ORDONANŢĂ DE URGENTĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative
Având în vedere Hotărârea Parlamentului nr. 45/2012 pentru acordarea încrederii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 21 decembrie 2012,
luând în considerare necesitatea stabilirii măsurilor care să permită desfăşurarea, în cel mai scurt timp, în noul cadru organizatoric, a activităţii Guvernului, ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, instituţiilor publice şi structurilor din cadrul administraţiei publice centrale,
reţinându-se că, în cazul neadoptării măsurilor propuse, nu se pot asigura punerea în aplicare a Programului de guvernare acceptat de Parlament şi îndeplinirea principalului rol al Guvernului de a realiza politica internă şi externă a ţării şi de a exercita conducerea generală a administraţiei publice, cu repercusiuni directe asupra cetăţenilor, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare,
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
CAPITOLUL I: Măsuri de înfiinţare, organizare şi reorganizare a ministerelor
Art. 1
(1)Se înfiinţează Ministerul Afacerilor Interne, prin reorganizarea Ministerului Administraţiei şi Internelor.
(2)Activitatea instituţiei prefectului este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, şi din alte surse legal constituite.
(3)Instituţia prefectului funcţionează în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului.
Art. 2
Se înfiinţează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin reorganizarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi prin preluarea activităţii în domeniul administraţiei publice, a structurilor şi a instituţiilor specializate în acest domeniu de la Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Art. 3
(1)Se înfiinţează Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice prin reorganizarea Ministerului Mediului şi Pădurilor şi prin preluarea activităţilor şi a structurilor specializate din domeniul pisciculturii de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi din domeniul schimbărilor climatice de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
(2)În cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice funcţionează ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultura, care coordonează activităţile din domeniile ape, păduri şi piscicultura.
Art. 4
(1)Se înfiinţează Ministerul Economiei prin reorganizarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi prin preluarea activităţilor şi a structurilor specializate din domeniul turismului de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, din domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii de la Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, din domeniul dezvoltării durabile a zonelor industriale de la Agenţia Română pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale şi din domeniul activităţilor de promovare a comerţului exterior de la Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine, instituţie publică cu personalitate juridică, din subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
(2)La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei se desfiinţează Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Agenţia Română pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale şi Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine.
(3)În cadrul Ministerului Economiei funcţionează ministrul delegat pentru energie, care coordonează activităţile din domeniul energiei.
(4)În cadrul Ministerului Economiei funcţionează ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism, care coordonează activităţile din domeniile întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism.
(5)În subordinea Ministerului Economiei şi în coordonarea ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism se înfiinţează Autoritatea Naţională pentru Turism, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, prin preluarea structurilor şi activităţilor în domeniul turismului prevăzute la alin. (1).
(6)Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Turism se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 5
(1)Se înfiinţează Ministerul Educaţiei Naţionale, prin reorganizarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi prin preluarea activităţii şi structurilor specializate de la Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică.
(2)La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică se desfiinţează.
(3)În cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale funcţionează ministrul delegat pentru învăţământul superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, care coordonează activităţile din domeniile învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică.
(4)În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin hotărâri ale Guvernului, trec în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale, în calitate de autoritate de stat pentru cercetare-dezvoltare, prin ministrul delegat pentru învăţământul superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, următoarele:
a)institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, aflate în coordonarea sau subordinea Guvernului, a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerului Mediului şi Pădurilor, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
b)alte institute, centre, staţiuni sau unităţi de cercetare organizate ca instituţii publice ori de drept public.
(5)Institutele, centrele sau staţiunile aflate în coordonarea ori în subordinea Academiei Române şi a academiilor de ramură pot trece în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale numai cu acordul Academiei Române şi al academiilor de ramură.
Art. 6
(1)Se înfiinţează Ministerul Tineretului şi Sportului prin reorganizarea Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret.
(2)La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Tineretului şi Sportului, Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret se desfiinţează.
Art. 7
Se înfiinţează Ministerul Transporturilor prin reorganizarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
Art. 8
(1)Se înfiinţează Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin reorganizarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
