HOTĂRÂRE nr. 551 din 2 iulie 2014 privind suplimentarea bugetelor Ministerului Justiţiei, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Public şi Consiliului Superior al Magistraturii pentru plata titlurilor executorii aferente trimestrului al II-lea al anului 2014
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 46 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Justiţiei pe anul 2014 cu suma de 108.648 mii lei, la capitolul 61.01 "Ordine publică şi siguranţă naţională", titlul 10 "Cheltuieli de personal", şi cu suma de 949 mii lei, la capitolul 61.01 "Ordine publică şi siguranţă naţională", titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, din suma globală prevăzută cu această destinaţie în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - "Acţiuni generale".
Art. 2
Se aprobă suplimentarea bugetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe anul 2014 cu suma de 3.624 mii lei, la capitolul 61.01 "Ordine publică şi siguranţă naţională", titlul 10 "Cheltuieli de personal", din suma globală prevăzută cu această destinaţie în bugetul Ministerului Finanţelor Publice -"Acţiuni generale".
Art. 3
Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Public pe anul 2014 cu suma de 48.465 mii lei, la capitolul 61.01 "Ordine publică şi siguranţă naţională", titlul 10 "Cheltuieli de personal", din suma globală prevăzută cu această destinaţie în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - "Acţiuni generale".
Art. 4
Se aprobă suplimentarea bugetului Consiliului Superior al Magistraturii pe anul 2014 cu suma de 916 mii lei, la capitolul 51.01 "Autorităţi publice şi acţiuni externe", titlul 10 "Cheltuieli de personal", şi cu suma de 227 mii lei, la capitolul 65.01 "Învăţământ", titlul 10 "Cheltuieli de personal", din suma globală prevăzută cu această destinaţie în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - "Acţiuni generale".
Art. 5
Sumele alocate potrivit prezentei hotărâri vor fi utilizate numai pentru plata titlurilor executorii care intră sub incidenţa prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, Ordonanţei Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2013, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013.
Art. 6
Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetelor Ministerului Justiţiei, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Public şi Consiliului Superior al Magistraturii pe anul 2014.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul justiţiei,

Robert Marius Cazanciuc

Ministrul finanţelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 501 din data de 4 iulie 2014