ORDIN nr. 1474 din 20 decembrie 2013 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Investiţii privind infrastructura de broadband în spaţiul rural"
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 67.862 din 18 decembrie 2013, întocmit de Direcţia generală dezvoltare rurală - Autoritate de management pentru PNDR, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi ale anexei nr. II la Regulamentul (CE) nr. 1.974/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR),
ţinând cont de prevederile submăsurii 322 e) "Investiţii privind infrastructura de broadband în spaţiul rural" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR), aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. CE (2008) 3.831 din 16 iulie 2008, cu modificările şi completările ulterioare,
luând în considerare prevederile art. 21 şi 23 din Hotărârea Guvernului nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007,
în baza prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din tratat ajutoarelor de minimis,
În temeiul art. 7 alin. (5) şi (6) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
Art. 1
Se aprobă Schema de ajutor de minimis, aferentă submăsurii 322 e) din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR), cu titlul "Investiţii privind infrastructura de broadband în spaţiul rural", prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu,

secretar de stat

ANEXA nr. 1: SCHEMA DE AJUTOR de minimis "Investiţii privind infrastructura de broadband în spaţiul rural"
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
Prin prezenta schemă se acordă un ajutor de minimis transparent beneficiarilor eligibili conform fişei tehnice a submăsurii 322 e) din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR), "Investiţii privind infrastructura de broadband în spaţiul rural".
Art. 2
(1)În cadrul prezentei scheme, acordarea de alocări financiare nerambursabile destinate beneficiarilor se face cu respectarea criteriilor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din tratat ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 379 din 28 decembrie 2006, denumit în continuare Regulament.
(2)Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (AM-PNDR), este autoritatea responsabilă pentru această schemă, iar implementarea prezentei scheme se asigură prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).
Art. 3
În sensul prezentei scheme, următorii termeni se definesc astfel:
a)întreprindere - entitate implicată într-o activitate economică, indiferent de forma juridică a acesteia şi de modul de finanţare, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 364/2004 al Comisiei din 25 februarie 2004 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 70/2001 privind extinderea sferei de aplicare a acestuia la ajutoarele pentru cercetare şi dezvoltare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 63 din 28 februarie 2004;
b)întreprinderi în dificultate, în sensul prevederilor Comunicării Comisiei Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate1, (2004/C 244/02) reprezintă:
_________
1 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C nr. 244 din 1 octombrie 2004, p. 2.
(i)societatea cu răspundere limitată, când se constată pierderea a mai mult de jumătate din capitalul social şi a mai mult de un sfert din capital în ultimele 12 luni;
(ii)societatea în care cel puţin o parte din asociaţi răspunde nelimitat de datoriile întreprinderii, atunci când s-a pierdut mai mult de jumătate din capitalul propriu, aşa cum reiese din evidenţele contabile ale societăţii, şi când mai mult de un sfert din acest capital s-a pierdut în decursul ultimelor 12 luni;
(iii)orice întreprindere, indiferent de forma juridică, ce întruneşte condiţiile pentru a fi supusă unei proceduri prevăzute de legislaţia privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.
Chiar în cazul în care niciuna dintre condiţiile prevăzute la pct. (i), (ii) sau (iii) nu este îndeplinită, o firmă este considerată în dificultate când prezintă simultan următoarele simptome: cifra de afaceri este în scădere, înregistrează pierderi, acumulează datorii, scade fluxul de numerar;
c)Programul Naţional de Dezvoltare Rurală - documentul programatic în baza căruia, potrivit Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), vor fi accesate sumele alocate pentru România pentru perioada de programare 2007-2013, denumit în continuare PNDR;
