ORDIN nr. 1505 din 6 octombrie 2014 pentru aprobarea denumirii, sediului şi competenţei teritoriale a unităţilor de administrare din alcătuirea filialelor de îmbunătăţiri funciare ale Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare
Văzând Referatul de aprobare nr. 113.327 din 29 septembrie 2014 al Direcţiei generale politici agricole şi strategii - Direcţia îmbunătăţiri funciare, fond funciar şi protecţia mediului,
pentru aplicarea prevederilor art. 6 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 615/2014,
În temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, emite următorul ordin:
Art. 1
Se aprobă denumirea, sediul şi competenţa teritorială a unităţilor de administrare din alcătuirea filialelor de îmbunătăţiri funciare ale Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 2
Lista judeţelor pentru care filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare îndeplineşte şi atribuţiile pentru unităţile de administrare este prevăzută în anexa nr. 2.
Art. 3
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Viceprim-ministru,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Dumitru Daniel Botănoiu,

secretar de stat

ANEXA nr. 1: Denumirea, sediul şi competenţa teritorială a unităţilor de administrare din alcătuirea filialelor de îmbunătăţiri funciare ale Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare

Nr. crt.

Denumirea unităţii de administrare

Sediul unităţii de administrare

Denumirea judeţului în a cărui arie totală sau parţială unitatea de administrare are competenţă teritorială să îşi îndeplinească atribuţiile, cu excepţiile prevăzute în coloana 4

Denumirea unităţilor administrativ-teritoriale în a căror arie unitatea de administrare nu are competenţă teritorială

0

1

2

3

4

1

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Someş-Criş - Unitatea de administrare Satu Mare

Str. Decebal nr. 4, municipiul Satu Mare, judeţul Satu Mare

Satu Mare

-

2

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Someş-Criş - Unitatea de administrare Carei

Str. Căpleni nr. 2, localitatea Carei, judeţul Satu Mare

Satu Mare

-

3

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Tisa-Someş - Unitatea de administrare Maramureş

Str. Mărgeanului nr. 2, municipiul Baia Mare, judeţul Maramureş

Maramureş

Băiuţ

Bârsana

Bistra

Bocicoiu Mare

Bogdan Vodă

Borşa

Botiza

Budeşti

Călineşti

Cavnic

Deseşti

Dragomireşti

Dumbrăviţa

Giuleşti

Groşii Ţibleşului

Ieud

Moisei

Ocna Şugatag

Onceşti

Poienile de sub Munte

Poienile Izei

Remeţi

Repedea

Rona de Jos

Rona de Sus

Rozavlea

Săcel

Săliştea de Sus

Săpânţa

Sarasău

Şieu

Sighetu Marmaţiei

Strâmtura

Vadu Izei

Vişeu de Sus

4

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Tisa-Someş - Unitatea de administrare Sălaj

Str. Corneliu Coposu nr. 77, municipiul Zalău, judeţul Sălaj

Sălaj

Benesat

Camăr

Dragu

Hida

Năpradea

Poiana Blenchi

Şimişna

Zalha

5

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Tisa-Someş - Unitatea de administrare Bistriţa Năsăud

Str. Zefirului nr. 1, municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud

Bistriţa-Năsăud

Bistriţa Bârgăului

Braniştea

Budeşti

Căianu Mic

Chiochiş

Chiuza

Coşbuc

Feldru

Ilva Mare

Ilva Mică

Josenii Bârgăului

Leşu

Lunca Ilvei

Maieru

Matei

Măgura Ilvei

Mărişelu

Monor

Năsăud

Negrileşti

Parva

Petru Rareş

Poiana Ilvei

Prundu Bârgăului

Rebra

Rebrişoara

Rodna

Romuli

Runcu Salvei

Salva

Sângeorz-Băi

Silivaşu de Câmpie

Spermezeu

Şanţ

Şieu

Şieu-Măgheruş

Şieuţ

Târlişua

Telciu

Tiha Bârgăului

Uriu

Zagra

6

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Timiş-Mureş Inferior - Unitatea de administrare Arad

Str. Splaiul Mureş nr. 6D, municipiul Arad, judeţul Arad

Arad

Brazii

Cărand

Conop

Dezna

Gurahonţ

Hălmagiu

Hălmăgel

Hăşmaş

Igneşti

Moneasa

Petriş

Pleşcuţa

Săvârşin

Tauţ

Ususău

7

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Timiş-Mureş Inferior - Unitatea de administrare Caraş-Severin

Str. Sportului nr. 4A, municipiul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin

