LEGE nr.
266 din 23 mai 2002
privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi testarea şi înregistrarea soiurilor de plante
*)
- Republicată
CAPITOLUL I:
Dispoziţii generale
Art. 1
(1)
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale asigură cadrul organizatoric şi respectarea prevederilor legale privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, în vederea comercializării seminţelor şi a materialului săditor, precum şi testarea, înregistrarea şi protecţia soiurilor de plante.
(2)
Seminţele şi materialul săditor din speciile de plante cărora li se aplică prevederile prezentei legi, precum şi regulile aplicabile acestora, după caz, se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, cu respectarea prevederilor comunitare în domeniu.
(3)
În cuprinsul prezentei legi, termenul sămânţă cuprinde şi materialul săditor, iar termenul plante cuprinde plantele agricole şi horticole
Art. 2
În domeniul de activitate prevăzut la art. 1, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin autorităţile oficiale desemnate - Inspecţia Naţională pentru Calitatea Seminţelor, denumită în continuare I.N.C.S., şi Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor -, îi revin următoarele atribuţii şi răspunderi principale:
a)
elaborează şi aprobă metodologia de instruire, atestare, înregistrare a operatorilor economici, implicaţi profesional, indiferent de forma de proprietate, care produc în vederea comercializării, prelucrează şi comercializează seminţe din speciile de plante prevăzute la art. 1;
b)
asigură cadrul organizatoric pentru controlul şi certificarea seminţelor din punctul de vedere al identităţii şi purităţii varietale şi al standardelor de calitate, inclusiv al stării fitosanitare, în vederea utilizării şi comercializării seminţelor;
c)
urmăreşte, coordonează şi controlează aplicarea de către operatorii economici înregistraţi a normelor şi regulilor privind producerea, prelucrarea, controlul, certificarea şi comercializarea seminţelor şi a materialului săditor;
d)
elaborează şi aprobă normele naţionale pentru producerea, prelucrarea şi comercializarea seminţelor, precum şi pe cele privind ajutoarele financiare, în conformitate cu reglementările şi procedurile comunitare în domeniu;
e)
sprijină dezvoltarea cercetărilor autohtone pentru crearea de soiuri din speciile de plante de interes economic şi stabileşte măsuri pentru protejarea producătorilor agricoli, persoane fizice şi juridice, împotriva riscului utilizării de seminţe ori de soiuri necorespunzătoare, reglementând folosirea la însămânţare a seminţelor certificate sau care îndeplinesc condiţiile şi normele de calitate reglementate ori din soiuri acceptate conform prezentei legi;
f)
colaborează cu organizaţiile şi asociaţiile profesionale din domeniul seminţelor, cu companiile de seminţe, cu operatorii economici înregistraţi şi implicaţi în producerea, prelucrarea şi comercializarea seminţelor şi a materialului săditor pentru aplicarea măsurilor necesare, în vederea respectării prevederilor legale comunitare şi naţionale, inclusiv prin punerea la dispoziţie a informaţiilor relevante de care dispun;
g)
urmăreşte aplicarea prevederilor prezentei legi, a prevederilor comunitare şi naţionale, precum şi a celor ce rezultă din convenţiile şi acordurile internaţionale la care România este parte, în domeniul producerii, prelucrării, controlului calităţii şi comercializării seminţelor, a materialului săditor şi a protecţiei noilor soiuri de plante;
h)
stabileşte măsuri pentru eliminarea posibilităţilor de perturbare a pieţei seminţelor, pentru conservarea resurselor genetice de plante şi pentru protecţia mediului, sănătăţii umane şi animale, în conformitate cu prevederile şi procedurile comunitare;
i)
asigură cadrul organizatoric pentru testarea şi înregistrarea soiurilor în Registrul soiurilor de plante înregistrate, denumit în continuare Registrul soiurilor, şi în Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România, denumit în continuare Catalog oficial, în vederea utilizării şi comercializării seminţelor şi a materialului săditor, precum şi pentru acordarea brevetului de soi;
j)
aprobă publicarea anuală sau periodică, după caz, a listei cuprinzând soiurile în Catalogul oficial al soiurilor de plante înregistrate, precum şi a listei ori a listelor cuprinzând soiurile recomandate a se utiliza de către cultivatorii din România sau abilitează publicarea acestora.
Art. 3
Definirea termenilor de specialitate utilizaţi este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi care poate fi modificată şi completată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în funcţie de evoluţia cunoştinţelor de specialitate şi a reglementărilor comunitare sau a altor organisme internaţionale în domeniu, la care România este parte.
CAPITOLUL II:
Producerea, prelucrarea şi/sau comercializarea seminţelor
Art. 4
(1)
Producerea în vederea comercializării, prelucrarea şi/sau comercializarea seminţelor se realizează de către:
a)
operatorii economici cu sediul social pe teritoriul României, persoane fizice sau juridice, înregistraţi în acest scop şi care au primit autorizaţie eliberată de autoritatea oficială desemnată;
b)
alţi operatori economici cu sediul social pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene, înregistraţi în acest scop pe teritoriul unui stat membru, dar care prestează servicii pe teritoriul României, după caz.
(2)
Operatorii economici - persoanele fizice sau juridice prevăzute la alin. (1) lit. a) - pot fi înregistraţi, la cerere, dacă fac dovada că dispun de dotările tehnico-mate riale necesare şi de personal care are cunoştinţe corespunzătoare pentru activitatea solicitată, conform reglementărilor în vigoare, inclusiv cele privind starea fitosanitară, după caz.
(3)
Metodologia de înregistrare şi eliberare a autorizaţiei prevăzute la alin. (1) lit. a) se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale
**)
, în conformitate cu prevederile comunitare.
______
**)
A se vedea Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, interimar, nr.