(2)În cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice funcţionează ministrul delegat pentru dialog social, care coordonează activităţile din domeniul dialogului social.
Art. 9
Se înfiinţează Ministerul Culturii, prin reorganizarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Art. 10
Se înfiinţează Ministerul pentru Societatea Informaţională, prin reorganizarea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
Art. 11
(1)Se înfiinţează Ministerul Fondurilor Europene, prin reorganizarea Ministerului Afacerilor Europene.
(2)Ministerul Fondurilor Europene coordonează, potrivit competenţelor sale, structurile din cadrul altor instituţii care exercită atribuţiile autorităţilor de management şi ale organismelor intermediare, cu excepţia celor din domeniile agriculturii şi pisciculturii.
Art. 12
(1)La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului de modificare a hotărârii sale de organizare şi funcţionare, Ministerul Afacerilor Externe preia activitatea şi structurile specializate ale Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, structură cu personalitate juridică din cadrul aparatului de lucru al Guvernului.
(2)La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1), Departamentului pentru Românii de Pretutindeni se desfiinţează.
(3)În cadrul Ministerului Afacerilor Externe funcţionează ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, care coordonează activităţile din domeniul relaţiilor cu românii de pretutindeni, specifice departamentului care se desfiinţează.
(4)Ministerul Afacerilor Externe preia activitatea şi structurile în domeniul afacerilor europene de la Ministerul Afacerilor Europene.
(5)Structura din cadrul Ministerului Afacerilor Externe care gestionează domeniul afacerilor europene se află în coordonarea directă a prim-ministrului.
Art. 13
În cadrul Ministerului Finanţelor Publice funcţionează ministrul delegat pentru buget, care coordonează activităţile din domeniile bugetului, trezoreriei şi datoriei publice.
Art. 14
Atribuţiile viceprim-miniştrilor, prevăzuţi în Hotărârea Parlamentului nr. 45/2012 pentru acordarea încrederii Guvernului, altele decât cele specifice ministerelor pe care le conduc, se stabilesc prin decizie a prim-ministrului.
Art. 15
(1)Ministrul delegat îndeplineşte atribuţiile ordonatorului principal de credite al ministerului în domeniile pentru care a fost învestit, cu excepţia cheltuielilor generale de funcţionare.
(2)Ministrul delegat angajează ministerul în raporturile cu terţii în domeniile pentru care a fost învestit.
(3)Ministrul delegat iniţiază şi avizează proiectele de acte normative, respectiv contrasemnează actele normative adoptate potrivit legii, corespunzător domeniilor pentru care a fost învestit.
(4)Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) şi (2) reprezentarea ministerului în justiţie şi în raporturile cu celelalte organe jurisdicţionale, precum şi emiterea actelor administrative pentru reglementarea raporturilor de muncă sau de serviciu aferente structurilor cu atribuţii comune pe minister.
CAPITOLUL II: Măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
Art. 16
(1)Se înfiinţează Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, ca organ de specialitate cu personalitate juridică, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, finanţat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, cu atribuţii în coordonarea la nivel naţional a pregătirii, execuţiei şi implementării proiectelor de infrastructură, stabilite prin hotărâre a Guvernului, precum şi de coordonare a aplicării coerente a politicii Guvernului în domeniul stimulării, promovării şi implementării investiţiilor străine şi în domeniul parteneriatului public-privat.
(2)Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine preia activităţile în domeniile investiţiilor străine, respectiv al serviciilor generale, precum şi structurile specializate în aceste domenii, în limita unui număr de 52 de posturi, din cadrul Centrului Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine.
(3)Unitatea centrală pentru coordonarea parteneriatului public-privat, structură fără personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, trece din subordinea Secretariatului General al Guvernului în cadrul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine.
(4)Conducerea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine se exercită de către ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine.
(5)Ministrul delegat prevăzut la alin. (4) reprezintă Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi investiţii Străine în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie.
(6)În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, ministrul delegat emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii.
(7)Ministrul delegat numeşte şi eliberează din funcţie personalul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, în condiţiile legii.
(8)În activitatea de conducere a Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, ministrul delegat este ajutat de unul sau mai mulţi secretari de stat, potrivit hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi investiţii Străine.
(9)Organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(10)Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine este unitate de achiziţii centralizate, în sensul art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, în scopul achiziţiei produselor, serviciilor sau lucrărilor aferente proiectelor de infrastructură desemnate prin hotărâre a Guvernului.
Art. 17
(1)În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. trece de sub autoritatea Ministerului Transporturilor sub autoritatea Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine. Statul român îşi exercită drepturile şi obligaţiile în calitate de deţinător al acţiunilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine.
(2)Se autorizează Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine să mandateze reprezentanţii săi în Adunarea Generală a Acţionarilor a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. să aprobe toate operaţiunile şi demersurile necesare pentru divizarea acestei societăţi şi constituirea a două noi companii naţionale, respectiv Compania Naţională de Autostrăzi - S.A. şi Compania Naţională de Drumuri Naţionale - S.A.
