DECIZIE nr. 468 din 8 iunie 2016 privind conţinutul setului de produse igienico-sanitare pus la dispoziţia persoanelor private de libertate cu ocazia primirii în locurile de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
În conformitate cu prevederile art. 101 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr.
254/2013
privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
157/2016
,
În temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr.
1.849/2004
privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu modificările ulterioare,
directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
emite prezenta decizie.
Art. 1
Se aprobă conţinutul setului de produse igienico-sanitare pus la dispoziţia persoanelor private de libertate cu ocazia primirii în locurile de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Art. 2
La primirea în penitenciar ori, după caz, într-un centru educativ sau de detenţie, persoanele condamnate, arestate preventiv şi persoanele faţă de care s-a dispus măsura educativă a internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenţie primesc, prin grija administraţiei locului de deţinere, un set cu materiale de igienă personală.
Art. 3
Persoanele private de libertate prevăzute la art. 2 primesc gratuit, la primirea în locurile de deţinere, un set cu materiale de igienă personală, cu următorul conţinut:
a)
persoane de sex masculin: 1 bucată hârtie igienică, 1 bucată piepten, un tub pastă de dinţi (minimum 50 mililitri), o periuţă de dinţi, un tub cremă de ras (minimum 50 mililitri), un săpun semitoaletă (maximum 100 grame), un aparat de ras de unică folosinţă;
b)
persoane de sex feminin: 1 bucată hârtie igienică, 1 bucată piepten, un tub pastă de dinţi (minimum 50 mililitri), o periuţă de dinţi, un săpun semitoaletă (maximum 100 grame), un pachet absorbante intime (maximum 10 bucăţi/pachet).
Art. 4
Persoanele private de libertate internate în penitenciarele-spital primesc suplimentar 1 bucată săpun (maximum 100 grame) şi 1 bucată hârtie igienică.
Art. 5
Setul de produse igienico-sanitare se asigură o singură dată, la primirea în locul de deţinere a persoanelor condamnate, arestate preventiv, persoanelor internate în penitenciare-spital şi persoanelor faţă de care s-a dispus măsura educativă a internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenţie.
Art. 6
Directorii unităţilor subordonate şi conducătorii structurilor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor duc la îndeplinire prevederile prezentei decizii.
Art. 7
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
p. Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor,
Dan Halchin
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 485 din data de 29 iunie 2016