d)Ghidul solicitantului - set de instrucţiuni cu privire la evaluarea, selectarea, contractarea şi plata proiectelor, elaborat pentru fiecare măsură din PNDR, disponibil la nivel local şi central şi pe site-ul APDRP şi MADR;
e)fişa tehnică a submăsurii - mijlocul prin care se implementează o prioritate, asigurând cadrul cofinanţării proiectelor atât din FEADR, cât şi din bugetul naţional.
CAPITOLUL II: Obiectivul schemei de ajutor de minimis
Art. 4
Obiectivul general al prezentei scheme este cel din Planul naţional strategic pentru agricultură şi dezvoltare rurală şi vizează îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru populaţie, asigurarea accesului la serviciile de bază, inclusiv accesul local la infrastructura de comunicaţii în bandă largă.
CAPITOLUL III: Necesitatea implementării schemei
Art. 5
Prin promovarea prezentei scheme se are în vedere realizarea investiţiilor pentru sprijinirea accesului populaţiei rurale la servicii de comunicaţii în bandă largă, care vor contribui la creşterea atractivităţii zonelor rurale prin crearea de locuri de muncă şi inversării trendurilor de declin economic şi social, precum şi protejarea moştenirii culturale şi naturale din spaţiul rural în vederea realizării unei dezvoltări durabile.
CAPITOLUL IV: Domeniul de aplicare
Art. 6
(1)Prezenta schemă se aplică pentru implementarea proiectelor ce vizează realizarea de investiţii în infrastructura de broadband din spaţiul rural, respectiv în comune (satul reşedinţă sau satele componente).
(2)Prin această schemă se pot acorda ajutoare de minimis întreprinderilor mici şi mijlocii care activează sau urmează să activeze în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor.
CAPITOLUL V: Criterii de eligibilitate privind beneficiarii
Art. 7
Beneficiarii ajutorului de minimis acordat prin prezenta schemă respectă următoarele condiţii:
a)nu sunt "întreprinderi în dificultate" conform Comunicării Comisiei Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate;
b)nu au fost subiectul unei decizii a Comisiei Europene de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa integral recuperată;
c)valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate beneficiarilor pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în curs), cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme, nu depăşeşte echivalentul în lei a 200.000 euro. În cazul în care valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi pe o perioadă de 3 ani consecutivi (calculată conform precizărilor anterioare), cumulată cu valoarea alocării financiare ce poate fi acordată în conformitate cu prevederile prezentei scheme, depăşeşte pragul de minimis menţionat mai sus, solicitantul nu poate beneficia de prevederile schemei nici chiar pentru acea fracţiune din ajutor care nu depăşeşte acest plafon. Ajutorul de minimis nu se cumulează cu ajutorul de stat acordat în legătură cu aceleaşi costuri eligibile, în cazul în care o asemenea cumulare ar avea drept rezultat o intensitate a ajutorului care depăşeşte intensitatea ajutorului stabilită pentru condiţiile speciale ale fiecărui caz de un regulament de scutire pe categorii sau de o decizie adoptată de Comisia Europeană;
d)îndeplinesc condiţiile specifice prevăzute în fişa submăsurii 322 e) din PNDR, precum şi cele din Ghidul solicitantului pentru accesarea submăsurii 322 e) "Investiţii privind infrastructura de broadband în spaţiul rural".
CAPITOLUL VI: Bugetul schemei şi tipul de ajutor
Art. 8
(1)Schema de ajutor de minimis se aplică de la data aprobării acesteia, până la 30 iunie 2014.
(2)Plata ajutorului de minimis se efectuează până la 31 decembrie 2015, în limita bugetului alocat pentru aceasta.
(3)Bugetul maxim estimat al schemei de ajutor de minimis este de 20.378.413 euro, sprijinul public nerambursabil.
(4)Numărul maxim estimat al beneficiarilor de sprijin financiar în cadrul acestei scheme este de 120.
(5)În cazul în care legislaţia Uniunii Europene în domeniul acordării ajutoarelor de minimis se modifică, prevederile prezentei scheme de ajutor de minimis vor fi modificate corespunzător.
Art. 9
Intensitatea sprijinului public nerambursabil este de până la 90%2 din totalul cheltuielilor eligibile, iar volumul sprijinului nu va depăşi plafonul de 200.000 euro/beneficiar.