769/2009
privind aprobarea Metodologiei de înregistrare a operatorilor economici şi eliberare a autorizaţiei pentru producerea, prelucrarea şi/sau comercializarea seminţelor şi materialului săditor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 917 din 28 decembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 5
Operatorii economici înregistraţi pentru producerea, prelucrarea şi/sau comercializarea seminţelor au următoarele obligaţii:
a)
să respecte normele şi regulile în vigoare privind producerea, prelucrarea şi comercializarea seminţelor, inclusiv cele privind starea fitosanitară, după caz, şi să se supună controlului tehnic şi economic efectuat de autorităţile oficiale abilitate, conform legii;
b)
să ţină la zi evidenţa producţiei, a tranzacţiilor şi a stocurilor de seminţe într-un registru de intrări şi ieşiri, conform modelului stabilit prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, pe care să îl pună la dispoziţia autorităţilor oficiale, la cererea acestora;
c)
să respecte prevederile legale privind protecţia soiurilor de plante protejate prin brevet;
d)
să declare autorităţii oficiale desemnate suprafeţele pentru producerea seminţelor şi cantităţile pe care le propun pentru certificare şi comercializare, precum şi datele tehnice, statistice şi raportările solicitate de autoritatea oficială desemnată, în termenul stabilit de aceasta;
e)
să asigure folosirea metodelor de înmulţire şi a tehnologiilor adecvate, autocontrolul calităţii şi al cerinţelor de calitate şi să garanteze beneficiarilor calitatea seminţelor livrate pe perioada de valabilitate.
Art. 6
(1)
Autorizaţia acordată în urma înregistrării unui operator economic pentru producerea, prelucrarea şi/sau comercializarea seminţelor, după caz, poate fi retrasă temporar ori definitiv numai de autoritatea oficială care a eliberat-o, dacă se constată că au fost încălcate obligaţiile ce îi revin potrivit prevederilor art. 5.
(2)
Autoritatea oficială desemnată poate aplica prevederile alin. (1) şi pentru alte încălcări ale regulilor şi normelor, prevăzute în prezenta lege.
Art. 7
(1)
Operatorii economici producători de seminţe înregistraţi încheie în scris contracte, convenţii sau înţelegeri cu producătorii agricoli învecinaţi, persoane fizice ori juridice, pentru respectarea de către aceştia a distanţelor de izolare faţă de culturile destinate loturilor semincere, conform normelor tehnice stabilite.
(2)
Pentru asigurarea calităţii seminţelor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale poate stabili prin regulament, pentru anumite specii, soiuri sau tipuri de seminţe, zone închise de multiplicare, ca o condiţie prealabilă de recunoaştere.
Art. 8
Amelioratorii sau menţinătorii de soiuri pun la dispoziţia operatorilor economici înregistraţi, care multiplică aceste soiuri, tehnologiile specifice de producere a seminţelor pe bază de contract, acordul de multiplicare pentru soiurile protejate prin brevet şi descrierea caracterelor morfologice, în conformitate cu Uniunea Internaţională pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante, denumită în continuare U.P.O.V., în condiţiile legii.
Art. 9
Producerea seminţelor din categoriile prebază şi bază se face de către sau sub responsabilitatea persoanelor fizice ori juridice, specificate ca menţinător, sau de către reprezentanţi legali ai acestora, specificaţi în Registrul soiurilor, şi publicate în Catalogul oficial pentru anul respectiv sau în Catalogul comun al Uniunii Europene, în cataloagele statelor membre ori în lista soiurilor Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică, denumită în continuare O.C.D.E., sau de alţi operatori economici multiplicatori pe bază de contract cu menţinătorul soiului, după caz.
Art. 10
Operatorii economici înregistraţi pentru producerea, prelucrarea şi/sau comercializarea seminţelor răspund pentru calitatea şi identitatea acestora şi vor suporta daunele provocate beneficiarilor pentru comercializarea de seminţe necorespunzătoare, conform legislaţiei în vigoare.
Art. 11
Operatorii economici înregistraţi pentru producerea, prelucrarea şi/sau comercializarea seminţelor au obligaţia de a le depozita, manipula, trata şi transporta pe specii, soiuri, categorii şi loturi de seminţe, în ambalaje specifice, corespunzătoare, etichetate conform normelor în vigoare.
Art. 12
(1)
Regulile şi normele tehnice privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii şi/sau comercializarea seminţelor, procedurile de înregistrare, de supraveghere, de monitorizare şi de autorizare a activităţilor operatorilor economici se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale
*)
, cu respectarea prevederilor prezentei legi şi a reglementărilor Uniunii Europene, ale O.C.D.E., ale Asociaţiei Internaţionale pentru Testarea Seminţelor, denumită în continuare I.S.T.A., ale U.P.O.V., ale Oficiului Comunitar al Soiurilor de Plante, denumit în continuare C.P.V.O., sau ale altor organisme internaţionale la care România este parte, după caz.
(2)
Regulile şi normele privind testarea, înregistrarea şi protecţia soiurilor se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale
*)
, cu respectarea prevederilor prezentei legi şi a reglementărilor Uniunii Europene, ale O.C.D.E., ale U.P.O.V. sau ale altor organisme internaţionale la care România este parte, după caz.
______
*)
A se vedea Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr.
564/2003
pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice interne privind producerea în vederea comercializării, prelucrarea, controlul şi/sau certificarea calităţii seminţelor şi a materialului săditor din unele specii de plante produse şi comercializate pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 16 septembrie 2003.
Art. 13
(1)
Sămânţa se comercializează în ambalaje specifice, închise şi marcate cu o etichetă oficială şi/sau a furnizorului, după caz, imprimată cu informaţiile prevăzute de regulile şi normele tehnice. Reambalarea şi reetichetarea sunt permise oficial sau sub supraveghere oficială, conform regulilor şi normelor comunitare şi naţionale şi numai de către operatorii economici înregistraţi în acest scop.
(2)
Sămânţa brută a cărei identitate este atestată oficial se poate comercializa în vederea prelucrării numai în baza prevederilor contractului încheiat între producător şi menţinătorul soiului.
Art. 14
(1)
Sămânţa din soiurile speciilor de plante stabilite de directivele Uniunii Europene poate fi produsă în România sau în alte state membre în scopul comercializării, respectiv poate fi comercializată, numai dacă soiul este înregistrat în Catalogul comun al Uniunii Europene sau în Catalogul oficial ori în cataloagele statelor membre, în conformitate cu prevederile comunitare.
