comisiile de expertiză medico-militară
Art. 4
(1)Comisiile de expertiză medico-militară au următoarea componenţă:
a)preşedinte: medic specialist/primar expertiza medicală a capacităţii de muncă;
b)4 - 6 membri - medici primari sau specialişti din secţiile/compartimentele spitalului;
c)secretar - un subofiţer sanitar/funcţionar public cu statut special/personal civil din spitalul respectiv, fără drept de vot în cadrul comisiei.
(2)Comisiile de expertiză medico-militară din cadrul Ministerului Apărării Naţionale mai au în componenţă un consilier juridic şi un psiholog specialist/principal în specialitatea psihologie clinică din garnizoana în care funcţionează spitalul, cu rol consultativ.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. a), până la ocuparea funcţiei de medic specialist/primar expertiza medicală a capacităţii de muncă, preşedinte/preşedinte înlocuitor al comisiei de expertiză medico-militară este comandantul/ directorul general/directorul medical al spitalului, atunci când acesta are studii superioare medicale sau un medic specialist/primar boli interne pentru Ministerul Apărării Naţionale, respectiv un medic specialist/primar pentru Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Afacerilor Interne.
(4)Componenţa comisiilor de expertiză medico-militară se stabileşte prin dispoziţie/ordin a/al şefului Direcţiei medicale a Ministerului Apărării Naţionale, a/al directorului Direcţiei medicale a Ministerului Afacerilor Interne sau/şi a/al şefului Direcţiei medicale a Serviciului Român de Informaţii, în baza propunerilor comandanţilor/directorilor generali ai spitalelor, avizate de preşedinţii comisiilor centrale de expertiză medico-militare.
(5)Pentru asigurarea funcţionării comisiilor de expertiză medico-militară, odată cu numirea membrilor titulari se desemnează un număr egal de înlocuitori ai acestora, inclusiv pentru preşedinte şi secretar.
(6)Componenţa nominală a comisiilor de expertiză medico-militară se consemnează în ordinul/dispoziţia de zi pe unitate al/a spitalului, la începutul fiecărui an calendaristic sau ori de câte ori se impune modificarea acesteia.
Art. 5
(1)Comisia de expertiză medico-militară are următoarele atribuţii:
a)propune tipul de aptitudine pentru îndeplinirea serviciului militar/în poliţie/în sistemul administraţiei penitenciare, în conformitate cu criteriile şi normele de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se stabileşte aptitudinea şi încadrarea în grade de invaliditate pentru cadrele militare, soldaţii şi gradaţii profesionişti, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 56/2012, denumite în continuare criterii şi norme de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă;
b)propune tipurile de aptitudine pentru a urma instituţii de învăţământ/similare din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională pentru categoriile de personal prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c), pe timpul şcolarizării în instituţiile menţionate, înainte de absolvire sau până la obţinerea primului grad;
c)consemnează în decizia medicală cauza invalidităţii, în conformitate cu prevederile art. 32 lit. a) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, "boala contractată în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului militar/serviciului", în baza fişei de boală profesională BP2, document emis de către structurile abilitate, conform legislaţiei securităţii şi sănătăţii în muncă;
d)consemnează în decizia medicală cauza invalidităţii, în conformitate cu prevederile art. 32 lit. a) din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, "tuberculoză" doar pentru situaţiile în care invaliditatea a survenit în urma unui eşec terapeutic în perioada de concediu medical maxim prevăzut de lege;
e)consemnează în decizia medicală cauza invalidităţii, în conformitate cu prevederile art. 32 lit. a) din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, "neoplazie"/"schizofrenie"/ "SIDA", după caz, în baza documentelor medicale specifice;
f)consemnează în decizia medicală cauza invalidităţii, în conformitate cu prevederile art. 32 lit. a) din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, "accident de muncă", pe baza formularului pentru înregistrarea accidentului de muncă, denumit în continuare FIAM sau, după caz, până la emiterea FIAM-ului, a concluziei înscrise în procesul-verbal de cercetare a evenimentului întocmit şi aprobat de organele abilitate, conform legislaţiei securităţii şi sănătăţii în muncă;
g)stabileşte încadrarea sau neîncadrarea în grad de invaliditate pentru persoanele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), b) şi d), în conformitate cu criteriile şi normele de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă;
h)consemnează, pe baza concluziei procesului-verbal de cercetare a evenimentului întocmit de organele abilitate conform legii/FIAM, cauza invalidităţii, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
i)înscrie cauza invalidităţii doar pe prima decizie medicală de încadrare în grad de invaliditate, ulterior o consemnează numai în situaţia în care sunt elemente suplimentare care pot duce la schimbarea acesteia. În situaţia în care nu există fişa de boală profesională BP2 sau FIAM/proces-verbal de cercetare a evenimentului întocmit şi aprobat de organele abilitate, cauza invalidităţii se consemnează ca fiind boală care nu are legătură cu serviciul militar/serviciul sau accident care nu are legătură cu îndeplinirea serviciului militar/serviciului;
j)emite decizii medicale pentru consemnarea legăturii de cauzalitate între deces şi îndeplinirea serviciului militar în cazul cadrelor militare şi soldaţilor şi gradaţilor profesionişti din Ministerul Apărării Naţionale ce fac obiectul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în baza legislaţiei în vigoare;
k)stabileşte termenele de revizuire medicală pentru pensionarii de invaliditate şi efectuează revizuirea medicală periodică, conform criteriilor şi normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă. Termenul de revizuire a gradului de invaliditate este de regulă 1 an, dar, la propunerea preşedintelui comisiei de expertiză medico-militară, acesta poate fi mai mare, dar nu mai mult de 3 ani. Nerespectarea termenului stabilit de către comisia de expertiză medico-militară din motive neimputabile pensionarului se menţionează pe decizia medicală de revizuire;
l)stabileşte termenele de revizuire medicală pentru cei clasaţi "apt limitat" la interval de 3, 6, 12 luni, după caz. Prezentarea la comisie la termenul de revizuire este o obligaţie a persoanei expertizate, fără notificare din partea comisiei. Neprezentarea la comisie trebuie să fie temeinic motivată printr-un raport personal aprobat de comandantul/şeful unităţii militare/instituţiei. Raportul se redactează în două exemplare, dintre care un exemplar se trimite la comisia de expertiză medico-militară, iar un exemplar rămâne la unitate. Preşedintele comisiei de expertiză medico-militară stabileşte un nou termen de revizuire ce se va comunica persoanei expertizate, prin intermediul conducerii unităţii militare/instituţiei, în termen de 10 zile de la înregistrarea raportului la comisie. În cazul în care depăşirea termenului de revizuire este mai mare de 3 luni, pacientul se va prezenta la comisia de expertiză medico-militară cu un nou proces-verbal de unitate însoţit de anexele aferente;
m)stabileşte, după caz, pentru personalul clasat "apt limitat" pe perioada clasării, următoarele scutiri medicale: scutire de aplicaţii, tabere de instrucţie, şedinţe de tragere, serviciu de zi pe unitate/serviciu interior, alte forme de pregătire specifică, portul de armament şi muniţie, scutire de efort fizic intens, ortostatism prelungit, interzicerea conducerii autovehiculelor şi orice alte activităţi care derivă din specificul activităţii militare/în poliţie/în sistemul administraţiei penitenciare. Totodată, dacă se impun scutiri ale unor activităţi care derivă din caracteristicile locului de muncă, atunci se consemnează pe decizia medicală recomandarea de evaluare prin cabinetul de medicina muncii. Pe perioada clasării de "apt limitat", medicul de unitate/medicul de familie dispensarizează cadrul militar/poliţistul/funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare în vederea recuperării, urmărind respectarea recomandărilor terapeutice, igieno-dietetice, legislaţiei privind conducerea autovehiculelor pe drumurile publice, precum şi a celor privind solicitările locului de muncă, şi întocmeşte biletul de trimitere şi documentaţia specifică la termenul de revizuire stabilit de comisia de expertiză medico-militară;
n)revocă, după caz, concluziile medicale ale comisiilor de recrutare-încorporare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, privind recrutarea sau încorporarea pe timpul stării de asediu, al mobilizării sau al stării de război;
o)examinează şi precizează pe timpul stării de asediu, al mobilizării şi al stării de război aptitudinea faţă de îndeplinirea serviciului militar, precum şi diagnosticul medical în cazurile insuficient documentate sau la sesizarea unor neconcordanţe între starea de sănătate a tânărului la recrutare-încorporare şi documentaţia prezentată;
p)avizează împreună cu medicul de medicina muncii rezultatul evaluării aptitudinilor fizice şi psihice pentru personalul militar invalid din cadrul Ministerului Apărării Naţionale în vederea menţinerii, încadrării sau reîncadrării în funcţii militare, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
q)stabileşte legătura de cauzalitate în situaţia participării la acţiuni militare a personalului armatei care participă la acţiuni militare în mod individual sau colectiv, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
r)expertizează persoanele prevăzute la art. 3 lit. a)-c) din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, la împlinirea a 90 de zile de incapacitate temporară de muncă calculate din prima zi de îmbolnăvire, în ultimele 12 luni, indiferent de cauză, în vederea clarificării situaţiei medico-militare;
s)expertizează, înainte de împlinirea a 90 de zile de incapacitate temporară de muncă, cazurile grave, irecuperabile sau cu afecţiuni psihice care implică risc medical şi/sau social pentru propria persoană sau colectivităţile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi personalul ale cărui afecţiuni implică schimbarea aptitudinii în conformitate cu criteriile şi normele de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă, la solicitarea scrisă a medicilor specialişti, medicilor de medicina muncii sau a medicilor de unitate. Solicitarea se înaintează medicului de unitate/comisiei unităţii unde îşi exercită activitatea persoana expertizată şi se întocmeşte procesul-verbal de unitate;
t)stabileşte legătura de cauzalitate pentru persoanele care au participat la al Doilea Război Mondial în armata română, rănite sau accidentate în timpul sau din cauza războiului şi care s-au aflat în una din situaţiile prevăzute la art. 1 şi 2 din Legea nr. 44/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
u)efectuează, după caz, expertiza medicală a personalului instituţiilor din cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională la plecarea/înapoierea în/din misiuni externe, potrivit reglementărilor proprii fiecărei instituţii.
