Document embed

DECIZIE nr. 1571 din 20 mai 2015 privind pronunţarea asupra recursului declarat de reclamanta Moise Elena Daniela, cu domiciliul procesual la Cabinet de Avocat Hânsu Bogdan Marian, cu sediul în Târgovişte, bd. I.C. Brătianu, bl. 23, sc. C, ap. 2, judeţul Dâmboviţa, împotriva Sentinţei civile nr. 1.653 din 20 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu intimatul-pârâtul Consiliul Local Târgovişte, cu sediul în Târgovişte, Str. Revoluţiei nr. 1-3, judeţul Dâmboviţa

Şedinţa publică din data de 20 mai 2015

CURTEA DE APEL PLOIEŞTI

SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Dosar nr. 3.223/120/2014

Preşedinte	- Irina Nicoleta Elisabeta Cioponea
Judecător	- Geanina Maria Firiceanu
Judecător	- Liliana Felicia Androne
Grefier	- Viorica Manole

Pe rol fiind pronunţarea asupra recursului declarat de reclamanta Moise Elena Daniela, cu domiciliul procesual la Cabinet de Avocat Hânsu Bogdan Marian, cu sediul în Târgovişte, bd. I.C. Brătianu, bl. 23, sc. C, ap. 2, judeţul Dâmboviţa, împotriva Sentinţei civile nr. 1.653 din 20 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu intimatul-pârâtul Consiliul Local Târgovişte, cu sediul în Târgovişte, Str. Revoluţiei nr. 1-3, judeţul Dâmboviţa.

Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică din data de 13 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului, a amânat pronunţarea la data de 20 mai 2015, când a pronunţat următoarea decizie:

CURTEA,

deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 1.653 din 20 noiembrie 2014 Tribunalul Dâmboviţa a respins cererea formulată de reclamanta Moise Elena Daniela în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Târgovişte.

Împotriva sentinţei tribunalului a formulat recurs reclamanta Moise Elena Daniela, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, rejudecarea în fond a procesului de către instanţa de recurs şi admiterea cererii de anulare a H.C.L. nr. 108/2010, H.C.L. nr. 11/2012, H.C.L. nr. 391/2013.

În motivarea recursului recurenta a arătat că, în mod greşit, în sentinţa atacată se menţionează faptul că a cerut prin acţiune restituirea sumelor de bani plătite cu titlu de taxă de habitat; în realitate, a cerut doar anularea hotărârilor de consiliu local prin care a fost instituită această taxă.

Cu privire la H.C.L. nr. 108/2010, în mod greşit, instanţa de fond a respins cererea ca rămasă fără obiect, motivând că hotărârea de consiliu local a fost deja anulată prin Sentinţa nr. 122/2011 a Tribunalului Dâmboviţa.

În opinia recurentei, hotărârea judecătorească - Sentinţa civilă nr. 122/2011 a Tribunalului Dâmboviţa, invocată de instanţă - nu îi este opozabilă, întrucât nu a fost parte în acel dosar.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 554/2004, hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanţelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale judeţelor ori al municipiului Bucureşti, fiind scutite de plata taxelor de publicare.

Astfel, pentru a fi general obligatorie, Sentinţa nr. 122/2011 a Tribunalului Dâmboviţa trebuia publicată în monitoarele oficiale specificate de legiuitor, însă, cum nu există dovada publicării acestei sentinţe în Monitorul Oficial al României, hotărârea judecătorească nu îi este opozabilă.

După anularea H.C.L. nr. 108/2010 prin Sentinţa nr. 122/2011, pronunţată în Dosarul nr. 5.063/120/2010, alte persoane care nu au fost părţi în acest dosar au promovat o nouă acţiune pentru anularea H.C.L. nr. 108/2010, formându-se Dosarul nr. 1.597/120/2010, iar prin Sentinţa nr. 3.542 din 25 octombrie 2012, pronunţată în acest dosar, tribunalul a apreciat că nu poate fi primită teza pârâtei în sensul respingerii acţiunii ca rămasă fără obiect în condiţiile în care Sentinţa nr. 122 din 17 ianuarie 2011 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, însă, fiind în prezenţa autorităţii de lucru judecat, a anulat Hotărârea nr. 108 din 24 iunie 2010.