(2)
Sămânţa din soiurile speciilor de plante provenite din alte ţări decât cele din Uniunea Europeană, denumite în continuare ţări terţe, poate fi produsă, respectiv comercializată, în măsura în care acestea respectă reglementările comunitare şi naţionale în vigoare, iar soiul este înregistrat în Catalogul oficial sau în Catalogul comun al Uniunii Europene ori în cataloagele statelor membre.
(3)
Soiurile care nu sunt înregistrate conform prevederilor alin. (1) se pot comercializa astfel:
a)
seminţele importate din ţări terţe destinate multiplicării, conform regulilor O.C.D.E. sau pe baze contractuale, în vederea exportului integral;
b)
cantităţile destinate altor scopuri de testare sau experimentare, în măsura în care aparţin unui soi pentru care a fost depusă o cerere de testare în vederea înscrierii în Catalogul oficial al României sau în catalogul altui stat membru al Uniunii Europene, conform procedurilor comunitare. în cazul unui soi modificat genetic se vor respecta prevederile legale privind evitarea riscurilor pentru sănătatea omului şi a mediului înconjurător;
c)
seminţele din genuri şi specii de plante, altele decât cele prevăzute la lit. a) şi b), stabilite de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu respectarea procedurilor comunitare.
(4)
Speciile şi soiurile care nu sunt înregistrate conform prevederilor alin. (1) pot fi importate din ţări terţe, cu avizul autorităţii oficiale desemnate, astfel:
a)
seminţele destinate pentru scopuri ştiinţifice sau de selecţie;
b)
seminţele destinate testării în vederea înregistrării;
c)
seminţe pentru loturi demonstrative;
d)
seminţe pentru reclamă, promovare şi expoziţii.
Art. 15
Pentru conservarea resurselor genetice de plante, prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale se stabilesc condiţii specifice privind testarea şi înregistrarea soiurilor, producerea, controlul calităţii şi comercializarea seminţelor din aceste plante, în conformitate cu prevederile comunitare.
Art. 16
Prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale se pot stabili condiţii speciale care să reglementeze comercializarea unor categorii de seminţe neprevăzute la art. 13-15.
Art. 17
(1)
Operatorii economici înregistraţi pentru comercializarea seminţelor pot efectua importuri şi exporturi de seminţe din şi în ţări terţe, în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, ale O.C.D.E., şi cu normele interne, după caz.
(2)
Importul de seminţe din ţări terţe este admis cu avizul prealabil al autorităţii oficiale desemnate a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în condiţiile regulilor şi normelor tehnice în vigoare şi ale procedurilor comunitare.
(3)
Importul de seminţe din ţări terţe, pentru speciile şi soiurile la care se constată echivalenţa cerinţelor de producere şi de control sau certificare, se admite cu respectarea prevederilor art. 14. Echivalenţa se constată de autoritatea oficială desemnată, conform procedurilor comunitare.
(4)
Importatorii vor comunica efectuarea importului autorităţilor oficiale teritoriale desemnate ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care vor verifica respectarea condiţiilor de import şi punere pe piaţă.
(5)
Operatorii economici importatori vor înregistra cantităţile de seminţe importate şi exportate în Registrul de intrări şi ieşiri.
Art. 18
Sămânţa importată circulă pe piaţa internă în ambalajele specifice şi cu etichetele originale. Reambalarea şi reetichetarea sunt permise sub supraveghere oficială şi numai de către operatorii economici înregistraţi în acest scop, conform prevederilor legislaţiei în vigoare
Art. 19
Exportul de seminţe în ţări terţe este admis pe baze contractuale, cu condiţia respectării reglementărilor interne şi internaţionale privind circulaţia seminţelor destinate comerţului internaţional, a reglementărilor Uniunii Europene sau, după caz, a condiţiilor solicitate de importator.
CAPITOLUL III:
Controlul şi certificarea calităţii seminţelor
Art. 20
(1)
Controlul, certificarea identităţii şi testarea calităţii seminţelor, înregistrarea, supravegherea, monitorizarea şi autorizarea operatorilor economici în toate etapele producerii, prelucrării şi comercializării se fac de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin I.N.C.S., prin inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor, denumite în continuare I.T.C.S.M.S., şi Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor, denumit în continuare L.C.C.S.M.S., în conformitate cu regulile, normele tehnice şi reglementările comunitare şi internaţionale în vigoare.
(2)
Se înfiinţează Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor prin reorganizarea Laboratorului Central pentru Controlul Calităţii Seminţelor. în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va supune Guvernului spre adoptare reorganizarea şi funcţionarea Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor.
*)
______
*)
A se vedea Hotărârea Guvernului nr.
1.433/2009
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor, ca urmare a comasării prin absorbţie şi a preluării activităţii Băncii de Resurse Genetice Vegetale Suceava, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 9 decembrie 2009, cu modificările ulterioare.
(3)
I.T.C.S.M.S. şi L.C.C.S.M.S. funcţionează ca instituţii publice cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat.
(4)
Eliberarea certificatelor internaţionale pentru seminţele din speciile de plante agricole şi horticole se efectuează de către L.C.C.S.M.S. Bucureşti, care este laborator oficial, precum şi de alte laboratoare ale companiilor de seminţe acreditate I.S.T.A.