(2)În îndeplinirea atribuţiei prevăzute la alin. (1) lit. r) sau s) privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, comisia de expertiză medico-militară are următoarele competenţe:
a)stabileşte prelungirea concediului medical peste 90 de zile, până la termenul de 180 de zile, în funcţie de caracterul şi evoluţia bolii, la propunerea medicului specialist sau a preşedintelui comisiei de expertiză medico-militară, în vederea completării investigaţiilor medicale şi recuperării stării de sănătate. Numărul maxim de zile de concediu medical ce se poate acorda pe un certificat medical/certificat medical de recuperare este de 90 de zile. În situaţia imposibilităţii prezentării pacientului la comisia de expertiză medico-militară sau când documentele întocmite de unitate ajung cu întârziere la comisiile de expertiză medico-militară, prelungirea concediului medical peste 90 de zile se poate recomanda şi retroactiv, dar numai pentru luna în curs sau luna anterioară, dacă documentele au fost prezentate în primele 15 zile ale lunii în curs. De asemenea se poate prelungi concediul medical retroactiv şi pentru persoanele aflate în incapacitate temporară de muncă care au urmat un tratament în străinătate, în baza actelor doveditoare traduse şi autentificate, transmise comisiei de expertiză medico-militară în termen de 15 zile de la data revenirii în ţară;
b)formulează propuneri de acordare a unor concedii medicale de recuperare de până la 120 de zile, în continuarea celor 180 de zile, în situaţia în care caracterul şi evoluţia bolii conduc la concluzia că sunt posibilităţi de recuperare;
c)face propuneri de acordare a unor concedii medicale de recuperare în cazul unor boli speciale, prevăzute la art. 6 alin. (41) din Hotărârea Guvernului nr. 270/1999, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 5 alin. (51) din Hotărârea Guvernului nr. 677/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 6 alin. (51) din Hotărârea Guvernului nr. 1.996/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
d)reexpertizează cazurile pentru care comisiile centrale de expertiză medico-militare au făcut propuneri de neavizare ca urmare a nerespectării condiţiilor procedurale, a omisiunii unor investigaţii medicale sau a susţinerii insuficiente a diagnosticului clinic şi emit o nouă decizie medicală.
(3)Dispoziţiile alin. (1) lit. h), j), n), o), p), q) şi t) se aplică exclusiv Ministerului Apărării Naţionale.
Art. 6
(1)Preşedintele comisiei de expertiză medico-militară are următoarele atribuţii:
a)conduce nemijlocit şedinţele comisiei de expertiză medico-militară;
b)analizează documentele medicale ale pacienţilor, originale sau copii, certificate pentru conformitate cu originalul prin semnătura titularului/aparţinătorului, pe care le primeşte prin grija secretarului comisiei de expertiză medico-militară cu minimum 24 de ore înainte de şedinţă, iar atunci când consideră necesar, examinează pacienţii care urmează să fie expertizaţi în şedinţă;
c)întocmeşte raportul de expertiză medico-militară pentru pacienţii care urmează să fie prezentaţi la comisia de expertiză medico-militară, în situaţia în care dosarul medical este complet, există suficiente documente justificative provenite din alte spitale militare sau civile şi consideră că nu mai este necesară internarea pacientului. Modelul raportului de expertiză medico-militară este prevăzut în anexa nr. 7 la prezentul regulament;
d)propune prelungirea concediului medical şi a concediului medical de recuperare în limitele prevăzute de lege, în următoarele situaţii: pentru completarea investigaţiilor medicale în vederea susţinerii diagnosticului prezentat, pentru precizarea diagnosticului în cazul neconcordanţei dintre investigaţii şi diagnostic, pentru cazurile în care pacientul prezintă şi alte afecţiuni cu impact asupra restantului morfofuncţional pentru care nu s-au făcut investigaţii medicale şi pentru situaţiile când nu au fost respectate normele procedurale;
e)propune prelungirea concediilor medicale şi a concediilor medicale de recuperare, după caz;
f)formulează propuneri de neavizare a prelungirii concediilor medicale şi a concediilor medicale de recuperare în situaţia în care nu se justifică propunerea de la lit. e) şi propune precizarea situaţiei medico-militare, conform baremului medical şi criteriilor şi normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă;
g)constată şi propune membrilor comisiei de expertiză medico-militară nerevizuirea persoanelor aflate în situaţiile prevăzute la art. 43 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cu o invaliditate care afectează ireversibil capacitatea de muncă;
h)constată şi propune membrilor comisiei nerevizuirea persoanelor aflate în situaţiile prevăzute la art. 43 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în baza deciziilor de pensie emise de către casele de pensii sectoriale;
i)alte atribuţii care decurg din activitatea de expertiză medico-militară.
(2)Secretarul comisiei de expertiză medico-militară are următoarele atribuţii:
a)verifică existenţa tuturor documentelor necesare expertizării medico-militare, iar în situaţia când sunt complete le înmânează preşedintelui comisiei de expertiză medico-militară; dacă acestea sunt incomplete sau incorect completate întocmeşte adrese către unităţile emitente, pentru rectificarea deficienţelor constatate;
b)redactează documentele prevăzute la art. 3 alin. (1) emise în baza hotărârii comisiei de expertiză medico-militară şi, la solicitarea preşedintelui comisiei de expertiză medico-militară, orice alte documente specifice activităţii de expertiză medico-militară;
c)asigură transmiterea hotărârilor comisiei de expertiză medico-militară spre avizare către comisia centrală de expertiză medico-militară/preşedintele comisiei centrale de expertiză medico-militară;
d)asigură transmiterea contestaţiei şi a copiilor documentelor medicale la comisia centrală de expertiză medico-militară;
e)asigură corespondenţa comisiei de expertiză medico-militară cu structuri/instituţii/pacienţi;
f)îndosariază şi arhivează documentele comisiei de expertiză medico-militară;
g)elaborează situaţii statistice specifice comisiei de expertiză medico-militară;
h)alte atribuţii care decurg din activitatea comisiei de expertiză medico-militară.