Cu privire la nelegalitatea H.C.L. nr. 108/2010, H.C.L. nr. 11/2012, H.C.L. nr. 391/2013 Tribunalul Dâmboviţa, în mod eronat, a concluzionat că aceste acte normative respectă prevederile Legii nr. 101/2006.

Prin H.C.L. nr. 108/2010/24.06.2010 a fost instituită, începând cu 1 iulie 2010, pe raza municipiului Târgovişte, taxa de habitat în cuantum de 16 lei/gospodărie, aşa cum a fost stabilită prin Hotărârea nr. 11 din 15 iunie 2010 a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Reabilitarea colectării, transportului, dezvoltării, prelucrării deşeurilor solide în judeţul Dâmboviţa".

La data de 15 iunie 2010, prin Hotărârea nr. 11, A.D.I. stabileşte taxa de habitat la 16 lei/gospodărie, având în vedere, printre altele, şi hotărârile consiliilor locale privind mandatarea A.D.I. pentru stabilirea taxei de habitat cu destinaţie specială de salubrizare.

Abia la data de 24 iunie 2010, prin H.C.L. nr. 110/2010, Consiliul Local al Municipiului Târgovişte mandatează A.D.I. cu privire la stabilirea taxei de habitat. Este evident că H.C.L. nr. 108/2010/24.06.2010, act administrativ normativ, este adoptat cu încălcarea legii.

Astfel, Consiliul Local al Municipiului Târgovişte a stabilit cuantumul taxei de habitat ţinând de Hotărârea nr. 11 din 15 iunie 2010 a A.D.I., încă aceasta, la acel moment, nu avea mandatul unităţilor administrativ-teritoriale membre pentru a fixa această taxă.

Deşi în Hotărârea nr. 11 din 15 iunie 2010 a A.D.I., aceasta fixează taxa de habitat invocând, printre altele, hotărârile consiliilor locale care îi dăduseră mandat în acest sens, în mod evident, cel puţin în cazul Consiliul Local Târgovişte, acest mandat lipsea la acel moment, fiind dat abia la 24 iunie 2010 prin H.C.L. nr. 110/2012.

Dată fiind această stare de fapt, în mod legal Consiliul Local Târgovişte, prin H.C.L. nr. 108/24.06.2010, trebuia să stabilească taxa de habitat fără să ţină cont de Hotărârea nr. 11 din 15 iunie 2010 a A.D.I., care nu era opozabilă autorităţii deliberative.

Transpunând în hotărârea adoptată taxa stabilită de A.D.I., fără a proceda potrivit art. 5 alin. (1) lit. i) şi art. 6 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 101/2006, Consiliul Local Târgovişte încalcă actele normative menţionate.

Mai mult, procedând de această manieră, Consiliul Local Târgovişte a încălcat şi dispoziţiile art. 2, 7 şi 8 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, întrucât nu a respectat reguli procedurale minimale pentru a asigura transparenţa decizională prin informare prealabilă, consultarea cetăţenilor şi publicitatea dezbaterilor, anterior adoptării acestei hotărâri.

O altă critică de nelegalitate a H.C.L. nr. 108/2010 vizează încălcarea de către autoritatea deliberativă a dispoziţiilor Legii nr. 101/2006, art. 3 lit. f), g) şi h), prin aceea că taxa de habitat a fost stabilită de gospodărie, şi nu pe numărul de persoane. Date fiind principiile stabilite prin art. 3 lit. f) şi g) din Legea nr. 101/2006 a serviciilor de salubrizare a localităţilor, care impune o tarifare echitabilă, corelată cu cantitatea şi calitatea serviciilor prestate, nediscriminarea şi egalitatea de tratament a Utilizatorilor, aprobarea taxei de salubritate pe gospodărie, indiferent de numărul de persoane ce o compun, nu e conformă cu principiile taxării echitabile şi nici cu cel al nediscriminării utilizatorilor, fiind evidentă încălcarea acestor principii, atâta vreme cât gospodăriile pot avea un număr diferit de persoane în compunere, iar cantitatea serviciului prestat este, astfel, diferită, în funcţie de numărul persoanelor ce compun respectivele gospodării.