(3)Compania Naţională de Autostrăzi - S.A. se constituie în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sub autoritatea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine.
(4)Compania Naţională de Drumuri Naţionale - S.A. se constituie în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sub autoritatea Ministerului Transporturilor.
Art. 18
(1)Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, trece în coordonarea ministrului economiei.
(2)Preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului este ordonator principal de credite atât pentru cheltuielile care se asigură de la bugetul de stat, cât şi pentru bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activităţilor de privatizare şi de valorificare a activelor statului.
(3)În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ministrul economiei va supune Guvernului, spre adoptare, proiectul actului normativ de reorganizare a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
Art. 19
(1)Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, instituţie publică cu personalitate juridică, funcţionează în subordinea Ministerului Economiei şi în coordonarea ministrului economiei.
(2)În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ministrul economiei va supune Guvernului, spre adoptare, proiectul actului normativ de reorganizare a Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie.
Art. 20
(1)Fondul naţional de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii, înfiinţat potrivit prevederilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, şi Fondul Român de Contragarantare, înfiinţat potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 23/2009 privind înfiinţarea Fondului Român de Contragarantare, cu modificările şi completările ulterioare, funcţionează în coordonarea ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism.
(2)În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism va supune Guvernului, spre adoptare, proiectele actelor normative de reorganizare a Fondul naţional de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi a Fondul Român de Contragarantare.
Art. 21
(1)Oficiul Român pentru Adopţii, numit în continuare Oficiul, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi coordonarea secretarului general al Guvernului, trece în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
(2)Finanţarea Oficiului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
(3)Oficiul este condus de un preşedinte cu rang de secretar de stat, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim - ministrului, la propunerea ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice.
Art. 22
Direcţia generală de informaţii şi protecţie internă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor se reorganizează ca departament în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, coordonat de un secretar de stat, ajutat de 2 subsecretari de stat, numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizie a prim-ministrului.
Art. 23
(1)Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, trece din subordinea Ministerului Finanţelor Publice în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Primului-Ministru.
(2)Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
(3)Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de unul sau mai mulţi vicepreşedinţi, cu rang de subsecretar de stat, numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizie a prim-ministrului.
(4)Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, constituită prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, constituită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, constituită prin Hotărârea Guvernului nr. 1.164/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind organizarea şi funcţionarea Comisiei speciale de retrocedare, cu modificările ulterioare, precum şi Comisia centrală pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, funcţionează autonom.
Art. 24
Secretariatul de Stat pentru Culte, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, se reorganizează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Primului-Ministru, finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
Art. 25
(1)La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C., instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, printr-un consilier de stat, finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, trece în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
(2)Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C este finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Art. 26
(1)În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale propun Guvernului spre adoptare proiectele hotărârilor Guvernului pentru reglementarea măsurilor privind organizarea şi funcţionarea lor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.
(2)Ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale care preiau instituţii şi autorităţi publice în subordine sau sub autoritate exercită atribuţiile specifice ale ministerelor şi autorităţilor administraţiei publice în subordinea ori sub autoritatea cărora se află entităţile preluate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3)Ministerele, celelalte autorităţi ale administraţiei publice şi instituţiile publice nou-înfiinţate sau care preiau activităţi de la alte instituţii publice preiau personalul aferent acestor activităţi în condiţiile legii şi se subrogă în drepturile şi obligaţiile instituţiilor care derulau aceste activităţi.
(4)În termen de 15 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului prevăzute la alin. (1), se preiau pe bază de protocol de predare-preluare bunurile mobile şi imobile aflate în administrarea sau, după caz, în proprietatea acestora.
(5)Organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a Ministerului Afacerilor Interne sunt reglementate prin hotărâre a Guvernului, în termenul prevăzut la alin. (1).
(6)La data intrării în vigoare a actelor normative prevăzute la alin. (5), se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 27