________
2 Intensitatea ajutorului public nerambursabil pentru IMM-urile din regiunea Bucureşti-Ilfov va fi cu 15% mai mică decât în celelalte regiuni ale ţării, datorită faptului că în această regiune PIB-ul este mai mare decât în restul regiunilor.
CAPITOLUL VII: Procedura de implementare a schemei
Art. 10
Pentru a beneficia de ajutorul acordat prin prezenta schemă, solicitantul depune la APDRP o cerere de finanţare, în condiţiile şi însoţită de documentele solicitate în Ghidul solicitantului aferent submăsurii 322 e) din PNDR, iar acordarea sprijinului financiar prevăzut în cadrul acestei scheme se face în baza unui contract de finanţare încheiat între APDRP şi beneficiar.
Art. 11
(1)Cererea de finanţare este însoţită de o declaraţie pe propria răspundere prin care beneficiarul certifică faptul că nu este îndeplinită nicio condiţie pentru a fi considerat "firmă în dificultate", conform Comunicării Comisiei Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1.
(2)APDRP verifică respectarea condiţiilor prevăzute la alin. (1), potrivit datelor privind situaţia financiară prezentată de beneficiar.
(3)Solicitantul depune, de asemenea, o declaraţie pe propria răspundere, referitoare la ajutoarele de minimis primite conform Regulamentului şi alte ajutoare de stat primite pentru aceleaşi cheltuieli eligibile, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2. APDRP are obligaţia de a verifica respectarea regulii de minimis.
(4)APDRP are obligaţia de a verifica îndeplinirea tuturor condiţiilor de eligibilitate, atât cele referitoare la solicitant, cât şi cele referitoare la proiectul finanţat.
(5)Ajutorul de minimis se acordă dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezenta schemă.
(6)APDRP îşi rezervă dreptul de a nu achita ajutorul de minimis sau de a solicita recuperarea ajutorului de minimis deja acordat, în cazul în care documentele şi informaţiile furnizate de către beneficiar în documentele depuse se dovedesc a fi incorecte şi/sau false.
Art. 12
Detalierea modalităţii de derulare a submăsurii din prezenta schemă se regăseşte în Ghidul solicitantului aferent submăsurii 322 e) din PNDR, acesta fiind publicat pe site-urile www.madr.ro şi www.apdrp.ro.
CAPITOLUL VIII: Reguli privind raportarea, monitorizarea şi păstrarea evidenţelor ajutoarelor
Art. 13
MADR, prin APDRP, în calitate de furnizor al ajutorului de minimis, va informa în scris beneficiarii cu privire la pragul maxim al ajutorului şi caracterul de minimis al acestuia.
Art. 14
Monitorizarea, raportarea şi păstrarea evidenţelor ajutoarelor acordate în baza prezentei scheme se fac în conformitate cu legislaţia comunitară şi cu prevederile Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/20073.
________
3 Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007, a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 28 iunie 2007.
Art. 15
(1)APDRP păstrează evidenţa detaliată a ajutoarelor acordate în baza prezentei scheme pe o durată de 10 ani de la data la care ultima alocare specifică a fost acordată în baza prezentei scheme. Această evidenţă trebuie să conţină informaţii necesare pentru a demonstra respectarea condiţiilor impuse de legislaţia comunitară în domeniul ajutorului de stat, cum sunt: datele de identificare a beneficiarului, valoarea, momentul şi modalitatea acordării ajutorului, originea acestuia, durata, metoda de calcul al ajutoarelor acordate.
(2)APDRP transmite în timp util la MADR toate informaţiile necesare raportării ajutoarelor de stat către Consiliul Concurenţei/Comisia Europeană.
Art. 16
(1)MADR şi APDRP au obligaţia de a monitoriza permanent ajutoarele de minimis acordate, aflate în derulare, şi de a dispune măsurile care se impun în cazul nerespectării condiţiilor impuse prin prezenta schemă sau prin legislaţia naţionala ori europeană aplicabilă la momentul respectiv.
(2)MADR, pe baza datelor şi informaţiilor primite de la APDRP, are obligaţia de a transmite Consiliului Concurenţei, în formatul şi în termenul prevăzute de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007, toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel naţional.
(3)În cazul în care MADR nu are date definitive privind valoarea ajutorului de stat, acesta va transmite valori estimative.
(4)MADR va transmite spre informare Consiliului Concurenţei prezenta schemă în termen de 15 zile de la data adoptării acesteia, conform art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007.
Art. 17