Caraş-Severin

Brebu

Brebu Nou

Buchin

Bucoşniţa

Goruia

Anina

Caraşova

Cărbunari

Iablaniţa

Lăpuşnicel

Armeniş

Băuţar

Berzasca

Gârnic

Luncaviţa

Lupac

Marga

Ciudanoviţa

Domaşnea

Copăcele

Cornereva

Coronini

Bolvaşniţa

Dognecea

Fârliug

Mehadia

Mehadica

Reşiţa

Băile Herculane

Caransebeş

Cornea

Ocna de Fier

Păltiniş

Prigor

Rusca Montană

Sacu

Sasca Montană

Sicheviţa

Socol

Şopotu Nou

Teregova

Târnova

Topleţ

Turnu Ruieni

Văliug

Zorlenţu Mare

8

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Mureş-Oltul Mijlociu - Unitatea de administrare Hunedoara

Str. Depozitelor nr. 6, municipiul Deva, judeţul Hunedoara

Hunedoara

Lupeni

Petroşani

Vulcan

Aninoasa

Petrila

Uricani

Balş

Baru

Băiţa

Băniţa

Bătrâna

Blăjeni

Buceş

Bucureşci

Bulzeştii de Sus

Bunila

Burjuc

Cerbăl

Cârjiţi

Crişcior

Ghelari

Gurasada

Lăpugiu de Jos

Lelese

Lunca Cernii de Jos

Luncoiu de Jos

Peştişu Mic

Răchitova

Sălaşu de Sus

Teliucu Inferior

Topliţa

Vălişoara

Veţel

Vorţa

Zam

9

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Mureş-Oltul Mijlociu - Unitatea de administrare Sibiu

Str. Autogării nr. 12, municipiul Sibiu, judeţul Sibiu

Sibiu

Aţel

Boiţa

Bruiu

Gura Râului

Jina

Mihăileni

Racoviţa

Râul Sadului

Sadu

Şeica Mare

Tilişca

Tălmaciu

Turnu Roşu

Valea Viilor

10

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Mureş-Oltul Superior - Unitatea de administrare Harghita

Str. Bolyai nr. 21, municipiul Miercurea - Ciuc, judeţul Harghita

Harghita

Bălan

Mihăileni

Frumoasa

Vlăhiţa

Căpâlniţa

Leliceni

Lunca de Sus

Lunca de Jos

Borsec

Corbu

Bilbor

Tulgheş

Topliţa

Sărmaş

Gălăuţaş

Subcetate

Atid

Căpâlniţa

Vărşag

Satu Mare

Corund

11

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Mureş-Oltul Superior - Unitatea de administrare Covasna

Str. Morii nr. 5, municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna

Covasna

Întorsura Buzăului

Arcuş

Barcani

Băţani

Bixad

Bodoc

Cernat

Comandău

Malnaş

Micfalău

Sânzieni

Sita Buzăului

Turia

Valea Crişului

Valea Mare

12

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Mureş-Oltul Superior - Unitatea de administrare Mureş

Str. Gheorghe Doja nr. 32, municipiul Târgu Mureş, judeţul Mureş

Mureş

Târgu Mureş

Sighişoara

Reghin

Luduş

Sovata

Miercurea Nirajului

Sângeorgiu de Pădure

Acăţari

Albeşti

Aluniş

Apold

Bereni

Bogata

Brâncoveneşti

Cheţani

Chibed

Chiheru de Jos

Corunca

Crăciuneşti

Cuci

Deda

Găleşti

Gheorghe Doja

Ghindari

Gurghiu

Hodac

Hodoşa

Ibăneşti

Ideciu de Jos

Lunca Bradului

Măgherani

Păsăreni

Răstoliţa

Ruşii-Munţi

Saschiz

Sărăţeni

Sâncraiu de Mureş

Sântana de Mureş

Solovăstru

Stânceni

Suseni

Tăureni

Valea Largă

Vărgata

Vătava

Veţca

Vânători

13

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Dunăre-Jiu - Unitatea de administrare Gorj

Calea Severinului nr. 186, municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj

Gorj

Motru

Bumbeşti-Jiu

Novaci

Rovinari

Tismana

Ţicleni

Alimpeşti

Aninoasa

Baia de Fier

Bărbăteşti

Bâlteni

Cătunele

Crasna

Drăgoteşti

Fărcăşeşti

Glogova

Licurici

Matăsari

Negomir

Padeş

Polovragi

Prigoria

Roşia de Amaradia

Runcu

Samarineşti

Săuleşti

Schela

Slivileşti

Turburea

Turcineşti

Ţânţăreni

Urdari

Văgiuleşti

14

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Dunăre-Jiu - Unitatea de administrare Mehedinţi