O justificare în plus este şi contractul-cadru aprobat prin Ordinul nr. 112/2007 al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilităţi Publice şi prevederile Regulamentului-cadru, aprobat prin Ordinul nr. 110/2007 al aceleiaşi autorităţi, acte normative ce se referă la tarifele ce urmează a fi stabilite în contractele încheiate între operatorii de servicii şi utilizatorii persoane fizice sau juridice, şi nu la taxele speciale.

Au fost nesocotite şi dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2006, potrivit cărora relaţiile dintre operatorii serviciului de salubrizare şi utilizatorii individuali se desfăşoară pe baze contractuale, cu respectarea prevederilor Regulamentului serviciului de salubrizare şi ale contractului-cadru de prestare a serviciului, fiind clar că instituirea taxei de habitat trebuia făcută în subsidiar, numai în cazul producătorilor de deşeuri individuale, care nu au contract de prestări de servicii cu operatorul.

Şi H.C.L. nr. 11/2012 şi H.C.L. nr. 391/2013 sunt, în opinia recurentei, nelegale, fiind adoptate cu încălcarea aceloraşi dispoziţii legale ca şi H.C.L. nr. 108/2010, deşi H.C.L. nr. 108/2010 a fost anulată de către instanţele de judecată prin două hotărâri judecătoreşti succesive.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Local Târgovişte a arătat că soluţia pronunţată în cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5.063/120/2010 are putere de lucru judecat asupra cererii ce vizează anularea H.C.L. nr. 108/2010, întrucât, deşi nu există tripla identitate (de obiect, părţi şi cauză), pentru a se reţine existenţa autorităţii de lucru judecat, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a Hotărârii nr. 122/2011 a Tribunalului Dâmboviţa, pronunţată în Dosarul nr. 5.063/120/2010, obligă instanţele învestite ulterior cu cereri privind constatarea nulităţii H.C.L. nr. 108/2010 să ignore soluţia anterior pronunţată şi intrată în puterea lucrului judecat (funcţia negativă a efectului autorităţii de lucru judecat constă în interzicerea unei noi judecăţi asupra chestiunilor litigioase tranşate, pentru a se evita contradicţiile dintre considerentele şi dispozitivele hotărârilor în condiţiile în care în al doilea proces se pune o problemă de drept identică celei soluţionate anterior, în vreme ce funcţia pozitivă dă posibilitatea oricărei părţi să se folosească şi să opună lucrul judecat anterior într-un alt litigiu, în măsura în care ar avea legătură cu soluţionarea pricinii ulterioare).

De altfel, aceste funcţii ale efectelor autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti sunt consacrate legislativ în noul Cod de procedură civilă, la art. 431.

Susţinerea recurentei-reclamante în sensul că nu îi este opozabilă Sentinţa nr. 122/2011 a Tribunalului Dâmboviţa, definitivă şi irevocabilă, nu poate fi primită de instanţă, întrucât publicarea în Monitorul Oficial al României a sentinţei de anulare a H.C.L. nr. 108/2010 presupune inopozabilitatea hotărârii judecătoreşti de anulare faţă de terţii care nu au fost părţi în dosar, ca sancţiune ce lipseşte actul jurisdicţional de aptitudinea de a fi opus, ca existenţă şi ca efecte substanţiale, terţelor persoane, fie pentru că îi lipseşte o condiţie de integrare în ordinea juridică, fie pentru că actul îi prejudiciază.

Or, în cauza de faţă recurenta-reclamantă nu este un terţ prejudiciat prin hotărârea de anulare a H.C.L. Târgovişte nr. 108/2010, dimpotrivă, urmăreşte acelaşi efect; în plus, sancţiunea inopozabilităţii Hotărârii nr. 122/2011 a Tribunalului Dâmboviţa, pronunţată în Dosarul nr. 5.063/120/2010 faţă de recurenta-reclamantă, este împiedicată de efectul art. 435 alin. 2 din Codul de procedură civilă (hotărârea pronunţată este opozabilă oricărei terţe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară) şi, văzând şi prevederile art. 431 alin. 1, potrivit cărora nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori, în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect, instanţa de fond, în mod corect, a respins cererea de constatare a nulităţii H.C.L. nr. 108/2010, dată fiind intervenirea efectului judecat al Sentinţei nr. 122/2010 a Tribunalului Dâmboviţa, pronunţată în Dosarul nr. 5.063/120/2010.

