Document embed

DECIZIE nr. 778 din 18 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Teodora Pop	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Ionel Volcinschi în Dosarul nr. 797/121/2014 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 529D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 546D/2014, nr. 553D/2014, nr. 557D/2014, nr. 558D/2014 şi nr. 559D/2014, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Gabriel Constantin Sandu, Dănuţ Stănescu, Ioniţă Manolea, Vasile Racoviţă şi Rodica Leanca în dosarele nr. 3.713/3/2014, nr. 2.756/233/2014, nr. 1.374/89/2014, nr. 1.375/89/2014 şi nr. 1.349/109/2014 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Tribunalului Galaţi - Secţia penală, Tribunalului Vaslui - Secţia penală şi Tribunalului Argeş - Secţia penală.

4. La apelul nominal răspunde, în Dosarul nr. 546D/2014, autorul excepţiei, prezent personal. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 546D/2014, nr. 553D/2014, nr. 557D/2014, nr. 558D/2014 şi nr. 559D/2014 la Dosarul nr. 529D/2014. Partea prezentă lasă la aprecierea Curţii Constituţionale măsura conexării dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 546D/2014, nr. 553D/2014, nr. 557D/2014, nr. 558D/2014 şi nr. 559D/2014 la Dosarul nr. 529D/2014, care este primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care susţine că prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie. Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, se susţine că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 exclud aplicarea dispoziţiilor art. 15 din Codul penal din 1969, ce au în vedere aplicarea prevederilor Codului penal actual, ca lege penală mai favorabilă. Se arată că, în acest fel, textul criticat elimină posibilitatea aplicării legii penale mai favorabile. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin art. 4 din Legea nr. 187/2012, a prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), se susţine că acesta creează discriminare între persoanele condamnate definitiv sub imperiul Codului penal din 1969, cărora le-au fost aplicate pedepse penale mai mici decât maximul special prevăzut de Codul penal în vigoare pentru infracţiunile săvârşite, care nu vor beneficia, potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 187/2012, de aplicarea legii penale mai favorabile, şi persoanele condamnate în aceleaşi condiţii, ale căror pedepse aplicate depăşesc acest maxim şi cărora le este aplicabil principiul anterior enunţat.

7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că autorii excepţiei deduc neconstituţionalitatea art. 4 din Legea nr. 187/2012 comparând textul criticat cu prevederile art. 15 din Codul penal din 1969. Se susţine că, de fapt, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 reprezintă o formulare negativă a prevederilor art. 6 din Codul penal, fiind o consecinţă a celor din urmă. Se arată că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 reprezintă o nouă politică penală a statului, ce are în vedere aplicarea principiului legii penale mai favorabile în cauzele care nu sunt definitiv soluţionate şi a cărei marjă de apreciere este de competenţa legiuitorului. Se susţine că măsura astfel impusă este justificată şi proporţională cu scopul urmărit. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv la deciziile nr. 365 din 25 iunie 2014 şi nr. 385 din 26 iunie 2014, arătându-se că acestea sunt incidente şi în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

8. Prin încheierile din 20 mai 2014, 6 mai 2014 şi 19 mai 2014, Decizia penală nr. 229 din 27 mai 2014 şi sentinţele penale nr. 302 şi nr. 303 din 28 mai 2014, pronunţate în dosarele nr. 797/121/2014, nr. 3.713/3/2014, nr. 1.349/109/2014, nr. 2.756/233/2014 şi, respectiv, nr. 1.374/89/2014 şi nr. 1.375/89/2014, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Tribunalul Argeş - Secţia penală, Tribunalul Galaţi - Secţia penală şi Tribunalul Vaslui - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Ionel Volcinschi, Gabriel Constantin Sandu, Rodica Leanca, Dănuţ Stănescu, Ioniţă Manolea şi Vasile Racoviţă în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de aplicare a legii penale mai favorabile.

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât înlătură în mod nejustificat aplicarea art. 15 alin. (1) teza întâi din Codul penal din 1969 referitor la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, care era în vigoare la data condamnării sale şi permitea, pentru situaţia în care pedeapsa definitiv aplicată era mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fie menţinerea, fie reducerea pedepsei. Se arată că, în determinarea şi aplicarea legii penale mai favorabile, trebuie avut în vedere doar maximul special al pedepselor prevăzute de legile succesive pentru infracţiunea săvârşită, nu şi pedeapsa aplicată, impunându-se diminuarea acesteia din urmă în cazul reducerii maximului special.

