ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 octombrie 2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe
Având în vedere obligaţia statelor membre de a elabora planuri naţionale pentru creşterea numărului de clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero şi de a informa Comisia Europeană cu privire la acestea, prin intermediul planurilor lor naţionale,
luând în considerare necesitatea creşterii numărului de clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero, atât prin accelerarea măsurilor de creştere a performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, cât şi prin extinderea aplicabilităţii acestor măsuri la alte categorii de clădiri cu funcţiunea de locuinţă,
ţinând cont de obligativitatea asigurării unui nivel sporit de eficienţă în utilizarea fondurilor publice, precum şi de instituire a cadrului legal de accesare şi utilizare a fondurilor comunitare structurale şi de coeziune în exerciţiul financiar UE 2014-2020, în corelare cu obiectivele cuprinse în Programul de guvernare 2012, privind stabilirea direcţiilor prioritare de dezvoltare regională a României pentru perioada 2014-2020, prin introducerea unor direcţii prioritare noi, respectiv reabilitarea termică a locuinţelor şi reabilitarea centrelor istorice,
întrucât s-a constatat că în unele unităţi administrativ-teritoriale caracterul arhitectural-ambiental al zonelor, respectiv al blocurilor amplasate în centrele istorice ale localităţilor, în zonele de protecţie a monumentelor istorice şi/sau în zonele construite protejate a fost afectat de executarea în cadrul programelor locale/naţionale a unor lucrări de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice, existând pericolul uniformizării şi dispariţiei identităţii locale, element ce contribuie fundamental la competitivitatea localităţilor,
întrucât statele membre au avut obligaţia de a adopta şi publica până la data de 9 iulie 2012 actele cu putere de lege şi actele administrative subsecvente necesare pentru transpunerea Directivei 2010/31/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai 2010 privind performanţa energetică a clădirilor (reformare), iar Regulamentul (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului a intrat parţial în vigoare la data de 24 aprilie 2011 şi urmează să intre integral în vigoare la data de 1 iulie 2013,
considerând imperativă adoptarea în regim de urgenţă a modificărilor cadrului normativ privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, în vederea respectării obligaţiei care revine României în temeiul prevederilor art. 28 din Directiva 2010/31/UE în legătură cu aplicarea, până cel mai târziu la data de 9 ianuarie 2013, a planului naţional pentru creşterea numărului de clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero, prevăzut la art. 9 din directivă, obligaţie care nu ar putea fi respectată în termenul menţionat, dacă modificările propuse nu vor fi adoptate şi nu vor intra în vigoare în cel mai scurt termen, întrucât Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE - Bruxelles, prin Infograma nr. 7.848/24.09.2012 a comunicat notificarea Comisiei Europene (COM) privind declanşarea acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor (infringement), prin punerea în întârziere, în conformitate cu prevederile art. 258 TFUE, pentru necomunicarea măsurilor naţionale de transpunere a Directivei 2010/31/UE privind performanţa energetică a clădirilor (Cauza 2012/0398),
având în vedere că acestea reprezintă elemente ce vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 12 martie 2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează;
1.Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 1
(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte lucrările de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990, precum şi etapele necesare realizării lucrărilor, modul de finanţare a acestora şi obligaţiile şi răspunderile autorităţilor administraţiei publice şi asociaţiilor de proprietari.
(2) Se exceptează de la prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă:
a) blocurile de locuinţe clasate/în curs de clasare ca monumente istorice;
b) blocurile de locuinţe amplasate în centrele istorice ale localităţilor, în zonele de protecţie a monumentelor istorice şi/sau în zonele construite protejate aprobate potrivit legii.
(3) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia asigurării condiţiilor necesare pentru păstrarea valorii arhitecturale, ambientale şi de integrare cromatică în mediul urban a anvelopei blocurilor de locuinţe la care se execută lucrări de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice.
(4) Realizarea lucrărilor de intervenţie stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă are drept scop creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, respectiv reducerea consumurilor energetice pentru încălzirea apartamentelor, în condiţiile asigurării şi menţinerii climatului termic interior, precum şi ameliorarea aspectului urbanistic al localităţilor. Creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe are drept scop reducerea consumurilor energetice din surse convenţionale, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră şi introducerea, după caz, a unor surse alternative de producere a energiei.
(5) Lucrările de intervenţie prevăzute la alin. (1) sunt investiţii de interes public local.
(6) Datele tehnice referitoare la blocurile de locuinţe cuprinse în programele locale se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, constituie informaţii de interes public în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, şi se publică pe pagina de internet a autorităţilor administraţiei publice locale, prin grija coordonatorilor locali.
(7) Blocurile de locuinţe amplasate în municipiile reşedinţă de judeţ, precum şi în sectoarele municipiului Bucureşti, pentru care au fost aprobate dosarele de finanţare prin Programul operaţional regional 2007-2013, axa prioritară 1 «Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere», domeniul de intervenţie 1.2 «Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe», nu pot fi incluse în programul naţional multianual privind creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe."
2.După articolul 1 se introduc două noi articole, articolele 11 şi 12, cu următorul cuprins:
"Art. 11
(1) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică în mod corespunzător şi locuinţelor realizate după proiecte elaborate în perioada 1950-1990, cu destinaţia de:
a) locuinţe sociale şi celelalte unităţi locative, aflate în proprietatea/administrarea consiliului local, indiferent dacă sunt amplasate în blocuri de locuinţe sau sunt locuinţe unifamiliale;
b) locuinţe unifamiliale aflate în proprietatea persoanelor fizice, cu adaptarea soluţiilor în funcţie de caracteristicile, particularităţile şi valoarea arhitecturală a locuinţelor.