(1)Până la data semnării protocoalelor de predare-preluare prevăzute la alin. (4), finanţarea cheltuielilor de personal şi a altor cheltuieli urgente ale ministerelor nou - înfiinţate se asigură din bugetele ordonatorilor principali de credite existenţi înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, din structura cărora acestea s-au reorganizat.
(2)Deschiderile de credite bugetare aferente cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se efectuează de către noii ordonatori principali de credite în condiţiile art. 37 alin. (1) din Legea finanţelor publice nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Cererile pentru deschiderea de credite bugetare vor fi semnate numai cu prima semnătură de către oricare dintre ordonatorii principali de credite ai ministerelor/instituţiilor nou - înfiinţate sau reorganizate, conform specimenelor de semnături transmise în acest scop Ministerului Finanţelor Publice.
(3)În limita creditelor bugetare deschise în condiţiile alin. (1) şi (2) se efectuează plăţi de către şefii compartimentelor financiar-contabile ale ministerelor de la care au fost preluate activităţile.
(4)Creditele bugetare deschise şi execuţia bugetară aferentă cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se transferă din contabilitatea ordonatorilor de credite existenţi înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă în contabilitatea ministerelor nou-înfiinţate pe baza protocoalelor de predare-preluare şi a precizărilor aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat pe anul 2013.
Art. 28
(1)Veniturile proprii obţinute de instituţiile publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, care se reorganizează ca instituţii publice finanţate integral din bugetul de stat, pot fi utilizate pe destinaţiile prevăzute de lege până la data semnării protocoalelor prevăzute la art. 27 alin. (4).
(2)Veniturile proprii ale instituţiilor publice prevăzute la alin. (1) rămase neutilizate la data semnării protocolului prevăzut la art. 27 alin. (4) se virează integral la bugetul de stat.
(3)Conturile de venituri ale bugetului de stat în care se virează sumele prevăzute la alin. (2) şi procedura de restituire de la bugetul de stat a eventualelor sume aferente veniturilor încasate din activitatea desfăşurată de instituţiile publice prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin precizări aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Art. 29
În limita creditelor bugetare deschise şi a ordonanţărilor de plată aprobate până la data de 21 decembrie 2012 din bugetele ordonatorilor principali de credite existenţi la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pot fi dispuse plăţi pe destinaţiile prevăzute de lege de către persoanele abilitate în acest scop de către ordonatorii de credite ai bugetelor respective, până la termenele prevăzute în Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2012, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.720/2012.
Art. 30
La solicitarea ordonatorilor principali de credite, ministrul finanţelor publice poate emite precizări în legătură cu aplicarea prevederilor art. 27-29 din prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 31
Personalul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, instituţiilor publice şi structurilor care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă îşi păstrează drepturile salariale avute la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 32
(1)În cuprinsul actelor normative în vigoare, următoarele denumiri se înlocuiesc în mod corespunzător prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, după cum urmează:
a)Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în cazul prevederilor care reglementează activitatea legată de dezvoltarea regională şi cu Ministerul Economiei în cazul prevederilor care reglementează activitatea de turism;
b)Ministerul Administraţiei şi Internelor cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în cazul prevederilor care reglementează domeniul administraţie publică şi cu Ministerul Afacerilor Interne în cazul prevederilor care reglementează domeniul interne;
c)Ministerul Mediului şi Pădurilor cu Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniul mediului şi pădurilor;
d)Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniul pisciculturii;
e)Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri cu Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniul schimbărilor climatice;
f)Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri cu Ministerul Economiei;
g)Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale cu Ministerul pentru Societatea Informaţională;
h)Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului cu Ministerul Educaţiei Naţionale în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniile educaţiei, cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice şi cu Ministerul Tineretului şi Sportului în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniile sportului şi tineretului;
i)Ministerul Afacerilor Europene cu Ministerul Fondurilor Europene în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniul coordonării şi gestionării fondurilor europene şi cu Ministerul Afacerilor Externe în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniul afacerilor europene;
j)Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii cu Ministerul Transporturilor;
k)Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional cu Ministerul Culturii;
l)Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
(2)În cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2008 privind stimularea investiţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 27 iunie 2008, aprobată prin Legea nr. 78/2009, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "Agenţia Română de Investiţii" se înlocuieşte cu sintagma "Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine".
(3)În cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 3 octombrie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în cuprinsul altor acte normative care fac referire la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., sintagma "Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii" se înlocuieşte cu sintagma "Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine".
