LEGE nr. 316 din 26 noiembrie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2013 privind reglementarea regimului juridic al apei grele preluate de către Societatea Naţională "Nuclearelectrica" - S.A. prin alocaţii de la bugetul de stat, în perioada 2006-2011
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic
Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56 din 4 iunie 2013 privind reglementarea regimului juridic al apei grele preluate de către Societatea Naţională "Nuclearelectrica" - S.A. prin alocaţii de la bugetul de stat, în perioada 2006-2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 7 iunie 2013, cu următoarea modificare:
1.La articolul 1, litera a) va avea următorul cuprins:
"a) transferul, cu titlu gratuit, din patrimoniul Societăţii Naţionale «Nuclearelectrica» - S.A. la rezerva de stat al cantităţii de 786.715,78 kg apă grea, având parametrii de calitate ai concentraţiei de deuteriu la peste 99,85% şi ai conductivităţii la 2s/cm, preluată de către Societatea Naţională «Nuclearelectrica» - S.A. în perioada 2006-2011, cu finanţare exclusiv de la bugetul de stat, prin alocaţii bugetare special acordate cu această destinaţie, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2006 privind asigurarea producţiei de apă grea în vederea punerii în funcţiune şi pentru completarea necesarului tehnologic pe durata de viaţă a unităţilor 3 şi 4 de la Centrala nuclearo-electrică Cernavodă, aprobată prin Legea nr. 78/2007, cu modificările şi completările ulterioare;"
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 730 din data de 27 noiembrie 2013