Document embed

DECIZIE nr. 779 din 18 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Teodora Pop	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Marius Galan în Dosarul nr. 710/40/2014 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 532D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 561D/2014 şi nr. 712D/2014, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal şi, respectiv, art. 6 din Codul penal şi art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţii ridicate de Coksirin Mehmet în dosarele nr. 4.627/3/2014 şi nr. 9.841/3/2014 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi, respectiv, Secţia I penală.

4. La apelul nominal răspunde, în dosarele nr. 561D/2014 şi nr. 712D/2014, pentru autorul excepţiei, dl. avocat Varujan Alexandru Udrea, din cadrul Baroului Bucureşti. Se constată lipsa celeilalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că Dosarul nr. 561D/2014 este la al doilea termen de judecată.

5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 561 D/2014 şi nr. 712D/2014 la Dosarul nr. 532D/2014. Reprezentantul părţii prezente este de acord cu măsura conexării dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 561D/2014 şi nr. 712D/2014 la Dosarul nr. 532D/2014, care este primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, care susţine că modalitatea de reglementare, prin legislaţia în vigoare, a principiului legii penale mai favorabile încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 din Constituţie. Se arată că reglementarea criticată respectă principiul legalităţii pedepsei numai sub aspectul cuantumului, nu şi sub aspectul individualizării acesteia. Se subliniază faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, pedepsele penale aplicate sub imperiul Codului penal din 1969, ale căror cuantumuri depăşesc maximul special prevăzut de Codul penal în vigoare pentru infracţiunile săvârşite, sunt reduse la acest maxim. Se susţine, însă, că, în acest caz, nu se mai procedează la reindividualizarea pedepselor aplicate iniţial, aspect ce contravine principiului autorităţii de lucru judecat.

7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

Se arată că, în privinţa persoanelor condamnate definitiv sub imperiul Codului penal din 1969, la pedepse al căror maxim nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal în vigoare pentru infracţiunile săvârşite, nu se impune aplicarea legii penale mai favorabile, prin diminuarea pedepselor astfel stabilite proporţional cu reducerea maximului special al pedepsei prevăzute pentru respectivele infracţiuni, deoarece, în acest caz, pericolul social al faptelor comise corespunde noilor abordări în materie de politică penală a statului.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

8. Prin deciziile penale nr. 82 din 27 mai 2014, nr. 225/C/LPF din 7 mai 2014 şi nr. 275 din 26 mai 2014, pronunţate în dosarele nr. 710/40/2014, 4.627/3/2014 şi nr. 9.841/3/2014, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Codul penal şi art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Marius Galan şi Coksirin Mehmet în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de aplicare a legii penale mai favorabile.

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, creând discriminare între persoanele condamnate definitiv înaintea datei intrării în vigoare a Codului penal şi ale căror pedepse nu depăşesc maximul special prevăzut de acest cod pentru infracţiunile săvârşite, care nu vor beneficia de aplicarea legii penale mai favorabile, şi persoanele ale căror cauze erau în curs de judecată la data anterior amintită, care beneficiază de pedepsele mai mici prevăzute de Codul penal în vigoare. Se observă faptul că acest tratament juridic diferit este determinat de momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi nu de pericolul social al faptelor săvârşite sau de periculozitatea infractorilor, astfel încât unor persoane care au săvârşit aceleaşi infracţiuni, în aceleaşi împrejurări şi condiţii, sub imperiul Codului penal din 1969, dar care au fost condamnate definitiv înainte şi, respectiv, după momentul intrării în vigoare a noului Cod penal le pot fi aplicate pedepse diferite. Se susţine, totodată, că dispoziţiile art. 6 din Codul penal sunt discriminatorii prin faptul că nu permit reindividualizarea pedepselor definitiv aplicate persoanelor condamnate potrivit prevederilor Codului penal din 1969, care sunt mai mari decât maximul special prevăzut de Codul penal actual pentru infracţiunile săvârşite, ci doar reducerea lor la acest maxim. Se mai arată, în acest sens, că dispoziţiile art. 15 din Codul penal din 1969 permiteau aplicarea facultativă a legii penale mai favorabila în cazul pedepselor definitiv aplicate, în timp ce noul Cod penal nu reglementează această posibilitate, condiţii în care textul criticat creează discriminare între persoanele judecate definitiv înaintea datei intrării în vigoare a noului Cod penal şi cele ale căror cauze penale erau în curs de soluţionare la acea dată.

10. Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 şi cele ale art. 6 alin. (1) din Codul penal necontravenind dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se arată că reducerea pedepselor penale rămase definitive, conform prevederilor Codului penal din 1969, şi al căror cuantum este mai mic decât maximul special prevăzut de Codul penal pentru infracţiunile săvârşite, proporţional cu micşorarea acestui maxim, ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat al hotărârilor definitive pronunţate în respectivele cauze, afectând, astfel, stabilitatea raporturilor juridice şi, prin urmare, ordinea de drept. Se mai susţine că prevederile art. 15 alin. (1) din Codul penal din 1969 nu sunt aplicabile în cauză şi că textele criticate nu creează discriminare între persoanele condamnate definitiv până la data intrării în vigoare a noului Cod penal şi cele ale căror cauze nu erau definitiv soluţionate la data anterior arătată, întrucât cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite.

11. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că principiul legalităţii pedepsei impune ca aceasta să aibă susţinere legală şi după aplicarea ei, nefiind admisă executarea unei pedepse mai mari decât cea prevăzută în legea nouă mai favorabilă. Se arată că reglementarea în Codul penal a aplicării legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii este justificată de necesitatea asigurării unei egalităţi de tratament juridic între destinatarii legii penale, respectiv între persoanele condamnate potrivit legii vechi, persoanele care au săvârşit aceleaşi infracţiuni sub imperiul legii vechi, dar au fost condamnate definitiv conform dispoziţiilor legii noi şi cele care au săvârşit aceleaşi infracţiuni după intrarea în vigoare a legii noi. Referitor la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, se arată că diferenţa de tratament invocată de autorul excepţiei este justificată de situaţiile juridice diferite în care se află cele două categorii de persoane condamnate arătate în critica de neconstituţionalitate, unele fiind condamnate definitiv, potrivit prevederilor Codului penal din 1969, iar celelalte fiind judecate şi condamnate conform dispoziţiilor Codului penal în vigoare. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 437 din 8 iulie 2014.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actelor de sesizare, dispoziţiile art. 6 din Codul penal şi ale art. 4 din Legea nr. 187/2012. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine, însă, că autorii critică, în realitate, prevederile art. 6 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul cuprins:

- Art. 6 alin. (1) din Codul penal:

"Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.";

- Art. 4 din Legea nr. 187/2012:

"Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.".

16. Se susţine că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 şi ale art. 6 alin. (1) din Codul penal prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, Decizia nr. 385 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 31 iulie 2014, şi Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014, prin care a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate şi a reţinut că prevederile art. 6 alin. (1) din Codul penal trebuie privite în coroborare cu cele ale art. 4 din Legea nr. 187/2012. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textele criticate, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, instanţa de contencios constituţional a constatat că, în mod constant, a statuat în jurisprudenţa sa că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferenţă de tratament juridic, făcută de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie să-şi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă.

18. Curtea a reţinut că, deşi persoanele la care se referă autorii excepţiei sunt condamnate, ceea ce ar determina clasificarea situaţiei acestora ca fiind identică, nu trebuie ignorat faptul că sancţiunile aplicate unora depăşesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-şi corespondent în noua legislaţie, pe când sancţiunile aplicate autorilor excepţiei se încadrează în limitele de pedeapsă pe care noua reglementare le conţine.

19. Curtea a constatat că aceste persoane nu se regăsesc în situaţii identice (unele persoane au fost condamnate definitiv, altele nu au fost condamnate definitiv), astfel că se justifică în mod obiectiv şi rezonabil tratamentul juridic neomogen la care se referă autorii excepţiei, principiul egalităţii în faţa legii presupunând instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.

20. Analiza realizată din această dublă perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situaţii diferite, astfel încât aplicarea noii reglementări doar persoanelor a căror sancţiune aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă nu poate duce la o înfrângere a principiului egalităţii.

21 În ceea ce priveşte persoanele condamnate definitiv şi cele în curs de judecată, Curtea a reţinut că, în concret, fiecare dintre aceste persoane beneficiază într-un mod efectiv de legea penală mai favorabilă aplicabilă la momentul judecării cauzelor respective. Acest element, alături de caracterul definitiv al condamnărilor, determină diferenţa dintre situaţia persoanei condamnate pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969 şi persoanele care se află în curs de judecată.

22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius Galan şi Mehmet Coksirin în dosarele nr. 710/40/2014, nr. 4.627/3/2014 şi nr. 9.841/3/2014 ale Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 18 decembrie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 97 din data de 6 februarie 2015