(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) locuinţele clasate/în curs de clasare ca monumente istorice, precum şi locuinţele amplasate în centrele istorice ale localităţilor, în zonele de protecţie a monumentelor şi/sau în zonele construite protejate aprobate potrivit legii.
(3) La fundamentarea programelor locale se includ cu prioritate blocurile de locuinţe, precum şi locuinţele sociale prevăzute la alin. (1) lit. a), în limita fondurilor alocate anual cu această destinaţie în bugetele locale.
(4) În situaţia proprietarilor locuinţelor unifamiliale prevăzute la alin. (1) lit. b), solicitarea prevăzută la art. 10 alin. (1) este însoţită de contractul de mandat semnat de către aceştia.
(5) Prin exceptare de la prevederile art. 10, locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative prevăzute la alin. (1) lit. a) se includ în programele locale de către coordonatorii locali, în limita fondurilor alocate anual cu această destinaţie în bugetele locale.
(6) Prin exceptare de la prevederile art. 13 lit. c), finanţarea executării lucrărilor de intervenţii la locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative prevăzute la alin. (1) lit. a) se asigură din fonduri aprobate anual cu această destinaţie în bugetele locale şi/sau din alte surse legal constituite.
(7) Sumele prevăzute la alin. (6) majorează cota de contribuţie a autorităţii administraţiei publice locale prevăzută la art. 13 lit. b).
Art. 12
Prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă li se aplică în completare prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare."
3.La articolul 2, după litera a) se introduc patru noi litera, literale a1)-a4), cu următorul cuprins:
"a1) anvelopă - sistem constructiv de închidere perimetrală a unei clădiri, compus din faţadă - parte vitrată şi parte opacă, inclusiv balcoane, logii şi altele asemenea -, precum şi sistemul de acoperire tip terasă sau învelitoare;
a2) finisajele anvelopei - straturile vizibile de finisare aplicate pe elementele componente ale anvelopei şi asupra cărora se aplică condiţionalităţile privind redarea/conservarea aspectului arhitectural al anvelopei, cu respectarea prevederilor regulamentelor de intervenţie aferente zonelor de acţiune prioritară stabilite în temeiul prevederilor legislaţiei privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor;
a3) asociaţie de proprietari - persoană juridică fără scop lucrativ, constituită în condiţiile Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, cu modificările ulterioare, şi ale Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, de către proprietarii din clădirile cu destinaţia de locuinţă, cu mai multe etaje ori apartamente, sau din ansamblurile rezidenţiale formate din locuinţe individuale, amplasate izolat, înşiruit sau cuplat, în care există proprietăţi comune şi proprietăţi individuale;
a4) locuinţă unifamilială - clădire cu destinaţia de locuinţă care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii;"
4.La articolul 2, literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"b) program local privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe - documentul fundamentat şi elaborat de autorităţile administraţiei publice locale ale municipiilor, oraşelor, comunelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pe baza contractelor de mandat încheiate cu asociaţiile de proprietari, aprobat prin hotărâre a consiliului local, precum şi, după caz, cu avizele conforme şi prealabile ale Consiliului Tehnico-Economic al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului prevăzute la art. 11 alin. (22) lit. c), întocmit în vederea fundamentării alocaţiilor de la bugetul local şi de la bugetul de stat, denumit în continuare program local;
c) program naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe - documentul elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi aprobat prin ordin al ministrului, în baza programelor locale transmise de coordonatorii locali şi în limita fondurilor alocate anual cu această destinaţie de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, denumit în continuare program naţional;"
5.La articolul 3 se introduc şapte noi alineate, alineatele (2)-(8), cu următorul cuprins:
"(2) Blocurile de locuinţe identificate şi inventariate potrivit alin. (1) se grupează, de regulă, pe regimuri de înălţime - până la P+4 etaje şi peste P+4 etaje. În cadrul acestei grupări, inventarierea se realizează în funcţie de perioadele de proiectare, pe tipuri de blocuri cu soluţii constructive similare ale anvelopei.
(3) Pentru adoptarea unor soluţii tehnice unitare şi scurtarea perioadelor de proiectare a lucrărilor de intervenţie, contractarea anuală a proiectării se organizează şi se realizează pe grupări de blocuri de locuinţe, cu respectarea criteriilor prevăzute la alin. (2). Documentaţiile tehnico-economice se elaborează pentru fiecare bloc de locuinţe, cu asigurarea condiţiilor necesare redării aspectului arhitectural al anvelopei, fără alterarea elementelor decorative, a caracteristicilor stilistice şi a cromaticii.
(4) În cazul blocurilor de locuinţe formate din mai multe scări, separate sau nu prin rosturi, soluţia tehnică adoptată trebuie să fie unitară pe întreaga construcţie, din punctul de vedere al aspectului şi cromaticii anvelopei blocului, indiferent de numărul asociaţiilor de proprietari. În acest scop documentaţiile tehnico-economice elaborate se semnează, în condiţiile legii, de către arhitecţi cu drept de semnătură, cu respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al legislaţiei în vigoare privind regimul monumentelor istorice şi al zonelor protejate, precum şi creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor.