Beneficiarul are obligaţia de a pune la dispoziţia APDRP/MADR, în formatul şi în termenul solicitate de către acesta, toate datele şi informaţiile necesare în vederea îndeplinirii procedurilor de raportare şi monitorizare ce revin ca responsabilitate APDRP/MADR.
CAPITOLUL IX: Dispoziţii finale
Art. 18
Textul prezentei scheme de ajutor de minimis este publicat integral pe pagina web a Direcţiei generale dezvoltare rurală - Autoritate de Management pentru PNDR din cadrul MADR, la adresa: http://www.madr.ro/ro/proiecte-de-acte- normative.html
Art. 19
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta schemă.
ANEXA nr. 11: Model de declaraţie pe propria răspundere cu privire la neîncadrarea în categoria "firme în dificultate"
(- ANEXA nr. 1 la schemă)
(Se completează toate rubricile din formularul-tip în limba română, prin tehnoredactare.)
DECLARAŢIE
1.Datele de identificare a solicitantului
Numele sau denumirea întreprinderii .................................
Adresa (domiciliul sau sediul social) codul poştal ..............................
Telefon ....................................., fax .........................
E-mail ...........................................
Data înregistrării întreprinderii .................................
Nr. de înmatriculare la oficiul registrului comerţului ................................
Codul de identificare fiscală ........................................
Codul IBAN în care se solicită transferarea alocaţiei specifice individuale (lei) .................................., deschis la Trezoreria .........................
Forma juridică ..............................
Capitalul social ........................ lei, deţinut de:
- persoane fizice: ....................... %;
- IMM1: ..................................... %.
___
1 IMM sunt definite ca societăţi comerciale cu numărul mediu scriptic de personal până la 249 (inclusiv), raportat în anul anterior, şi care realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situaţii financiare aprobate. Prin active totale se înţelege active imobilizate plus active circulante plus cheltuieli în avans.
Obiectul principal de activitate ..................................
Cod CAEN ..................................................................
Obiectul secundar de activitate2 ...................................
___
2 Se completează dacă finanţarea se solicită pentru unul dintre obiectivele secundare de activitate.
Cod CAEN ........................................
Numărul mediu scriptic anual de personal (în anul fiscal anterior) ......................................
Cifra de afaceri (conform ultimului bilanţ contabil anual aprobat) ...................................... lei
Valoarea activelor totale (conform ultimei situaţii financiare aprobate)3 ............................. lei
___
3 Prin active totale se înţelege active imobilizate plus active circulante plus cheltuieli în avans.
2.O întreprindere este considerată în dificultate dacă se încadrează în unul din cazurile de mai jos. (În toate cazurile prezentate, N reprezintă anul anterior depunerii cererii de finanţare, cu exerciţiu financiar complet.)
A)_
1.Pentru societăţile cu răspundere limitată şi societăţile pe acţiuni: Capitalul social (CS) scade în anul N faţă de anul N-2 cu mai mult de 50% (CSN-2-CSN>50%xCSN-2) din tabel şi în anul N faţă de anul N-1 cu mai mult de 25% (CSN-1 CSn>25%*CSN-1) - pct. 1 din tabel.
2.Pentru societăţile cu răspundere nelimitată (societate în nume colectiv, societate în comandită simplă etc.): Total capitaluri (TC) scade în anul N faţă de anul N-2 cu mai mult de 50% (TCN-2-TCN>50%xTCN-2) din tabel şi în anul N faţă de anul N-1 cu mai mult de 25% (TCN-1-TCN>25%*TCN-1) - pct. 2 din tabel.
3.Pentru toate tipurile de întreprinderi, în cazul în care acestea se află în procedură de insolvenţă.
B)Chiar dacă niciuna din condiţiile de mai sus nu se îndeplineşte, o firmă este considerată în dificultate dacă sunt îndeplinite simultan condiţiile de mai jos:
1.Cifra de afaceri (CA) scade în anul N faţă de anul N-2 cu mai mult de 50% (CAN-2-CAN>50%xCAN-2) - pct. 3 din tabel.
2.Datoriile (D) cresc în anul N faţă de anul N-2 cu mai mult de 50% (Dn-Dn-2>50%xD n-2) - pct. 4 din tabel.
3.Rezultatul net (pierderea netă) creste în anul N fată de anul N-2 cu mai mult de 50% (PN-P n-2>50%xP n-2) - pct. 5 din tabel.
Date economico-financiare ale solicitantului:

Indicator

31 decembrie N-2
(lei)

31 decembrie N-1
(lei)

31 decembrie N
(lei)

Indicator 1

Indicator 2

Indicator

Indicator

Indicator final

 

A

B

C

D = A-C

E = B-C

F = 50% x A

G = 25% x B

D>F?

E>G?

1. Capital social subscris şi vărsat (simultan D>F şi E>G)

Rând 20, col. 1 din bilanţ

Rând 20, col. 2 din bilanţ

Rând 20, col. 2 din bilanţ

    

Da/nu

Da/nu

2. Total capitaluri

Rând 34, col. 1 din bilanţ

Rând 34, col. 2 din bilanţ

Rând 34, col. 2 din bilanţ

    

Da/nu

Da/nu

3. Cifra de afaceri

Rând 01, col. 1 din CPP

Rând 01 col. 2 din CPP

Rând 01, col. 2 din CPP

   

X

Da/nu

 
    

D = C - A

E = C - B

F = 50% x A

G = 25% x B

  

4. Total datorii

Rând 11 + Rând 14, col. 1 din bilanţ

Rând 11 + Rând 14, col. 2 din bilanţ

Rând 11 + Rând 14, col. 2 din bilanţ

   

X

Da/nu

 

5. Rezultatul (pierderea) net/ă

Rând 65, col. 1 din CPP pentru pierdere

Rând 65, col. 2 din CPP pentru pierdere

Rând 65, col. 2 din CPP pentru pierdere

   

X

Da/nu

 
Explicaţii:
a)"Bilanţ" reprezintă formularul de Bilanţ prescurtat - Formularul 10 din Situaţiile financiare anuale.
b)"CPP" reprezintă Contul de profit şi pierdere - Formularul 20 din Situaţiile financiare anuale.
c)Dacă pentru indicatorii prevăzuţi la pct. 3, 4 şi 5 din tabel răspunsurile la întrebările din coloanele "Indicator final" sunt afirmative, atunci întreprinderea este în dificultate; pentru indicatorii prevăzuţi la poziţiile 1 şi 2 răspunsurile din col. D>F şi E>G trebuie să fie afirmative simultan pentru a considera că întreprinderea este în dificultate.
d)Pentru societăţile care raportează pe bilanţ detaliat, pentru indicatorul Total Capitaluri se va avea în vedere rândul 85 col. 1(2) din bilanţ, pentru indicatorul Total datorii se vor avea în vedere rândurile 45 + 56 col. 1(2) din bilanţ.
În cazul societăţilor care nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi start-up şi totodată nu au 3 exerciţii financiare încheiate, se completează tabelul de mai jos:

Indicator

31 decembrie N-1
(lei)

31 decembrie N
(lei)

Indicator 2

Indicator

Indicator

Indicator final

 

B

C

E = B-C

F = 50% x B

G = 25% x B

E>F?

E>G?

1. Capital social subscris şi vărsat (E>G)

Rând 20, col. 2 din bilanţ

  

X

 

X

Da/nu

2. Total capitaluri

Rând 34, col. 2 din bilanţ

Rând 34, col. 2 din bilanţ

 

X

 

X

Da/nu

3. Cifra de afaceri

Rând 01, col. 2 din CPP

Rând 01, col. 2 din CPP

   

Da/nu

 
     

X

  
   

E = C - B

F = 50% x B

-

  

4. Total datorii

Rând 11 + Rând 14, col. 2 din bilanţ

Rând 11 + Rând 14, col. 2 din bilanţ

  

X

Da/nu

 

5. Rezultatul (pierderea) net/ă

Rând 65, col. 2 din CPP pentru pierdere

   