Bd. Carol I nr. 1A, municipiul Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi

Mehedinţi

Orşova

Baia de Aramă

Bâlvăneşti

Broşteni

Cireşu

Dubova

Eşelniţa

Floreşti

Godeanu

Iloviţa

Isverna

Izvoru Bârzii

Cloşani

Obârşia-Cloşani

Podeni

Ponoarele

Şimian

Sviniţa

15

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Olt - Dunăre - Unitatea de administrare Vâlcea

Str. Mihai Viteazu nr. 49, municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea

Vâlcea

Câineni

Perişani

Malaia

Racoviţa

Dănicei

Şuşani

Goleşti

Titeşti

Voineasa

Brezoi

16

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Teleorman-Neajlov - Unitatea de administrare Giurgiu

Str. Sloboziei nr. 193, municipiul Giurgiu, judeţul Giurgiu

Giurgiu

Hereşti

Letca Nouă

Mârşa

Roata de Jos

Singureni

Valea Dragului

Clejani

Buturugeni

Iepureşti

17

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Argeş-Dâmboviţa - Unitatea de administrare Dâmboviţa

Str. I.C. Brătianu nr. 23, municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa

Dâmboviţa

Bezdead

Brăneşti

Buciumeni

Dărmăneşti

Doiceşti

Gura Şuţii

Iedera

Lucieni

Moţăieni

Moreni

Moroeni

Ocniţa

Raciu

Şelaru

Şotânga

Tătărani

Valea Lungă

Vârfuri

Vişineşti

Vlădeni

Vulcana-Băi

Vulcana-Pandele

18

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Ialomiţa-Călmăţui - Unitatea de administrare Ialomiţa Mal Drept

Str. Dunării nr. 1, localitatea Făcăeni, judeţul Ialomiţa

Ialomiţa

-

19

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Ialomiţa-Călmăţui - Unitatea de administrare Ialomiţa Mal Stâng

Str. Silozului nr. 1, localitatea Ţăndărei, judeţul Ialomiţa

Ialomiţa

Andrăşeşti

20

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Ialomiţa-Călmăţui - Unitatea de administrare Călăraşi

Şos. Prelungirea Bucureşti nr. 2, municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi'

Călăraşi

-

21

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Dunărea Inferioară - Unitatea de administrare Brăila Nord

Str. Principală nr. 150, satul Spiru Haret, comuna Berteştii de Jos, judeţul Brăila

Brăila

-

22

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Dunărea Inferioară - Unitatea de administrare Brăila Sud

Str. Râmnicu Sărat nr. 211, comuna Cazasu, judeţul Brăila

Brăila

-

23

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Dobrogea - Unitatea de administrare Constanţa Nord

Str. Carol I nr. 40, localitatea Nicolae Bălcescu, judeţul Constanţa

Constanţa

-

24

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Dobrogea - Unitatea de administrare Constanţa Sud

Str. Mihail Kogălniceanu nr. 31, localitatea Basarabi, judeţul Constanţa

Constanţa

Băneasa

Dobromir

Ostrov

25

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Dobrogea - Unitatea de administrare Tulcea

Str. Viticulturii nr. 10, municipiul Tulcea, judeţul Tulcea

Tulcea

C.A. Rosetti

Ceatalchioi

Chilia Veche

Crişan

Horia

Izvoarele

Maliuc

Mihai Bravu

Pardina

Sfântu Gheorghe

Sulina

Valea Teilor

26

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Moldova Sud - Unitatea de administrare Galaţi Sud

Cantonul Şiviţa, comuna Tuluceşti, judeţul Galaţi

Galaţi

-

27

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Moldova Sud - Unitatea de administrare Târgu Bujor

Str. Focşa nr. 80, municipiul Tecuci, judeţul Galaţi

Galaţi

-

28

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Moldova Sud - Unitatea de administrare Bacău

Str. Alexei Tolstoi nr. 69, municipiul Bacău, judeţul Bacău

Bacău

Ardeoani

Asău

Balcani

Berzunţi

Bârsăneşti

Bogdăneşti

Brusturoasa

Buciumi

Căiuţi

Dofteana

Ghimeş-Făget

Helegiu

Comăneşti

Dărmăneşti

Moineşti

Oneşti

Târgu Ocna

Slănic-Moldova

Livezi

Măgireşti

Mănăstirea Caşin

Oituz

Palanca

Pârgăreşti

Pârjol

Poduri

Sănduleni

Solonţ

Ştefan cel Mare

Zemeş

29

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Moldova Sud - Unitatea de administrare Vaslui