Art. 7
(1)În vederea prezentării persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a)-c) din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a persoanelor menţionate la art. 2 alin. (1) lit. c) din prezentul regulament pentru precizarea situaţiei medico-militare, comisia de unitate întocmeşte un proces-verbal, redactat în 3 exemplare care au următoarea destinaţie: un exemplar pentru comisia de expertiză medico-militară, un exemplar pentru comisia centrală de expertiză medico-militară, iar al treilea exemplar rămâne la unitate. Comisia de unitate se constituie în fiecare unitate militară/ structură la începutul fiecărui an calendaristic, componenţa nominală a acesteia fiind consemnată în ordinul/dispoziţia de zi pe unitate. Din comisia de unitate fac parte comandantul/şeful instituţiei, medicul care are arondată unitatea, reprezentantul structurii resurse umane sau al echivalentului acesteia, iar în cazul accidentelor, din comisie face parte şi un membru din cadrul personalului desemnat cu securitatea şi sănătatea în muncă. Procesul-verbal întocmit de către comisia de unitate este valabil până la emiterea unei decizii medicale de către comisiile de expertiză medico-militară.
(2)Procesul-verbal întocmit de către comisia de unitate trebuie să cuprindă: datele de identitate ale persoanei expertizate, gradul militar sau echivalent, arma, data chemării în activitate/anul de studiu pentru studenţi şi elevi, stadiul de cotizare şi vechimea în serviciu şi, în ordine cronologică, date concrete în legătură cu apariţia şi evoluţia îmbolnăvirii, măsurile recuperatorii şi alte date cu caracter medical, precum şi datele privind situaţia juridică din punctul de vedere al cercetării disciplinare/penale/cu privire la modificările raporturilor de serviciu intervenite de parcursul întocmirii procesului-verbal.
(3)La procesul-verbal întocmit de către comisia de unitate se anexează următoarele documente, după caz:
a)formularul BP2, în caz de boală contractată în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului militar/serviciului, în sensul Legii nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
b)FIAM/copia după procesul-verbal de cercetare a evenimentului, întocmit de organele abilitate conform legii, în caz de accident de muncă;
c)rezultatul examenului de specialitate corespunzător pentru diagnosticul de TBC/schizofrenie/SIDA;
d)copia după examenul histopatologic, în cazul afecţiunilor neoplazice;
e)nota de relaţii din partea şefilor ierarhici şi a persoanelor din anturaj, precum şi raportul de evaluare psihologică/evaluare psihologică periodică şi/sau raportul de psihodiagnostic şi evaluare clinică pentru afecţiunile psihice al psihologului de unitate/psihologului din ambulatoriul de specialitate, în cazul afecţiunilor psihice;
f)fişa cu zile de absenţe de la program pe motive de boală, întocmită de cabinetul medical şi compartimentul resurse umane pe ultimele 12 luni, sub formă de tabel cu precizări privind perioada concediului medical, cu număr total de zile acordate de medicul de familie/spitalele/ambulatoriile de specialitate. Pentru bolile speciale, prevăzute la art. 6 alin. (41) din Hotărârea Guvernului nr. 270/1999, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 5 alin. (51) din Hotărârea Guvernului nr. 677/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la art. 6 alin. (51) din Hotărârea Guvernului nr. 1.996/2004, cu modificările şi completările ulterioare, fişa cu zile de absenţă de la program pe motive de boală se întocmeşte pe ultimele 12/24 luni. Durata concediilor pentru tuberculoză, neoplazii, SIDA, unele boli cardiovasculare, stabilite de Casa Naţională de Pensii Publice, cu acordul Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, a concediilor pentru sarcină şi lăuzie, îngrijirea copilului bolnav şi pentru carantină, precum şi pentru risc maternal, nu diminuează numărul zilelor de concediu medical acordate pentru celelalte afecţiuni;
g)fişa de identificare a factorilor de risc profesionali/extras, după caz, în vederea identificării specificului activităţii;
h)copia documentelor medicale şi a carnetelor de sănătate/fişa medicală, acolo unde există;
i)adeverinţa de la medicul de familie cu antecedentele personale patologice, în situaţia în care medicul de familie este diferit de medicul de unitate.
(4)Orice modificare privind situaţia juridică din punctul de vedere al cercetării disciplinare/penale/cu privire la modificările raporturilor de serviciu, după caz, intervenită pe parcursul expertizării medico-militare este notificată de către unitate.
Art. 8
(1)În vederea expertizării medico-militare, înaintea împlinirii a 90 de zile de absenţe de la program pe motive de boală, pacientul este internat într-o secţie de specialitate a spitalului militar sau prezintă preşedintelui comisiei de expertiză medico-militară documente medicale justificative, referatul medical/biletul de externare/copiile după foile de observaţie din ambulatoriul de specialitate sau din alte unităţi medicale militare sau civile, excepţie făcând situaţiile în care pacientul se află deja internat în alt spital din reţeaua civilă sau militară, caz în care se poate prezenta comisiei de expertiză medico-militară la externarea sa din unitatea medicală unde a fost internat.
(2)La prima încadrare în grad de invaliditate este obligatorie internarea într-un spital. După caz, preşedintele comisiei de expertiză medico-militară emite nota pentru internare în spitalul militar, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 8. La finalizarea internării, medicul curant completează raportul de expertiză medico-militară, iar în cazul în care expertizarea se face doar pe baza documentelor, raportul de expertiză medico-militară se întocmeşte de către preşedintele comisiei de expertiză medico-militară. Raportul de expertiză medico-militară reprezintă documentul în baza căruia se emite hotărârea comisiei de expertiză medico-militară.
(3)În cazul pacienţilor netransportabili, comisia de expertiză medico-militară realizează expertizarea pe baza documentelor medicale recente trimise de către aceştia/unitate/aparţinători.
Art. 9
(1)În vederea evaluării aptitudinilor fizice şi psihice ale cadrelor militare şi ale soldaţilor şi gradaţilor profesionişti din Ministerul Apărării Naţionale care solicită menţinerea/ încadrarea/reîncadrarea în funcţii militare sau civile, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu modificările şi completările ulterioare, aceştia sunt convocaţi la comisia de expertiză medico-militară pentru stabilirea diagnosticului clinic şi funcţional şi a procentului de incapacitate adaptativă.
(2)Pe timpul internării în spital, pacientului i se întocmeşte o fişă medicală tip Ministerul Apărării Naţionale, cu examinările medicale de specialitate.
(3)În şedinţa comisiei de expertiză medico-militară din cadrul Ministerului Apărării Naţionale la care se evaluează cazul, participă în mod obligatoriu şi medicul specialist de medicina muncii din ambulatoriul de specialitate/spital, iar în absenţa acestuia, medicul specialist de la Centrul de Medicină Preventivă, a cărui prezenţă se înscrie în ordinul de zi pe unitate.
(4)În cadrul şedinţei, comisia de expertiză medico-militară examinează următoarele documente:
a)foaia de observaţie clinică;
b)fişa medicală;
c)concluzia comisiei special instituită prin ordinul şefului Statului Major General care a cercetat condiţiile în care s-a produs evenimentul;
d)fişa postului în care urmează să fie încadrat pacientul;
e)fişa de identificare a factorilor de risc profesional, completată de persoana responsabilă cu securitatea şi sănătatea în muncă din unitatea militară;
f)fişa de solicitare a examenului medical la angajare, completată de persoana desemnată de unitatea militară;
g)FIAM-ul, după caz.
(5)Comisia de expertiză medico-militară din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, în baza documentelor menţionate la alin. (4) şi a fişei de aptitudine completate de către medicul specialist de medicina muncii, desemnat prin ordin de zi pe unitate, întocmeşte avizul medical în care menţionează dacă atribuţiile funcţiei sunt compatibile cu incapacitatea dată de afecţiunea fizică şi pot fi îndeplinite fără riscul de a o agrava, face recomandările necesare şi înaintează Direcţiei medicale propunerea de încadrare în activitate ca personal militar sau civil.