X

Da/nu

 
Explicaţii:
Pentru indicatorii prevăzuţi la poziţiile 1 şi 2 răspunsurile din col. E > G trebuie să fie afirmative pentru a considera că întreprinderea este în dificultate. Dacă pentru indicatorii prevăzuţi la pct. 3, 4 şi 5 din tabel răspunsurile la întrebările din coloana "Indicator final" (E > F) sunt simultan afirmative, atunci întreprinderea este în dificultate.
De asemenea, se declară pe propria răspundere următoarele:
3.1.Nu se află în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, închidere operaţională, dizolvare, lichidare sau administrare specială, nu are activităţile suspendate sau alte situaţii similare reglementate de lege.
3.2.La data depunerii cererii de finanţare nu înregistrează debite la bugetul de stat, respectiv la bugetele locale, sau provenind din neplata contribuţiilor de asigurări sociale, a contribuţiilor de asigurări pentru şomaj, a contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, precum şi a contribuţiilor pentru asigurările sociale de sănătate.
3.3.Nu a fost emis un ordin de recuperare a unui ajutor de stat ca urmare a unei decizii anterioare, iar acest ordin nu a fost deja executat.
Subsemnatul(a) ........................, identificat(ă) cu B.I./C.l. seria .............. nr. ..............eliberat(ă) de ...................... la data de ....................., cu domiciliul în localitatea .........................., str. ............... nr. ...................., bl. ............., sc. .................,, ap. .............., sectorul/judeţul ................, funcţia ....................., în calitate de reprezentant legal al întreprinderii ............................., declar pe propria răspundere că toate informaţiile furnizate şi consemnate în prezenta cerere sunt corecte şi complete.
Înţeleg că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea informaţiilor în scopul de a obţine avantaje pecuniare este pedepsită conform legii.
Numele ......................
Funcţia .......................
Semnătura autorizată şi ştampila solicitantului4 ......................
___
4 Toate cererile depuse pentru această măsură vor fi semnate de aceeaşi persoană autorizată să reprezinte legal întreprinderea.
Data semnării ..............................
ANEXA nr. 12: Model de declaraţie pe propria răspundere a solicitantului privind respectarea regulii de cumul al ajutoarelor de stat şi al ajutoarelor de minimis
(- ANEXA nr. 2 la schemă)
(Se completează de solicitant, în limba română, prin tehnoredactare.)
DECLARAŢIE
1.Datele de Identificare a solicitantului .............................
Numele sau denumirea întreprinderii ..............................
Adresa (domiciliul sau sediul social) cod poştal .........................
Telefon ..........................., Fax ..............................
E-mail ..................................
Data înregistrării întreprinderii ...............................
Nr. de înmatriculare la oficiul registrului comerţului .............................
Codul de identificare fiscală ...............................
Codul IBAN în care se solicită transferarea alocaţiei specifice individuale (lei) ................................, deschis la Trezoreria .....................
Forma juridică .........................
Capitalul social ...................... lei, deţinut de:
- persoane fizice: ...................... %;
- microîntreprindere: ............... %.
Cod CAEN al activităţii finanţate prin proiect ........................................
Numărul mediu scriptic anual de personal (în anul fiscal anterior) .............................
Cifra de afaceri (conform ultimei situaţii financiare anuale) ..................................... lei
Valoare active totale (conform ultimei situaţii financiare anuale)1 ............................ lei
___
1 Active totale sunt elemente patrimoniale (bunurile întreprinderii) formate din active imobilizate (fixe), active circulante şi financiare.
2.Date privind ajutoarele de minimis
|_| 1 Nu am mai beneficiat de ajutor de minimis din surse locale, naţionale, comunitare sau din alte surse,
|_| 2. Am beneficiat de:
- alte ajutoare de minimis, primite în ultimii 3 ani (ultimii 2 ani fiscali şi anul fiscal curent):

Nr. crt.

Data contractării ajutorului de minimis (an/lună/zi)

Costurile eligibile care au făcut obiectul ajutorului de minimis

Forma ajutorului de minimis*

Furnizorul ajutorului de minimis

Sursa şi actul normativ în baza căruia a beneficiat de finanţare

Suma acordată
euro -

0

1

2

3

4

5

6

       
* Include şi facilităţile privind creditele primite (de exemplu, dobânzi subvenţionate, garanţii bancare etc.).
Beneficiarul declară că prin cumulul ajutoarelor de minimis prevăzute la pct. 2 cu cele acordate în cadrul Schemei de ajutor de minimis "Investiţii privind infrastructura de broadband în spaţiul rural" nu se depăşeşte suma de 200.000 euro, respectiv 100.000 euro pentru activităţi din sectorul transportului rutier.
Beneficiarul declară că va notifica Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) dacă, în perioada de la depunerea proiectului până la publicarea pe site a Raportului de selecţie, a obţinut un ajutor de minimis, în vederea corectării sprijinului primit, în sensul încadrării acestuia în suma şi intensitatea maxime admise.
Beneficiarul declară că va notifica APDRP dacă, pentru realizarea investiţiei, pe întreaga perioada de derulare a implementării proiectului va beneficia de alte ajutoare de stat pentru aceleaşi cheltuieli eligibile în vederea corectării sprijinului primit, în sensul încadrării acestuia în suma şi intensitatea maxime admise.
3.Datele de identificare a reprezentantului legal
Subsemnatul(a), ......................... identificat(ă) cu B.I./C.I. seria .................... nr. ......................, eliberat(ă) de ................. la data de ........................., cu domiciliul în localitatea ....................., str. ................ nr. ................., bl. ............, sc. ............, ap. ...................., sectorul/judeţul ..............., funcţia ....................., în calitate de reprezentant legal al întreprinderii ......................, declar pe propria răspundere că toate informaţiile furnizate şi consemnate în prezenta cerere sunt corecte şi complete.
Înţeleg că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea informaţiilor în scopul de a obţine avantaje pecuniare este pedepsită conform legii.
Numele ...............
Funcţia .................
Semnătura autorizată şi ştampila solicitantului2 .....................
___
2 Toate cererile depuse pentru această schemă vor fi semnate de aceeaşi persoană autorizată să reprezinte legal întreprinderea.
Data semnării ........................
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 820 din data de 21 decembrie 2013