Document embed

DECIZIE nr. 1029 din 29 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

Petre Lăzăroiu	- preşedinte
Aspazia Cojocaru	- judecător
Acsinte Gaspar	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Ion Predescu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Cătălina Turcu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Cristinel Marian Radu în Dosarul nr. 55.193/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.129D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi păstrarea jurisprudenţei Curţii în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 1 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 55.193/299/2011, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Excepţia a fost ridicată de Cristinel Marian Radu într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii aplicate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că scopul art. 21 din Constituţie este de a garanta tuturor cetăţenilor dreptul de a se putea adresa justiţiei. Or, stabilirea judecătoriei "în raza căreia s-a produs fapta" ca instanţă competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie al cetăţenilor care nu locuiesc în respectiva localitate. Aceştia sunt obligaţi să suporte cheltuieli considerabile şi să aloce un timp îndelungat prin deplasarea la sediul instanţei competente să soluţioneze plângerea contravenţională.

Dispoziţiile legale criticate se abat de la principiul legislaţiei contenciosului administrativ, care prevede posibilitatea alegerii competenţei de către persoana contestatoare între domiciliul/sediul acesteia şi sediul instituţiei intimate. Procesul - verbal de stabilire a unei fapte contravenţionale este un act administrativ întocmit de un agent al unei instituţii administrative, în exerciţiul funcţiunii, astfel că plângerea formulată împotriva acestuia are un caracter juridic contencios, fiind aplicabile în cauză dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care dau posibilitatea petentului să opteze între instanţa de la domiciliul/sediul acestuia şi cea de la sediul pârâtului (instituţia intimată).

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată prin raportare la prevederile art. 21 din Constituţie, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Legea fundamentală, deoarece toţi contravenienţii beneficiază de acelaşi tratament juridic. Cât priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Constituţie, instanţa arată că "petenţii nu au obligaţia de a se deplasa în vederea susţinerii plângerii contravenţionale, prezenţa personală în faţa instanţei fiind doar un drept".

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată prin raportare la prevederile art. 21 din Constituţie, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Totodată, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă prin raportare la prevederile art. 16 şi 26 din Constituţie, autorul acesteia neindicând motivele pe care se întemeiază critica sa.

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional, făcând referire la punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 94 din 4 februarie 2010, nr. 347 din 25 martie 2010 şi nr. 1.219 din 29 septembrie 2009.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:

- Art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001:

"Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.";

- Art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002:

"Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta."

Autorul excepţiei apreciază că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea reţine următoarele:

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a mai examinat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi a celor ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în raport cu prevederile art. 21 din Legea fundamentală şi faţă de critici similare.

În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 513 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 25 iulie 2012, prin care Curtea a statuat că art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu îngrădeşte dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti. Prin reglementarea criticată legiuitorul nu a înţeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării, în condiţii optime, a acestor drepturi constituţionale. De altfel, Curtea a constatat că, potrivit art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii poate fi atacată cu recurs la secţia de contencios administrativ a tribunalului, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Totodată, Curtea a statuat că art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al persoanelor interesate şi nu contravine dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivă, reglementarea competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor - verbale de contravenţie prin care se constată încălcări ale dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice este menită să dea expresie garanţiilor constituţionale invocate, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliţiei rutiere.

Neintervenind elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei, considerentele de principiu reţinute de Curtea Constituţională îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Referitor la problema existenţei unei contradicţii între dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, precum şi ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi normele care reglementează contenciosul administrativ, Curtea reţine că aceasta excedează controlului de constituţionalitate.

Totodată, Curtea observă că autorul excepţiei nu motivează excepţia sub aspectul încălcării prevederilor art. 16 şi 26 din Constituţie, or, instanţa de contencios constituţional nu se poate substitui acestuia în formularea criticilor de neconstituţionalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Cristinel Marian Radu în Dosarul nr. 55.193/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2012.

-****-

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 50 din data de 23 ianuarie 2013