(6)După întocmirea avizului medical se va emite o nouă decizie medicală, în 4 exemplare, dintre care: un exemplar rămâne la procesul-verbal de şedinţă, un exemplar se trimite la unitatea militară din care face parte pacientul, un exemplar se trimite la casa de pensii sectorială şi un exemplar se înmânează pacientului.
Art. 10
(1)Comisia de expertiză medico-militară îşi desfăşoară activitatea o dată sau de două ori pe săptămână, în prezenţa a cel puţin 4 membri, iar hotărârile se iau cu votul majorităţii membrilor, urmând ca în procesul-verbal de şedinţă să se consemneze situaţia în care hotărârea nu a fost luată cu unanimitate de voturi, menţionându-se opinia separată în cadrul procesului-verbal. Procesul-verbal de şedinţă se înregistrează la spitalul în care funcţionează comisia. În situaţii speciale, comisia se poate întruni şi în şedinţe extraordinare ce sunt consemnate în ordinul/dispoziţia de zi pe unitate.
(2)Propunerea comisiei de expertiză medico-militară se consemnează în procesul-verbal de şedinţă, document care se înregistrează la spitalul pe lângă care funcţionează comisia de expertiză medico-militară, precum şi în cuprinsul deciziei medicale.
(3)Decizia medicală se aduce la cunoştinţa persoanei expertizate care semnează de luare la cunoştinţă pe fiecare exemplar al acesteia. În cazul clasării ca inapt, dacă pacientul se află la prima încadrare în grad de invaliditate, prezenţa acestuia la şedinţa comisiei de expertiză medico-militară este obligatorie, cu excepţia pacienţilor netransportabili. În situaţia în care persoana expertizată nu este prezentă la şedinţa comisiei de expertiză medico-militară sau este prezentă şi refuză să semneze de luare la cunoştinţă, acest fapt se consemnează în procesul-verbal de şedinţă, iar decizia medicală se comunică în scris persoanei în cauză printr-un mijloc care să asigure confirmarea de primire, inclusiv instituţiei ce a întocmit procesul-verbal de unitate. În caz de imposibilitate de a semna de luare la cunoştinţă din motive medicale, decizia medicală se comunică aparţinătorilor.
(4)Împotriva deciziilor medicale emise de către comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele militare se poate face contestaţie la comisiile centrale de expertiză medico-militară, în termen de 30 de zile de la semnarea de luare la cunoştinţă sau de la comunicarea în scris. Contestaţia se înregistrează la comisia de expertiză medico-militară care a emis decizia medicală. Contestaţia, împreună cu copiile documentelor medicale ce au stat la baza emiterii deciziei, se înaintează comisiilor centrale de expertiză medico-militară, în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării. Contestaţia se soluţionează de către comisia centrală de expertiză medico-militară în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Art. 11
Expertizarea medico-militară a pacienţilor cu domiciliul în alte state se face cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
CAPITOLUL III: Comisiile centrale de expertiză medico-militară
Art. 12
(1)Comisiile centrale de expertiză medico-militară se constituie la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii.
(2)Componenţa comisiilor centrale de expertiză medico-militară este următoarea:
a)preşedinte: medic specialist sau primar în specialitatea expertiza medicală a capacităţii de muncă, cadru militar/ funcţionar public cu statut special;
b)membri - 3 sau 4 medici specialişti/medici primari de specialitate, un reprezentant al Direcţiei management resurse umane, un psiholog specialist/principal în specialitatea psihologie clinică pentru comisia centrală de expertiză medico-militară a Ministerului Apărării Naţionale şi a Ministerului Afacerilor Interne, un reprezentant al Direcţiei pentru relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică, pentru Ministerul Apărării Naţionale şi câte un reprezentant al Direcţiei juridice pentru Serviciul Român de Informaţii şi ai Direcţiei generale juridice pentru Ministerul Afacerilor Interne;
c)secretar - fără drept de vot, desemnat din cadrul direcţiilor medicale ale instituţiilor menţionate la alin. (1).
(3)Componenţa nominală a comisiei centrale de expertiză medico-militară pentru fiecare instituţie în parte se stabileşte prin ordin al ministrului apărării naţionale, ministrului afacerilor interne, respectiv al directorului Serviciului Român de Informaţii, după caz.
(4)Pentru asigurarea funcţionării comisiei centrale de expertiză medico-militară, prin ordinul prevăzut la alin. (3) se desemnează un număr egal de înlocuitori pentru preşedinte, membrii titulari şi secretar. Pentru Ministerul Afacerilor Interne, înlocuitorul preşedintelui comisiei centrale de expertiză medico-militară poate fi medic specialist/primar boli interne/şef serviciu asistenţă medicală.
(5)Comisia centrală de expertiză medico-militară îşi desfăşoară activitatea o dată sau de două ori pe săptămână, în prezenţa a cel puţin 4 membri, iar hotărârile comisiei se iau cu acordul majorităţii membrilor. Opiniile separate se consemnează în procesul-verbal al şedinţei şi pe decizia medicală. În situaţii speciale, comisia se poate întruni şi în şedinţe extraordinare ce sunt consemnate în ordinul/dispoziţia de zi pe unitate al/a fiecărei direcţii medicale, după caz.
Art. 13
(1)Comisia centrală de expertiză medico-militară are următoarele atribuţii:
a)analizează şi avizează deciziile medicale ale comisiilor de expertiză medico-militară;
b)face solicitare de reexpertizare medico-militară către comisiile de expertiză medico-militare de pe lângă spitalele militare care au efectuat expertiza medico-militară iniţială, în cazul neavizării ca urmare a nerespectării condiţiilor procedurale, a omisiunii unor investigaţii medicale sau a susţinerii insuficiente a diagnosticului clinic;
c)convoacă şi/sau expertizează prin internare sau pe baza documentelor medicale pacientul, iar atunci când consideră necesar examinează pacienţii care urmează să fie expertizaţi în şedinţă, în cazul neavizării deciziilor medicale, ca urmare a încadrării necorespunzătoare în prevederile Baremului medical şi emite o nouă decizie medicală, hotărârea urmând a fi comunicată şi comisiei de expertiză medico-militară emitente. Convocarea pacientului se face printr-un mijloc care să asigure confirmarea de primire a acesteia;
d)soluţionează, în termenul legal, contestaţiile făcute împotriva deciziilor medicale emise de către comisiile de expertiză medico-militară, hotărârea urmând a fi comunicată şi comisiei de expertiză medico-militară emitente;
e)revocă, după caz, concluziile vizitei medicale efectuate conform fişei-tip referitoare la selecţia candidaţilor care optează pentru a urma cursurile unei instituţii de învăţământ militar sau a candidaţilor care urmează să fie chemaţi/rechemaţi în rândul cadrelor militare în activitate, a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti la angajare ori a rezerviştilor voluntari;
f)colaborează pe probleme de expertiză medico-militară cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul Sănătăţii şi alte structuri militare sau civile.
(2)Pentru soluţionarea contestaţiilor la deciziile medicale emise de comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul regulament sau în cazul neavizării deciziilor medicale, ca urmare a încadrării necorespunzătoare în prevederile baremului medical, comisia centrală de expertiză medico-militară poate dispune internarea celui în cauză într-o altă clinică de specialitate a spitalului militar sau la un alt spital din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională decât emitentul deciziei medicale contestate. În anumite situaţii, internarea în vederea precizării diagnosticului clinic şi funcţional se poate face şi în clinici din reţeaua Ministerului Sănătăţii.
(3)Deciziile medicale ale comisiilor centrale de expertiză medico-militară pot fi atacate la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la comunicare. Deciziile medicale necontestate în termen rămân definitive şi executorii.