Lipsa din dispozitivul acestei hotărâri a dispoziţiei instanţei cu privire la publicarea în Monitorul Oficial al României sau în monitorul oficial al judeţului, conform art. 23 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, poate fi remediată, eventual, de către persoanele interesate de acest fapt pe calea lămuririi dispozitivului sentinţei, şi nu prin introducerea unor noi cereri de anulare a H.C.L. nr. 108/2010.

Privitor la celelalte hotărâri atacate, pe care instanţa do fond le-a apreciat ca fiind legale, motivele de recurs invocate nu fac dovada nelegalităţii soluţiei pronunţate, reluându-se motivele invocate prin cererea introductivă.

Unităţile administrativ-teritoriale pot mandata asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, în condiţiile stabilite prin actul constitutiv şi statutul asociaţiei, să exercite, în numele şi pe seama lor, atribuţiile, drepturile şi obligaţiile prevăzute la art. 8 alin. (3), la art. 9 şi la art. 32 din Legea nr. 51/2006, cu excepţia celor prevăzute la art. 8 alin. (3) lit. c), d), f), g) şi h), la art. 9 alin. (1) lit. d), respectiv alin. (4) lit. d) şi la art. 32 alin. (4).

Exercitarea atribuţiilor, drepturilor şi obligaţiilor este condiţionată de primirea în prealabil a unui mandat special din partea autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ - teritoriale membre ale asociaţiei.

Or, stabilirea taxei de habitat nu este exclusă de la posibilitatea mandatării de către unitatea administrativ-teritorială către asociaţia de dezvoltare intercomunitară, aceasta fiind prevăzută la art. 8 alin. (3) lit. k) din Legea nr. 51/2006 (aprobarea stabilirii, ajustării sau modificării preţurilor şi tarifelor pentru serviciile de utilităţi publice, după caz, pe baza avizului de specialitate emis de autorităţile de reglementare competente).

Cu privire la criticile recurentei-reclamante ce vizează modalitatea de stabilire a taxei de habitat şi invocarea încălcării principiilor stabilite la art. 3 lit. f). g) şi h) din Legea nr. 101/2006, aşa cum, în mod corect, a stabilit instanţa de fond, acestea nu fac dovada nelegalităţii actelor administrative contestate, întrucât stabilirea taxei de habitat şi metodologia de instituire şi colectare a acesteia au fost aprobate prin hotărâri ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară, devenite obligatorii pentru toate unităţile administrativ-teritoriale.

Modul de calcul al taxei de habitat a fost însuşit de toţi membrii asociaţiei, fiind adoptate în aceste sens hotărârile nr. 5/2009, respectiv 7/2010, în conformitate cu dispoziţiile Codului fiscal şi ale Ordinului nr. 101/2007 emis de preşedintele A.N.R.S.C. privind Regulamentul-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor.

Prin urmare, toate motivele ce vizează pretinsa nelegalitate a modalităţii de calcul al taxei de habitat cu destinaţia specială de salubrizare pot fi invocate numai cu privire la hotărârile A.D.I. prin care a fost adoptată metodologia de instituire şi colectare a taxei de habitat la nivel judeţean, devenită obligatorie pentru fiecare membru al asociaţiei, dar nu pot face dovada nelegalităţii unor hotărâri de consilii locale prin care se aprobă cuantumul acestei taxe, deja instituită şi stabilită în sumă minimă de către Asociaţia de Dezvoltare Comunitară.

Cât priveşte motivul de recurs prin care se invocă nerespectarea dispoziţiilor art. 2, 7 şi 8 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională, acesta nu poate fi reţinut, urmând a se constata că raportul de specialitate care a stat la baza adoptării H.C.L. nr. 11/2012 face referire la îndeplinirea obligaţiei instituite de art. 7 din Legea nr. 52/2003.