(5)
I.T.C.S.M.S, şi L.C.C.S.M.S., răspund pentru documentele oficiale pe care le emit. Documentele oficiale privind certificarea calităţii seminţelor, cuprinse în legislaţia în vigoare, pot fi emise doar de laboratoarele autorizate, în conformitate cu procedurile stabilite prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
Art. 21
(1)
I.N.C.S. în calitate de autoritate oficială naţională desemnată, are următoarele atribuţii:
a)
instruieşte, atestă, înregistrează, eliberează şi retrage autorizaţiile de funcţionare pentru operatorii economici care efectuează operaţiuni de producere, prelucrare şi/sau comercializare a seminţelor, după caz, cu respectarea prevederilor art. 4-6, prin autorităţile oficiale teritoriale;
b)
elaborează şi propune spre aprobare Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale proiecte de acte normative privind calitatea seminţelor şi a soiurilor;
c)
organizează, coordonează şi controlează activitatea I.T.C.S.M.S. şi a L.C.C.S.M.S.;
d)
elaborează şi supune spre aprobare reguli, norme şi metodologii de înregistrare, producere, control, certificare, autorizare şi comercializare, potrivit reglementărilor comunitare şi internaţionale în domeniul seminţelor la care România este parte, înregistrează solicitările anuale ale operatorilor economici de multiplicare şi certificare a seminţelor şi urmăreşte aplicarea acestora;
e)
asigură şi exercită controlul, în scopul menţinerii calităţii seminţelor, la toate categoriile, în precontrol şi postcontrol, prin scheme şi tehnici ştiinţifice adecvate;
f)
asigură legătura cu structurile de specialitate din cadrul Uniunii Europene şi al altor organizaţii internaţionale specializate în domeniul seminţelor şi soiurilor şi reprezintă România în relaţiile cu acestea;
g)
autorizează persoanele fizice sau juridice care întrunesc condiţiile stabilite prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru a efectua inspecţii în câmp, a preleva eşantioane de seminţe, precum şi laboratoarele care testează calitatea seminţelor, emit documente şi efectuează alte activităţi specifice sub supravegherea sa;
h)
poate retrage autorizarea, anula documentele emise sau măsurile luate de către persoanele fizice ori juridice autorizate, dacă se constată că au fost încălcate obligaţiile ce le revin potrivit normelor şi controlului de autorizare;
i)
asigură instruirea şi atestarea personalului oficial de specialitate, precum şi a personalului operatorilor economici autorizaţi pentru activităţi specifice;
j)
monitorizează activităţile desfăşurate de operatorii economici, prin autorităţile oficiale teritoriale, în scopul verificării îndeplinirii continue a cerinţelor prevăzute la art. 5;
k)
rezolvă litigii de specialitate în domeniul său de activitate.
(2)
Pentru efectuarea controlului, certificării, înregistrării, autorizării, supravegherii, monitorizării testelor de calitate a seminţelor şi a altor servicii prestate, solicitantul va plăti contravaloarea prestaţiilor odată cu admiterea cererii, conform tarifelor stabilite prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale. Sumele rezultate se constituie ca venituri proprii ale I.T.C.S.M.S. şi L.C.C.S.M.S.
Art. 22
(1)
Categoriile de sămânţă care se controlează şi pentru care se pot emite certificate oficiale care să ateste identificarea şi calitatea acestora, în condiţiile prezentei legi, sunt:
a)
sămânţa prebază;
b)
sămânţa bază;
c)
sămânţa certificată;
d)
sămânţa comercială de plante oleaginoase şi furajere.
(2)
Categoria de sămânţă standard se supune unui control oficial în postcontrol pentru verificarea identităţii şi purităţii varietale.
(3)
Autoritatea oficială poate, prin regulile şi normele de producere, control, certificare şi comercializare, să includă mai multe generaţii la categoriile de sămânţă prebază sau bază ori să subdividă aceste categorii prin generaţii, în conformitate cu reglementările Uniunii Europene şi ale organismelor internaţionale în domeniu la care România este parte sau cu reguli naţionale, după caz.
Art. 23
Se admit pentru control şi certificare oficială ori sub supraveghere oficială genurile, speciile şi soiurile stabilite în condiţiile prezentei legi sau ale reglementărilor comunitare specifice.
Art. 24
(1)
Este interzisă comercializarea seminţelor care nu respectă regulile şi normele în vigoare, inclusiv cele de ambalare, închidere, sigilare şi etichetare.
(2)
Se interzice impunerea altor restricţii de comercializare a seminţelor, în ceea ce priveşte caracteristicile acestora, condiţiile de examinare, marcare şi închidere, decât cele prevăzute de prezenta lege sau de alte reglementări specifice în vigoare.
(3)
Pentru anumite specii sau grupe de specii, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în conformitate cu procedurile Uniunii Europene, poate aproba, pentru micii producători ale căror producţie şi comercializare sunt destinate utilizatorilor finali şi care nu sunt implicaţi profesional în producerea de material de înmulţire, să comercializeze pe piaţa locală material care nu satisface cerinţele generale privind ambalarea, sistemul de închidere şi etichetare, fără a aduce prejudicii reglementărilor de carantină fitosanitară şi cu garantarea calităţii acestora.
Art. 25
Pentru depăşirea unor dificultăţi temporare de aprovizionare generală cu sămânţă certificată sau cu sămânţă standard pe teritoriul Uniunii Europene poate fi decis, în conformitate cu procedurile Uniunii Europene, pentru o perioadă determinată, să se comercializeze cantităţi necesare de sămânţă dintr-o categorie ce corespunde unor cerinţe mai puţin stricte decât cele prevăzute de regulile şi normele în vigoare, precum şi de seminţe din soiuri care nu sunt incluse în Catalogul comun al Uniunii Europene, catalogul naţional al unui stat membru, respectiv în Catalogul oficial.
CAPITOLUL IV:
Piaţa seminţelor
Art. 26
(1)
Operatorii economici - persoane fizice sau juridice - înregistraţi pentru producerea de seminţe pot beneficia de ajutoare financiare comunitare ori naţionale pentru producerea de seminţe certificate, realizată în baza unui contract sau a declaraţiei de multiplicare înregistrate la autoritatea oficială desemnată, în condiţiile stabilite de reglementările comunitare ori naţionale, după caz.
(2)
Prevederile comunitare în domeniul seminţelor şi materialului săditor stabilite prin directive şi decizii se transpun prin acte normative naţionale de implementare.
CAPITOLUL V:
Testarea, înregistrarea şi protecţia soiurilor de plante
Art. 27
(1)
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale asigură cadrul organizatoric pentru testarea şi înregistrarea soiurilor în Registrul soiurilor şi în Catalogul oficial, precum şi în Registrul naţional al brevetelor pentru soiuri.
(2)
Soiurile din speciile înregistrate în Catalogul comun al Uniunii Europene sau în catalogul naţional al unui stat membru al acesteia se echivalează cu soiurile înregistrate în Catalogul oficial, în conformitate cu prevederile comunitare în vigoare.
(3)
Testarea soiurilor şi înregistrarea acestora în Catalogul oficial, în vederea cultivării şi comercializării, acordarea brevetelor în vederea protecţiei juridice a noilor soiuri, în condiţiile Legii nr.
