HOTĂRÂRE nr. 2 din 21 iunie 2016 privind radierea Societăţii GOLDFIN IFN - S.A. din Registrul general şi, implicit, interzicerea desfăşurării activităţii de creditare
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţa din data de 8 martie 2016, luând act de faptul că Societatea GOLDFIN IFN - S.A. nu a întreprins măsurile de notificare a Băncii Naţionale a României - Direcţia supraveghere asupra adresei sediului social, a numărului de telefon/fax, actualizare a normelor interne de creditare şi transmiterea formei acestora actualizată la Banca Naţională a României - Direcţia supraveghere, organizare corespunzătoare a evidenţei contabile, înfiinţare a comitetului de audit şi de transmitere a componenţei acestuia la Banca Naţională a României - Direcţia supraveghere, organizare a activităţii de audit intern, încheiere a unui contract de audit cu o firmă specializată, fapte ce fac obiectul prevederilor art. 58 din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum acestea au fost dispuse şi comunicate prin Ordinul prim-viceguvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 78/2015*), emis în urma constatărilor şi concluziilor, consemnate în Raportul de supraveghere nr. 15.084 din 12 octombrie 2015, şi nu s-a conformat sancţiunilor aplicate prin acelaşi ordin, dispuse potrivit prevederilor art. 59 alin. (1) lit. d) şi ale art. 59 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 59 alin. (6) din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, şi în conformitate cu dispoziţiile Hotărârii Parlamentului României nr. 27/2014 pentru numirea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,
hotărăşte:
Articol unic
Radierea din Registrul general Instituţii Financiare Nebancare a Societăţii GOLDFIN IFN - S.A., cu sediul în Bucureşti, calea Dorobanţi nr. 111-131, bl. 9, sc. C, ap. 58, sectorul 1, înregistrată la oficiul registrului comerţului sub nr. J40/1856/2004, având codul unic de înregistrare 16128015, înscrisă în Registrul general Instituţii Financiare Nebancare cu nr. RG-PJR-41-110064/27.10.2008, şi, implicit, interzicerea desfăşurării activităţii de creditare.
Societatea GOLDFIN IFN - S.A. are drept de contestaţie la Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României în termen de 15 zile de la data comunicării prezentei hotărâri, în conformitate cu prevederile art. 60 din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare.
Prezenta hotărâre îşi produce efectele începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

____
*) Ordinul prim-viceguvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 78/2015 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 493 din data de 1 iulie 2016