În preambulul H.C.L. nr. 391 din 16 decembrie 2013 este făcută menţiunea îndeplinirii obligaţiei instituite de Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională, motivul astfel invocat neputând fi reţinut ca motiv de nelegalitate a hotărârii pronunţate de instanţa de fond cât priveşte motivul de recurs, reluat de către recurentă, prin care se susţine încălcarea prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2006, potrivit cărora "relaţiile dintre operatorii serviciului de salubrizare şi utilizatorii individuali se desfăşoară pe baze contractuale, cu respectarea prevederilor regulamentului de salubrizare şi ale contractului-cadru de prestare a serviciului, adoptate de autorităţile administraţiei publice locale pe baza legislaţiei în vigoare, aplicabilă acestui serviciu".

Între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară reprezentată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi S.C. Supercom - S.A. a fost încheiat contractul de delegare prin concesionare a gestiunii serviciilor publice de colectare şi transport al deşeurilor în judeţul Dâmboviţa, devenind astfel incidente dispoziţiile art. 19 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 101/2006 potrivit cărora operatorul are dreptul la exclusivitatea prestării serviciului de salubritate pe raza unităţilor administrativ-teritoriale, acordată în baza hotărârii de atribuire şi a contractului de delegare a gestiunii.

Prin urmare, în relaţia cu utilizatorii, drepturile şi obligaţiile operatorului serviciului de salubrizare rezultă din contractul de delegare a gestiunii serviciului public de colectare şi transport al deşeurilor, instituirea taxei de habitat cu destinaţia specială de salubrizare fiind făcută în acord cu dispoziţiile legale în materie.

Pentru motivele anterior expuse, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale ce au incidenţă în soluţionarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:

În ceea ce priveşte critica recurentei privind greşita respingere a cererii de anulare a Hotărârii nr. 108/2010 a Consiliului Local al Municipiului Târgovişte de către instanţa de fond, Curtea constată că este neîntemeiată şi, în consecinţă, o va înlătura.

Sub acest aspect Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ se publică obligatoriu, după motivare, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale judeţelor ori al municipiului Bucureşti, chiar dacă în dispozitivul hotărârii nu a fost menţionată publicarea.

Obligaţia de publicare rezultă din dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 554/2004, care se referă la solicitarea instanţei de publicare, şi nu este condiţionată de menţionarea publicării în dispozitivul hotărârii.

Ca o consecinţă a faptului că actele administrative normative conţin reglementări cu caracter general, care produc efecte erga omnes, dispoziţiile art. 23, prin derogare de la dispoziţiile art. 435 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora, prevăd că hotărârea judecătorească de anulare a unui act administrativ normativ produce efecte erga omnes, iar opozabilitatea faţă de toţi subiecţii de drept este asigurată prin publicarea în Monitorul Oficial al României a acestor hotărâri judecătoreşti.

Publicarea hotărârii judecătoreşti nu reprezintă un element constitutiv al caracterului obligatoriu al efectelor hotărârii, aceasta vizând doar opozabilitatea lor faţă de terţele persoane care nu au avut calitatea de parte în litigiul în care s-a pronunţat hotărârea.

Curtea consideră, chiar în situaţia în care hotărârea definitivă sau irevocabilă de anulare a actului administrativ normativ nu este publicată, că în condiţiile în care este invocată sau cunoscută în cauza având ca obiect anularea aceluiaşi act, acţiunea în anulare este lipsită sau rămasă fără obiect, în funcţie de momentul rămânerii definitive sau irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care actul administrativ normativ a fost anulat.

Or, în speţă, Sentinţa nr. 122 din 17 ianuarie 2011 a Tribunalului Dâmboviţa, prin care a fost anulată de instanţă Hotărârea nr. 108 din 24 iunie 2010 a Consiliului Local al Municipiului Târgovişte, a rămas irevocabilă prin respingerea recursului potrivit deciziei pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti la data de 17 mai 2011 în Dosarul nr. 5.063/120/2010, astfel că în mod corect tribunalul a respins ca rămasă fără obiect cererea recurentei de anulare a aceleiaşi hotărâri a consiliului local.

În ceea ce priveşte însă soluţia tribunalului dată cererii reclamantei cu privire la hotărârile nr. 11/2012 şi 391/2013 ale intimatului-pârât, Curtea constată că sunt fondate criticile recurentei.

