HOTĂRÂRE nr. 526 din 26 iunie 2014 privind utilizarea fondurilor alocate prin Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru decontarea cheltuielilor publice eligibile operaţiunilor de urgenţă întreprinse în scopul înlăturării pagubelor provocate de fenomenul de secetă şi de incendiile de pădure şi vegetaţie care au afectat România în anul 2012
Având în vedere prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 2.012/2002 al Consiliului din 11 noiembrie 2002 de instituire a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene,
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1: Scopul Fondului do Solidaritate al Uniunii Europene
(1)Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, denumit în continuare FSUE, este un instrument financiar nerambursabil, creat în anul 2002 la nivelul Uniunii Europene, pentru situaţii de urgenţă.
(2)Scopul acestui fond este de a acoperi o parte din cheltuiala publică efectuată de statul beneficiar pentru înlăturarea efectelor dezastrelor naturale.
(3)Suma totală acordată României de Comisia Europeană este de 2.475.689 euro, pentru decontarea cheltuielilor publice eligibile cu operaţiunile de urgenţă întreprinse în scopul înlăturării pagubelor provocate de fenomenul de secetă şi de incendiile de pădure şi vegetaţie care au afectat România în anul 2012, începând cu data de 25 august 2012.
Art. 2: Acţiuni şi operaţiuni eligibile
Suma primită de România din FSUE se utilizează pentru decontarea cheltuielilor publice aferente următoarelor tipuri de măsuri eligibile:
a)punerea în aplicare a măsurilor provizorii de cazare şi preluare a serviciilor de ajutor destinate nevoilor imediate ale populaţiei.
În cadrul acestui tip de măsuri sunt eligibile pentru decontare următoarele categorii de operaţiuni de urgenţă:
(i)servicii de salvare, intervenţii de urgenţă inclusiv pentru stingerea incendiilor de vegetaţie şi acoperirea nevoilor imediate ale populaţiei afectate de calamitate (incendii şi/sau secetă).
b)curăţarea imediată a zonelor lovite de dezastre, inclusiv a zonelor naturale.
În cadrul acestui tip de măsuri sunt eligibile pentru decontare următoarele categorii de operaţiuni de urgenţă:
(i)lucrări de curăţare a infrastructurii existente de gospodărire a apelor: curăţare cursuri de apă, reabilitare apărări de maluri şi cursuri de apă (decolmatare);
(ii)lucrări de curăţare care contribuie la restaurarea şi întreţinerea pădurilor şi plantaţiilor de puieţi afectate de dezastru.
Art. 3: Autorităţi responsabile
(1)Cancelaria Primului-Ministru, prin Direcţia coordonare politici şi programe, în calitate de Autoritate coordonatoare şi de management în România a întregii activităţi referitoare la accesarea şi implementarea FSUE, este instituţia care aprobă efectuarea plăţilor corespunzătoare, pe baza documentelor justificative stabilite potrivit procedurii de justificare a cheltuielilor din FSUE.
(2)Se desemnează ca autorităţi de implementare a FSUE Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Ministerul Apărării Naţionale, instituţii care deţin responsabilitatea implementării tehnice şi financiare a FSUE, în conformitate cu prevederile acordurilor de implementare subsidiare. Autorităţile de implementare sunt instituţiile abilitate să stabilească criteriile de selecţie şi prioritizare a contractelor ce vor face obiectul decontării din FSUE.
(3)Între Autoritatea coordonatoare şi de management şi autorităţile de implementare se încheie câte un acord de implementare subsidiar, în care sunt stabilite responsabilităţile şi atribuţiile părţilor, valoarea ajutorului financiar ne rambursabil acordat fiecărei autorităţi de implementare, precum şi documentele justificative care trebuie înaintate de autorităţile de implementare pentru fiecare proiect solicitat spre plată Autorităţii coordonatoare şi de management.
(4)Beneficiarii finali pot fi: Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Statul Major al Forţelor Terestre, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, comisariatele de regim silvic şi cinegetic.
Art. 4: Repartizarea sumei alocate
(1)Suma totală de 2.475.689 euro alocată României din FSUE se repartizează în conformitate cu valoarea cheltuielilor eligibile raportate de către instituţii la momentul elaborării aplicaţiei pentru mobilizarea FSUE, după cum urmează:
a)Ministerul Afacerilor Interne - echivalentul în lei a 809.956,80 euro;
b)Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice - echivalentul în lei a 1.665.527,60 euro;
c)Ministerul Apărării Naţionale - echivalentul în lei a 204,60 euro.
(2)În urma solicitării formulate de către o autoritate de implementare, sumele necheltuite de către aceasta pot fi realocate între celelalte autorităţi de implementare, prin încheierea unor acte adiţionale la acordurile de implementare subsidiare cu respectarea tipurilor de măsuri din Acordul de implementare semnat cu Comisia Europeană.