(5) Programele locale se avizează, din punct de vedere urbanistic, de către comisiile tehnice de amenajare a teritoriului şi urbanism constituite în temeiul Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea corelării cu prevederile regulamentelor de intervenţie aferente zonelor de acţiune prioritară. Avizarea are rolul de a asigura identitatea şi coerenţa zonelor şi integrarea armonioasă în ansamblul localităţii.
(6) Comisiile prevăzute la alin. (5) avizează, din punct de vedere estetic şi arhitectural, soluţiile de intervenţie stabilite prin documentaţiile tehnice, monitorizează executarea lucrărilor şi participă la recepţia la terminarea lucrărilor.
(7) La nivelul comunelor care nu au constituite comisii tehnice de amenajare a teritoriului şi urbanism, atribuţiile prevăzute la alin. (5) şi (6) se exercită de către comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi urbanism a consiliului judeţean competent.
(8) În exercitarea atribuţiilor, comisiile tehnice de amenajare a teritoriului şi urbanism colaborează, în condiţiile legii, cu filialele teritoriale ale Ordinului Arhitecţilor din România şi cu asociaţiile profesionale ale auditorilor energetici pentru clădiri."
6.Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 4
(1) Lucrările de intervenţie/Activităţile pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, eligibile în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, sunt:
a) lucrări de reabilitare termică a anvelopei;
b) lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire;
c) instalarea, după caz, a unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile - panouri solare termice, panouri solare electrice, pompe de căldură şi/sau centrale termice pe biomasă, inclusiv achiziţionarea acestora -, în scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenţionale şi a emisiilor de gaze cu efect de seră şi pentru care nu au fost aprobate dosarele de finanţare prin «Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire», în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Lucrările de reabilitare termică a anvelopei prevăzute la alin. (1) lit. a) cuprind:
a) izolarea termică a faţadei - parte vitrată, prin înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente accesului în blocul de locuinţe, cu tâmplărie termoizolantă pentru îmbunătăţirea performanţei energetice a părţii vitrate, tâmplărie dotată cu dispozitive/fante/grile pentru aerisirea controlata a spaţiilor ocupate şi evitarea apariţiei condensului pe elementele de anvelopă;
b) izolarea termică a faţadei - parte opacă, inclusiv termo-hidroizolarea terasei, respectiv termoizolarea planşeului peste ultimul nivel în cazul existenţei şarpantei, cu sisteme termoizolante;
c) închiderea balcoanelor şi/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv izolarea termică a parapeţilor, cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 3 alin. (3) teza a doua;
d) izolarea termică a planşeului peste subsol, în cazul în care prin proiectarea blocului sunt prevăzute apartamente la parter.
(3) Lucrările de reabilitare termică a sistemului de încălzire prevăzute la alin. (1) lit. b) cuprind:
a) repararea/refacerea instalaţiei de distribuţie între punctul de racord şi planşeul peste subsol/canal termic, inclusiv izolarea termică a acesteia, în scopul reducerii pierderilor de căldură şi masă, precum şi montarea robinetelor cu cap termostatic la radiatoare şi a robinetelor de presiune diferenţială la baza coloanelor de încălzire în scopul creşterii eficienţei sistemului de încălzire prin autoreglarea termohidraulică a reţelei;
b) repararea/înlocuirea cazanului şi/sau arzătorului din centrala termică de bloc/scară, în scopul creşterii randamentului şi al reducerii emisiilor de CO2.
(4) Odată cu executarea lucrărilor de intervenţie prevăzute la alin. (1) pot fi eligibile în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă şi următoarele lucrări conexe, în condiţiile în care acestea se justifică din punct de vedere tehnic în expertiza tehnică şi, după caz, în auditul energetic:
a) repararea elementelor de construcţie ale faţadei care prezintă potenţial pericol de desprindere şi/sau afectează funcţionalitatea blocului de locuinţe;
b) repararea acoperişului tip terasă/şarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, respectiva sistemului de colectare şi evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip şarpantă;
c) demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe faţadele/terasa blocului de locuinţe, precum şi remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenţie;
d) refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie;
e) repararea/refacerea canalelor de ventilaţie din apartamente în scopul menţinerii/realizării ventilării naturale a spaţiilor ocupate;
f) realizarea lucrărilor de rebranşare a blocului de locuinţe la sistemul centralizat de producere şi furnizare a energiei termice;
g) montarea echipamentelor de măsurare individuală a consumurilor de energie;
h) repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura blocului de locuinţe.
(5) Lucrările prevăzute la alin. (4) lit. d)-g) se realizează numai cu acceptul proprietarilor."
7.După articolul 4 se introduce un nou articol, articolul 41, cu următorul cuprins:
"Art. 41
Lucrările prevăzute la art. 4 se fundamentează în raportul de audit energetic şi, după caz, în raportul de expertiză tehnică şi se detaliază în proiectul tehnic şi detaliile de execuţie."
8.Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 5
Realizarea lucrărilor de intervenţie are ca scop creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, astfel încât consumul anual specific de energie calculat pentru încălzire să scadă sub 100 kWh/m2 arie utilă, în condiţii de eficienţă economică."
9.Articolul 6 se abrogă.
10.La articolul 11, după alineatul (2) se introduc cinci noi alineate, alineatele (21)-(25), cu următorul cuprins:
"(21) Indicatorii tehnico-economici din documentaţia de avizare pentru executarea lucrărilor de intervenţie la blocurile de locuinţe se fundamentează cu încadrarea în standardele de cost în construcţii care se aprobă, conform legii, prin hotărâre a Guvernului.