255/1998
privind protecţia noilor soiuri de plante, republicată, cu modificările ulterioare, se fac de către Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor, autoritate naţională oficială desemnată, instituţie publică în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în conformitate cu regulile şi reglementările internaţionale în vigoare.
Art. 28
Seminţele din soiurile radiate din Catalogul oficial, în situaţiile prevăzute la art. 33, mai pot fi certificate şi comercializate după radiere pentru o perioadă de până la data de 30 iunie a anului al treilea de la radiere.
Art. 29
(1)
Înregistrarea unui soi în Registrul soiurilor şi publicarea lui în Catalogul oficial se fac prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, după ce s-a stabilit, în urma examinării tehnice efectuate de Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor, că îndeplineşte condiţiile de distinctivitate, uniformitate şi stabilitate şi că pentru soiurile din speciile stabilite de reglementările comunitare soiul posedă valoare agronomică şi/sau de utilizare.
(2)
Testele de distinctivitate, uniformitate şi stabilitate efectuate de o instituţie similară din alt stat membru al Uniunii Europene sunt oficial recunoscute.
(3)
Soiurile care îndeplinesc condiţiile de acordare a protecţiei se înregistrează în Registrul naţional al brevetelor pentru soiuri.
Art. 30
La înregistrarea în Registrul soiurilor, fiecare soi trebuie să fie individualizat printr-o denumire acceptată, care să facă posibilă identificarea sa, în conformitate cu procedurile Uniunii Europene.
Art. 31
Înscrierea soiurilor pentru examinare se face pe baza unei cereri a amelioratorului sau a reprezentantului acestuia, împuternicit în scris, însoţită de chestionarul tehnic U.P.O.V., C.P.V.O. sau de ghidul naţional şi de asigurare a cantităţilor de seminţe necesare examinării.
Art. 32
Pentru un soi local, dintr-o regiune bine determinată, sau dacă amelioratorul nu mai există, înregistrarea ori prelungirea acesteia se poate face din oficiu de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor, care stabileşte şi menţinătorul soiului respectiv, în conformitate cu reglementările Uniunii Europene.
Art. 33
Radierea unui soi din Catalogul oficial se face prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale în cazurile în care:
a)
se dovedeşte necorespunzător din punctul de vedere al distinctivităţii, uniformităţii şi stabilităţii, caracteristici pe baza cărora a fost făcută înregistrarea în Registrul soiurilor şi în Catalogul oficial sau în Registrul naţional al brevetelor pentru soiuri;
b)
au apărut caracteristici noi care ar fi împiedicat înregistrarea sa, necunoscute la data când s-a făcut aceasta;
c)
la cererea amelioratorului, a reprezentantului acestuia sau a menţinătorului soiului, după caz, precum şi în cazul în care menţinătorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin de a prezenta în orice moment sămânţa necesară reproducerii soiului, conform caracteristicilor iniţiale existente la înregistrare, şi de a se supune verificării periodice de către Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor;
d)
nu mai există un menţinător al soiului înregistrat;
e)
se dovedeşte că acelaşi soi este înregistrat sub un alt nume;
f)
titularul certificatului de înregistrare sau menţinătorul nu achită tarifele de menţinere în listă conform legislaţiei în vigoare, precum şi pentru verificarea soiului pe durata în care acesta este înregistrat;
g)
după 10 ani de la înregistrarea soiului nu se mai solicită sau nu se mai aprobă reînscrierea;
h)
dacă legislaţia, regulamentele şi prevederile directivelor comunitare din domeniu nu sunt respectate.
Art. 34
(1)
Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor, denumit în continuare I.S.T.I.S., funcţionează ca organ de specialitate în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, finanţat din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat.
(2)
I.S.T.I.S. are următoarele atribuţii:
a)
elaborează metodologia de examinare tehnică şi de prezentare a noilor soiuri, în vederea înregistrării în Registrul soiurilor şi a publicării în Catalogul oficial şi în Registrul naţional al brevetelor pentru soiuri, ţinând seama de reglementările interne şi internaţionale în vigoare;
b)
examinează soiurile pentru care se cere înregistrarea şi/sau protecţia prin efectuarea testelor de distinctivitate, uniformitate şi stabilitate, precum şi, în funcţie de specie, a testelor privind determinarea valorii agronomice şi de utilizare;
c)
elaborează metodologia privind protecţia noilor soiuri de plante;
d)
efectuează verificarea anuală a purităţii varietale a soiurilor multiplicate, dispusă de autoritatea oficială de control şi certificare;
e)
previne înstrăinarea materialului biologic aflat în examinare şi asigură confidenţialitatea informaţiilor obţinute, la cererea amelioratorului;
f)
asigură depozitarea probelor de seminţe şi material săditor de referinţă din soiurile înregistrate;
g)
elaborează la cerere liste ale soiurilor recomandate;
h)
este depozitarul Registrului soiurilor, editează şi publică anual Catalogul oficial, Registrul naţional al brevetelor pentru soiuri;
i)
administrează colecţiile de referinţă la speciile pentru care se efectuează testul de distinctivitate, conformitate, stabilitate (D.U.S.);
j)
organizează şi testează soiurile pentru care se cere înregistrarea, în propriile centre de testare a soiurilor, denumite în continuare C.T.S., în instituţii similare din alte state membre ale Uniunii Europene sau pentru unele activităţi sub supravegherea sa;
k)
examinează, la cerere, soiurile înregistrate din punct de vedere agronomic în vederea înscrierii acestora în listele soiurilor recomandate;
l)
asigură legătura cu organismele şi organizaţiile internaţionale în domeniul testării, înregistrării soiurilor, precum şi protecţia soiurilor;
m)
cooperează cu instituţiile similare din statele membre ale Uniunii Europene referitoare la problematica înregistrării soiurilor şi încheie contracte bilaterale cu statele membre ale Uniunii Europene şi ţări terţe în domeniul de activitate;
n)
efectuează activitatea de testare a rezistenţei la erbicide şi la atacul dăunătorilor pentru soiurile care au indusă această rezistenţă, pentru care solicitantul va plăti tarifele stabilite prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale;
o)
participă la proiecte de cercetare din planul naţional de cercetare în colaborare cu alte unităţi de cercetare agricolă sau de învăţământ, precum şi la proiecte internaţionale de cercetare.