10. Se arată, totodată, că textul criticat contravine prevederilor art. 16 din Constituţie şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, creând discriminare între persoanele condamnate definitiv la pedepse care depăşesc maximul special prevăzut de legea nouă, respectiv Codul penal în vigoare, şi ale căror pedepse pot fi reduse până la acest maxim, potrivit art. 6 din Codul penal, în cazul în care aceste pedepse sunt în curs de executare, şi persoanele condamnate definitiv la pedepse ce nu depăşesc maximul special prevăzut de legea nouă, pedepse care nu au fost încă executate sau considerate executate, şi al căror cuantum nu poate fi redus proporţional cu reducerea maximului special al pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.

11. Pentru aceleaşi motive, se susţine încălcarea, prin prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012, a dispoziţiilor art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală şi ale art. 6 şi art. 7 din Convenţie.

12. Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Tribunalul Galaţi - Secţia penală, Tribunalul Vaslui - Secţia penală şi, respectiv, Tribunalul Argeş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că opţiunea legiuitorului de a nu reglementa în noul Cod penal aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive nu contravine dispoziţiilor constituţionale şi normelor de drept european invocate de autorii excepţiei. Se arată că prevederile art. 15 din Codul penal din 1969 lăsau la aprecierea judecătorului menţinerea sau reducerea pedepsei definitiv aplicate, ca urmare a reducerii maximului special al pedepsei prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fapt ce putea determina reduceri diferenţiate şi nejustificate ale pedepselor definitive în cazul unor persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, Se susţine că, în realitate, autorii excepţiei solicită aplicarea ultraactivă a prevederilor art. 15 din Codul penal din 1969. Se arată că legiuitorul, plecând de la considerente de politică penală, are dreptul de a stabili modalităţile şi condiţiile de reducere a pedepselor definitiv aplicate, în cazul intrării în vigoare a unor dispoziţii penale care prevăd pedepse mai reduse. Se susţine că, atâta timp cât pedepsele aplicate potrivit Codului penal din 1969 se înscriu în limitele pedepselor stabilite prin noul Cod penal, textul criticat nu contravine principiului "nulla poena sine lege". Se arată, de asemenea, că texul criticat nu contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, întrucât situaţia juridică a persoanelor condamnate definitiv înaintea datei intrării în vigoare a Codului penal nu este similară celei a persoanelor ale căror cauze penale erau în curs de soluţionare la acea dată. Se susţine că nu sunt încălcate prin textul criticat nici dispoziţiile art. 7 din Convenţie.

13. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

14. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Referitor la pretinsa încălcare prin textul criticat a dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), se susţine că soluţia legislativă criticată se justifică prin prisma necesităţii asigurării unui echilibru între principiile constituţionale referitoare la separaţia puterilor în stat, legalitatea pedepsei şi neretroactivitatea legii, cu excepţia legii penale şi contravenţionale mai favorabile. Se arată faptul că, în situaţia invocată de autorul excepţiei, legea nouă nu prevede o pedeapsă mai severă decât cea aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii, astfel încât nu poate fi reţinută o eventuală încălcare a prevederilor art. 7 din Convenţie. Se susţine că, de altfel, prevederile art. 6 din Codul penal reprezintă o directă aplicare a normei europene anterior referite, impunând reducerea pedepselor aplicate prin hotărâri definitive la maximul special prevăzut de legea nouă. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare prin dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, se arată că acestea se aplică în mod egal tuturor persoanelor condamnate definitiv la pedepse ce nu depăşesc maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunile săvârşite.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul cuprins: "Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi."

