Document embed

DECIZIE nr. 721 din 5 iulie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente

Augustin Zegrean	- preşedinte
Aspazia Cojocaru	- judecător
Acsinte Gaspar	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Ion Predescu	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Irina Loredana Gulie	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie invocată de Teodor Bucşe în Dosarul nr. 1.574/122/2009 al Tribunalului Giurgiu - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 801D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.574/122/2009, Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie invocată de Teodor Bucşe într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de obligare a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata despăgubirilor cuvenite autorului excepţiei, în conformitate cu procedura stabilită prin titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul de lege criticat instituie o discriminare între persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pe de o parte, şi persoanele care nu au suferit astfel de condamnări, în privinţa plăţii despăgubirilor pentru bunurile preluate în mod abuziv în această perioadă. Astfel, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, persoanele care au suferit astfel de condamnări sau în privinţa cărora s-au dispus măsuri administrative cu caracter politic, pot solicita instanţei de judecată acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, în vreme ce, în privinţa persoanelor care nu intră sub incidenţa Legii nr. 221/2009, emiterea titlurilor de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv este suspendată pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, în temeiul textului de lege criticat.

În opinia autorului excepţiei, izvorul obligaţiei de plată a despăgubirilor este acelaşi pentru ambele categorii de persoane îndreptăţite, respectiv Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel încât măsura legislativă dispusă prin textul de lege criticat este discriminatorie şi contravine exigenţelor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (2) referitor la protecţia egală acordată proprietăţii private, indiferent de titular.

Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă apreciază că amânarea arbitrară, discreţionară şi discriminatorie a plăţii despăgubirilor pentru bunurile preluate în mod abuziv încalcă prevederile art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie, referitor la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional. În acest sens, arată că măsura suspendării emiterii titlurilor de plată nu este de natură să aducă atingere substanţei dreptului de proprietate, ea având caracter excepţional şi temporar, fiind în sarcina statului să găsească soluţii pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică socială adecvată. Astfel, măsura adoptată este proporţională cu situaţia de criză economică care a determinat-o, fiind rezultatul unui echilibru între interesul particular şi cel general.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi masurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, dispoziţii ce au următorul conţinut:

"(1) Pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare."

În opinia autorului excepţiei, actul normativ criticat contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi şi la preeminenţa legii şi art. 44 alin. (2) teza întâi referitor la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (2) teza întâi referitor la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, şi cu o motivare similară.

Astfel, prin Decizia nr. 1.242 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 168 din 28 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, Curtea a statuat că dispoziţiile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 nu aduc atingere existenţei dreptului de proprietate, ci prevăd o modalitate temporară de exercitare a acestui drept, ceea ce nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanţă asupra statului, fapt ce ar contraveni dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44, ci cu reglementarea unei modalităţi de valorificare determinată de contextul economic actual, caracterizat prin restrângeri de natură bugetară şi dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar.

S-a mai arătat, în deciziile menţionate, că adoptarea actului normativ criticat a fost determinată de circumstanţe excepţionale, legate de stabilitatea economică a statului român, urmărindu-se promovarea unor măsuri care să împiedice imposibilitatea menţinerii echilibrului bugetar, aşa cum reiese din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010. Prin urmare, soluţia legislativă criticată reprezintă o normă temporară, care nu aduce atingere înseşi substanţei dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligaţia statului urmând a se executa după expirarea perioadei de suspendare de 2 ani.

Întrucât, în prezenta cauză, criticile de neconstituţionalitate raportate la dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Legea fundamentală privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudenţa arătată şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În ceea ce priveşte raportarea criticii de neconstituţionalitate la prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul de lege criticat instituie o discriminare între persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pe de o parte, şi persoanele care nu au suferit astfel de condamnări, pe de altă parte, în privinţa plăţii despăgubirilor pentru bunurile preluate în mod abuziv, în această perioadă, deoarece, în opinia sa, în privinţa acestei ultime categorii de persoane îndreptăţite, emiterea titlurilor de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv este suspendată pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010.

Curtea constată că, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, acordarea de despăgubiri persoanelor îndreptăţite, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, se pronunţă de către instanţa de judecată competentă în situaţia în care bunurile confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, nu le-au fost restituite sau nu au obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare.

Analizând actele normative incidente, Curtea constată că Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005 sunt legi reparatorii, care au avut ca obiect retrocedarea bunurilor imobile confiscate sau naţionalizate în perioada 6 martie 1945-22 martie 1989, stabilindu-se dreptul la restituire în natură, iar în măsura în care aceasta nu mai este posibilă, dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, fiind reglementat şi un cadru normativ unitar de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură.

Aşadar, în temeiul acestor acte normative (precum şi al celorlalte acte normative din materia restituirilor, respectiv Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 29 noiembrie 1995, cu modificările ulterioare), persoana îndreptăţită a avut posibilitatea să beneficieze de măsurile reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv.

Legea nr. 221/2009 reprezintă un act normativ distinct, cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au suferit persecuţii politice în timpul regimului comunist, legiuitorul reglementând, printre alte măsuri reparatorii, şi acordarea unor despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.

Aşadar, deşi foştii proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv sunt în aceeaşi situaţie juridică, sub aspectul consecinţelor măsurii de preluare abuzivă, totuşi există o diferenţă specifică dată de modalitatea de preluare abuzivă a imobilului, respectiv ca urmare a pronunţării unei condamnări penale cu caracter politic sau a dispunerii unei măsuri administrative asimilate acesteia.

Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi rezonabil. (A se vedea, cu titlu exemplificativ, deciziile nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, nr. 135 din 5 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, nr. 107 din 13 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 202 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 16 iunie 2005, nr. 82 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 13 aprilie 2012.)

În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o diferenţă de tratament este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul vizat, (hotărârile din 28 mai 1985 sau 11 iunie 2002, pronunţate în cauzele Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, paragraful 72, respectiv Willis împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 39).

De asemenea, aceeaşi instanţă de contencios european al drepturilor omului, referindu-se la întinderea marjei de apreciere, lăsată la dispoziţia statelor, a statuat că aceasta variază în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, de domeniile şi contextul în discuţie (hotărârile din 28 noiembrie 1984 sau 11 iunie 2002, pronunţate în cauza Rasmussen împotriva Danemarcei, paragraful 40, respectiv Willis împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 39).

În prezenta cauză, Curtea constată că prejudiciul moral suferit de foştii deţinuţi politici din perioada comunistă, concretizat în consecinţele negative suferite de aceştia în plan fizic şi psihic sau afectarea situaţiei familiale, profesionale şi sociale, se constituie într-un criteriu obiectiv şi rezonabil, de natură să justifice un regim juridic diferit în privinţa modalităţii de plată a despăgubirilor pentru diferitele categorii de imobile preluate în mod abuziv.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE;

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie invocată de Teodor Bucşe în Dosarul nr. 1.574/122/2009 al Tribunalului Giurgiu - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iulie 2012.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 573 din data de 13 august 2012