Astfel, prin Hotărârea nr. 11 din 27 ianuarie 2012 pârâtul a aprobat taxa de habitat cu destinaţie specială de salubrizare în cuantum de 18 lei/lună/gospodărie, aprobând o reducere de 8 lei/lună/gospodărie pentru gospodăriile cu o singură persoană, începând cu data de 1 februarie 2012, şi stabilind că pentru gospodăriile care au achitat în avans taxa de habitat pentru anul 2012, înainte de 1 februarie 2012, aceasta rămâne la nivelul la care a fost achitată.

Prin Hotărârea nr. 391 din 16 decembrie 2013 pârâtul, în art. 1, a hotărât menţinerea pentru anul 2014 a cuantumului taxei de habitat la nivelul anului 2013, respectiv 16 lei/lună/gospodărie, iar pentru gospodăriile cu o singură persoană aplicându-se o reducere de 7 lei/lună/gospodărie. Gospodăriile care deţin două sau mai multe contoare electrice la aceeaşi adresă şi deservesc o singură familie s-a stabilit că vor datora o singură taxă de habitat.

Curtea consideră că, în mod greşit, instanţa de fond a înlăturat argumentele reclamantei referitoare la stabilirea taxei în sumă fixă, care se aplică nediferenţiat şi la încălcarea regulii tarifarii echitabile, în funcţie de calitatea şi cantitatea serviciului prestat.

Din analizarea hotărârilor contestate Curtea constată că reiese, în mod neechivoc, faptul că taxa de habitat a fost stabilită de intimat în funcţie de gospodărie, iar nu de numărul de persoane care beneficiază de serviciul de salubritate şi care fac parte din acea gospodărie.

Or, în aceste condiţii, date fiind principiile prevăzute de art. 3 lit. f) şi g) din Legea nr. 101/2006 a serviciilor de salubrizare a localităţilor, care impun o tarifare echitabilă, corelată cu cantitatea şi calitatea serviciului prestat, nediscriminarea şi egalitatea de tratament a utilizatorilor, instanţa de recurs reţine că aprobarea taxei de salubrizare pe gospodărie, indiferent de numărul de persoane care o compun, nu este conformă cu principiile taxării echitabile, corelate cu cantitatea serviciului prestat, şi nici cu cel al nediscriminării utilizatorilor, fiind evident că se încalcă aceste principii, de vreme ce locuinţele pot avea număr diferit de persoane în compunere, iar cantitatea serviciului prestat diferă în funcţie de persoanele din compunerea gospodăriilor respective din aria deservită.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 3 lit. f) şi g) din Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităţilor, serviciul de salubrizare se organizează şi funcţionează pe două principii de bază, respectiv tarifarea echitabilă, corelată cu calitatea şi cantitatea serviciului prestat, nediscriminarea şi egalitatea de tratament al utilizatorilor.

Este evident că normele juridice stabilesc, pe de o parte, că în cazul colectării deşeurilor menajere preţul se stabileşte pe numărul de persoane şi nu pe "gospodărie", iar, pe de altă parte, numai prin această modalitate de contractare pot fi respectate principiile sus-amintite.

În caz contrar se produce un dezechilibru profund în ceea ce priveşte suportarea preţului prestaţiei, raportat la contraprestaţia operatorului, cu grave consecinţe în ceea ce priveşte respectarea principiului nediscriminării şi al egalităţii de tratament al utilizatorilor.

Pentru aceste considerente, Hotărârea nr. 11 din 27 ianuarie 2012 şi Hotărârea nr. 391 din 16 decembrie 2013 - art. 1 privind stabilirea şi calculul taxei de habitat apar ca nelegale şi vor fi, în consecinţă, anulate de Curte, fiind încălcate dispoziţii legale imperative care reglementează serviciul de salubrizare a localităţilor.

În ceea ce priveşte însă art. 2 din Hotărârea nr. 391 din 16 decembrie 2013 a intimatului-pârât, Curtea reţine că recurenta-reclamantă nu a invocat şi nici nu a dovedit o vătămare a drepturilor sale, prin articolul menţionat fiind stabilite cuantumul şi modul de suportare pentru cotizaţia pe anul 2014 pentru membrii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Reabilitarea colectării, transportului, depozitării, prelucrării deşeurilor solide în judeţul Dâmboviţa" (A.D.I.)