(22) Indicatorii tehnico-economici din documentaţia de avizare întocmită pentru fiecare bloc de locuinţe se aprobă de către consiliul local, condiţionaţi de îndeplinirea cumulativă a următoarelor:
a) însuşirea acestora de către coordonatorul local;
b) luarea la cunoştinţă de către asociaţia de proprietari despre conţinutul acestora şi transmiterea acordului scris cu privire la nivelul maximal al cheltuielilor corespunzătoare cotei de finanţare ce revine asociaţiei;
c) obţinerea avizului conform şi prealabil al Consiliului tehnico-economic al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru blocurile de locuinţe cuprinse în programul naţional, în limita fondurilor alocate anual cu această destinaţie.
(23) Proiectul tehnic şi detaliile de execuţie privind lucrările de intervenţie se elaborează cu respectarea cerinţelor fundamentale şi a reglementărilor tehnice în vigoare la data elaborării documentaţiei tehnice. Prin proiectul tehnic se prevăd şi măsuri specifice pentru recuperarea şi valorificarea, în condiţiile legii, a deşeurilor din lucrările de intervenţie.
(24) Soluţia tehnică dezvoltată în documentaţia tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de intervenţie, în proiectul tehnic şi în detaliile de execuţie se însuşeşte, în mod obligatoriu, prin semnare şi parafare de către auditorul energetic pentru clădiri elaborator al auditului energetic, din punctul de vedere al respectării soluţiilor stabilite prin raportul de audit energetic.
(25) Documentaţia tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de intervenţie, proiectul tehnic şi detaliile de execuţie se verifică, în condiţiile legii, de către verificatori de proiecte atestaţi, pentru cerinţa fundamentală «securitate la incendiu», precum şi, după caz, la alte cerinţe fundamentale, în funcţie de complexitatea soluţiilor tehnice dezvoltate."
11.După articolul 11 se introduce un nou articol, articolul 111, cu următorul cuprins:
"Art. 111
(1) Executanţii lucrărilor de intervenţie au obligaţia de a respecta prevederile autorizaţiei de construire, proiectul tehnic şi detaliile de execuţie, precum şi de a asigura nivelurile de performanţă prevăzute de legislaţia privind calitatea în construcţii, precum şi calitatea estetică, arhitecturală şi ambientală a clădirilor, în scopul protejării securităţii şi sănătăţii persoanelor, siguranţei utilizării spaţiului public şi calităţii mediului natural şi construit.
(2) Lucrările de intervenţie se realizează cu produse pentru construcţii puse pe piaţă conform prevederilor legale în vigoare şi ale căror performanţe declarate de către fabricant în documentele însoţitoare sunt conforme cu performanţele prevăzute în documentaţiile tehnico-economice.
(3) Nerespectarea prevederilor alin. (1) şi (2) de către executanţii lucrărilor de intervenţie atrage răspunderea juridică a acestora, în condiţiile legii."
12.Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 12
Finanţarea realizării auditului energetic, expertizei tehnice şi proiectării lucrărilor de intervenţie, precum şi a verificării documentaţiilor tehnice pentru autorizare, proiectelor tehnice şi detaliilor de execuţie de către verificatori de proiecte atestaţi, prevăzute la art. 4-11, se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în condiţiile legii."
13.După articolul 13 se introduce un nou articol, articolul 131, cu următorul cuprins:
"Art. 131
(1) Prin excepţie de la prevederile art. 12 şi 13, finanţarea unor activităţi/lucrări de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe se poate asigura din fondurile structurale şi de coeziune ale Uniunii Europene, în conformitate cu regulamentele şi procedurile de accesare a acestor fonduri şi în condiţiile stabilite prin documentele procedurale specifice implementării programelor operaţionale prin care se asigură finanţarea unor astfel de intervenţii, după cum urmează:
a) 60% din fondurile structurale şi de coeziune ale Uniunii Europene şi din alocaţii de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului;
b) 40% din fonduri aprobate anual cu această destinaţie în bugetele locale şi/sau din alte surse legal constituite, precum şi din fondul de reparaţii al asociaţiilor de proprietari şi/sau din alte surse legal constituite.
(2) Cota de contribuţie proprie a autorităţilor administraţiei publice locale se stabileşte pe baza unor criterii socio-economice, în limita unei cote de maximum 30% din valoarea activităţilor/lucrărilor prevăzute la alin. (1), şi se aprobă prin hotărâre a consiliilor locale/Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi, în completare, din fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari constituit în acest sens.
(3) Autoritatea publică locală aduce la cunoştinţa asociaţiei de proprietari posibilitatea finanţării activităţilor/lucrărilor în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), criteriile de acces la acest program de finanţare, precum şi cota de contribuţie din fondul de reparaţii ce revine asociaţiei de proprietari, ce nu poate fi mai mică de 10% din valoarea activităţilor/lucrărilor.
(4) Pentru a putea accede la acest program de finanţare, hotărârile asociaţiei de proprietari de a mandata autoritatea publică locală în vederea realizării activităţilor/lucrărilor de intervenţie prevăzute la alin. (1), precum şi cu privire la cota contribuţiei fiecărui proprietar la fondul de reparaţii trebuie luate cu votul tuturor membrilor asociaţiei de proprietari."
14.Articolele 14-18 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 14
(1) Prin excepţie de la prevederile art. 13 lit. b), autorităţile administraţiei publice locale pot asigura, la cererea de finanţare depusă de către asociaţiile de proprietari, în baza hotărârii consiliului local şi în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie, finanţarea cheltuielilor aferente executării lucrărilor de intervenţie corespunzătoare cotei de contribuţie ce revine proprietarilor/asociaţiei de proprietari, cu recuperarea sumelor în condiţiile alin. (3) şi (5)-(9).