(3)Sumele primite de către instituţiile publice în calitate de beneficiari finali se cuprind în bugetele acestora, respectiv în bugetul de venituri şi cheltuieli al fondurilor externe nerambursabile. În situaţia în care beneficiarii finali sunt instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, aflate în subordinea unui ordonator principal de credite care are calitatea de autoritate de implementare, ordonatorul principal de credite va cuprinde sumele respective în bugetul propriu de venituri şi cheltuieli al fondurilor externe nerambursabile.
Art. 5: Utilizarea sumelor repartizate
(1)Sumele repartizate autorităţilor de implementare se folosesc pentru decontarea tipurilor de operaţiuni eligibile prevăzute la art. 2, efectuate în vederea înlăturării pagubelor provocate de fenomenul de secetă şi de incendiile de pădure şi vegetaţie care au afectat România în perioada 25 august - 31 decembrie 2012, cu respectarea prevederilor legislaţiei naţionale.
(2)La momentul solicitării sumelor, beneficiarul final va specifica autorităţii de implementare cuantumul aferent cheltuielilor deja efectuate, respectiv sumele necesare pentru plăţi rămase de efectuat.
(3)În cazul în care cheltuielile au fost deja efectuate, autoritatea de implementare virează sumele datorate beneficiarilor ca venit, într-o poziţie distinctă, la bugetul din care este finanţat beneficiarul.
(4)Sumele primite de către beneficiarii finali ca urmare a decontării din FSUE vor fi utilizate de către aceştia în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art. 6: Durata de implementare
(1)Subvenţia din FSUE se implementează în termen de 1 an de la data la care suma alocată a intrat efectiv în conturile speciale deschise de România prin Secretariatul General al Guvernului, în calitate de stat beneficiar, respectiv 11 martie 2014.
(2)Autoritatea coordonatoare şi de management transmite Comisiei Europene un raport de implementare în cel mult 6 luni de la expirarea termenului de implementare a FSUE.
(3)În termen de 6 luni de la data primirii raportului de implementare care conţine toate informaţiile necesare, Comisia Europeană va proceda la încheierea asistenţei financiare din FSUE şi va transmite statului român o decizie în acest sens.
Art. 7: Plata sumelor alocate
(1)Gestionarea contravalorii în lei a sumelor primite de la FSUE se efectuează de autoritatea coordonatoare şi de management din România, autorităţile de implementare şi beneficiarii finali prin conturi distincte deschise la Trezoreria Statului.
(2)Dobânzile bancare încasate de Autoritatea coordonatoare şi de management generate pentru disponibilităţile conturilor speciale şi veniturile generate din schimbul valutar al sumelor mobilizate din FSUE vor fi utilizate în acelaşi scop şi în aceleaşi condiţii cu sumele primite din FSUE. Disponibilităţile în lei ale contului deschis la Trezoreria Statului pe numele Autorităţii coordonatoare şi de management sunt purtătoare de dobândă.
(3)Comisioanele şi spezele bancare rezultate din administrarea conturilor, transferul sumelor provenite din FSUE din conturile Autorităţii coordonatoare şi de management în conturile autorităţilor de implementare, precum şi pierderile rezultate din schimbul valutar al sumelor mobilizate din FSUE vor fi suportate din bugetul Secretariatului General al Guvernului.
(4)Plăţile vor fi efectuate de către Comisia Europeană în conturile bancare special deschise de Autoritatea coordonatoare şi de management în moneda europeană (euro), iar Autoritatea coordonatoare şi de management va face plata către autorităţile de implementare în moneda naţională.
(5)Pentru emiterea declaraţiei de validitate potrivit prevederilor art. 9 din Acordul C(2014)580/30.01.2014 semnat cu Comisia Europeană pentru implementarea Deciziei Comisiei Europene din 9 decembrie 2013, unitatea de control independentă nominalizată conform Acordului este Autoritatea de audit din cadrul Curţii de Conturi a României.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Şeful Cancelariei Primului-Ministru,

Vlad Ştefan Stoica

Viceprim-ministru,

ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

Ministrul finanţelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

p. Ministrul mediului şi schimbărilor climatice,

Mihail Fâcă,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultura,

Adriana Doina Pană

p. Ministrul apărării naţionale,

Otilia Sava,

secretar de stat

Ministrul fondurilor europene,

Eugen Orlando Teodorovici

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 494 din data de 3 iulie 2014