DECRET nr. 1066 din 4 decembrie 2013 privind conferirea unor ordine
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. A, ale art. 7 lit. A şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere propunerea secretarului de stat pentru culte,
în semn de apreciere pentru înalta ţinută morală şi profesională de care au dat dovadă de-a lungul întregii lor cariere, pentru contribuţia determinantă pe care au avut-o în conservarea moştenirii iudaice şi în îmbunătăţirea dialogului interreligios, precum şi pentru consolidarea legăturilor româno-israeliene şi promovarea imaginii României în lume,
Preşedintele României decretează:
Art. 1
Se conferă Ordinul Naţional Steaua României în grad de Ofiţer domnului dr. Aurel Vainer, deputat, preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.
Art. 2
Se conferă Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Mare Cruce domnului Viatcheslav Moshe Kantor, preşedinte al Congresului European Evreiesc.
Art. 3
Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria F "Promovarea culturii", domnului inginer Baruch Tercatin, scriitor şi jurnalist.
-****-

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 766 din data de 9 decembrie 2013