(2) Prin excepţie de la prevederile art. 131 alin. (2), autorităţile administraţiei publice locale pot asigura, la cererea de finanţare depusă de către asociaţiile de proprietari, în baza hotărârii consiliului local şi în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie, finanţarea cheltuielilor aferente cotei de contribuţie ce revine proprietarilor/asociaţiei de proprietari, conform art. 131 alin. (3), pentru activităţile/lucrările prevăzute la art. 131 alin. (1), cu recuperarea sumelor în condiţiile alin. (4)-(7).
(3) Sumele avansate de către autorităţile administraţiei publice locale pentru asigurarea cotei de contribuţie proprie a proprietarilor/asociaţiilor de proprietari, menţionată la alin. (1), se recuperează din fondul de reparaţii constituit în acest sens. În cazul în care aceste sume nu se regăsesc în totalitate în fondul de reparaţii, recuperarea se realizează prin taxa de reabilitare termică, stabilită prin hotărâre a consiliilor locale sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(4) Sumele avansate de către autorităţile administraţiei publice locale pentru asigurarea cotei de contribuţie proprie a proprietarilor/asociaţiilor de proprietari, menţionată la alin. (2), se recuperează prin taxa de reabilitare termică, stabilită prin hotărâre a consiliilor locale sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(5) Taxa de reabilitare termică, prevăzută la alin. (3) şi (4), se fundamentează în funcţie de sumele avansate de către autorităţile locale pentru asigurarea cotei de contribuţie aferente proprietarilor, în raport cu cotele-părţi indivize din proprietatea comună aferentă fiecărei proprietăţi individuale.
(6) Durata în care pot fi recuperate, prin intermediul taxei, sumele avansate conform alin. (1) şi (2) se stabileşte prin hotărâre a consiliilor locale sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi nu poate depăşi 10 ani.
(7) Taxa pentru reabilitare termică se urmăreşte şi se execută în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), sumele avansate de autorităţile administraţiei publice locale pentru asigurarea cotei de contribuţie proprie a asociaţiilor de proprietari, prevăzute la art. 13 lit. c), sunt considerate cheltuieli de natură socială şi nu se recuperează de la următoarele categorii de proprietari, persoane fizice:
a) persoane cu handicap sau familii cu persoane cu handicap aflate în întreţinere;
b) persoane singure/familii care, în ultimele 3 luni anterioare efectuării anchetei sociale de către autoritatea administraţiei publice locale, au realizat venituri medii nete lunare pe persoană singură/membru de familie sub câştigul salarial mediu net pe economie;
c) veterani de război şi soţi/soţii supravieţuitori/ supravieţuitoare ai/ale acestora;
d) pensionari, indiferent de statutul acestora, ale căror venituri medii nete lunare pe persoană singură/membru de familie sunt sub câştigul salarial mediu net pe economie.
(9) Sumele destinate finanţării cheltuielilor menţionate la alin. (8) majorează cota de contribuţie care revine bugetului local, prevăzută la art. 13 lit. b), în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetele locale.
Art. 15
La termenele prevăzute în Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare:
a) autorităţile administraţiei publice locale stabilesc, în cadrul programelor locale, necesarul de alocaţii de la bugetul de stat pentru finanţarea cotei-părţi prevăzute la art. 13 lit. a), aferentă blocurilor de locuinţe care vor beneficia de lucrări de intervenţie în anul bugetar următor, şi transmit programele locale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului;
b) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului centralizează propunerile primite, în baza cărora include în proiectul bugetului de stat sumele necesare pentru finanţarea cotei-părţi prevăzute la art. 13 lit. a).
Art. 16
(1) În limita resurselor bugetare alocate în acest scop prin legea bugetului de stat, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului:
a) aprobă, prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi turismului, programul naţional, care cuprinde lista blocurilor de locuinţe cuprinse în programele locale şi prioritizate de către coordonatorii locali în baza criteriilor tehnice prevăzute la art. 22 alin. (2), respectiv alocă bugetelor locale fondurile aferente cotei-părţi prevăzute la art. 13 lit. a);
b) repartizează şi comunică autorităţilor administraţiei publice locale fondurile alocate, cu respectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului prevăzut la alin. (1) lit. a) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de internet a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Art. 17
(1) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului efectuează lunar plata către coordonatorii locali a sumelor aferente cotei-părţi prevăzute la art. 13 lit. a), aferentă lucrărilor de intervenţie executate, pe baza deconturilor justificative, verificate şi aprobate conform legii.
(2) Cu excepţia primului decont justificativ, plata fiecărui decont justificativ următor este condiţionată de prezentarea, de către coordonatorul local, a extrasului de cont în copie, pentru certificarea efectuării plăţii integrale, către executantul lucrărilor de intervenţie, a sumei aferente decontului justificativ precedent.
(3) Plata ultimului decont justificativ, în cuantum de minimum 10% din suma alocată de la bugetul de stat, se efectuează în condiţiile prezentării, în copie certificată conform cu originalul, a procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi a certificatelor de performanţă energetică ale blocului de locuinţe, iniţiale şi după executarea lucrărilor de intervenţie.
Art. 18
Autorităţile administraţiei publice locale pot hotărî şi preluarea cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenţie, corespunzătoare cotei de contribuţie prevăzute la art. 13 lit. a) din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetele locale, pentru blocurile de locuinţe."
