HOTĂRÂRE nr. 907 din 3 noiembrie 2015 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă familiilor persoanelor decedate în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă acordarea unor ajutoare de urgenţă în sumă de 5.000 lei familiilor persoanelor decedate în urma tragicului eveniment produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti, în data de 30 octombrie 2015, pentru fiecare persoană decedată din familie.
Art. 2
(1)Ajutoarele de urgenţă prevăzute la art. 1 se acordă la solicitarea membrilor familiilor persoanelor decedate.
(2)Solicitarea privind acordarea ajutorului de urgenţă prevăzut la art. 1 se face pe bază de cerere însoţită de copia actului de identitate al persoanei care solicită ajutorul.
(3)Cererea se întocmeşte de către un membru al familiei şi conţine în mod obligatoriu următoarele:
a)numele, prenumele şi codul numeric personal ale persoanei care solicită ajutorul;
b)numele şi prenumele persoanei decedate;
c)calitatea în care solicită ajutorul, respectiv soţ/soţie, alt membru al familiei, rudă până la gradul IV sau reprezentant legal;
d)adresa de domiciliu a persoanei care solicită ajutorul.
Art. 3
(1)Ajutoarele prevăzute la art. 1 se suportă din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şl Persoanelor Vârstnice pe anul 2015.
(2)Identificarea beneficiarilor şi plata ajutoarelor de urgenţă se efectuează de către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială locuiesc familiile persoanelor decedate.
(3)Prin derogare de la prevederile art. 37 şi 38 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru identificarea beneficiarilor nu se impune efectuarea de anchete sociale.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Rovana Plumb

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 819 din data de 3 noiembrie 2015