Art. 14
Preşedintele comisiei centrale de expertiză medico-militară are următoarele atribuţii:
a)coordonează şi controlează activitatea comisiilor de expertiză medico-militară;
b)conduce nemijlocit şedinţele comisiei centrale de expertiză medico-militară;
c)verifică dosarul medical al cazului supus expertizei medico-militare;
d)analizează deciziile medicale şi certificatele medicale de recuperare emise de comisiile de expertiză medico-militară, iar în situaţia nerespectării condiţiilor procedurale sau a susţinerii insuficiente a diagnosticului clinic, funcţional şi a încadrării necorespunzătoare în grade de invaliditate, formulează propuneri de neavizare a acestora;
e)în situaţia de la art. 13 alin. (2) ia măsurile necesare în vederea expertizării medicale a persoanelor în cauză de către comisia centrală de expertiză medico-militară. Cu minimum 24 de ore înainte de şedinţă, primeşte, prin grija secretarului comisiei centrale de expertiză medico-militară, foile de observaţie sau copiile acestora şi, după caz, documente medicale ale persoanelor care urmează a fi expertizate medico-militar;
f)întocmeşte raportul de expertiză medico-militară atunci când există suficiente documente justificative provenite din spitale militare sau civile şi consideră că nu mai este necesară internarea pacientului;
g)pe baza hotărârii comisiei centrale de expertiză medico-militară redactează decizia medicală în 3-5 exemplare, după caz, şi o prezintă membrilor acesteia pentru avizare;
h)emite certificatul medical sau certificatul medical de recuperare, propunând totodată concediul medical de recuperare în anumite situaţii pentru persoanele supuse expertizei medicale;
i)comunică persoanei expertizate medico-militar decizia medicală/certificatul medical/certificatul medical de recuperare emisă/emis de comisia centrală de expertiză medico-militară, precum şi alte hotărâri ale comisiei. În situaţia în care persoana expertizată nu este prezentă sau refuză primirea deciziei medicale, aceasta se comunică în scris celui în cauză printr-un mijloc care să asigure confirmarea de primire;
j)constată şi propune membrilor comisiei centrale de expertiză medico-militară nerevizuirea persoanelor aflate în situaţiile prevăzute la art. 43 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, conform listei prevăzute în anexa nr. 9 la prezentul regulament;
k)alte atribuţii specifice care decurg din activitatea de expertiză medico-militară.
Art. 15
Secretarul comisiei centrale de expertiză medico-militară are următoarele atribuţii:
a)verifică existenţa documentelor necesare expertizării medico-militare, iar în situaţia când sunt complete ie înmânează preşedintelui comisiei centrale de expertiză medico-militară; dacă acestea sunt incomplete sau incorect completate întocmeşte adrese către unităţi pentru rectificarea deficienţelor constatate;
b)transmite preşedintelui comisiei centrale de expertiză medico-militară cu minimum 24 de ore înainte de şedinţă foile de observaţie sau copiile acestora şi, după caz, documente medicale ale persoanelor care urmează a fi expertizate medico-militar;
c)redactează documentele emise în baza hotărârii comisiei centrale de expertiză medico-militară;
d)asigură corespondenţa comisiei centrale de expertiză medico-militară cu alte structuri/instituţii/pacienţi;
e)îndosariază şi arhivează documentele comisiei centrale de expertiză medico-militară;
f)elaborează situaţii statistice specifice comisiei centrale de expertiză medico-militară;
g)alte atribuţii care decurg din activitatea comisiei centrale de expertiză medico-militară.
CAPITOLUL IV: Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 16
(1)Certificatele medicale, certificatele medicale de recuperare, deciziile medicale şi avizele medicale emise potrivit prevederilor prezentului regulament sunt semnate de membrii comisiei de expertiză medico-militară/comisiei centrale de expertiză medico-militară, participanţi la şedinţă, iar în cazul medicilor şi psihologilor - membri ai comisiei de expertiză medico-militară/comisiei centrale de expertiză medico-militară, se aplică şi parafa acestora.
(2)Deciziile medicale sunt avizate de către comisiile centrale de expertiză medico-militară, iar pentru Serviciul Român de Informaţii şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor sunt vizate tehnic de către şeful Direcţiei medicale din Serviciul Român de Informaţii, respectiv de directorul Direcţiei medicale din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
(3)Deciziile medicale prevăzute la alin. (2) se comunică, după caz, astfel:
a)un exemplar se înmânează personal, sub semnătură, persoanei expertizate, iar când aceasta refuză primirea sau nu se prezintă pentru înmânarea deciziei, aceasta i se comunică în scris printr-un mijloc care să asigure confirmarea de primire, în cazul Ministerului Apărării Naţionale, pentru elevii, studenţii, cadrele militare în activitate şi soldaţii şi gradaţii profesionişti în activitate, transmiterea deciziei medicale de către Direcţia medicală a Ministerului Apărării Naţionale se face comandantului unităţii militare din care face parte persoana expertizată, care este direct răspunzător pentru primirea deciziei medicale de către persoana expertizată. În cazul celorlalte categorii de personal, spitalele militare emitente au ca atribuţie comunicarea deciziei medicale cu confirmare de primire;
b)un exemplar se transmite urmaşilor, în cazul decesului personalului prevăzut la art. 5 alin. (1) lit. j), printr-un mijloc care să asigure confirmarea de primire;
c)un exemplar se transmite unităţii militare/spitalului militar/casei de pensii sectoriale/instituţiei de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în funcţie de tipul de aptitudine stabilit de către comisia de expertiză medico-militară sau în cazul revizuirii medicale pentru pensia de invaliditate;
d)două exemplare se transmit unităţii militare din care face parte persoana expertizată, în situaţia celor care se află în raporturi de serviciu cu una din instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, dacă persoana expertizată este încadrată prima dată într-un grad de invaliditate şi face obiectul acordării unei pensii de invaliditate, un exemplar fiind destinat întocmirii dosarului de pensionare;
e)un exemplar se trimite centrului militar judeţean/zonal/de sector, după caz;
f)în cazul persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c), un exemplar se trimite instituţiei de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională/similare;
g)un exemplar se returnează spitalului emitent şi se anexează la procesul-verbal de şedinţă al comisiei de expertiză medico-militară;
h)în cazul Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii, un exemplar rămâne la comisia centrală de expertiză medico-militară;
i)în cazul pacienţilor prezentaţi pentru revizuirea medicală, un exemplar se trimite la casa de pensii sectorială.
(4)Deciziile medicale avizate de către comisia centrală de expertiză medico-militară emise în cazul personalului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se trimit la Direcţia medicală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(5)Comunicarea în scris, printr-un mijloc care să asigure confirmarea de primire a deciziilor medicale emise de către comisia centrală de expertiză medico-militară, se face prin grija Direcţiei medicale a Ministerului Apărării Naţionale. Comunicarea deciziilor medicale ale persoanelor expertizate aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se face prin grija direcţiilor medicale ale acestor instituţii.
(6)Certificatele medicale redactate se comunică astfel:
a)un exemplar se înmânează personal, sub semnătură, persoanei expertizate, iar când aceasta refuză primirea sau nu se prezintă pentru înmânarea certificatului, acesta i se comunică în scris printr-un mijloc care să asigure confirmarea de primire. Metodologia de transmitere se aplică conform situaţiei prevăzute la alin. (3) lit. a);
b)un exemplar se transmite unităţii militare/similare din care face parte persoana expertizată în situaţia celor care se află în raporturi de serviciu cu una din instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, după caz;
c)un exemplar este anexat procesului-verbal de şedinţă al comisiei de expertiză medico-militară sau comisiei centrale de expertiză medico-militară, după caz;
d)în cazul Serviciului Român de Informaţii, un exemplar este trimis comisiei centrale de expertiză medico-militară, spre informare şi evidenţă;
e)în cazul funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, un exemplar se trimite spre avizare la comisia centrală de expertiză medico-militară şi ulterior, spre informare şi evidenţă, la Direcţia medicală din Administraţia Naţională a Penitenciarelor; în cazul poliţiştilor exemplarul se transmite doar spre avizare acestei comisii.