În consecinţă, nefiind incidenţă ipoteza prevăzută de art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea va menţine dispoziţiile articolului menţionat din Hotărârea nr. 391/2013.

Pentru considerentele şi în limitele expuse, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. 2, art. 498 alin. 1, raportat la art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă, va admite recursul şi va casa în parte sentinţa, în sensul că va admite, în parte, acţiunea şi va anula hotărârile nr. 11/2012 şi nr. 391/2013 ale intimatului, aceasta din urmă numai pentru art. 1, şi va menţine în rest dispoziţiile sentinţei.

În baza dispoziţiilor art. 453 din Codul de procedură civilă, intimatul-pârât va fi obligat la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată la instanţa de fond către reclamantă, onorariu de avocat, şi a sumei de 100 lei cheltuieli de judecată la instanţa de recurs, constând în taxă judiciară de timbru, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. 2 din Codul de procedură civilă în ceea ce priveşte onorariul apărătorului ales al reclamantei.

Astfel, Curtea consideră că reclamanta este îndreptăţită să obţină plata cheltuielilor ocazionate de proces pentru apărător într-un cuantum rezonabil raportat la obiectul, complexitatea cauzei şi activitatea apărătorului ales, în speţă suma de 800 lei întrunind toate aceste cerinţe - cheltuieli de judecată reale, necesare şi rezonabile pentru reclamată, în prezentul proces, pentru apărătorul ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta Moise Elena Daniela, cu domiciliul procesual la Cabinet de Avocat Hânsu Bogdan Marian, cu sediul în Târgovişte, bd. I. C. Brătianu, bl 23, sc. C, ap. 2, judeţul Dâmboviţa, împotriva Sentinţei civile nr. 1.653 din 20 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu intimatul-pârât Consiliul Local Târgovişte, cu sediul în Târgovişte, Str. Revoluţiei nr. 1-3, judeţul Dâmboviţa, şi, în consecinţă:

Casează în parte sentinţa, în sensul că admite acţiunea în parte şi anulează H.C.L. ai Municipiului Târgovişte nr. 11/2012 şi nr. 391/2013 - aceasta din urmă numai pentru art. 1.

Obligă intimatul-pârât la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată la instanţa de fond şi a sumei de 100 lei cheltuieli de judecată la instanţa de recurs, către reclamantă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 mai 2015.

-****-

PREŞEDINTE

IRINA NICOLETA ELISABETA CIOPONEA

Judecători,

Geanina Maria Firiceanu

Liliana Felicia Androne

Grefier,

Viorica Manole

ÎNCHEIERE

Şedinţa publică din data de 13 mai 2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEŞTI

SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Dosar nr. 3.223/120/2014

Preşedinte	- Irina Nicoleta Elisabeta Cioponea
Judecător	- Geanina Maria Firiceanu
Judecător	- Liliana Felicia Androne
Grefier	- Viorica Manole

Pe rol fiind soluţionarea recursului declarat de reclamanta Moise Elena Daniela, cu domiciliul procesual la Cabinet de Avocat Hânsu Bogdan Marian, cu sediul în Târgovişte, bd. I. C. Brătianu, bl. 23, sc. C, ap. 2, judeţul Dâmboviţa, împotriva Sentinţei civile nr. 1.653 din 20 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu intimatul-pârât Consiliul Local Târgovişte, cu sediul în Str. Revoluţiei nr. 1-3, judeţul Dâmboviţa.

Recurs timbrat cu 100 lei taxă judiciară de timbru, potrivit chitanţei nr. 1173006(8)/11.05.2011, anulată şi ataşată la dosar.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, timbrat, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar recurenta-reclamantă a depus la dosar practică judiciară şi a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, constatând că recurenta-reclamantă a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, procedura de citare este legal îndeplinită, iar părţile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată şi rămâne în pronunţare asupra recursului.

CURTEA

Având nevoie de timp pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului, consideră necesară amânarea pronunţării cauzei, sens în care,

DISPUNE:

Amână pronunţarea cauzei la data de 20 mai 2015.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 mai 2015.