ORDIN nr. 3582 din 20 noiembrie 2013 privind organizarea activităţii de administrare a contribuabililor mijlocii
Având în vedere prevederile art. 33 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003
privind
Codul de procedură fiscală
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr.
520/2013
privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
emite următorul ordin:
Art. 1
(1)
Începând cu data de 1 ianuarie 2014, administraţiile judeţene ale finanţelor publice şi Direcţia generală regională a finanţelor publice Bucureşti, prin Administraţia fiscală pentru contribuabilii mijlocii, administrează contribuabilii, persoane juridice române, cu excepţia instituţiilor publice, care au domiciliul fiscal în raza teritorială a judeţelor sau a municipiului Bucureşti, după caz, denumiţi în continuare contribuabili mijlocii, inclusiv entităţile rezultate în urma divizării ori a fuziunii cu alţi contribuabili şi sucursalele contribuabililor persoane juridice străine care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României şi îndeplinesc criteriile de selecţie prevăzute la alin. (4).
(2)
Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), în categoria contribuabililor mijlocii intră şi contribuabilii nerezidenţi pentru care contribuabilii mijlocii au calitatea de reprezentanţi sau reprezentanţi fiscali, potrivit titlului VI din Legea nr.
571/2003
privind
Codul fiscal
, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)
Criteriile de selecţie a contribuabililor mijlocii prevăzuţi la art. 1 se pot actualiza anual, prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(4)
Contribuabilii mijlocii definiţi conform alin. (1) sunt selectaţi potrivit următoarelor criterii de selecţie:
A.
Criteriul de bază, denumit şi criteriul valoric agregat, este rezultatul agregării a 2 indicatori, selectaţi din punct de vedere economic şi bugetar în următoarele proporţii:
- volumul obligaţiilor fiscale datorate, declarate de către contribuabili - 50%;
- cifra de afaceri raportată în situaţiile financiare încheiate la data de 31 decembrie a anului anterior celui în care se efectuează actualizarea - 50%.
Prin excepţie de la prevederile prezentei litere, contribuabilii în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerţului, conform prevederilor art. 237 din Legea societăţilor nr.
31/1990
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi contribuabilii declaraţi inactivi potrivit dispoziţiilor art. 78
1
din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003
privind
Codul de procedură fiscală
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu vor fi selectaţi drept contribuabili mijlocii.
B.
Criteriul insolvenţei: sunt contribuabili cu domiciliul fiscal pe raza fiecărui judeţ, aflaţi sub incidenţa Legii nr.
85/2006
privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, care au creanţe fiscale totale, respectiv creanţe fiscale înscrise la masa credală, cât şi acumulate ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, mai mari de 3 milioane lei.
Art. 2
(1)
Lista nominală a contribuabililor mijlocii prevăzuţi la art. 1 se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi se publică pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice - portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(2)
Sediile secundare ale contribuabililor mijlocii sunt administrate de administraţiile judeţene ale finanţelor publice şi Direcţia generală regională a finanţelor publice Bucureşti prin Administraţia fiscală pentru contribuabilii mijlocii, după caz, în a căror rază teritorială acestea îşi desfăşoară activitatea.
(3)
Lista nominală a sediilor secundare ale contribuabililor mijlocii prevăzuţi la art. 1 se publică pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice - portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Art. 3
(1)
Contribuabilii rezultaţi în urma divizării unui contribuabil mijlociu vor fi administraţi în continuare în condiţiile prezentului ordin.
(2)
Contribuabilul nou-rezultat din fuziunea unui contribuabil mijlociu cu un alt contribuabil va fi administrat de către administraţiile judeţene ale finanţelor publice şi Direcţia generală regională a finanţelor publice Bucureşti prin Administraţia fiscală pentru contribuabilii mijlocii, după caz.
(3)
Dacă un contribuabil care nu se înscrie în categoria contribuabililor mijlocii absoarbe prin fuziune un contribuabil mijlociu, acesta va fi preluat spre administrare de administraţiile finanţelor publice pentru contribuabilii mijlocii, în termen de 10 zile de la data înregistrării acestei operaţiuni la registrul comerţului.
Art. 4
(1)
Contribuabilii mijlocii aflaţi în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerţului, conform prevederilor art. 237 din Legea nr.