(3)
I.S.T.I.S. are în subordine C.T.S.-uri, subunităţile fără personalitate juridică, amplasate în diferite condiţii ecologice ale ţării care formează reţeaua oficială de testare a soiurilor.
(4)
Regulamentul de organizare şi funcţionare a I.S.T.I.S. se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale
*)
.
______
*)
A se vedea Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.
34/2011
pentru aprobarea Regulamentului pentru organizarea controlului de calitate şi fitosanitar la importul şi exportul seminţelor şi materialului săditor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 15 februarie 2011, cu modificările ulterioare.
Art. 35
Se constituie Consiliul tehnic pentru soiuri şi seminţe de plante şi material săditor, organism consultativ al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Componenţa şi atribuţiile acestuia se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale
**)
.
______
**)
A se vedea Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr.
659/2002
privind componenţa şi atribuţiile Consiliului tehnic pentru soiuri şi seminţe de plante, organism consultativ al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 20 februarie 2003.
Art. 36
(1)
Pentru efectuarea lucrărilor de examinare tehnică a soiurilor, solicitantul va plăti, odată cu aprobarea înscrierii pentru examinare sau pentru efectuarea testelor de verificare pentru controlul menţinerii purităţii varietale a soiului înregistrat, sumele prevăzute în tarifele stabilite prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
(2)
Sumele rezultate se constituie ca venituri proprii ale I.S.T.I.S.
(3)
Pentru efectuarea testării soiurilor, a verificării menţinerii soiurilor şi publicării lor anuale în Catalogul oficial şi a altor servicii prestate, solicitantul va plăti contravaloarea prestaţiilor odată cu admiterea cererii, conform tarifelor stabilite prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, sumele rezultate constituindu-se ca venituri proprii.
(4)
Se vor constitui ca venituri proprii şi veniturile obţinute din valorificarea producţiei agricole, precum şi alte venituri cum ar fi donaţii şi sponsorizări primite potrivit legii.
(5)
Pentru lucrările agricole, I.S.T.I.S. poate utiliza forţa de muncă sezonieră cu contract de muncă pe perioadă determinată.
Art. 37
Soiurile care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 29 şi 30 sunt considerate înregistrate, se înscriu în Registrul soiurilor şi se publică în Catalogul oficial, iar amelioratorului i se eliberează de către I.S.T.I.S. un certificat de înregistrare a soiului. La cerere se pot înregistra şi formele parentale folosite la obţinerea hibrizilor comerciali.
Art. 38
(1)
Protecţia soiurilor de plante este asigurată de către I.S.T.I.S., începând cu data de 1 iulie 2011, potrivit Legii nr.
255/1998
, republicată, cu modificările ulterioare.
(2)
Drepturile amelioratorilor asupra noilor soiuri de plante din toate genurile şi speciile sunt recunoscute şi apărate prin acordarea de brevet de soi, în condiţiile Legii nr.
255/1998
, republicată, cu modificările ulterioare.
(3)
Brevetele de invenţie acordate în condiţiile Legii nr.
64/1991
privind brevetele de invenţie, republicată, cu modificările ulterioare, conferă amelioratorului aceleaşi drepturi.
(4)
Dreptul de a produce şi/sau de a comercializa sămânţa unui soi protejat se poate transmite contractual oricărei persoane fizice sau juridice, înregistrată conform prevederilor art. 4, care se angajează să achite titularului de brevet o redevenţă stabilită de comun acord.
(5)
Nerespectarea prevederilor alin. (4) atrage plata contravalorii redevenţei majorată de 5 ori şi plata altor daune care rezultă din aceasta, precum şi retragerea autorizaţiei de producţie şi de comercializare a seminţelor.
(6)
Deţinătorul brevetului de soi are dreptul să urmărească respectarea prevederilor contractuale prin expertiză tehnică şi financiară sau pe orice cale legală, inclusiv pentru toate situaţiile prevăzute de Legea nr.
255/1998
, republicată, cu modificările ulterioare.
Art. 39
Certificatul de înregistrare a soiului conferă posesorului dreptul de a produce şi a comercializa sămânţă din toate categoriile soiului respectiv şi de a beneficia de drepturile care decurg din aceasta, potrivit legislaţiei în vigoare.
Art. 40
I.S.T.I.S. este desemnat ca instituţie de depozit al materialului reproductibil pentru soiurile înregistrate în Registrul soiurilor.
Art. 41
I.S.T.I.S. este împuternicit să efectueze examinările şi verificările pentru controlul menţinerii purităţii varietale a soiurilor înregistrate în Registrul soiurilor şi publicate în Catalogul oficial.
Art. 42
După obţinerea certificatului de înregistrare a soiului, titularul acestuia are obligaţia de a pune la dispoziţia I.S.T.I.S. un eşantion-martor de seminţe sau de plante, care se va conserva şi va constitui proba de referinţă.
Art. 43
(1)
Titularul certificatului de înregistrare a soiului plăteşte efectuarea examinării şi verificării menţinerii identităţii şi purităţii varietale, precum şi a publicării soiului, pe toată durata în care acesta este înscris în Registrul soiurilor şi publicat în Catalogul oficial, conform prevederilor art. 36.
(2)
Verificarea anuală a purităţii varietale a soiurilor multiplicate în România se efectuează conform metodologiei şi tarifelor stabilite prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale
*)
.
______
*)
A se vedea Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.
84/2011
privind aprobarea tarifelor pentru efectuarea lucrărilor de examinare a soiurilor pentru care se solicită înscrierea în Catalogul oficial naţional al soiurilor de plante de cultură din România şi în Lista recomandată a soiurilor, precum şi pentru verificarea purităţii varietale a soiurilor multiplicate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 20 aprilie 2011, cu completările ulterioare.
CAPITOLUL VI:
Sancţiuni
Art. 44
(1)
I.N.C.S., prin autorităţile oficiale subordonate, poate dispune reţinerea oricărei cantităţi de sămânţă pregătită pentru comercializare, în timpul sau după comercializare, găsită fără documente de calitate ori de stare fitosanitară, prevăzute de legislaţia în vigoare, sau cu documente necorespunzătoare dispoziţiilor legale, până la clarificarea situaţiei, după caz.