(7)Certificatele medicale de recuperare redactate sunt comunicate după cum urmează:
a)un exemplar se înmânează personal, sub semnătură, persoanei expertizate, iar dacă aceasta refuză primirea sau nu se prezintă pentru înmânarea certificatului, acesta i se comunică în scris printr-un mijloc care să asigure confirmarea de primire. Metodologia de transmitere se aplică conform situaţiei prevăzute la alin. (3) lit. a);
b)un exemplar se transmite unităţii militare/similare din care face parte persoana expertizată în situaţia celor care se află în raporturi de serviciu cu una dintre instituţiile dintre sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, după caz;
c)un exemplar se transmite preşedintelui comisiei centrale de expertiză medico-militară/comisiei centrale de expertiză medico-militară pentru avizare şi aprobare de către conducătorii ministerelor şi instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau Direcţiei medicale din Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru întocmirea notei-raport ce se înaintează spre aprobare ministrului justiţiei;
d)un exemplar se anexează procesului-verbal de şedinţă al comisiei de expertiză medico-militară sau comisiei centrale de expertiză medico-militară, după caz.
(8)În cazul Ministerului Apărării Naţionale, avizul medical, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 6 la prezentul regulament, se întocmeşte de către comisia de expertiză medico-militară de pe lângă spitalul militar şi se redactează în 4 exemplare, care au următoarea destinaţie:
a)un exemplar se anexează la procesul-verbal al comisiei de expertiză medico-militară a spitalului emitent;
b)un exemplar se transmite comisiei centrale de expertiză medico-militară;
c)două exemplare se transmit unităţii militare angajatoare, dintre care un exemplar se înmânează pacientului de către comandantul unităţii militare.
Art. 17
(1)Prezentarea persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (1) pentru expertiza medico-militară este obligatorie. Neprezentarea nemotivată pentru precizarea situaţiei medico-militare atrage măsuri disciplinare proprii fiecărei instituţii şi, după caz, imposibilitatea desfăşurării activităţii specifice a acesteia pentru categoriile de persoane menţionate la art. 2 alin. (1) lit. a) şi c).
(2)Fac excepţie de la prevederile alin. (1) bolnavii netransportabili şi cei internaţi în spitale sau sanatorii care au obligaţia anunţării comisiei de expertiză medico-militară, după caz, şi prin intermediul aparţinătorilor, expertizarea realizându-se în acest caz pe baza documentaţiei medicale.
Art. 18
Ridicarea gradului de invaliditate pentru orice categorie de personal se poate efectua până la împlinirea vârstei prevăzute de lege pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă. Nu pot beneficia de ridicarea gradului de invaliditate în vederea rechemării în rândul cadrelor militare, soldaţilor/ gradaţilor profesionişti şi poliţiştilor/funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare persoanele clasate "inapt", deoarece afecţiunile acestora incluse în diagnosticul de clasare constituie antecedente personale patologice incompatibile cu baremul medical de încadrare, propriu fiecărei instituţii.
Art. 19
Tipul de aptitudine pentru participarea la misiuni externe se stabileşte conform dispoziţiilor proprii fiecărei instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
Art. 20
Lista afecţiunilor invalidante care afectează ireversibil capacitatea de muncă este prevăzută în anexa nr. 9 la prezentul regulament.
Art. 21
(1)La arondarea expertizării medico-militare a categoriilor de persoane prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) şi c) se ia în considerare localitatea în care se află unitatea militară unde aceştia îşi desfăşoară activitatea efectiv, iar pentru categoriile de persoane prevăzute la art. 2 lit. b) se ia în calcul localitatea de domiciliu a persoanei în cauză.
(2)În mod excepţional, la solicitarea scrisă şi argumentată a persoanei expertizate sau la solicitarea structurilor implicate în activitatea de expertiză medico-militară, cu aprobarea preşedintelui comisiei centrale de expertiză medico-militară şi/sau a şefului/directorului Direcţiei medicale, expertiza medico-militară se efectuează şi la altă comisie de expertiză medico-militară, la care ar fi trebuit expertizată conform arondării prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul regulament.
Art. 22
Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezentul regulament.
ANEXA nr. 11: LISTA cu spitalele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională pe lângă care funcţionează comisiile de expertiză medico-militară, precum şi judeţele arondate acestora pentru efectuarea expertizei medico-militare a categoriilor de persoane prevăzute la art. 2 alin. (1) din regulament, precum şi a categoriilor de persoane pentru care se îndeplineşte atribuţia menţionată la art. 5 alin. (1) lit. n), o) şi t) din regulament
(- Anexa nr. 1 la Regulament)
1.Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" Bucureşti - municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Ialomiţa, Giurgiu, Prahova, Teleorman şi Călăraşi
2.Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Alexandru Gafencu" Constanţa - judeţele Constanţa şi Tulcea
3.Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Ion Jianu" Piteşti - judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Vâlcea
4.Spitalul Clinic Militar de Urgenţă "Dr. Ştefan Odobleja" Craiova - judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Olt
5.Spitalul Militar de Urgenţă "Regina Maria" Braşov - judeţele Braşov, Harghita şi Covasna
6.Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Alexandru Popescu" Focşani - judeţele Vrancea, Buzău şi Bacău
7.Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Constantin Papilian" Cluj-Napoca - judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Sălaj
8.Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Victor Popescu" Timişoara-judeţele Timiş, Arad şi Caraş-Severin
9.Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Alexandru Augustin" Sibiu - judeţele Sibiu Alba şi Hunedoara
10.Spitalul Clinic Militar de Urgenţă "Dr. Iacob Czihac" Iaşi - judeţele Iaşi, Neamţ, Suceava şi Botoşani
11.Spitalul Militar de Urgenţă. "Dr. Aristide Serfioti" Galaţi - judeţele Galaţi, Brăila şi Vaslui
12.Spitalul Clinic de Urgenţă "Avram Iancu" Oradea-judeţele Bihor, Satu Mare şi Maramureş
13.Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" - municipiul Bucureşti şi toate judeţele
14.Spitalul de Urgenţă "Prof. Dr. D. Gerota" - municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Ialomiţa, Giurgiu, Prahova, Teleorman şi Călăraşi
ANEXA nr. 12:
(- Anexa nr. 2 la Regulament)
- Model -
ROMÂNIA
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
(MINISTERUL AFACERILOR INTERNE)
(SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII)
Comisia de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul ....................
DECIZIE MEDICALĂ
Nr. ......... din ............
Privind evaluarea capacităţii de muncă de către Comisia de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul .................. a domnului/doamnei ............, din U.M. ..........., CNP ......................., domiciliat(ă) în localitatea ..................., str. ............ nr. ...., bl. ....., sc. ...., et. ........, ap. ........................., judeţul/sectorul ....................... .
Data chemării în activitate/anul de studiu .....................
Stagiu de cotizare/Stagiu de cotizare în specialitate ......................
În baza actelor:
Procesul-verbal de unitate nr. ...... din ...................., întocmit de .......................
Raport de expertiză medico-militară nr. .............. din .......................
I.Istoricul bolii:
II.Examenul clinic şi de laborator:
III.Diagnosticul clinic şi funcţional:
IV.Aptitudinea pentru îndeplinirea serviciului militar/în poliţie/în Administraţia Naţională a Penitenciarelor/În instituţia militară de învăţământ .......................... .
Conform criteriilor şi normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se stabilesc aptitudinea şi încadrarea în grade de invaliditate pentru cadrele militare, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 56/2012.
V.Deficienţa funcţională şi incapacitatea adaptativă (IA%)
VI.Gradul de invaliditate ..........................
Conform criteriilor şi normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se stabilesc aptitudinea şi încadrarea în grade de invaliditate pentru cadrele militare, soldaţii şi gradaţii profesionişti, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 56/2012.
VII.Legătura de cauzalitate/Cauza invalidităţii .......................
VIII.Termen de revizuire - luna, anul
Se recomandă concediu medical de ........... zile, în perioada ......... - ............. sau până la apariţia ordinului de trecere în rezervă/deciziei de încetare a raporturilor de serviciu, fără a se depăşi durata maximă a concediului medical prevăzut de lege.