18. Se susţine că textul criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 cu privire la dreptul internaţional şi la dreptul intern, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) cu privire la accesul liber la justiţie şi art. 124 alin. (2) cu privire la înfăptuirea justiţiei, precum şi prevederilor art. 6, art. 7 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil, la legalitatea pedepsei şi la interzicerea discriminării.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, şi Deciziei nr. 385 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 31 iulie 2014, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 16 şi nici prevederilor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

20. Având în vedere cele statuate în jurisprudenţa proprie, dar şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitor la principiul autorităţii de lucru judecat, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie. În acest sens, Curtea a reţinut că criteriile folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi, în cazul pedepselor definitiv aplicate, constau în limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi şi în cauzele legale de modificare a acestor limite. Astfel, Curtea a reţinut că legea nouă poate să prevadă o pedeapsă mai uşoară, dar sancţiunea aplicată fie să depăşească maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fie să nu depăşească acest maxim. Dacă în primul caz se ajunge la executarea unui cuantum al sancţiunii care nu are corespondent în legea penală în vigoare, acest raţionament nu mai subzistă în cea de-a doua ipoteză, în care este vorba despre punerea în balanţă a dreptului unei persoane condamnate la aplicarea legii penale mai favorabile şi alte drepturi sau valori constituţionale, care pot contracara parţial sau complet acest drept, precum principiul securităţii raporturilor juridice şi principiul autorităţii de lucru judecat. Astfel, legiuitorul, având sarcina de a echilibra intensitatea încălcării drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate şi valorile care justifică această încălcare, a eliminat aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile din Codul penal.

21. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din perspectiva principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, Curtea a observat că, având în vedere situaţia în care ulterior comiterii unei infracţiuni, dar înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, o nouă lege prevede impunerea unei pedepse mai blânde, instanţa europeană a statuat că autorul infracţiunii trebuie să beneficieze de legea penală mai favorabilă (Hotărârea din 17 septembrie 2009 pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei nr. 2, paragraful 109). Astfel, în vreme ce o lege dezincriminatoare ulterioară se aplică autorilor faptelor până la momentul executării complete a pedepselor, o lege penală nouă, care reduce sau atenuează pedepsele aplicabile, se aplică autorilor actelor până în momentul în care condamnarea lor dobândeşte autoritatea de lucru judecat. Având în vedere cele reţinute, Curtea a constatat că dispoziţiile criticate nu contravin principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile prevăzut de art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

22. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 16, Curtea observă că autorii excepţiei deduc neconstituţionalitatea textului de lege criticat dintr-un pretins tratament discriminatoriu aplicat persoanelor condamnate definitiv, determinat de renunţarea la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive.

23. Analizând o critică similară, prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, precitată, Curtea a apreciat că diferenţa rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, sancţiunile aplicate depăşesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-şi corespondent în noua legislaţie, situându-ne astfel în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât şi de art. 6 din noul Cod penal, pe când în cazul celei de-a doua categorii, în care se găsesc şi autorii excepţiei, sancţiunile aplicate acestora nu depăşesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată însă în Codul penal actual. Curtea a observat că cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, astfel încât aplicarea noii reglementări doar persoanelor a căror sancţiune aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă nu poate duce la o înfrângere a principiului egalităţii.

24. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare, invocată în cauza ce face obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, între persoanele care au săvârşit faptele sub imperiul legii vechi şi au fost condamnate sub imperiul acestei legi, şi cele care, săvârşind faptele în aceleaşi condiţii, nu au fost condamnate, urmând a li se aplica noile dispoziţii, Curtea a constatat că aceste persoane nu se regăsesc în situaţii identice, unele persoane fiind condamnate definitiv, altele nu, astfel că tratamentul juridic diferenţiat este justificat şi nu se poate vorbi despre existenţa unei discriminări.

25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

26. Având în vedere argumentele anterior expuse, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici încălcarea prin textul criticat a prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 alin. (1) şi art. 124 alin. (2). De asemenea, Curtea constată că prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 nu contravin dispoziţiilor art. 6 şi art. 14 din Convenţie.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionel Volcinschi, Gabriel Constantin Sandu, Dănuţ Stănescu, Ioniţă Manolea, Vasile Racoviţă şi Rodica Leancă în dosarele nr. 797/121/2014, nr. 3.713/3/2014, nr. 2.756/233/2014, nr. 1.374/89/2014, nr. 1.375/89/2014 şi nr. 1.349/109/2014 ale Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Tribunalului Galaţi - Secţia penală, Tribunalului Vaslui - Secţia penală şi Tribunalului Argeş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Tribunalului Galaţi - Secţia penală, Tribunalului Vaslui - Secţia penală şi Tribunalului Argeş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 18 decembrie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 97 din data de 6 februarie 2015