Str. Spiru Haret nr. 5, municipiul Vaslui, judeţul Vaslui

Vaslui

-

30

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Moldova Sud - Unitatea de administrare Bârlad

Str. Spiru Haret nr. 5, municipiul Vaslui, judeţul Vaslui

Vaslui

-

31

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Moldova Sud - Unitatea de administrare Huşi

Str. Huşi Stănileşti nr. 5, localitatea Huşi, judeţul Vaslui

Vaslui

Arsura

Dimitrie Cantemir

Pădureni

32

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Moldova Nord - Unitatea de administrare Botoşani

Aleea Mihail Kogălniceanu nr. 4, municipiul Botoşani, judeţul Botoşani

Botoşani

Călăraşi

Cândeşti

Hlipiceni

Mihăileni

Rădăuţi-Prut

Răuseni

Româneşti

Santa Mare

Suharău

33

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Moldova Nord - Unitatea de administrare Neamţ

Str. Alexandru cel Bun nr. 15, municipiul Piatra-Neamţ, Judeţul Neamţ

Neamţ

Alexandru cel Bun

Bicaz

Bicaz-Chei

Bicazu Ardelean

Bodeşti

Borca

Costişa

Crăcăoani

Dămuc

Dobreni

Dochia

Doljeşti

Dumbrava Roşie

Farcaşa

Făurei

Gâdinţi

Ghindăoani

Girov

Grinţieş

Hangu

Păstrăveni

Pângăraţi

Piatra Şoimului

Pipirig

Poiana Teiului

Războieni

Rediu

Ruginoasa

Săvineşti

Tarcău

Taşca

Tazlău

Timişeşti

Urecheni

Văleni

34

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Moldova Nord - Unitatea de administrare Suceava

Str. Universităţii nr. 3, municipiul Suceava, judeţul Suceava

Suceava

Câmpulung Moldovenesc

Vatra Dornei

Frasin

Gura Humorului

Vicovu de Sus

Bilca

Breaza

Cacica

Capu Câmpului

Ciocăneşti

Cârlibaba

Coşna

Crucea

Dorna-Arini

Dorna Candrenilor

Frumosu

Fundu Moldovei

Iacobeni

Mălini

Mănăstirea Humorului

Moldova-Suliţa

Moldoviţa

Ostra

Panaci

Păltinoasa

Poiana Stampei

Pojorâta

Putna

Râşca

Sadova

Slatina

Straja

Stulpicani

Suceviţa

Şaru Dornei

Ulma

Valea Moldovei

Vama

Vatra Moldoviţei

Vicovu de Jos

35

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Buzău - Moldova Sud - Unitatea de administrare Buzău

Str. Frăsinet nr. 2, municipiul Buzău, judeţul Buzău

Buzău

Nehoiu

Balta Albă

Bisoca

Boldu

Ghergheasa

Gura Teghii

Lopătarii

Săruleşti

Siriu

Vâlcelele

36

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Prahova - Unitatea de administrare Ilfov

Bd. 1 Mai nr. 641, comuna Berceni, judeţul Ilfov

Ilfov

Clinceni

Domneşti

1 Decembrie

Copăceni

Ciolpani

Dărăşti

ANEXA nr. 2: Lista judeţelor pentru care filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare îndeplineşte şi atribuţiile pentru unităţile de administrare
 

Denumirea filialei teritoriale de îmbunătăţiri funciare a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare

Denumirea judeţului pentru care filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare îndeplineşte şi atribuţiile pentru unităţile de administrare

1.

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Someş-Criş

Bihor

2.

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Tisa-Someş

Cluj

3.

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Timiş-Mureş Inferior

Timiş

4.

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Mureş-Oltul Mijlociu

Alba

5.

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Mureş-Oltul Superior

Braşov

6.

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Dunăre-Jiu

Dolj

7.

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Olt-Dunăre

Olt

8.

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Teleorman-Neajlov

Teleorman

9.

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Argeş-Dâmboviţa

Argeş

10.

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Moldova Nord

Iaşi

11.

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Buzău-Moldova Sud

Vrancea

12.

Filiala teritorială de îmbunătăţiri funciare Prahova

Prahova

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 749 din data de 15 octombrie 2014