IX.Comisia de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul ................... propune cele menţionate mai sus, în şedinţa din ..................., conform prevederilor actelor normative în vigoare.
Preşedintele Comisiei de expertiză medico-militară,
...............................
Membri
1 .........................
2 ........................
3 ........................
4 ........................
5 ........................
6 .......................
Secretar,
Am luat cunoştinţă: ................ (semnătura) ................ ................. (data) ...................
Sunt de acord/Nu sunt de acord.
Decizia se poate contesta în termen de 30 de zile de la semnarea de luare la cunoştinţă sau de la primirea comunicării făcute în scris printr-un mijloc care să asigure confirmarea de primire, în caz de refuz de luare la cunoştinţă sau neprezentare la comisie. Contestaţia se depune şi se înregistrează la comisia de expertiză medico-militară care a emis decizia medicală.
X.Comisia centrală de expertiză medico-militară, în şedinţa din ................................
Avizează/Nu avizează propunerea de mai sus privind diagnosticul, aptitudinea pentru îndeplinirea serviciului militar, legătura de cauzalitate, gradul de invaliditate, termenul de revizuire .......................................
Preşedintele Comisiei centrale de expertiză medico-militară,
...............................
Membri
1 .........................
2 ........................
3 ........................
4 ........................
5 ........................
6 .......................
Secretar,
.......................
Decizia medicală a Comisiei centrale de expertiză medico-militară poate fi atacată la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la comunicare. Deciziile medicale necontestate în termen rămân definitive şi executorii.
ANEXA nr. 13:
(- Anexa nr. 3 la Regulament)
- Model -
ROMÂNIA
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
(MINISTERUL AFACERILOR INTERNE)
(SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII)
Comisia centrală de expertiză medico-militară
DECIZIE MEDICALĂ
Nr. ......... din ................
Privind evaluarea capacităţii de muncă de către Comisia centrală de expertiză medico-militară a domnului/doamnei ................. din U.M. ................, CNP ................, domiciliat(ă) în localitatea ........................, str. ............. nr. ..........., bl. ........, sc. ........, et. ......, ap. .........., judeţul/sectorul .......................
În baza actelor:
Procesul-verbal de unitate nr. .......... din .............. întocmit de ................
Raportul medical nr. ............. din ...................
I.Istoricul bolii:
II.Examenul clinic şi de laborator:
III.Diagnosticul clinic şi funcţional:
IV.Aptitudinea pentru îndeplinirea serviciului militar/în poliţie/în Administraţia Naţională a Penitenciarelor/în instituţia militară de învăţământ
Conform criteriilor şi normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se stabilesc aptitudinea şi încadrarea în grade de invaliditate pentru cadrele militare, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 56/2012.
V.Deficienţa funcţională şi incapacitatea adaptativă (IA%)
VI.Gradul de invaliditate .....................
Conform criteriilor şi normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se stabilesc aptitudinea şi încadrarea în grade de invaliditate pentru cadrele militare, soldaţii şi gradaţii profesionişti, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 56/2012.
VII.Legătura de cauzalitate/Cauza invalidităţii ............................
VIII.Termen de revizuire - luna ............. anul ................... .
Se recomandă concediu medical de .......... zile, în perioada .............. - ............ sau până la apariţia ordinului de trecere în rezervă/deciziei de încetare a raporturilor de serviciu, fără a se depăşi durata maximă a concediului medical prevăzut de lege.
Preşedintele Comisiei centrale de expertiză medico-militară,
...............................
Membri
1 .........................
2 ........................
3 ........................
4 ........................
5 ........................
6 .......................
Secretar,
.......................
Am luat cunoştinţă: ...................... (semnătura) .................. .............. (data) ...................
Decizia medicală poate fi atacată la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la comunicare. Deciziile medicale necontestate în termen rămân definitive şi executorii.
ANEXA nr. 14:
(- Anexa nr. 4 la Regulament)
- Model -
ROMÂNIA MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
(MINISTERUL AFACERILOR INTERNE)
(SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII)
Comisia de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul ......................
(Comisia centrală de expertiză medico-militară)
CERTIFICAT MEDICAL
Nr. .............. din ....................
A fost examinat ................. (gradul, numele şi prenumele) ................... din U.M. ..................., CNP......................., domiciliat în comuna/oraşul ............................., str. ................ nr. ................., bl. .........., sc. .............., et. .............., ap. .............., judeţul/sectorul ................, internat de la .................... până la ...................... .
Foaia de observaţie clinică nr. ..................., întocmită de Spitalul ........................, serviciul ................./sau referat medical, documente medicale
I.Diagnostic clinic şi funcţional:
II.Se recomandă concediu medical de ............ zile, în perioada ............... - .................., peste ......... zile de incapacitate temporară de muncă.
Preşedintele Comisiei de expertiză medico-militară/
Comisiei centrale de expertiză medico-militară,
...........................
Membri
1 ...............
2 ...............
3 ...............
4 ...............
5 ...............
6 ...............
Secretar ....................
Am luat cunoştinţă ....................
Data ........................
ANEXA nr. 15:
(- Anexa nr. 5 la Regulament)
- Model -
ROMÂNIA MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
(MINISTERUL AFACERILOR INTERNE)
(SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII)
Comisia de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul ....................
(Comisia centrală de expertiză medico-militară)
CERTIFICAT MEDICAL DE RECUPERARE
al ..................... (gradul, arma, numele şi prenumele) ............................ din U.M. ...................., CNP ....................
Comisia de expertiză medico-militară/Comisia centrală de expertiză medico-militară a analizat situaţia medicală a sus-numitului, stabilindu-i diagnosticul:
Se recomandă concediu medical de recuperare ............... zile, în perioada .............. - ................., peste ......... zile de incapacitate temporară de muncă.
Propunerea Comisiei de expertiză medico-militară/Comisiei centrale de expertiză medico-militară
Preşedintele Comisiei de expertiză medico-militară/
Preşedintele Comisiei centrale de expertiză medico-militară,
...........................
Membri:
Secretar
.........................
Am luat cunoştinţă ........................
Data ......................
Preşedintele Comisiei centrale de expertiză medico-militară,
..........................
Membri1
Secretar1
__________
1Se utilizează doar pentru Ministerul Afacerilor Interne.
..........................
Avizul Direcţiei medicale2
________
2Se utilizează pentru Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul Român de Informaţii şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Data .........................
Propunerea Direcţiei management3 resurse umane
_____
3Se utilizează doar pentru Ministerul Apărării Naţionale.
Data ...........................
Hotărârea ministrului apărării naţionale
Data .............................
ANEXA nr. 16: AVIZ MEDICAL
(- Anexa nr. 6 la Regulament)
- Model -
ROMÂNIA MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
Comisia de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul ................
Nr. ......... din ................
AVIZ MEDICAL
În conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu ale Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.88/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, în baza următoarelor acte:
1.Fişa postului nr. ........... din ......................, eliberată de ..................;
2.Fişa de identificare a factorilor de risc profesional .........................;
3.Fişa de solicitare a examenului medical la angajare nr. ............. din ...........;
4.Procesul-verbal de cercetare a evenimentului nr. ........ din .............., eliberat de ...................;
5.Fişa de aptitudine-medicina muncii nr. .......... din ......................;
6.Fişa de examinare medicală eliberată de Spitalul ......................,
Comisia de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul .................... şi medicul specialist/primar de medicina muncii din Spitalul ......................, stabilesc că atribuţiile funcţiei grad militar ...................., nume .................. prenume sunt compatibile/incompatibile cu incapacitatea dată de afecţiunea fizică şi pot fi/nu pot fi îndeplinite fără riscul de a o agrava.
Se respectă următoarele recomandări:
1 ...............;
2 ..............;
3 ..............;
4 ..............;

Preşedintele Comisiei de expertiză medico-militară,

.............................

Membri

1 ..................

2 ..................

3 ..................

4 ..................

5 ..................

6 ..................

Medic specialist medicina muncii,

........................