15.La articolul 19, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivelor de investiţii privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe; pentru obiectivele de investiţii prioritizate cuprinse în programele naţionale, indicatorii tehnico-economici se aprobă numai cu avizul conform şi prealabil prevăzut la art. 11 alin. (22) lit. c);"
16.Articolul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 20
(1) Coordonatorul local, în aria sa de competenţă:
a) realizează identificarea şi inventarierea blocurilor de locuinţe prevăzute la art. 1 alin. (1);
b) înştiinţează asociaţiile de proprietari asupra prevederilor legale privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, precizând condiţiile şi modalitatea de înscriere în programul local;
c) încheie contractul de mandat cu fiecare asociaţie de proprietari înştiinţată, pentru implementarea, pe etape, a programului local;
d) contractează proiectarea lucrărilor de intervenţie;
e) transmite Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului documentaţiile de avizare pentru lucrările de intervenţie la blocurile de locuinţe prioritizate, pentru care se solicită includerea în programul naţional, în vederea emiterii avizului conform şi prealabil prevăzut la art. 11 alin. (22) lit. c);
f) notifică asociaţiei de proprietari hotărârea consiliului local privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici corespunzători lucrărilor de intervenţie ce urmează a fi executate;
g) fundamentează programul local;
h) transmite Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului propunerile cuprinse în programele locale în scopul includerii blocurilor de locuinţe prioritizate în programul naţional;
i) încheie act adiţional la contractul de mandat, cuprinzând datele şi informaţiile prevăzute în notificarea menţionată la lit. f);
j) contractează executarea lucrărilor de intervenţie;
k) organizează recepţia la terminarea lucrărilor şi transmite asociaţiei de proprietari un exemplar certificat conform cu originalul din întreaga documentaţie tehnico-economică, dispoziţiile de şantier şi procesele-verbale pe faze determinante, certificatele de performanţă energetică elaborate iniţial şi după executarea lucrărilor de intervenţie aferente fiecărui bloc de locuinţe cuprins în programul local, cu evidenţierea consumului anual specific de energie calculat pentru încălzire, în termen de 3 luni de la data recepţiei la terminarea lucrărilor;
l) transmite trimestrial Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în copii certificate conform cu originalul, certificatele de performanţă energetică elaborate iniţial şi după executarea lucrărilor de intervenţie, însoţite de procesele-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor, aferente blocurilor de locuinţe cuprinse în programele locale, indiferent de modul de finanţare a lucrărilor de intervenţie prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă;
m) organizează recepţia finală după expirarea perioadei de garanţie de bună execuţie şi transmite asociaţiei de proprietari documentele tehnico-economice necesare care completează cartea tehnică a construcţiei;
n) constituie, gestionează şi actualizează baze de date specifice, pe care le pune la dispoziţia Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în vederea fundamentării politicilor publice naţionale în domeniu şi cuantificării economiilor de energie obţinute prin realizarea lucrărilor de intervenţie;
o) asigură controlul utilizării eficiente a fondurilor alocate şi al aplicării prevederilor contractuale;
p) informează asociaţiile de proprietari privind programul local în toate etapele de implementare a acestuia;
r) numeşte în comisiile de recepţie la terminarea lucrărilor, precum şi în comisia de recepţie finală un reprezentant al asociaţiei de proprietari la propunerea adunării generale a asociaţiei;
s) numeşte în comisiile de organizare a licitaţiilor pentru selectarea executantului de lucrări câte un reprezentant al asociaţiilor de proprietari la propunerea adunării generale a asociaţiei;
t) numeşte o comisie de negociere a contractului de mandat care urmează a fi încheiat cu asociaţia de proprietari;
u) supune aprobării consiliului local contractul de mandat încheiat cu fiecare asociaţie de proprietari.
(2) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) de către coordonatorii locali atrage răspunderea juridică, în condiţiile legii."
17.La articolul 21, după litera c1) se introduce o nouă literă, litera c2), cu următorul cuprins:
"c2) confirmă, prin reprezentant desemnat, că a luat cunoştinţă de conţinutul documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie, a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie şi transmite, în scris, acordul cu privire la nivelul maximal al cheltuielilor corespunzătoare cotei de finanţare ce revine asociaţiei sau, după caz, refuzul justificat;"
18.La articolul 22, partea introductivă şi literele a) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 22
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de autoritate competentă în domeniul creşterii performanţei energetice a clădirilor:
a) emite avizul conform şi prealabil prevăzut la art. 11 alin. (22) lit. c) pentru blocurile de locuinţe prioritizate în condiţiile alin. (2) şi centralizează propunerile transmise de coordonatorii locali privind blocurile de locuinţe prioritizate cuprinse în programele locale, în scopul includerii acestora în programul naţional, în limita fondurilor alocate;
...............
c) asigură finanţarea lucrărilor, în cota prevăzută la art. 13 lit. a), precum şi finanţarea activităţilor/lucrărilor prevăzute la art. 131 alin. (1) în cota prevăzută la art. 131 alin. (1) lit. a), în limita fondurilor alocate anual cu această destinaţie în bugetul propriu;"
19.La articolul 22, litera e) se abrogă.