(4)În cuprinsul Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 5 octombrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "Unitatea Centrală pentru Coordonarea Parteneriatului Public-Privat" se înlocuieşte cu sintagma "Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine".
Art. 33
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă următoarele acte normative se modifică şi se completează după cum urmează:
I.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 23 aprilie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
a)La articolul 1 alineatul (1), literele c) şi d) vor avea următorul cuprins:
"c)Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, structură cu personalitate juridică, finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, condusă de ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, care are calitatea de ordonator terţiar de credite. În cadrul departamentului funcţionează unul sau mai mulţi secretari de stat, numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizie a prim-ministrului.
d)Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, structură cu personalitate juridică, finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, condusă de ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine, care are calitatea de ordonator terţiar de credite. În cadrul departamentului funcţionează unul sau mai mulţi secretari de stat, numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizie a prim - ministrului."
b)La articolul 1 alineatul (1), literele f) şi j1) se abrogă.
c)La articolul 2, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"- Art. 2
(1)Prim-ministrul, prin Cancelaria Primului - Ministru, coordonează activitatea următoarelor entităţi:
a)Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;
b)Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel», instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;
c)Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;
d)Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanţat de la bugetul de stat;
e)Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanţată integral de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;
f)Agenţia Naţională Anti-Doping, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;
g)Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;
h)Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;
i)Secretariatul de Stat pentru Culte, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;
j)Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului."
II.Articolul 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 292/2000 pentru stabilirea unor măsuri privind reorganizarea şi funcţionarea Secretariatului General al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 29 decembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 255/2001, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"- Art. 5
(1)Secretariatul General al Guvernului îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege pentru ministerul de resort faţă de Regia Autonomă «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat» şi faţă de Regia Autonomă «Monitorul Oficial».
(2)Secretarul general al Guvernului coordonează următoarele entităţi:
a)Institutul Naţional de Statistică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanţat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;
b)Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanţată de la bugetul de stat;
c)Agenţia de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;
d)Departamentul pentru Relaţii Interetnice, structură fără personalitate juridică, finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;
e)Agenţia Naţională pentru Romi, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanţat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului."
III.Legea nr. 274/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 17 februarie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
a)La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"- Art. 1
(1)Oficiul Român pentru Adopţii, denumit în continuare Oficiul, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, funcţionează în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice."
b)Articolul 4 va avea următorul cuprins:
"- Art. 4
Finanţarea Oficiului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice."
c)Articolul 61 se abrogă.
d)La articolul 8, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"- Art. 8
(1)Oficiul este condus de un preşedinte cu rang de secretar de stat, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice."
IV.Alineatul (3) al articolului 28 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 29 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3)Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de acţionar majoritar al Fondului naţional de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii, aprobă anual, prin ordin al ministrului finanţelor publice, politica de risc a fondului."
V.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2009 privind înfiinţarea Fondului Român de Contragarantare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 312/2009, se modifică după cum urmează:
a)La articolul 5 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:
"a)statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice;"
b)La articolul 10, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2)Dacă rezervele constituite potrivit alin. (1) nu acoperă pierderea, diferenţa urmează să fie acoperită din bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare anuale, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice."
c)Articolul 11 va avea următorul cuprins:
"- Art. 11
Anual, până la data de 31 mai, Ministerul Finanţelor Publice prezintă Guvernului un raport privind activitatea desfăşurată, precum şi programul de activitate pentru exerciţiul următor."
VI.Anexa nr. 1 "Numărul maxim de posturi din cabinetul demnitarului" la Ordonanţa Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publică centrală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
- După numărul curent 2 se introduce un nou număr curent, numărul curent 21, cu următorul cuprins:
"

