DECIZIE nr. 1252 din 12 iunie 2015 privind autorizarea funcţionării ca broker de asigurare a Societăţii MIRA SOLUTIONS BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE - S.R.L.
În conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) coroborate cu art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 3 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
93/2012
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
113/2013
, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în baza prevederilor Legii nr.
32/2000
privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor emise în aplicarea acesteia,
în baza Notei Direcţiei reglementare-autorizare nr. SA-DRA 3.132/20.05.2015 cu privire la cererea de aprobare a autorizaţiei de funcţionare ca broker de asigurare a Societăţii MIRA SOLUTIONS BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE - S.R.L.,
în urma deliberărilor din cadrul şedinţei din data de 4 iunie 2015,
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară
decide:
Art. 1
Societatea MIRA SOLUTIONS BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în municipiul Bucureşti, str. Vasile Lucaciu nr. 52, parter, ap. 1, sectorul 3, număr de ordine în registrul comerţului J40/3401/19.03.2015, cod unic de înregistrare 34258390/19.03.2015, este autorizată să funcţioneze ca broker de asigurare având ca obiect de activitate activitatea de broker de asigurare conform prevederilor Legii nr.
32/2000
privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 2
Societatea prevăzută la art. 1 are dreptul de a practica activitatea de broker de asigurare începând cu data înregistrării în Registrul brokerilor de asigurare.
Art. 3
Societatea are obligaţia de a transmite, la orice reînnoire, copia scanată a poliţei de asigurare de răspundere civilă profesională Direcţiei reglementare-autorizare la următoarea adresă electronică: intermediari.asig@asfromania.ro, să deschidă Jurnalul asistenţilor în brokeraj şi să înscrie în Registrul intermediarilor în asigurări si/sau reasigurări personalul propriu conform prevederilor Normelor privind Registrul intermediarilor în asigurări si/sau în reasigurări, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.
10/2007
, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 4
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,
Mişu Negriţoiu
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 452 din data de 24 iunie 2015