20.La articolul 22 se introduc două noi alineate, alineatele (2) şi (3), cu următorul cuprins:
"(2) Blocurile de locuinţe cuprinse în programele locale se prioritizează de către coordonatorii locali în scopul includerii în programul naţional, în baza următoarelor criterii tehnice:
a) nivel de performanţă energetică, începând cu blocurile de locuinţe cele mai ineficiente din punct de vedere energetic;
b) număr de apartamente, începând cu blocurile de locuinţe cu cel mai mare număr de apartamente;
c) anul construirii, începând cu blocurile de locuinţe cu vechimea cea mai mare.
(3) Alocarea fondurilor publice în cota-parte prevăzută la art. 13 lit. a) se asigură echilibrat pe regiunile de dezvoltare şi, în cadrul acestora, pe municipii reşedinţă de judeţ, în condiţiile art. 1 alin. (7), municipii, oraşe şi comune, în funcţie de necesarul anual de alocaţii fundamentat de coordonatorii locali, cu prioritate pentru finalizarea executării lucrărilor de intervenţie contractate în anii precedenţi, în limita fondurilor publice aprobate anual cu această destinaţie."
21.Articolul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 23
Pentru finanţarea lucrărilor de intervenţie, coordonatorii locali efectuează plăţile către contractori pe bază de ordine de plată pentru Trezoreria Statului - OPT - întocmite distinct pentru cotele-părţi finanţate din bugetul local şi din bugetul de stat şi, respectiv, pentru cotele-părţi de participare ale asociaţiilor de proprietari sau proprietarilor locuinţelor unifamiliale."
22.După articolul 24 se introduce un nou capitol, capitolul V1, cuprinzând articolele 241 şi 242, cu următorul cuprins:
"- CAPITOLUL V1: Contravenţii şi sancţiuni
Art. 241
(1) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni:
a) nerespectarea de către executanţi a obligaţiei prevăzute la art. 111 alin. (1) privind asigurarea calităţii estetice, arhitecturale şi ambientale a clădirilor, în scopul protejării securităţii şi sănătăţii persoanelor, siguranţei utilizării spaţiului public şi calităţii mediului natural şi construit, precum şi a obligaţiei prevăzute la art. 111 alin. (2) privind realizarea lucrărilor de intervenţie cu produse pentru construcţii puse pe piaţă conform prevederilor legale şi ale căror performanţe declarate de către fabricant în documentele însoţitoare sunt conforme cu performanţele prevăzute în documentaţiile tehnico-economice, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;
b) nerespectarea de către coordonatorii locali a obligaţiei prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. a) privind identificarea şi inventarierea blocurilor de locuinţe, a obligaţiei prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. g) privind fundamentarea programului local, precum şi a obligaţiei prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. o) privind asigurarea controlului utilizării eficiente a fondurilor alocate şi al aplicării prevederilor contractuale, cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei;
c) nerespectarea de către coordonatorii locali a obligaţiei prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. e) privind transmiterea la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a documentaţiilor de avizare pentru lucrările de intervenţie în vederea emiterii avizului conform şi prealabil prevăzut la art. 11 alin. (22) lit. c), precum şi a obligaţiei prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. h) privind transmiterea la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a propunerilor cuprinse în programele locale în scopul includerii blocurilor de locuinţe prioritizate în programul naţional, cu amendă de la 6.000 lei la 10.000 lei;
d) nerespectarea de către coordonatorii locali a obligaţiei prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. l) privind transmiterea la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a certificatelor de performanţă energetică elaborate iniţial şi după executarea lucrărilor de intervenţie, însoţite de procesele-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor, aferente blocurilor de locuinţe cuprinse în programele locale, indiferent de modul de finanţare a lucrărilor, precum şi a obligaţiei prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. n) privind punerea la dispoziţia Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei a bazelor de date specifice, constituite, gestionate şi actualizate, în vederea fundamentării politicilor publice naţionale în domeniu şi cuantificării economiilor de energie obţinute prin realizarea lucrărilor de intervenţie, cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei;
e) nerespectarea de către coordonatorii locali a obligaţiilor prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. d) şi j) privind contractarea proiectării, precum şi a executării lucrărilor de intervenţie, cu amendă de la 3.000 lei la 4.000 lei;
f) nerespectarea de către coordonatorii locali a obligaţiilor prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. c) şi i) privind încheierea cu fiecare asociaţie de proprietari înştiinţată a contractului de mandat şi a actului adiţional aferent, a obligaţiei prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. f) privind notificarea asociaţiei de proprietari cu privire la hotărârea consiliului local de aprobare a indicatorilor tehnico-economici corespunzători lucrărilor de intervenţie, a obligaţiei prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. k) privind transmiterea la asociaţia de proprietari a documentaţiei tehnico-economice, dispoziţiilor de şantier şi proceselor-verbale pe faze determinante şi a certificatelor de performanţă energetică cu evidenţierea consumului anual specific de energie calculat pentru încălzire, în termen de 3 luni de la data recepţiei la terminarea lucrărilor, precum şi a obligaţiei prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. m) privind transmiterea la asociaţia de proprietari a documentelor tehnico-economice necesare care completează cartea tehnică a construcţiei, cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei;
g) nerespectarea de către coordonatorii locali a obligaţiei prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. b) privind înştiinţarea asociaţiilor de proprietari asupra prevederilor legale referitoare la creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, precum şi a obligaţiei prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. p) privind informarea asociaţiilor de proprietari cu privire la programul local în toate etapele de implementare a acestuia, cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei;
h) refuzul nejustificat al asociaţiei de proprietari de a respecta obligaţiile prevăzute la art. 21 lit. c1), c2) şi d), cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) se fac după cum urmează:
a) de către prefect, pentru cele prevăzute la alin. (1) lit. b);
b) de către persoanele cu atribuţii de control din aparatul propriu al Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C., pentru cele prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-h).