Nr. crt.

Demnitar

Număr total de posturi

21

Viceprim-ministru fără portofoliu

8

"
VII.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea, temporar, a locuinţelor de serviciu necesare unor categorii de personal în cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 717/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
a)Titlul va avea următorul cuprins:
"ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea, temporar, a locuinţelor de serviciu necesare unor categorii de personal în cadrul autorităţilor publice, ministerelor; celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice"
b)La articolul 2, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"- Art. 2
(1)Pot beneficia de locuinţă de serviciu, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică numite sau funcţii asimilate funcţiilor de demnitate publică, conducătorii instituţiilor publice din cadrul administraţiei publice centrale, şefii de departamente, precum şi secretarii generali şi secretarii generali adjuncţi, directorii generali şi persoanele care sunt încadrate pe funcţii din cabinetul demnitarului în cadrul autorităţilor publice, ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice."
VIII.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbţie cu Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 23 aprilie 2004, aprobată cu completări prin Legea nr. 360/2004, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
a)La articolul 1, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2)Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, denumită în continuare A.A.A.S., este instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea ministrului economiei."
b)La articolul 8, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"- Art. 8
(1)A.A.A.S. este condusă de un preşedinte şi de vicepreşedinţi, al căror număr se stabileşte în condiţiile art. 1 alin. (3)."
IX.Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 31 ianuarie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
- La anexa nr. 1, definiţia Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor va avea următorul cuprins:
"- Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - autoritate de reglementare şi control în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale."
X.Alineatul (2) al articolului 3 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
"(2)Din Guvern pot face parte: viceprim-miniştri, miniştri de stat, precum şi miniştri delegaţi, cu însărcinări speciale pe lângă prim-ministru, prevăzuţi în lista Guvernului prezentată Parlamentului pentru acordarea votului de încredere."
XI.Alineatul (1) al articolului 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 63/2001 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 707/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
"- Art. 1
(1)Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. se organizează ca instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice."
Art. 34
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă:
1.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2011 privind stabilirea unor măsuri organizatorice m domeniul afacerilor europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 26 septembrie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 135/2012;
2.alineatul (3) al articolului 3 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, cu modificările şi completările ulterioare;
3.articolul V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 10 mai 2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 132/2012.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Viceprim-ministru,

Gabriel Oprea

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Daniel Constantin

Ministrul afacerilor interne,

Radu Stroe

Ministrul apărării naţionale,

Mircea Duşa

Ministrul sănătăţii,

Gheorghe-Eugen Nicolăescu

Ministrul mediului şi schimbărilor climatice,

Rovana Plumb

Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură,

Lucia Ana Varga

Ministrul economiei,

Varujan Vosganian

Ministrul delegat pentru energie,

Constantin Niţă

Ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism,

Maria Grapini

Ministrul afacerilor externe,

Titus Corlăţean

Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni,

Cristian David

Ministrul educaţiei naţionale,

Remus Pricopie

Ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică,

Mihnea Cosmin Costoiu

Ministrul tineretului şi sportului,

Nicolae Bănicioiu

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Mariana Câmpeanu

Ministrul delegat pentru dialog social,

Adriana Doina Pană

Ministrul transporturilor,

Relu Fenechiu

Ministrul culturii,

Daniel-Constantin Barbu

Ministrul fondurilor europene,

Eugen Orlando Teodorovici

Ministrul pentru societatea informaţională,

Dan Nica

Ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul,

Mihai Alexandru Voicu

Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine,

Dan-Coman Şova

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 884 din data de 22 decembrie 2012