31/1990
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi contribuabilii declaraţi inactivi potrivit dispoziţiilor art. 78
1
din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi scoşi din administrarea administraţiilor judeţene ale finanţelor publice sau a Administraţiei fiscale pentru contribuabilii mijlocii din cadrul Direcţiei regionale a finanţelor publice Bucureşti, după caz, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care au devenit inactivi sau au intrat în inactivitate temporară şi vor fi predaţi spre administrare, pe bază de protocol de predare-primire, organelor fiscale teritoriale care au competenţă în administrarea acestora.
(2)
În situaţia în care, de la data actualizării listelor şi până la data de 1 ianuarie a anului următor, unii dintre contribuabilii care urmează a fi preluaţi în administrare de administraţiile judeţene ale finanţelor publice sau Direcţia generală regională a finanţelor publice Bucureşti prin Administraţia fiscală pentru contribuabilii mijlocii, au fost declaraţi inactivi potrivit dispoziţiilor art. 78
1
din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau au intrat în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerţului, conform prevederilor art. 237 din Legea nr.
31/1990
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aceştia vor rămâne în administrarea fostului organ fiscal teritorial.
Art. 5
(1)
Contribuabilii mijlocii care nu mai îndeplinesc criteriile de selecţie prevăzute la art. 1 vor fi scoşi din administrarea administraţiilor judeţene ale finanţelor publice sau a Administraţiei fiscale pentru contribuabilii mijlocii din cadrul Direcţiei generale regionale a finanţelor publice Bucureşti, după caz, după 2 ani consecutivi în care nu îndeplinesc aceste criterii de selecţie.
(2)
Administraţiile judeţene ale finanţelor publice şi Direcţia generală regională a finanţelor publice Bucureşti prin Administraţia fiscală pentru contribuabilii mijlocii vor notifica contribuabilii prevăzuţi la alin. (1), prevederile art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplicându-se în mod corespunzător.
(3)
Lista contribuabililor se actualizează anual, prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, conform criteriilor de selecţie prevăzute la art. 1.
(4)
Lista contribuabililor mijlocii prevăzută la alin. (3) şi la art. 3 se întocmeşte până la data de 30 noiembrie a fiecărui an, se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi se publică pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice - portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(5)
Lista nominală a sediilor secundare ale contribuabililor mijlocii prevăzuţi la art. 1 se actualizează anual şi se publică, până la data de 30 noiembrie, pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice - portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Art. 6
(1)
Predarea-primirea între organele fiscale implicate se face pe bază de protocol.
(2)
Pentru contribuabilii selectaţi conform prevederilor art. 1 şi pentru sediile secundare ale acestora, informaţiile aflate în sistemul informatic de administrare a creanţelor fiscale vor fi transferate în format electronic între organele fiscale implicate în procedura de predare-primire, în primele 5 zile lucrătoare ale anului pentru care se efectuează selecţia.
(3)
Până la data de 20 ianuarie a anului pentru care se realizează selecţia se va finaliza protocolul de predare-primire a dosarelor fiscale ale contribuabililor mijlocii şi ale sediilor secundare ale acestora.
Art. 7
(1)
Procedura de predare-primire a dosarelor fiscale ale contribuabililor mijlocii şi ale sediilor secundare ale acestora între organele fiscale implicate se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(2)
Procedura de administrare şi monitorizare a contribuabililor mijlocii prevăzuţi în prezentul ordin se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Art. 8
Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de planificare, monitorizare şi sinteză, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală regională a finanţelor publice Bucureşti, administraţiile judeţene ale finanţelor publice, precum şi administraţiile finanţelor publice implicate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 9
(1)
La data intrării în vigoare a prevederilor prezentului ordin, Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.
2.731/2010
privind organizarea activităţii de administrare a contribuabililor mijlocii la administraţiile finanţelor publice pentru contribuabilii mijlocii din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 şi 820 bis din 8 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
(2)
Contribuabilii mijlocii prevăzuţi în anexa la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.
2.731/2010
, cu modificările şi completările ulterioare, vor rămâne în administrarea organelor fiscale competente până la data intrării în vigoare a prezentului ordin.
Art. 10
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2014.
-****-
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
Gelu-Ştefan Diaconu
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 728 din data de 26 noiembrie 2013