(3) Cuantumul amenzilor se actualizează prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de rata inflaţiei.
(4) Sancţiunea amenzii se aplică persoanelor fizice şi juridice, precum şi, după caz, reprezentantului persoanei juridice.
(5) În condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică sancţiunea avertisment.
Art. 242
Dispoziţiile art. 241 referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare."
23.Articolul 25 se abrogă.
24.După articolul 26 se introduce un nou articol, articolul 261, cu următorul cuprins:
"Art. 261
(1) Controlul statului privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se exercită de către persoanele cu atribuţii de control din aparatul propriu al Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C., prin controale tematice şi controale prin sondaj. În acest scop, Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. poate solicita cooptarea unor specialişti desemnaţi de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi de către asociaţiile profesionale de profil.
(2) Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C., prin structura teritorială proprie, aprobă fazele determinante stabilite de către proiectant prin proiectul tehnic privind lucrările de intervenţie, vizează spre neschimbare proiectul tehnic şi participă, pe durata executării lucrărilor, la verificarea fazelor determinante în prezenţa proiectantului şi a auditorului energetic pentru clădiri, în condiţiile legii."
25.Articolul 31 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 31
Pentru eficientizarea măsurilor de creştere a performanţei energetice a blocurilor de locuinţe şi scurtarea perioadelor de execuţie a lucrărilor de intervenţie, contractarea execuţiei se poate organiza şi realiza, de regulă, pe ansambluri de blocuri de locuinţe racordate la acelaşi/aceeaşi punct termic/centrală termică."
26.Articolul 34 se abrogă.
27.În tot cuprinsul ordonanţei de urgenţă, denumirea "Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor - INCERC Bucureşti" se înlocuieşte cu denumirea "Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă URBAN-INCERC".
Art. II
(1)Autorităţile administraţiei publice locale pot finanţa din bugetele locale, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie, lucrări de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe şi/sau a clădirilor rezidenţiale, în cadrul unor scheme de finanţare, fără ca, în acest scop, să se aloce fonduri de la bugetul de stat şi/sau fonduri comunitare structurale ori de coeziune.
(2)Schemele de finanţare menţionate la alin. (1), aprobate prin hotărâre a consiliului local, cuprind cei puţin, dar fără a se limita la acestea:
a)categoriile de beneficiari eligibili;
b)categoriile de clădiri eligibile;
c)categoriile de activităţi eligibile;
d)cotele de cofinanţare care revin beneficiarilor eligibili;
e)modul de finanţare, parţială sau integrală, a categoriilor de lucrări de intervenţie.
(3)Autorităţile administraţiei publice locale care dezvoltă scheme de finanţare în condiţiile alin. (1) şi (2), pot utiliza prevederile art. 7-10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)La elaborarea schemelor de finanţare se vor respecta prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare.
(5)Pentru clădirile cuprinse în schemele de finanţare prevăzute la alin. (1) şi (2), autorităţilor administraţiei publice locale le sunt aplicabile prevederile art. 20 alin. (1) lit. l) şi n) şi alin. (2), coroborate cu art. 241 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. III
(1)Modificările şi completările aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările ulterioare, prin prezenta ordonanţă de urgenţă, nu se aplică obiectivelor de investiţii pentru care, până la data intrării în vigoare a acesteia, a fost emis ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului pentru includerea în programul naţional, au fost semnate contractele de execuţie, respectiv au fost alocate fonduri de la bugetul de stat, acestora fiindu-le aplicabile în continuare prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările ulterioare, în vigoare la data emiterii ordinului, semnării contractelor de execuţie, respectiv alocării fondurilor de la bugetul de stat, după caz.
(2)Pentru toate celelalte obiective de investiţii care nu se încadrează în condiţiile prevederilor alin. (1), inclusiv pentru cele care au fost cuprinse în programele locale, le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările ulterioare.
(3)În aplicarea prevederilor alin. (2), coordonatorii locali vor înştiinţa asociaţiile de proprietari asupra prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi vor solicita actualizarea acordului acestora de înscriere/menţinere în programul local, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. În acest caz, hotărârea asociaţiei de proprietari va fi luată în unanimitate, în condiţiile art. I pct. 13 din prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. IV
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, coordonatorii locali finalizează identificarea şi inventarierea blocurilor de locuinţe, precum şi a locuinţelor unifamiliale aflate în proprietatea persoanelor fizice, realizate după proiecte elaborate în perioada 1950-1990.
Art. V
1.După alineatul (3) al articolului 283 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) Consiliile locale/Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot/poate institui taxa pentru reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, pentru care s-au alocat sume aferente cotei de contribuţie a proprietarilor, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările ulterioare."
Art. VI
Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la 20 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. VII
În termen de 20 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă, Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei, al ministrului finanţelor publice şi al viceprim-ministrului, ministrul administraţiei şi internelor, nr. 163/540/23/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 27 martie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se actualizează în mod corespunzător.
Art. VIII
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 12 martie 2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în termen de 30 de zile de la aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului,

Eduard Hellvig

Ministrul administraţiei şi internelor,

Mircea Duşa

p. Ministrul delegat pentru administraţie,

Constantin Cătălin Chiper,

secretar de stat

Ministrul afacerilor europene,

Leonard Orban

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 749 din data de 7 noiembrie 2012