NOTĂ:
Numărul avizului medical este numărul procesului-verbal de şedinţă.
ANEXA nr. 17:
(- Anexa nr. 7 la Regulament)
- Model -
Loc pentru ştampilă
RAPORT DE EXPERTIZĂ MEDICO - MILITARĂ
Nr. ........... din ................... 2
Gradul, numele şi prenumele .......................
În baza documentelor, după caz, totalizează ................ zile de incapacitate temporară de muncă la data de ...................:
Secretar comisie: ................... data: ........................
______
1Raportul de expertiză medico-militară se va completa de către medicul curant din secţia de specialitate unde a fost internat pacientul sau, în caz de expertizare pe documente, de către preşedintele comisiei de expertiză medico-miliară/comisiei centrale de expertiză medico-militară.
2Raportul va fi înregistrat la comisia de expertiză medico-militară/comisia centrală de expertiză medico-militară, într-un registru special Înregistrat la compartimentul documente clasificate/similare şi va fi anexat la procesul-verbal de şedinţă.
1.Foaie de observaţie clinică nr. ... din .......... secţia/Spitalul .....................
2.Referat medical nr. ............. emis de ...................;
Referat medical nr. ................. emis de ....................;
Referat medical nr. ................. emis de .................... (în funcţie de caz).
3.Procesul-verbal de unitate nr. din ............ emis de ................ .
4.Alte documente solicitate (investigaţii paraclinice, bilete de ieşire din spital, notă de relaţii, buletin histopatologic, examen psihologic, proces-verbal de cercetare, fişa BP2, decizia medicală anterioară)
I.Diagnosticul clinic şi propunerea medicului care întocmeşte raportul
Diagnostic clinic:
Propunere:
|_| CM ............... zile
|_| Apt
|_| AL .............. |_| 3 luni ............... |_| 6 luni ............... |_| 12 luni
|_| IPALR ............ |_| ISE ................ |_| Inapt
|_| Încadrarea în grad de invaliditate |_| I (unu) |_| II (doi) |_| III (trei) |_| Nu se încadrează
Recomandări:
|_| Interzis portul de armă
|_| Interzis conducerea autovehiculelor
|_| Scutire şedinţe tragere, aplicaţii, tabere de instrucţii
|_| Scutire serviciu de zi pe unitate/serviciul interior
|_| Scutire efort fizic intens şi probe sportive
|_| Scutire ortostatism prelungit
|_| Evaluare prin cabinetul de medicina muncii
|_| Alte recomandări:
(Semnătura şi parafa)
II.Propunerea preşedintelui Comisiei de expertiză medico-militară/Comisiei centrale de expertiză medico-militară
Diagnostic clinic:
Deficienţa funcţională:
|_| Fără |_| Uşoară |_| Medie |_| Accentuată |_| Gravă
Incapacitate adaptativă (%):
Propunere:
|_| CM ........... zile
|_| Apt
|_| AL |_| 3 luni |_| 6 luni |_| 12 luni
|_| IPALR |_| ISE |_| Inapt
|_| Încadrarea în grad de invaliditate |_| I (unu) |_| II (doi) |_| III (trei) |_| Nu se încadrează
Termen de revizuire: |_| 1 an |_| 2 ani |_| 3 ani |_| Nerevizuibil:
Cauza invalidităţii:
Recomandări: |_| Aceleaşi recomandări |_| Alte recomandări:
(semnătura şi parafa)
III.Hotărârea Comisiei de expertiză medico-militară/Comisiei centrale de expertiză medico-militară
Diagnostic clinic:
Deficienţa funcţională:
|_| Fără |_| Uşoară |_| Medie |_| Accentuată |_| Gravă
Incapacitate adaptativă (%):
|_| CM ........... zile
|_| AC
|_| AL |_| 3 luni |_| 6 luni |_| 12 luni
|_| IPALR |_| ISE |_| Apt |_| Inapt
|_| Încadrarea în grad de invaliditate |_| I (unu) |_| II (doi) |_| III (trei) |_| Nu se încadrează
Termen de revizuire: |_| 1 an |_| 2 ani |_| 3 ani |_| Nerevizuibil:
Cauza invalidităţii:
Recomandări: |_| Aceleaşi recomandări |_| Alte recomandări:
Hotărârea a fost luată: |_| În unanimitate |_| Cu majoritate de:
Preşedintele Comisiei de expertiză medico-militară/
Comisiei centrale de expertiză medico-militară,
.......................
Membri
1.|_| DA |_| NU .................
2.|_| DA |_| NU .................
3.|_| DA |_| NU .................
4.|_| DA |_| NU .................
5.|_| DA |_| NU .................
6.|_| DA |_| NU .................
Secretar comisie: ..........................
ANEXA nr. 18:
(- Anexa nr. 8 la Regulament)
- Model -
ROMÂNIA
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
Comisia de expertiză medico-militară/Comisia centrală de expertiză medico-militară
Nr. ............. din .............
NOTĂ
Pentru internare în spitalul militar
Serviciul ......................
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, domnul/doamna ................ din .................. se internează pentru întocmirea foii de observaţie clinică cu propunerea referitoare la: diagnostic, aptitudinea faţă de serviciul militar, legătura de cauzalitate, încadrarea în grad de invaliditate, termenul de revizuire, după care se va prezenta comisiei de expertiză medico-militară.
.........................................................................
.........................................................................
Preşedintele Comisiei de expertiză medico-militară/
Comisiei centrale de expertiză medico-militară,
...........................
ANEXA nr. 19: LISTA afecţiunilor invalidante care afectează ireversibil capacitatea de muncă
(- Anexa nr. 9 la Regulament)
1.Afecţiuni oftalmologice care duc la scăderea acuităţii vizuale sub 1/20 la ambii ochi, în stadiul irecuperabil medical sau chirurgical
2.Amputaţii de membre toracale (antebraţ, braţ, mână) sau membre pelvine (coapsă, gambă, picior), neprotezabile
3.Spondilita anchilozantă, formă avansată
4.Poliartrita cronică deformantă, cu impotenţă funcţională accentuată, rebelă la tratament
5.Anchiloza de genunchi şi şold bilaterală
6.Ciroza hepatică cu insuficienţă hepatică ireductibilă
7.Insuficienţa cardiacă stadiul IV (indiferent de cauză)
8.Hipertensiunea pulmonară severă cu complicaţii grave, ireversibile
9.Insuficienţa respiratorie cronică, cu indicaţie de oxigenoterapie de lungă durată
10.Insuficienţa renală cronică în stadiul de uremie depăşită prin mijloace de epurare extrarenală (hemodializa, dializa peritoneală, plasmafereza, hemofiltrarea arterio-venoasă continuă)
11.Afecţiuni neoplazice, stadiul IV, cu metastaze sau stadiul III, forme inoperabile, cu complicaţii
12.Boala Parkinson - formă avansată, rebelă la tratament, cu tulburări psihice grave, de vorbire, de deglutiţie, şi tulburări respiratorii permanente cu fenomene "on-off"
13.Scleroza multiplă, formă primar sau secundar progresivă, cu examen RMN sugestive şi deficite motorii definitive, anchiloze secundare, tulburări de coordonare, de vorbire şi/sau de vedere
14.Scleroza laterală amiotrofică
15.Para- şi tetraplegii secundare postraumatisme vertebro-medulare, tumori, cu sau fără secţiune medulară
16.Miastenia gravis, formă avansată sub tratament, cu tulburări de deglutiţie, fonaţie şi crize respiratorii frecvente
17.Distrofii musculare progresive
18.Deficite motorii şi/sau afazii definitive sechelare-AVC, tumorale (evoluţie staţionară după 2 ani de la episodul acut)
19.Demenţa
20.Sindromul cohleo-vestibular cu tulburări majore de echilibru
21.Infecţia HIV/SIDA stadiile: C1, C2, C3; formele HIV/SIDA încadrabile în gradul I
22.Orice altă afecţiune, diferită de cele menţionate mai sus, încadrată în gradul I de invaliditate
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 708 din data de 13 septembrie 2016