(2)
În cazul în care sămânţa nu corespunde condiţiilor legale în vigoare, autoritatea prevăzută la alin. (1) interzice comercializarea şi dispune returnarea acesteia, folosirea în alte scopuri, blocarea şi/sau distrugerea pe cheltuiala titularului.
Art. 45
Constituie contravenţii la normele privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii şi comercializarea seminţelor următoarele fapte:
a)
comercializarea de seminţe necontrolate, necertificate sau provenite de la persoane fizice ori juridice neînregistrate, conform prevederilor legale;
b)
producerea, prelucrarea şi comercializarea de seminţe, fără autorizaţia eliberată de I.N.C.S., prin autorităţile teritoriale de control şi certificare a seminţelor, cu excepţia celor prevăzute la art. 24 alin. (3);
c)
neasigurarea măsurilor corespunzătoare menţinerii calităţii, purităţii şi identităţii la recoltarea, condiţionarea sau prelucrarea seminţelor destinate comercializării;
d)
depozitarea şi transportul seminţelor fără documente care să ateste calitatea şi identitatea acestora, precum şi neasigurarea măsurilor de protecţie a calităţii şi a autenticităţii lor;
e)
lipsa registrului de intrări şi ieşiri prevăzut la art. 5 lit. b), ţinerea necorespunzătoare a evidenţei producerii, intrărilor, ieşirilor şi stocurilor de seminţe;
f)
refuzul de a prezenta documentele privind calitatea seminţelor, precum şi evidenţele prevăzute la lit. e), la cererea autorităţii oficiale de control, împuternicite de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
g)
înscrierea unor date eronate în documentele de atestare a calităţii seminţelor;
h)
comercializarea de seminţe fără documente care să ateste calitatea şi starea fitosanitară corespunzătoare pentru însămânţare;
i)
comercializarea de seminţe care nu corespund normelor în vigoare;
j)
nerespectarea regulilor şi normelor în vigoare în toate stadiile de producere, prelucrare şi comercializare a seminţelor;
k)
introducerea în ţară şi comercializarea de seminţe din terţe ţări, fără avizul de specialitate al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sau neconforme cu reglementările în vigoare.
Art. 46
(1)
Contravenţiile prevăzute la art. 45 se sancţionează cu amendă aplicată persoanelor fizice sau juridice, după caz, astfel:
a)
cea de la lit. d), cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei;
b)
cele de la lit. c), e) şi h), cu amendă de la 3.001 lei la 5.000 lei;
c)
cele de la lit. a), b) şi i), cu amendă de la 5.001 lei la 8.000 lei;
d)
cele de la lit. f), g), j) şi k), cu amendă de la 8.001 lei la 12.000 lei.
(2)
Valoarea amenzilor va fi actualizată prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de rata inflaţiei.
Art. 47
(1)
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 45 şi 46 se fac de către persoanele împuternicite de I.N.C.S. şi de către camerele agricole, prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale poate împuternici şi alte persoane care să constate contravenţiile şi să aplice sancţiuni.
(2)
Contravenţiilor prevăzute la art. 45 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.
2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
180/2002
, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)
Personalul instituţiilor publice ale administraţiei centrale şi locale va sprijini autorităţile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu privire la cazurile de încălcare a prevederilor prezentei legi.
CAPITOLUL VII:
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 48
Prevederile prezentei legi se aplică şi soiurilor care sunt înscrise în Registrul soiurilor şi, respectiv, în Catalogul oficial, la data intrării în vigoare a prezentei legi. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va lua măsuri ca, pentru toate soiurile înscrise în Registrul soiurilor şi în Catalogul oficial, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, să emită certificate de înregistrare a soiurilor şi să stabilească dreptul de menţinător institutelor, staţiunilor agricole, instituţiilor de învăţământ superior şi altor amelioratori sau operatori economici, la solicitarea acestora.
Art. 49
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr.
75/1995
, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 17 decembrie 1997, cu modificările ulterioare, cu excepţia prevederilor art. 28 alin. (1) teza întâi, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
-****-
______
*)
Republicată în temeiul art. 248 din Legea nr.
187/2012
pentru punerea în aplicare a Legii nr.
286/2009
privind
Codul penal
, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr.
266/2002
a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2011.
ANEXĂ:
DEFINIREA termenilor de specialitate utilizaţi în lege
1.
Sămânţă înseamnă orice material de reproducere sau plantare: seminţe, fructe, material săditor produs prin orice metode de înmulţire, destinat multiplicării ori pentru producţia de consum alimentar sau industrial. Materialul săditor înseamnă materialul de înmulţire şi plantare compus din: plante, părţi ale plantei, inclusiv portaltoii, destinate înmulţirii şi producţiei de plante destinate plantării.
2.
Soiul înseamnă un grup de plante aparţinând unui taxon botanic de cel mai jos rang cunoscut, care:
a)
se diferenţiază clar de cele deja cunoscute prin cel puţin un caracter distinct, precis şi puţin fluctuant, ce poate fi definit şi descris, sau prin mai multe caractere a căror combinaţie este de natură să dea calitatea de nou (distinctivitate);
b)
este uniform pentru ansamblul caracterelor luate în considerare de reglementările în vigoare privind uniformitatea soiurilor, cu excepţia unui număr foarte redus de forme atipice, ţinând seama de particularităţile de reproducere (uniformitate);
c)
este stabil în caracterele sale esenţiale, adică în urma reproducerii sau multiplicării succesive ori la sfârşitul fiecărui ciclu de reproducere, caracterele esenţiale rămân aşa cum au fost descrise iniţial (stabilitate);
d)
este considerat soi şi hibridul cu formele parentale ale acestuia.
3.
Soiul protejat înseamnă soiul nou-creat pentru care a fost acordat un brevet de soi.
4.
Plantele cuprind plantele agricole şi horticole.
5.
Amelioratorul înseamnă:
a)
persoana fizică sau juridică care a creat sau a descoperit şi a dezvoltat un nou soi;
b)
persoana care a angajat persoana prevăzută la lit. a) sau care i-a comandat acesteia activitatea de creare ori de descoperire de noi soiuri, dacă contractul prevede că dreptul de ameliorator aparţine celei dintâi;
c)
succesorul în drepturi al persoanei prevăzute la lit. a) sau b), după caz.
