CIRCULARĂ nr. 34 din 29 octombrie 2015 privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din argint dedicate împlinirii a 130 de ani de la naşterea lui Mateiu I. Caragiale
Art. 1
În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 2 noiembrie 2015, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată împlinirii a 130 de ani de la naşterea lui Mateiu I. Caragiale.
Art. 2
Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Valoare nominală

10 lei

Metal

argint

Titlu

999 0/00

Formă

rotundă

Diametru

37 mm

Greutate

31,103 g

Calitate

proof

Cant

zimţat

Aversul monedei prezintă o compoziţie grafică inspirată din romanul lui Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-Veche, anul de emisiune "2015", inscripţia "ROMANIA", valoarea nominală "10 lei" şi stema României. Reversul monedei redă portretul şi semnătura lui Mateiu I. Caragiale, o ilustraţie realizată de acesta pentru capitolul Asfinţitul Crailor din romanul său, Craii de Curtea-Veche, şi anii între care a trăit scriitorul "1885", "1936".
Art. 3
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Art. 4
Monedele din argint dedicate împlinirii a 130 de ani de la naşterea lui Mateiu I. Caragiale au putere circulatorie pe teritoriul României.
Art. 5
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
-****-

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 839 din data de 10 noiembrie 2015