6.
Menţinătorul înseamnă persoana fizică sau juridică indicată în Registrul soiurilor ca responsabilă pentru menţinerea unui soi cu caracteristicile avute la data înscrierii în Registrul soiurilor. Menţinătorul poate fi amelioratorul soiului sau persoana Căreia amelioratorul i-a transferat acest drept printr-o tranzacţie legală.
7.
Prelucrarea cuprinde cel puţin una dintre următoarele operaţiuni: condiţionarea, incluzând: precurăţarea, uscarea, curăţarea, sortarea, fasonarea, tratarea, după caz; formarea loturilor; ambalarea şi etichetarea, precum şi operaţiuni auxiliare ca: depozitarea, păstrarea şi transportul seminţelor.
8.
Comercializarea înseamnă vânzarea, deţinerea în vederea vânzării, oferta pentru vânzare şi orice cedare, furnizare sau transfer, în scopul unei exploatări comerciale a seminţei la terţi, fie că este sau nu este remunerată.
Nu fac obiectul comercializării:
a)
livrarea de seminţe la organismele oficiale de testare şi inspecţie;
b)
furnizarea de seminţe la prestatorii de servicii în vederea transformării sau condiţionării, atât timp cât prestatorul de servicii nu obţine un drept asupra seminţei furnizate astfel;
c)
furnizarea de seminţe brute, sub anumite condiţii, la prestatorii de servicii, în vederea producerii unor materii prime agricole destinate pentru scopuri industriale, sau de seminţe înmulţite pentru acest scop (procesare), atât timp cât prestatorul de servicii nu obţine un drept nici asupra seminţei furnizate, nici asupra produsului recoltei.
9.
Categoriile de seminţe din procesul de producere (multiplicare) sunt definite după cum urmează:
a)
sămânţa amelioratorului înseamnă sămânţa:
- produsă de către sau sub directa responsabilitate a amelioratorului ori a menţinătorului, folosind selecţia conservativă sau alte metode ştiinţifice specifice;
- care este destinată producerii seminţelor de prebază;
- care satisface cerinţele impuse de reglementările în vigoare privind puritatea varietală pentru seminţele de prebază;
b)
sămânţa de prebază înseamnă sămânţa din toate verigile biologice dintre sămânţa amelioratorului şi sămânţa de bază, care:
- a fost produsă de sau sub directa responsabilitate a menţinătorului;
- a fost produsă din sămânţa amelioratorului ori din sămânţa de prebază;
- este destinată producerii de sămânţă de prebază sau de bază;
- satisface cerinţele impuse de reglementările în vigoare specificate pentru seminţele de prebază;
c)
sămânţa de bază înseamnă sămânţa:
- produsă de către sau sub directa responsabilitate a menţinătorului;
- care a fost produsă din sămânţa de prebază;
- care este destinată producerii de sămânţă certificată;
- care satisface cerinţele impuse de reglementările în vigoare specificate pentru seminţele de bază;
d)
sămânţa certificată înseamnă:
- în cazul hibrizilor, sămânţa produsă în loturi de hibridare din sămânţă de bază şi care este destinată producerii de recoltă pentru consum uman, animal sau pentru industrializare;
- în cazul soiurilor, sămânţa produsă direct din sămânţă de bază pentru reînmulţiri sau pentru consum şi care satisface cerinţele impuse de reglementările în vigoare specificate pentru seminţele certificate;
- la cererea autorului sau a menţinătorului poate fi obţinută dintr-o sămânţă de prebază;
e)
sămânţa comercială înseamnă sămânţa care:
- are identitate ca specie;
- corespunde condiţiilor impuse de reglementările Uniunii Europene în vigoare specificate pentru seminţele comerciale;
- corespunde, în urma unui examen, condiţiilor de valoare culturală prevăzute în normele în vigoare;
f)
sămânţa standard de legume înseamnă sămânţa care:
- are suficientă identitate şi puritate varietală;
- este destinată în principal producţiei de consum;
- corespunde condiţiilor din normele în vigoare;
- este verificată în postcontrol oficial şi corespunde din punctul de vedere al identităţii şi purităţii varietale;
g)
material standard de viţă-de-vie înseamnă materialul vegetativ care:
- posedă identitate şi puritate varietală;
- este destinat pentru producerea de plante tinere de viţă-de-vie sau părţi de plantă ori pentru producţia de struguri;
- corespunde condiţiilor din normele în vigoare;
- în urma examinării oficiale se constată că îndeplineşte condiţiile de mai sus.
10.
Înregistrarea operatorilor economici înseamnă operaţiunea de admitere a unei activităţi pe care un operator economic, persoană fizică sau juridică, doreşte să o efectueze în cadrul obiectului său de activitate, dacă sunt îndeplinite condiţiile tehnice şi organizatorice preliminare desfăşurării respectivei activităţi.
11.
Contractul de multiplicare înseamnă contractul de prestare de servicii care prevede condiţiile tehnice şi financiare de realizare a producţiei de seminţe multiplicate, încheiat, în condiţiile legii, între proprietarul seminţelor destinate multiplicării sau reprezentantul acestuia şi un agricultor multiplicator.
12.
Declaraţia de multiplicare înseamnă cererea persoanelor fizice sau juridice înregistrate pentru producerea de seminţe, adresată autorităţii de certificare, în vederea admiterii culturii semincere, destinată multiplicării, pentru inspecţia în câmp.
13.
Supravegherea oficială înseamnă procedura prin care autoritatea competentă urmăreşte şi verifică activitatea specifică a unei persoane fizice sau juridice autorizate de autoritatea respectivă să desfăşoare o anumită activitate în numele său.
14.
Monitorizarea oficială înseamnă procedura prin care autoritatea competentă, prin inspectorii oficiali, urmăreşte sistematic procesul de implementare şi respectare a legislaţiei în vigoare, pe parcursul activităţii de producere, prelucrare şi/sau comercializare a seminţelor şi a materialului săditor, înregistrează şi comunică rezultatele către entităţile direct implicate, în scopul îmbunătăţirii permanente a calităţii serviciului prestat.
15.
Catalogul oficial înseamnă Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 239 din data de 3 aprilie 2014